66,018 matches
-
seară și a fost dimineață: ziua întâia. 6. Și a zis Dumnezeu: Să fie o tărie prin mijlocul apelor și să despartă ape de ape! Și a fost așa. 7. A făcut Dumnezeu tăria (...) 8. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Și a văzut Dumnezeu că e bine... (ca un meșter atent) 9. Și a zis Dumnezeu: "Să se adune apele cele de sub cer la un loc și să se arate uscatul!". ȘI A FOST AȘA... (Comunicat laconic). Cine se mai
Facerea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12403_a_13728]
-
de ape! Și a fost așa. 7. A făcut Dumnezeu tăria (...) 8. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Și a văzut Dumnezeu că e bine... (ca un meșter atent) 9. Și a zis Dumnezeu: "Să se adune apele cele de sub cer la un loc și să se arate uscatul!". ȘI A FOST AȘA... (Comunicat laconic). Cine se mai îndoiește de această FACERE, spunând că este un basm, o copilărie, față de ultimile cuceriri ale științei, de explorare a cosmosului, dă dovadă el
Facerea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12403_a_13728]
-
a celui ce crede ad litteram narația supremă. Pentru că, fără această Epopee a neamului omenesc, fără credința în ea, nici o înlesnire a Cunoașterii ulterioare pe toate planurile nu ar fi avut loc. Și că geniul omenesc, punându-și întrebări sub cerul înstelat, a întocmit Scriptura, care, până la proba contrarie, - dacă are vreun sens, - este necesitatea umană absolută înțeleasă și bine găsită... (Va urma)
Facerea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12403_a_13728]
-
1959: "Să-și oțărască solzii lor de tine", a fost "întors" la lecțiunea corectă din Cuvinte potrivite (1927): "Să-și oțelească solzii tăi de tine", iar versul 36, care în ediția din 1959 se citește: "Și ne simțeam acasă, în cer, ca-ntr-o odaie", a fost modificat: "Și ne simțeam acasă, subt cer, ca-ntr-o odaie". 4. în Blesteme versurile 34 și 35, în loc de : "Gâtlejul, de sete/ Să cate scuipat să se-mbete", se citesc, în noua lor "varietate
Ridicola obstinație by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12377_a_13702]
-
corectă din Cuvinte potrivite (1927): "Să-și oțelească solzii tăi de tine", iar versul 36, care în ediția din 1959 se citește: "Și ne simțeam acasă, în cer, ca-ntr-o odaie", a fost modificat: "Și ne simțeam acasă, subt cer, ca-ntr-o odaie". 4. în Blesteme versurile 34 și 35, în loc de : "Gâtlejul, de sete/ Să cate scuipat să se-mbete", se citesc, în noua lor "varietate": "Gâtlejul, fierbinte de sete/ Să cate scuipat să se-mbete". 5. în Despărțire
Ridicola obstinație by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12377_a_13702]
-
este realitatea însăși, anistorică, fără trecut și fără viitor, un fel de icoană fără transcendență, adică una în transparența căreia nu intră și nu se întrezărește nici o altă realitate descriptibilă. Aici, Florin Mitroi manipulează doar esențe și sugerează existențe fondatoare: cer/pămînt, întuneric/lumină, opacitate/transparență, jos/sus, gravitație/imponderabilitate, materie/spirit. Tonurile terne, terurile, nuanțele magmatice și feminine, se întîlnesc și se interpătrund deseori cu aurul incendiar și dizolvant, cu strălucirea lui impersonală și majestuoasă. Nici atunci cînd pictorul trece
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
existenței înseși ca țintă a unei continue adversități. Personajele picturii lui Ion Lucian Murnu, siluete figurate schematic și deposedate de orice trăsătură individualizatoare, trăiesc drama intervalului, a interregnului, fiind suspendate între două stări de agregare a realului, între pămînt și cer, fără să aparțină fundamental nici uneia, nici celeilalte. Voluptățile materiei, ale materiei în sine, dar și ale materiei cromatice, îi lipsesc pictorului cu desăvîrșire, dinamica sensibilității lui fiind mai degrabă din specia sacerdoțiului decît din aceea a trăirii nemijlocite. Cele două
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
în fiecare dimineață, o salut cu formula: "mîndră și albă ca o porumbiță". Am un sentiment... franciscan față de ființa necuvîntătoare a orașului - păsări, copaci, palate, biserici, monumente... Primăvara, Clujul se umple de mierle cu ciocul și picioarele portocalii, iar toamna, cerul orașului are cei mai frumoși nori vineți și învolburați, prevestind vînt. Iar mie îmi place sunetul metalic al frunzelor de tei rostogolindu-se pe asfalt, în timp ce vîntul îmi trezește dorul de ducă, dorul de cîmp deschis, de afară... Pe înserat
Marta Petreu și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12406_a_13731]
-
și învolburați, prevestind vînt. Iar mie îmi place sunetul metalic al frunzelor de tei rostogolindu-se pe asfalt, în timp ce vîntul îmi trezește dorul de ducă, dorul de cîmp deschis, de afară... Pe înserat, număr minutele - între 20 și 25 - cînd cerul orașului se acoperă de un covor negru, cîrîitor, de ciori: zboară jos, la nivelul etajului patru, venind dinspre nord, și înnoptează în copacii din Grădina Botanică, cred. Sînt înfricoșătoare. - Pe ce străzi te plimbi, în ce magazine intri, pe ce
