1,072 matches
-
Îmi croiesc drum spre colțul camerei, unde un morman de chestii stă să cadă de pe masa de toaletă și să‑ncerc să văd ce e cu ele. E echipamentul ăla de birou pe care l‑am comandat de pe internet... e castronul ăla de lemn pe care l‑am cumpărat acum o mie de ani pentru că era în Elle Decoration (după care am văzut unul absolut identic la Woolworths)... o trusă de vopsit țesăturile în degradé... niște sare pentru masaj corporal... Ce naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
a mai rămas nici un Rembrandt. Tot ce am e... un catralion de pantaloni negri. Și niște tricouri. — Și un costum de scrimă, se bagă Suze. În camera de alături sună telefonul, dar nici unul dintre noi nu se mișcă. — Și un castron de lemn pe care îl urăsc. Scot un hohot care e pe jumătate un oftat. Și patruzeci de rame foto. — Și un pulover de designer cu două gâturi. — Și o rochie de cocktail, Vera Wang. Mă uit în jur prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mă mai fixez la nimic. Mi‑am dat seama ce‑mi doresc cu adevărat să fac, Suze, și am s‑o fac. — Rebecca? Ne întrerupe o voce și ne ridicăm privirile Derek Smeath iese pe ușa barului. tinând în mână castronul de lemn, o ramă de‑a lui Suze și un atlas geografic imens, pe care parcă mi‑amintesc că l‑am cumpărat la un moment dat, când mă gândisem să renunț la viața de occidental și să călătoresc. — Bună seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
amintesc că l‑am cumpărat la un moment dat, când mă gândisem să renunț la viața de occidental și să călătoresc. — Bună seara! zic și dau din cap spre bunurile achiziționate. Nu‑i rău. — Nu‑i rău deloc. Ridică puțin castronul. E foarte frumos. — A fost în Elle Decoration mai demult, îi zic. E foarte cool. — Serios? Am să‑i spun fiică‑mii. Îl pune ușor stângaci sub braț. Deci, mâine pleci în America. Da. Mâine după masă. După ce îi fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
anunț în timp ce mă ridic. E timpul să hrănesc celulita. Mergem la barul cu „t“, precizează Davey. Mai vine cineva? Răspunsul e nu. Îmi iau haina și ne îndreptăm spre barul pe care îl frecventăm asiduu. Davey și-a luat ditamai castronul de tăiței și supă Tom Yum Goong, plus salată cu carne de vită pentru mine. Încă mai ții dieta cu puține hidrocarburi? mă întreabă Davey în timp ce ne așezăm. — Încerc din răsputeri. De când m-am întors din New York încerc să reduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
diformi, altădată picioare, Cilindrii de carne, atent mergătoare, Încet e colosul, dar iute e mintea; Gândește în porții, bucăți feliate, Afară, ce-nseamnă afară? O fi vreun cuvânt inventat pentru morgă, Vreo secție nouă cu alți pacienți Așteptând străvezii cu castronul în mână Ciozvârta de viață, gramajul de pâine, Litrul de aer și targa pe role, Neștiind că din umbră, de după perdele, Pândesc, cu privirea slinoasă, călăii. Cântecul liftierelor din spitale Aici în cabina cu aer lăptos Mereu ne mișcăm: când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
existenței. Fără urletele gunoierilor nu concepeai nici politică, nici pe Dumnezeu. Ei dovedeau existența chiar a nonexistenței, pentru că urletul gunoierilor învia morții, ți-i aducea la masă, îți oferea o sumă de bani din lumea astrală a urletelor sau un castron de aur în care puteai să oferi mogulului gunoier săracele tale bucate. Acești magicieni care trăiau fără a fi văzuți, doar auziți, strigau în Dumnezeu și Dumnezeu se pulveriza în spațiu, în Dumnezei. Chemau pe Diavoli, care se înstăpâneau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
păcălise pe Moctezuma cu kitsch-uri în secolul al XIV-lea. Ceva timp a durat până când, ca în orice afacere, interveni lăcomia. Doritorii cereau acum eșantioane de realitate. Un smoc de grâu cu greieri cu tot, gura unei fecioare, un castron cu apă de Dunăre și icre de crap, o floare de tei, puful plopilor, notele printate de la examenul de bacalaureat, o felie de arșiță, un calup de Bărăgan. Când s-a descoperit că Brăila putea fi restituită din bucăți, dincolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
