1,574 matches
-
aș fi pus la bortă cu cheptu’! - Te-ai fi pus... Momentan! Te conosc, Iacobe, așa te conooosc...Știu eu cu ce te-ai fi pus la ruptură - iertaț’ de cuvântu: bortă... - ihotește și bătrâna, iar pe Întuneric se aude chicotit de fată-mare. - Și dacă vrei tu să afli, află, Domnică: l-au și astupat călugării pe-al lor! Da-i degeaba: s-o dișărtat pe raza noastră - n-ar fi păcat de moarti, de nu ne-am Înfrupta și noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
jăndarii... - Ori Mănenii voștri, zice Mătușa Domnica. - Or Mănenii noștri, ș-atuncea-i vai di cur’lețu’ ei, i-l fac hărmăsarii iștea strec’ătoare! - Moș Iacob!!, răcnește mama la el - prea târziu. Bătrânul Își dă, spășit, cu palma peste gură, baba chicotește după băsma - ah, ce l-ar bate la palmă cu rigla pe elevul cel rău directoarea cea severă... - D-apăi dacă-i așă... C-adica-i mai rău dacă fuge, asta am vrut să spun... Măcar așa scurtează drumul, că tot În lagăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Încoace; ca să nu văd eu ce-i arată. Se apleacă spre parașutistă, Îi tot șoptește În românește - de unde rusește? Văd umerii devușcăi ridicându-se, a nepricepere. Mama o ia de la capăt cu arătatul. - Că ce-i mai lipsea chelului: țâțar!, chicotește Mătușa Domnica. - Mătușă Domnica!, strigă mama, răsucindu-se Încoace - cu care prilej văd ce-i arăta. Copilul! - Dacă mătale crez’ că copchilu nu știe ce-i aceea..., chicotește mărunt, școlărește Moș Iacob. Copchilu, știe, dar devușca noastră nu... - Doamne-Dumnezeule!, exclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ia de la capăt cu arătatul. - Că ce-i mai lipsea chelului: țâțar!, chicotește Mătușa Domnica. - Mătușă Domnica!, strigă mama, răsucindu-se Încoace - cu care prilej văd ce-i arăta. Copilul! - Dacă mătale crez’ că copchilu nu știe ce-i aceea..., chicotește mărunt, școlărește Moș Iacob. Copchilu, știe, dar devușca noastră nu... - Doamne-Dumnezeule!, exclamă mama și iar se așează Între mine și Rusoaică. Dar nu așa, măi fată! Nu se pune pe deasupra, pe dinăuntru se pune... Degeaba nu mă lasă mama să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
contează! Ba contează, dar invers: mama a rupt-o cu neamul ei de-de-de... De Grecotei-cu-nas-subțire, de-de-de... Să știi că ce s-a scris despre arendașii greci nu-i minciună! Erau cu adevărat ciocoi-ciocoi - dar nu vechi, ci noi!, glumește mama, chicotind mulțumită de găselniță. - Dar Gheorghe acela știm-noi-cum nu era un oarecare arendaș; era vărul... Verìei Sale, ca să ne exprimăm protocolar. Văr și adminstrator de moșii... - Putea să-i fie și frate, ca fire era, cum Îți spun: ciocoi! Și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
exagerează, dar ceva-ceva tot era adevărat... - Că-l mai și bătea? - A, nu! Așa ziceau oamenii, din pricina toiagului... - Îl bătea cu toiagul? - Nu! Nu! Așa ziceau oamenii, În realitate, mama se doar prefăcea că... - așa, ca să se distreze... - și mama chicotește. - Există o Întreagă legendă În legătură cu toiagul bunicii. Vărul dumitale pretinde că În sat i se zicea: Moise. - Și Moise și Mitropolitul și Cioara - Îi mira pe oameni că o fată de șaisprezece ani umblă Îmbrăcată numai În negru - to koriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
luat-o la sănătoasa: peste-un ceas, păgânătatea e ca pleava vânturată / Iar În urmă se Întinde falnic armia, În fine, română, doar se chema, cu acte, Popescu. - L-a rușinat pe Grecotei, vaaai, dar cum l-a mai rușinaaat!, chicotește mama, cu mâna la gură. Au mai Încercat ei, ba cu binișorul, ba cu otozbirul, dar era cam târzior ca să și-o ia-napoi, mama era binenaintată cu sarcina, mă avea pe mine, dar hoțul cel bătrân tot nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ei, pentru... naționalism burghez... - ... și moșieresc, să nu uiți, zice tata. Și regalisto-fașist... - Ai auzit, la radio Chișinău, ce limbă le-au impus să vorbească, să gândească: o limbă care nu există! Comisarii au fabricat-o! - Dimpreună cu tovarășele comisar, chicotește tata. - Șșșt! Copilul! - mă arată ea, chiar și după ce am ieșit din domiciliul obligatoriu - așa, cam pe la treizeci de ani. - N-am vrut să zic nimic despre ce făceau ei, neprincipial, când Își strângeau, bolșevicește, mâna-n așternut, zice tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mei (dar nu În tovărășia lui Moș Iacob, ci În a copiilor), flăcăi