Marta Petreu și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12406_a_13731]
-
am păstrat năravul, și am un maldăr de poeme nepublicate. Mi le recitesc din cînd în cînd, dar mi-am interzis să le public; vreau să-mi las imitatorii să flămînzească. - Spre ce se îndreaptă în prezent poezia ta? - Spre cer. Adică spre moarte. - Te-ai angajat în polemici... internaționale. Ce se întâmplă? Nu mai ai cu cine să polemizezi în România? - Dragă Alex. Ștefănescu, ești deosebit de galant în felul cum descrii lucrurile: sugerezi că eu aș fi fost cel care
Marta Petreu și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12406_a_13731]
-
în anii lui românești, că " Suntem o țară nenorocită de gazetari, cu nenorociți gazetari, care sunt orice: filosofi, savanți, poeți, pictori, magistrați, filfizoni etc... etc...". Din vina filosofilor români și a specialiștilor români în filosofie, care, crezîndu-se proiectați direct pe cerul înstelat al universalității, nu își asumă filosofia românească, criticul literar de la noi face și pe criticul de filosofie. Și, firește, foarte adesea o dă în bară, adică produce false ierarhii, impune criterii improprii de apreciere etc. Pentru că încearcă să acopere
Marta Petreu și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12406_a_13731]
-
O privea de pe creanga unui tufiș de măcieș pe care se oprise" Frecându-și iarăși cu putere elitrele una de alta, cum făcea de obicei când vrea să obțină mai multă energie, - creanga pe care se oprise provizoriu, - scoase un" Cerule iubite, fă să se mărite" Adevărul este că de când o părăsise Vântuleț, devenise melancolică. Buna ei doctoriță, pe care o vizita uneori, pretindea chiar că ar fi făcut un fel de depresiune de casnică abandonată" Se mai gândi apoi cum
Prințesa urgisită (I) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12451_a_13776]
-
Constantin Țoiu Topită de milă, Rița zbură pe lângă urechile fetei zbârnâind cât putea de tare: Cerule iubite, fă să se mărite... Dar fata, nimic. Nici măcar nu se apăra. Dacă era surdă, și mută... Văzând aceasta, Rița luă pe cont propriu acțiunea. Ea se interesă în toate părțile, până ce ajunse la palatul împăratului de Roșu din care
Prințesa urgistă (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12429_a_13754]
-
prozatorului, rostirea integrală a adevărului este o datorie, nu un act de curaj: "Eu am întotdeauna ideea de datorie, nu de curaj. Nu sînt un curajos, sînt un scriitor cinstit, dar nu curajos, pentru că nu am făcut nici o gaură în cer. A scrie despre ceea se întîmplă în jurul tău, a pune în lumină ideile pentru care merită să mori sînt lucruri care țin de sfera datoriei, elementare pentru scriitor." (p. 84). Cu modestie și bun-simț dezarmante, scriitorul descria cu onestitate ceea ce
Dialoguri între două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12420_a_13745]
-
de cărămidă ce spun mult, și câteva antene t.v. model demult expirat. în fața uneia din intrările în imobil, străjuită de-o copertină de lemn, trepte, și pe trepte o femeie ce plânge asistată de un leandru înflorit. Imagine copleșitoare, cer plat, pe un perete alb, agățată o scară de lemn, într-o nuanță umbrită a aceluiași alb. în curte, niște mărunte garduri despărțind cuști fără orătănii. Periferie imortalizată de pictorul a cărui semnătură se deșiră mare, în tablou, direct pe
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12460_a_13785]
-
privesc semenii, ignorându-l de fapt, obosiți că poezia nu se mai sfârșește și nu folosește la nimic. Și, doamne, dacă prin absurd, catastrofal, nedrept, poezia ar fi retrasă vreodată dintre bunurile lumii și ar fi ridicată, împreună cu poeții, la cer, în altă dimensiune, acolo unde îi este locul, lângă Creator, puțini ar fi aceia care-ar rămâne bucuroși pe pământul golit astfel de sufletul său, de esențe și de adevăruri" l Am citit, cam în ordinea sugerată mai sus, mare
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12460_a_13785]
-
față de sensul creației artistice, față de nevoia imperativă de schimbare a perspectivei, dar și aspirația către stabilitatea formei, chiar și cu prețul sacrificării farmecului particular al lumii, se sprijină exclusiv pe dinamica gîndirii, pe proiecții mentale și pe contemplația exclusivă a cerului interior. În această viziune angelică, născută, adică, în afara oricărei fiziologii, fie și aceea a sensibilității acceptate, forma artistică se dematerializează, părăsește principiile gravitației și devine parte dintr-un nesfîrșit discurs al esențelor. O viziune austeră, de sorginte protestantă, se construiește
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]
