6,376 matches
-
greșelile. E încă tânăr, zise Stelian încurajator. Are timp. Da, adevărat, încuviință ceasornicarul. Dar căile Domnului sunt neștiute!... Coborâră din tramvai și o porniră pe o străduță lungă și întortocheată. Peste vreun sfert de oră se opriră în fața unui bloc cenușiu, cu bucăți de tencuială desprinse din fațadă, și intrară în el, apucând-o în sus pe o scară în spirală, luminată slab din loc în loc de câte o ferestruică cu geamurile murdare. Când ajunseră la ultimul etaj, se opriră puțin ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
sfârșitul anului, de revelion, când încropise un brăduț modest pentru copil, sub care Moș Gerilă proletar depusese parcă cu sfială și rușine, în noaptea dintre ani, o biată mașinuță de tablă, Virgil se înhămase din plin la treburile lui funcționărești, cenușii dar presante, de la secția financiară, dând uitării celelalte griji. Cu o abnegație benedictină, care întrecea cu mult măsura obișnuită, el se apucă să lucreze din zori și până noaptea, ca să ducă la bun capăt bilanțul și celelalte dări de seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
amenințându-l cu degetul. Să vezi atunci...! Afară, ograda și acareturile lui moș Panciu zăceau de mult îngropate sub munți de nămeți. Din gardurile împrejmuitoare nu se mai zărea nimic, doar ici și colo salcâmi subțiri, cu trunchiuri zgrunțuroase și cenușii, crescuți în lungul gardurilor, încă își mai ițeau o parte din ramuri, ca niște brațe înălțate a deznădejde și a jale înspre cerul mereu plin de nori alburii și opaci. Casa era și ea îngropată în zăpezi până în partea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mine persoana ta are mai multă importanță! declară cu convingere Bianca, strângându-l de mână și coborând prima din tramvaiul cu care veniseră. Din stație, clădirea veche a spitalului se ivea, cu acoperișul ei de țiglă maronie și cu zidurile cenușii, cazone, din mijlocul unor tei și castani cu frunze îngălbenite, pe partea cealaltă a străzii. Eu nu mă pricep la poezie, se scuză Victor, simțind nevoia să spună și el ceva. Nichi e cel mai mare poet! repetă cu obstinație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Prin mintea lui Nicolaï trec gânduri, temeri, întrebări : Pot ști oare mai mult ca profesorul ? Oare o să am încredere în ce voi vedea ? Voi avea curaj să mă pronunț ?" Se concentrează numai la micul ecran al microscopului. Mănunchiul cu fire cenușii este de o claritate la care nu se aștepta. Manevrează cu delicatețe distanțierul deja instalat cu precizie de profesor. Conflictul de grad doi între arteră și trigemen este deja rezolvat. Ar trebui degajat puțin spre dreapta ca să aibă acces la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
care îl iubește și îl detestă în același timp. * * * Liniște impregnată de angoasă sau angoasă ascunsă după o tulburătoare aparență de liniște ? Incertitudini și chinuitoare întrebări fără răspuns sunt strânse ca într-un ghem năclăit de masa vâscoasă a unei cenușii gândiri informe. Clepsidra timpului a înghețat, nisipul a încetat să se mai scurgă pentru a măsura secunde, minute, ore... Așteptarea este strivită de prezentul care pare a fi devenit infinit. Clipa prezentului, mult prea fugară în viața de toate zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Își ordonă fără încetare : "La spital ! Cât mai repede, imbecilule !" Pe stradă, din nou mulțime ; este ora când majoritatea citadinilor ies de la slujbe și se grăbesc spre casă. Dar Victor nu mai sesizează nimic; înoată ca un disperat prin masa cenușie în care se topesc trecătorii. * * * Dora se regăsește culcată în îngustul pat la fel de alb ca și cămășoiul real de data asta în care este îmbrăcată. Interdicție totală de a se mișca. Dacă se mișcă simte dureri mai ales în coapsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
despre exploatarea femeii de către bolșevici. Singura mea bucurie, dar și enorma mea grijă era Minodora. Cât timp o voi mai putea ocroti ? Ce viitor puteam întrevedea pentru ea ? Sub flamurile și imnurile de glorie pentru cuceritori se ascundea un neant cenușiu din care nu vedeam nici o ieșire. Totul era urât în jurul meu, ordinea lucrurilor se transformase în dezordine, omul devenise o vietate al cărui unic țel era o strachină de terci. Și de la Simion nici un cuvânt, nici o veste. Până în noaptea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Iot foi mati ! Hleba ? Vâ imeite cito kușati, kulaki". Vasili, tatăl, reușea să păstreze puțină apă pentru Vasili cel mic, într-o șapcă roșie țeapănă, cauciucată. În a doua dimineață o a doua șapcă, cea a bătrânului Artenie, de culoare cenușie, a fost sacrificată pentru rezerva de apă a Minodorei. Într-adevăr, familia Cozmei mai avea ceva provizii. Dintr-un cotlon greu de bănuit în plasa înțesată cu boccele, bătrânul Artenie a scos în prima zi ceea ce fusese un colac mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