și fete-mari fugărindu-se prin vii, În chelea goală, ca Adam și Eva lui - așa se vorbea; noi vorbeam despre ei, dar ei nu prea vorbeau, doar chicoteau și râdeau și mai cântau și iar chicoteau și iar cântau și dup-aceea gemeau tărișor. Întâia oară (eram copil miiic, de tot) când am văzut omenirea goală alergând prin viile-n floare, urmărindu-se unul pe alta și chihnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ci În a copiilor), flăcăi și fete-mari fugărindu-se prin vii, În chelea goală, ca Adam și Eva lui - așa se vorbea; noi vorbeam despre ei, dar ei nu prea vorbeau, doar chicoteau și râdeau și mai cântau și iar chicoteau și iar cântau și dup-aceea gemeau tărișor. Întâia oară (eram copil miiic, de tot) când am văzut omenirea goală alergând prin viile-n floare, urmărindu-se unul pe alta și chihnind și chicotind și la urmă gemând - am crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
râdeau și mai cântau și iar chicoteau și iar cântau și dup-aceea gemeau tărișor. Întâia oară (eram copil miiic, de tot) când am văzut omenirea goală alergând prin viile-n floare, urmărindu-se unul pe alta și chihnind și chicotind și la urmă gemând - am crezut că se bat. L-am Întrebat pe băiatul cu care eram: - Ce fac ei (vorbeam corect-ca-la-școală)? - Dă, ci să facă..., mi-a răspuns prietenul acela, muuult mai maredecât mine, avea vreo doisprezece ani. Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nu-ți strângi lucrurile? - D-apăi le-oi strânge, cum de nu, că nu le-oi lăsa nestrânse, da’după ce m-oi gândi bine-bine..., răspunde acel Gheorghe, scărpi-nându-se cu nădejde pe sub cușmă și nu mi se pare, acesta fiind adevărul: omul chicotește, chihnește Îndelung, cu ochii micșorați, de parcă tocmai i-ar fi jucat o festă celuilalt, prostul care-l Întrebase prostește o strașnică prostie. Tata nu insistă, nu așteaptă răspuns, dealtfel, de pe la jumătatea Întrebării se și afla cu spatele spre Întrebat, văzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
toți te consideră lichea, ajungi să te porți ca atare. Pentru Dumnezeu! Ce cauți aici ? — Ei bine, chiar așa. Ce-oi căuta? — Te afli aici cu totul Întîmplător, nu ? Treceai pe-aici și ai observat... — Pe legea mea! zise el chicotind și pocnind din degete. Nu, nu glumesc. Bănuielile tale sînt neîntemeiate. Zău că nu... De fapt s-au Încurcat rău niște ițe, foarte ciudat... Dacă asta-i părerea ta, ar fi mai bine să-mi explici și mie. Aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ta. — Dar la ce-i servește să le facă tărăboi pentru atîta lucru? — Știi... poimîine-i zi de leafă... Pe cincisprezece... Mai vrei o ceșcuță? — Da, cu banii jos. Bucătarul Își puse țigara pe un colț al mașinii de gătit și chicoti. I-am urmărit privirea, care i se Îndreptase undeva În jos, spre șasiu. De unde stăteam eu, vedeam foarte bine Întreaga albie oglindită Într-un reflector lunguieț. Cele cinci umbre priveau tăcute și nemișcate focul... Parcă erau prinși Într-o fotografie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
era stăpîna. Dar, mai Întotdeauna, privirile Îi erau ca ale unui cîine ce-mi cerșea mila sau În cel mai bun caz zîmbea servil, ca și cînd s-ar fi simțit vinovată. În asemenea momente, ca să nu se simtă stînjenită, chicoteam eu, la fel de servil pentru că așa consideram eu că sînt oamenii: le place să le arăți că te scalzi În aceeași mocirlă. Deoarece În inimile noastre noi nutrim gîndul secret că totul e mizerie pe lumea aceasta... Ne redobîndim respectul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de sinucidere... Era un soi de nebun... Îi era În fire... el trebuia să facă ceva deosebit, spectaculos pentru a atrage atenția lumii... precum unul căruia Îi face plăcere să aibă pieptul plin de decorații. Oare peste un minut va chicoti sau va ofta la telefon?... Dar, vai! Un sunet ciudat... scîrțîitul unei balamale... și un țipăt Îngrozit mi-a izbit auzul... o voce răgușită, consternată, cuprinsă de panică... Am pus receptorul În furcă. Deci era adevărat! Liniștea din jurul meu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
în același timp. S-au apropiat râzând și s-au îmbrățișat scurt. - Unde îți este sania? Marian Malciu - Nu am mai luat-o, pentru că... îmi era greu să o trag și mă temeam să nu întârzii la întâlnire, răspunse Laura chicotind. Unde îți sunt schiurile, dragul meu? - Nu le-am mai luat, pentru că... erau grele și mă întârziau la întâlnire, scumpă doamnă. În plus, așa, doar pentru tine, am renunțat și la desert și am venit cu un taxi în mare