încă aproape, la pieptul meu, cum am simțit-o noaptea trecută. În fața mea se aflau ușile rabatabile ale sălii de mese. Intrând, am dat cu ochii de o mare de elevi. Unii din ei stăteau într-un colț, cu niște castroane în față și păreau extrem de mulțumiți cu ceea ce mâncau. Alții, majoritatea, se învârteau de ici, colo, cotrobăiau prin niște cutii din lemn de diferite dimensiuni, unele din ele semănând chiar cu cele aduse de Soliteraj. Unii, mai curioși decât ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de acasă, se întindea și aici, peste raiul de după gard, o slujbă întreagă... Cei trei de la masă, Maestrul, Cezarina și Laszlo, mai vârstnicul ei regizor, discută zgomotos, vesel, Loredana se pregătește să treacă din bucătărie spre masa din living, aducând castronul de borș de miel, leușteanul plutind deasupra își amestecă mirosul cu tăriile deja degustate, pe blatul din bucătărie, e pregătit cuptorul electric, rotund și rapid, stăpâna casei trebuia să pună la copt antricoatele de miel, împachetate în fân, apoi închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
debutase în O noapte furtunoasă și făcuse succes, cântase excelent în montarea aia. La acel mașina noastră din povestea cu nevasta - proprietăreasă, se reacționează diferit, Maestrul surâde, Cezarina hohotește vulgar, Loredana vine cu ciorba. Cam astea sunt rolurile. Lori lasă castronul enorm în mijlocul mesei, polonicul mic alături, vă puneți fiecare sau, ca să nu vărsați, vă pun eu? Ne punem noi, îi răspunde Căpșuna, își ia prima, puțin, pe fundul farfuriei adânci, să nu se îngrașe, ceapă verde nu vreau, orișicât. Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
o piatră mare, un bolovan care, dacă s-ar fi desprins, dărâma trei case, așa era de mare, fata asta dormea ca o găină, făcută ciuci, el se uita la fetița aia cu buze roșii și cu părul galben, tuns castron, copilă de oameni săraci, foarte săraci, în familia ei erau vreo optsprezece persoane, aveau o singură cameră, nici nu pot să-i spun cameră, era un bordei săpat în coasta muntelui, și acolo dormeau toți, soț, soție, bunic, bunică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de quiche? — Evident că n-o mai vrea ! spune tata iritat. Ce să facă cu o bucată de quiche ? Are bani să-și cumpere câte milioane de quiche vrea ! Mama privește agitată pătura. — Hai, repede ! spune brusc. Pune chipsurile În castron. E un castron În coș... — Mamă, lasă-le, că stau bine... Încep, dar nu mă ascultă nimeni. — Milionarii nu mănâncă chipsuri la pachet ! șoptește. Răstoarnă repede chipsurile Într-un castron de plastic și Începe să aranjeze pledul grăbită. Brian ! Vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
că n-o mai vrea ! spune tata iritat. Ce să facă cu o bucată de quiche ? Are bani să-și cumpere câte milioane de quiche vrea ! Mama privește agitată pătura. — Hai, repede ! spune brusc. Pune chipsurile În castron. E un castron În coș... — Mamă, lasă-le, că stau bine... Încep, dar nu mă ascultă nimeni. — Milionarii nu mănâncă chipsuri la pachet ! șoptește. Răstoarnă repede chipsurile Într-un castron de plastic și Începe să aranjeze pledul grăbită. Brian ! Vezi că ai firimituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
privește agitată pătura. — Hai, repede ! spune brusc. Pune chipsurile În castron. E un castron În coș... — Mamă, lasă-le, că stau bine... Încep, dar nu mă ascultă nimeni. — Milionarii nu mănâncă chipsuri la pachet ! șoptește. Răstoarnă repede chipsurile Într-un castron de plastic și Începe să aranjeze pledul grăbită. Brian ! Vezi că ai firimituri În barbă ! — Și de unde naiba Îl cunoști tu pe Jack Harper ? spune Nev. — Pur și simplu... Îl cunosc. Mă colorez ușor. Am lucrat Împreună și ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
vaselină, a transpirație și a vin acru. Bicicleta pe care nu m-am urcat niciodată stă rezemată de un dulap de fier din garaj și tata o mângâie ca pe un copil. În bucătărie mă simt bine. Mama a umplut castronul alb cu salată de roșii cu ceapă. Mâncăm toți trei salată de roșii cu brânză și bem ceai. Sunt pregătit să fac turul meu zilnic pe străzile din jurul casei. ,,Oligofrenule!,, Îmi strigă o puștoaică obraznică, care duce de zgardă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de treabă, și-mi mai aduce pe furiș câte-un cartof fiert și câte-un boț de mămăliguță fierbinte, când el doarme.... Câinele lui Ben a murit, de Încurcătură de mațe, crede femeia lui Ben: a mâncat cu lăcomie un castron cu tocană de purcel și burta i s-a umflat ca un cimpoi. S-a chinuit o zi și-o noapte cu gemete și schelălăituri. Am săpat cu o lingură, o mică groapă În pământul rece, lângă șandramaua lui Ben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