câtva timp după. Bucuria nu s-a spulberat când, întoarsă "în familie" am găsit doi musafiri neașteptați: un bărbat pirpiriu cu o barbă subțiratecă de culoarea cânepii și un tânăr de vreo șaptesprezece ani, înalt și osos. Îmbrăcați în haine cenușii de pușcăriaș amândoi erau slabi și păreau suferinzi. Buzele le erau arse, ochii febrili priveau fix. Ulitia mi-a șoptit că erau doi evadați care lucraseră la pescuit sus, în Nord, acolo unde Obi se apropie de Mare și unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de o intransigentă paznică ursuză și dură. Abia a doua zi dimineață l-am întâlnit pe doctorul Gerhard Bosch. Își lua micul dejun în sala comună. Înghițea, se vedea bine că fără nici o plăcere, câte o lingură de fiertură groasă, cenușie pe care o scotea dintr-o gamelă care părea nouă, atât era de lucioasă. Pe primusul aprins din colțul camerei era o cratiță de tuci. Doctorul mi s-a adresat în limba germană : "Nu-ți pot propune decât un ceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
care începea să aibă rotunjimi de femeie. Ochii migdalați, care îmi aminteau fără încetare de Simion, scăpărau de inteligență și de maliție. Era răsfățata comunității noastre și mai ales a lui Gery și tovarășa nedespărțită, prietena lui Vasili. Numai îmbrăcămintea cenușie și sărăcăcioasă putea aminti că era copilul unei deținute, ea însăși în detenție. Dar ea sfida cu forța tinereții chiar și acest handicap, era mândră, semeață, temerară. Apariția insolită a tinereții și frumuseții în toată splendoarea ei în lumea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de acord, până la Cingaly, la căminul unde Vasili își așteaptă familia. Va putea să audă din gura prietenului ei, a lui Vasili, cum este școala de ofițeri a cărei uniformă o primise și ea cadou. Chipul lui Gerhard a devenit cenușiu, privirea i-a rămas pironită în pământ. În schimb Minodora m-a privit drept în ochi cu semeție și mi-a spus în limba română : "Nu te îngrijora, mamă ! Au promis că în câteva ore, până la lăsatul serii, mă va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cum a plecat Minodora din lumea noastră, dar închide ochii și o vede pe fetița cu păr auriu care nu poate fi disciplinat în cele două codițe de lungimea unui deget, purtând pe ea o cămașă grosolană și un pantalon cenușiu prea larg. La lumina galbenă a lămpii de petrol, a cărei flacără pâlpâie, este aplecată deasupra paginii de hârtie pe care creionul, nu prea bine ascuțit, o sfâșie pe alocuri. Orice, dar nu trebuie ca el, Vasili, bărbatul în devenire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
se înfruntă. E city-ul mare și frumos, cu blocuri imense, cu civilizația anului 2004: electrocasnice, automobile, imense biblioteci, birouri elegante, universități dotate, baruri și cluburi de vrei. Nu se doarme niciodată. Și eu citesc basme cu Ivan Țarevici și Lupul Cenușiu și mă uit la un film (Diamantele morții). Îi admir pur și simplu cerul senin, sau mă bucur de o ploaie rară și caldă. Și citesc literatură germană, engleză, cehă, franceză și spaniolă. Și din toate aceste fragmente fac o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
neplăcut miros încins și sufocant, care ar fi tăiat repejor respirația omului nefamiliarizat cu el. Pereții erau cum nu se poate mai simpli și mai goi, toți patru zugrăviți la fel, pesemne într-un alb imaculat la început, dar aproape cenușii și plini de pete acum. În partea din spate a acestei încăperi, se găsea și o mică ferestruică tot timpul închisă, dar nu din pricină că n-ar fi fost nevoie de a fi deschisă, ci din pricină că era prea din cale-afară de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
că am ajuns acum la vârsta de cincizeci și cinci de ani, iar eu, în toate amintirile mele, nu am întipărit decât biroul meu jalnic, la care lucrez mereu, și cușca aceea de ghișeu zidită prost și zugrăvită în culori cenușii și triste. N-am alte amintiri. N-am fost niciodată într-un concediu, nici măcar într-unul medical. N-am călătorit nicăieri până acum, lucru pe care, poate, cei mai mulți oameni îl fac, pur și simplu, din obișnuință, văzând în asta ceva
