7,296 matches
-
-l aprinde lipindu-l de fundul unei cești ciobite. Ce faci Kawabata? Somnolezi ca nesimțitul? Domnul ți-a trimis toate bunătățile astea și tu dormi, prostălăule, minte de ocnaș. Înfruptă-te ! O să poți Însfârșit, visa lucruri Înălțătoare, fără să te chinuie foamea,,. ,, Dați Domnului gloria Numelui Său! Adorați-L pe Domnul În Sfântă splendoare! Glasul Domnului este peste ape; Dumnezeul gloriei tună-Domnul pe ape mari. Glasul Domnului sfărâmă cedrii: domnul sfărâmă cedrii Libanului și-i face să salte ca un vițel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
una câte una, mișcându-și culorile amețitor. În spatele lui, o tânără veselă Îi povestește iubitului un film de dragoste, care se termină prost. Din când În când povestirea este Întreruptă de săruturi lungi și pasionale. Coboară din autobuz anevoie, Îl chinuie durerea de picioare și abia mai poate traversa calea ferată. Undeva, nu departe, Cartierul de lux se vede ca o fortăreață falnică și inexpugnabilă a capitalismului de tranziție, când banii trebuie arătați lumii, și nu ținuți sub saltele modeste ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de lumânări și le-au Înfipt În pământ. Ca Încheiere, ca ultim gest al unei misiuni Încheiate, sărmanul Kawabata este așezat Înapoi pe scândură și Împins În burta mașinii. Câinele lui Ben are un moment de disperare În care se chinuie să urce și el În mașină, lângă cu mort. Este alungat de roșcovan cu o lovitură de picior. Ușile din spate ale dubei se Închid cu zgomot. Medicul urcă În față, pe scaunul din dreapta și roșcovanul pornește mașina. Un nor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de mămăliguță fierbinte, când el doarme.... Câinele lui Ben a murit, de Încurcătură de mațe, crede femeia lui Ben: a mâncat cu lăcomie un castron cu tocană de purcel și burta i s-a umflat ca un cimpoi. S-a chinuit o zi și-o noapte cu gemete și schelălăituri. Am săpat cu o lingură, o mică groapă În pământul rece, lângă șandramaua lui Ben și l-am plâns. Cum să nu plângi un câine care a fost atât de credincios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de cel mai mult În moar A doua noapte am visat un pescăruș strivit de roțile unei mașini. M-am aplecat să-l ridic de pe asfaltul Însângerat și când l-am luat luat te În mâini, era mama care se chinuia să mă nască e sin și pierduse mult sânge. M-am născut greu, noaptea gu târziu, și primul lucru pe care l-a făcut mama când ra m-a văzut, a fost să plângă de bucurie. Am Întrebatca o de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cămașă albă și-și strânsese părul într-un coc dezordonat. Era palidă și prin paloarea transparentă a pielii străbătea din profunzime o ușoară îmbujorare. În lumina rece ieșeau la iveală câțiva pistrui aurii pe nasul ei cârn pe care îl chinuia în continuare fără să-și dea seama. Ochii ei mari, cenușii, plini de inteligență lucidă și de onestitate, îmi susțineau privirea fără să șovăie. Nu era machiată. Și totuși, pe când o priveam cu adorație, căutând să descopăr dincolo de irisul punctat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
gândul că sunt îndrăgostit în chip irevocabil, disperat și sfâșietor, de Honor Klein, mi s-a părut în prima clipă că această idee a făcut lumină în viața mea. Mi-a devenit clar că acest lucru, și numai acesta, mă chinuia atât de presant prin noutatea lui, și totodată faptul că situația era inevitabilă. Cu siguranță Honor îmi apărea acum ca o prezență inevitabilă, întinzându-se peste existența mea ca însuși orizontul sau ca aripile desfăcute ale lui Satan. Și, cu toate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
astăzi s-a petrecut pentru ultima oară. Mă crezi, Martin? — Dar s-a mai petrecut și până acum, am spus. — Asta nu te privește pe tine. — Dar ar putea să o privească pe Antonia. — Dacă te afli aici ca să mă chinuiești și să mă șantajezi, ai face mai bine să pleci imediat, spuse Palmer. Dar dacă vrei să înțelegi ce faci înainte de a face gestul, atunci rămâi. Mi-am dat seama că încerca din răsputeri să mă mai rețină. — Regret, Palmer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