un borcan de iaurt, și un pui semipreparat ambalat în celofan. Dar nu mă opresc aici, cu toate că știu că ar cam trebui. Mai scot niște pachete de salate gata făcute, brânză și prăjituri fără grăsimi. Arunc o privire furișă la castronul cu pâine și scotocesc până găsesc o felie de pâine din făină integrală. Apoi stau la masa din bucătărie și mănânc. Și mănânc. Și mănânc. Și mănânc. ― A, salut, spune Ben, sperând că n-a greșit numărul. Pe robot e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
crudă a zilei, când citesc poezioarele alea îmi vine să intru în pământ de rușine. Mă rog, mă refer la bucățile pe care mai reușesc să le descifrez. Poezioara cu pricina zicea ceva de genul „Nu știu ce, nu știu ce, viață...“, ceva indescifrabil, „castroane cu cireșe, nu știu ce, eu nu mă aleg decât cu sâmburii...“ După care - și îmi amintesc vag când am scris treaba asta - m-am gândit la un titlu foarte potrivit pentru un poem despre un hoț care a descoperit dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Nu-ți face griji, m-a liniștit el. A făcut la fel în fiecare dimineață săptămâna asta. Toată lumea s-a obișnuit deja să nu aibă pâine prăjită la masă. După asta Don s-a apucat să spargă ouă într-un castron. Era mult prea dimineață ca să mă uit cu detașare la treizeci și șase de ouă crude. Am simțit că începe să-mi tremure stomacul. Te simți bine? m-a întrebat Stalin îngrijorat. Nu se simte bine deloc! a declarat Don
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
o pungă de stafide. Dar doctorul l-a luat cu el. — Unde se duce? l-am întrebat pe Mike. —Eamonn n-are voie să gătească, mi-a spus el, fiindcă săptămâna trecută a luat-o razna și a mâncat un castron întreg cu pateuri. Care nu trecuseră prin cuptor. Amintirea asta părea să-i facă rău. — Ți s-ar întoarce stomacul pe dos, a continuat Mike. Pe cuvânt! A înfulecat castronul ăla cât ai clipi... Dumnezeule, l-a completat Stalin cutremurându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
săptămâna trecută a luat-o razna și a mâncat un castron întreg cu pateuri. Care nu trecuseră prin cuptor. Amintirea asta părea să-i facă rău. — Ți s-ar întoarce stomacul pe dos, a continuat Mike. Pe cuvânt! A înfulecat castronul ăla cât ai clipi... Dumnezeule, l-a completat Stalin cutremurându-se. Parcă era ora de masă la zoo. N-am putut să-nchid un ochi toată noaptea! — Și-acum unde e? am întrebat eu. Nu-mi plăcea felul poruncitor în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de vinuri, a izbutit el să spună într-un final. Puloverele maro au explodat într-un râs convulsiv. Erau veseli nevoie mare și râdeau așa de tare că trebuiau să se sprijine unii de alții. — Aș mânca și eu un castron de pateuri crude dacă m-ar lăsa să fac degustări de vinuri, a hohotit Mike. Replica asta a stârnit o nouă explozie de râs. Eu nici n-am zâmbit. Voiam să mă întind și să dorm o veșnicie. Ultimul lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
în piept!) Cu toate că mă simțeam înfiorător, am descoperit că cernutul și cântăritul făinii, al zahărului sau al nenorocitei de nucă de cocos îcum îi spunea mama), spartul ouălor îfăcând o scurtă pauză ca să-mi înăbuș greața), frecatul ingredientelor într-un castron și pusul amestecului aceluia lipicios în forme de hârtie care aveau rămurele de ilice pe ele aveau un efect liniștitor. M-au făcut să mă gândesc la copilărie, la vremea când o ajutam pe mama în bucătărie. Asta înainte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cu mare viteză. încă îmi aduc aminte cum stăteam aproape strivită în căruciorul prea mic, orbită de soarele de vară și văzându-le pe Margaret și pe Claire râzând pe sub bretoanele șatene care făceau parte integrantă din tunsorile de tip castron cu care fuseserăm blagoslovite toate. îmi amintesc cât de tare îmi detestam părul și cât de mult îmi doream să am niște bucle lungi și blonde ca ale Angelei Kilfeather. Sau cum alergam după Margaret și Claire cu piciorușele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]