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Apoi, este din nou liniște și te întrebi dacă ai văzut într-adevăr, sau doar ai depănat, pentru o clipă, o poveste. Te întrebi cum poate. Cum rezistă. Umerii drepți, spatele încremenit. Lângă ea, un bărbat între două vârste, costum cenușiu, tipicul angajat al companiei japoneze, salary man. Doarme, căzut într-o rână, cu gura larg deschisă, servieta în brațe. Urmăresc progresia trunchiului lui moleșit progresie lentă, dar imperturbabilă, cu implacabilitatea deznodământului dintr-o tragedie grecească spre dreapta, acolo unde fata
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
gândesc cu groază. Și totuși, nici o reacție. Crede ea oare că a-l da la o parte, a se ridica pur și simplu ar atrage asupra ei privirea întregului vagon, ar acoperi-o pe ea de rușine? Trenul încetinește. Costumul cenușiu se scutură într-un ultim sforăit, se trezește, apucă servieta febril și se năpustește spre ieșire. O scenă obișnuită în Japonia. Aici, numai privirea mea străină, plină de trauma unei alterități care simt că îmi va scăpa pentru totdeauna, maculează
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
neagră cu alb a dominicanilor și nu era mascat, ci cu fața descoperită: o față slabă, ascetică, căreia ochii strălucitori Îi dădeau o expresie de o fermitate fanatică. Părea să aibă În jur de cincizeci și ceva de ani. Părul cenușiu Îi era tuns scurt, În formă de calotă În jurul tâmplelor și cu o mare tonsură În partea de sus. Mâinile, pe care și le scosese din mânecile rasei intrând În Încăpere, erau uscate și descărnate ca ale unei mortăciuni. Păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
curat deasupra acoperișurilor caselor dimprejur, iar locul de taifas fremăta de mulțime. Căpitanul Alatriste, care continua să se arate În public, aparent netemător de consecințe - mâna, bandajată după Înfruntarea de la Portița Sufletelor, era ca și vindecată -, purta cizme Înalte, pantaloni cenușii și pieptar Întunecat la culoare Închis până la gât; și deși dimineața era destul de călduroasă, avea pe umeri capa ca să acopere cu ea crosa unui pistol pe care și-l vârâse În partea din spate a cingătorii, lângă pumnalul cel lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
prima oară când l-am văzut, deși urma să mai am apoi și alte ocazii; dar Îmi voi aminti mereu Înfățișarea lui sexagenară și gravă, demnu-i aspect clerical Întărit de hainele negre, chipul uscățiv și părul cărunt tuns scurt, mustața cenușie și zâmbetul cordial, puțin absent, parcă ostenit, pe care ni l-a dăruit tuturor Înainte de a-și continua drumul, Înconjurat de dovezile noastre de prețuire. — Să nu-l uiți niciodată pe omul acesta; nici ziua aceasta, Îmi zise căpitanul, dându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe care i-am petrecut ca funcționar la muzeu am văzut nenumărate tablouri cu oameni care citesc cărți. Dar, după câte-mi dau seama, nici măcar unul nu arăta litere adevărate. Paginile cărților deschise erau albe sau umbrite în albăstrui și cenușiu și complet lipsite de semne. Aș putea pomeni Madona familiei Pesaro, de Tizian, pictura lui Caravaggio cu evanghelistul Matei, Ingrid citind Aspenström, de Bertil Almlöf, Comitetul de conducere al azilului de săraci de Franz Hals. Sau pictura lui Zorn Regina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
și ceilalți bărbați în paltoane negre prind în cuie sicriul. Tata mă ține de mână. Mâna lui e netedă și caldă. Văd pentru ultima oară mâinile bunicului. Odinioară erau boante și brune ca niște rădăcini cioturoase. Acum sunt palide și cenușii ca oasele. Niciodată nu vor mai săpa pământul ca și cum l-ar mângâia. Ele se cufundau adânc în humusul trecutului, pentru a sili timpul s-o ia înapoi. Dar timpul le-a aruncat la o parte. Noi renunțăm la trecut, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
-i ia rufele la spălat, apoi își făcuse un ibric mare de cafea și rămăsese un timp, cu cana de cafea în mână, lângă fereastră, uitându-se afară, spre cerul în aparență gol, cu gândurile săltându-i aiurea între prezentul cenușiu, trecutul cu amintiri amestecate și viitorul indefinit. Fusese și el vreodată un om mulțumit de soarta sa? Avusese și el parte de dragostea unei femei? Se bucurase de stimă din partea colegilor din redacția ziarului unde lucrase, până când soarta nenorocită și
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]