-
din profil, acest personaj încremenit într-un eroism inefabil și nondiscursiv pare a fi un elogiu patetic adus unei umanități mitice, stranii și incoruptibile. Anatomii care capătă dimensiuni cosmice, adevărate punți de încrengături nervoase și inserții musculare între pămînt și cer, arhitecturi antropomorfe copleșitoare și fragile în același timp, cam așa s-ar putea descrie, în termeni oarecum literari, lumea de forme care îl urmărește obsesiv în deceniul cinci pe Mattis Teutsch. În mod cert, substratul epic al acesteia este omul
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]
-
acum cunoscut pentru filme de epocă sau pentru drame realiste). Trama e greu de descifrat, deși începutul e simplu. Împăratul Qin încerca să cucerească celelalte regate și, ca atare, avea mulți asasini pe urme, dintre care cei mai periculoși erau Cer, Fulg de Nea și Sabie frântă. Un funcționar de rang inferior, fără nume, apare la palat cu armele lor, pretinzând că i-a învins pe cei trei, iar împăratul vrea să afle povestea, motiv pentru care funcționarului i se permite
HollyKong? by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12475_a_13800]
-
lui Didi. În vîrful copacului stă agățat un zmeu. Bleu, mare, frumos. Privesc în sală. Pe fiecare scaun, un zmeu. Bleu, frumos. Un spațiu populat cu vise, cu iluzia zborului, a înălțării. E visul lui Didi, e visul meu? E cer, e apă, e uscat? E tot Beckett: "nu pot continua, continui"" De undeva, de oriunde, pe un culoar abia perceptibil și apoi pe un drum de lemn, ca o podișcă suspendată între lumi, sosesc Vladimir și Estragon. Pașii lor nici
Ce să-i spun domnului Godot? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12477_a_13802]
-
descoperi o carte a contradicțiilor, un Eugen Ionescu mistic și rațional în același timp. Însemnarea uneia dintre zile, pierdută între alte însemnări banale ca sens, e rugăciuna Tatăl nostru, încheiată cu o frază care sugerează iluminarea: "Doamne, Dumnezeule, ce liniștite sînt cerurile!" Apoi totul cade brusc, într-o notație al cărei rost e - doar aparent? - negarea momentului anterior: "Rodica, la masă, prea absorbită de preocupările ei ca să stea ca lumea. Mînca iute, aplecată în farfurie." Ciudată și totuși nu atît de nebănuită
" Traiesc de un car de vreme. Am pierdut mult, mult timp" by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12485_a_13810]
-
care, adoptîndu-i pe ceilalți, se ia pe sine în stăpînire." Dar și notații mărunte, contaminate de angoasa existenței/inexistenței sensului. Despre Rodica, veșnicul, devotatul sprijin, despre Marie-France și despre teama de a nu-i putea asigura un viitor, despre seninul cerului de vară, despre importanța mesei de prînz. Apoi cîteva - magnifice - "exerciții de stil". Mai pot să scriu?, se întreabă Eugen Ionescu și încearcă - suberbă angoasă!, superb răspuns! - variante scurte ale aceleeași fraze: "1) A murit în zori; 2) a murit
" Traiesc de un car de vreme. Am pierdut mult, mult timp" by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12485_a_13810]
-
La 23 apriliu 1825, locuitorii Bucureștiului erau cuprinși de frigurile veseliei și ale plăcerii. Ulițele mari și mici erau măturate și stropite cu apă; prăvăliile negustorilor și casele boerilor erau împodobite cu ramuri de salcie și de iarbă verde. Un cer senin și un soare dulce, primăvăratec, veneau să completeze acest cadru magnific... Rânzei azi face parte din P.F.I. ceea ce înseamnă partidul foștilor informatori aflați la putere, aliat recent cu un alt partid, nou, mic, dar bătăios, supranumit PSIVIR... adică partidul
Crochiuri de epocă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12491_a_13816]
-
dimineți. Există un singur "azi". Restul e trecut. Oglindă spartă în cioburile căreia, privind prea insistent, risc să pun în pericol întregul. Câtă vreme voi putea gândi ca acum, nu știu. Și nici nu vreau să fac vreo presupunere. Deocamdată, cerul e senin, iar oțetarii din curtea vecină abia se clatină. Și nu am nimic de cerut destinului - dacă destinul este propriul nostru caracter - decât puterea de a crede că gândurile din această dimineață explică, în sfârșit, ceva.(p. 302-303) Metafora
Drum prin memorie by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12490_a_13815]
-
oala vin toate nenorocirile; colectivizarea mai întîi, anii de secetă, bolile animalelor și răsplata din ce în ce mai mică pentru ziua-muncă. într-una din seri, cineva chiar a observat că Luna însăși a fost dezlipită de la locul ei și umblă acum slobodă pe cer, după cum o bate vîntul. E drept că o scamă de nori alerga și ea ceva mai jos și cîteva ceasuri în șir s-a tot dezbătut dacă Luna fuge spre stînga, printre nori, sau norii se duc către dreapta și
Vizualitate și metafizică by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12500_a_13825]