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
aici... Mă gândeam, dacă ești de acord, să rămânem în zonă și să cinăm la unul din restaurante... La o adică beneficiem de room service, dacă ești de acord. - Și cum rămâne cu „terenul neutru”, precum am stabilit? Interveni Laura chicotind. Aici este terenul tău. Nu m-ar deranja, dar prefer un loc retras, cu puțină lume, cu protocol obișnuit sau... deloc. - Protocol lipsă? Unde crezi că s-ar găsi așa ceva în Sinaia? ridică el sprâncenele, zâmbindu-i șăgalnic. - Unde? ... La
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Relu a prins-o de braț și a Marian Malciu readus-o cu forța în acea încăpere, mai mult târând-o. I-a aruncat poșeta pe o lustră de perete și a forțat-o să danseze cu el. Celelalte fete chicoteau în larma generală și nu se mai auzeau cuvinte întregi. De altfel, abia acum a observat Iuliana că dansau toate fără sutiene, iar o parte din băieți erau doar în maiou și slip, desculți cu toții. - Mișcă-ți, bă, trupul în
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
știa ce să răspundă. Îi evită privirea. Simți obrajii cum i se aprind. Nu știu de unde a izvorât întrebarea ta..., dar simt că dorești un răspuns sincer, chiar dacă au trecut mulți ani de atunci și... - Nu ești obligat să răspunzi, chicoti Iuliana, amuzată de ezitarea lui Eugen și gândindu-se că nu va fi sincer. „Hm! Oare Marian Malciu ce mi-a venit să-l întreb? Ce simt eu? Ce mă îndeamnă pârdalnica asta de inimă?... Nu aveam dreptul să-l
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
ea, observând instalația. Nu-mi face bine. Răcesc imediat...Cum, încă nu ai plecat, cadână, din fața mea? se încruntă Eugen amenințător, fulgerând-o cu privirea. - Ha, ha, ha! Nu se pune de data asta că ai zâmbit! Te-am văzuuuuut!, chicoti Iuliana, bătându-și pumnii sub nasul „sultanului” pus pe șotii. - Ferește-te, sultană! Nu se va repeta slăbiciunea mea, promise el, încercând să o îmbrățișeze. Atentă, intuind intenția lui, fata se strecură abilă pe sub brațele lui și alergă la baie
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
L-am întrebat despre Gary Teller și prietena lui, Shelley. Apoi despre Tony Kent și logodnica lui, Aileen, apoi despre Donald și... m-am prefăcut că am uitat cum o cheamă pe prietena lui. — Doamne, trebuie să țin minte asta, chicotesc eu. Dar nu am fost mulțumită de răspunsul pe care l-am primit. Fața lui Amy se boțește și, ce putea fi mai rău, o lacrimă îi curge pe obraz. Cine e? Încep să intru, ușor-ușor, în panică. Mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
un lucru bine cunoscut că oamenii reacționează diferit la șoc. Așa încât faptul că Debbie râde e în regulă. E doar o reacție normală. Oricum, sunt bucuroasă că nu plânge. Cu asta ar fi greu să mă descurc. Debbie încă mai chicotește. Refuz să mă alătur. Ar fi foarte nepotrivit. În loc de asta, pur și simplu stau așteptând răbdătoare să se oprească. În cele din urmă o face, dar cu toate astea pare în continuare amuzată. —Katie, prostuțo. Se apleacă și îmi dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
sfârșit (oricum eram binedispuși pentru că aveam cele mai bune locuri, unde ne puteam întinde picioarele, iar înainte de a începe spectacolul, un localnic l-a întrebat pe un neamț de lângă noi, arătând spre două locuri: „Are they busy?“. Normal că am chicotit un sfert de oră imaginându-ne ce-ar răspunde scaunele). Deci spectacolul laser a constat în trei fascicule, două verzi și unul mov, care s-au rășchirat peste noi vreo 10 minute, desfășurând ori un fel de pânze strânse la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
Margarita nu este o vrăjitoare ca oricare (profesionistă), ci una (spontană) care se formează din mers: ea știe sau învață ce este voluptatea zborului, se lasă inițiată în acest exotic carpe diem (chiar dacă impus de profesorul de magie neagră Woland), chicotește ca o fetiță, răbufnește ca o femeie deplină, face năzbâtii, pedepsește, e și walkirie, și amazoană, și ghidușă ori ciufulită, și simili-vampireasă. E de toate! Concentrează în ea, ca vrăjitoare, aproape toate nuanțele emoționale femeiești: pasiunea, ura, jocul, tristețea, compasiunea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]