imediat, spuse Palmer. Dar dacă vrei să înțelegi ce faci înainte de a face gestul, atunci rămâi. Mi-am dat seama că încerca din răsputeri să mă mai rețină. — Regret, Palmer. N-am nici cea mai mică dorință de a te chinui și tu știi asta foarte bine. Sunt derutat, zguduit și, să fiu sincer, nu știu ce am să fac. — Dacă-ți închipui, spuse Palmer și glasul lui suna acum mai aspru, că poți obține un avantaj pentru tine distrugând liniștea sufletească a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
care l-aș fi putut asocia sentimentului care mă îngenunchease astfel. Nu puteam să mă întorc cu mintea la planurile mele înaripate și la deznodământul lor catastrofal fără a fi cuprins de o durere sfâșietoare. Dăinuia încă, pentru a mă chinui, ceva din visul de a avea o întâlnire măreață și miraculoasă cu Honor, întâlnire în cursul căreia lumina anemică ce însoțise ciocnirile noastre din trecut să devină sau să fie percepută ca fiind, strălucirea iubirii pătimașe. Mi-o închipuisem singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fost atât de minunat, ai fost perfecțiunea întruchipată. Iar acum e mult mai bine pentru mine, am încercat, am trecut prin asta și m-am întors. Nu crezi că am dreptate? Dacă aș fi renunțat de la început m-ar fi chinuit tot timpul gândul că poate altfel ar fi fost mai bine... Dar nu-l mai iubești pe Palmer? am întrebat, cu ochii la mâneca pijamalei care-mi ieșea de sub sacou. Mă udasem leoarcă alergând după taxi. — Poate părea cam dur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
să aduc paharele. M-am așezat pe canapea. După ce am văzut-o înapoi acasă, m-a cuprins o stare de iritare și de sfârșeală. Mi-am spus că cel mai bun lucru era să mă duc să mă culc. Somnul chinuit din noaptea trecută nu mă odihnise. Antonia se așeză lângă mine, lăsă paharele pe masă și-mi întoarse încet capul spre ea ca să mă privească drept în față. Apoi turnă cea mai mare parte din conținutul paharului ei în al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
înainte de a bea. Adoram impertinența ei. — Și acum, pot să te întreb din nou, ce cauți aici? am spus. M-am apropiat de birou și m-am sprijinit de el, privind-o tot de sus. Dacă ai venit să mă chinuiești sau doar să te distrezi, ar fi mai bine să pleci imediat. Mă stăpânea impresia năucitoare că, în sfârșit, tratam cu ea de la egal la egal. Mi-am păstrat expresia severă dar înlăuntrul meu era atâta lumină încât nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
năucitoare că, în sfârșit, tratam cu ea de la egal la egal. Mi-am păstrat expresia severă dar înlăuntrul meu era atâta lumină încât nu se poate să nu se fi reflectat puțin și în afară. — N-am venit să te chinuiesc, răspunse Honor. Era serioasă, dar în ochii ei licărea o lumină ironică. — Înțeleg, firește, că asta s-ar putea întâmpla fără voia ta, am spus. Știu că ai o fire de asasin. Mă cuprinsese un tremur și, pentru a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
anul trecut, când Mercedes a câștigat toate medaliile și Elizabeth Junek a terminat a patra cu Bugatti-ul ei din clasa de doi litri. Organizatorii sperau să aibă parte de o revelație asemănătoare și peste câteva săptămâni. Ca de obicei, Otto chinuia pianul din cinematograf. Personal, sunt de părere că nu e doar mut, ci și surd, chiar dacă e doar o teorie cât se poate de subiectivă. Dacă e să mă iau după Else, mândra lui mamă, el are o ureche perfectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mai indicat să lași chestiile astea pe seama unor domni ca noi. Arăți de parcă acum ai fi ieșit din apă, cea din portul Le Havre, poluat cu ulei. Pronunță numele orașului În franceză. — Pe care tu Îl cunoști, desigur. Iritat, mă chinuiam să netezesc buclele de pe căpățână, dar continuau să se stea crețe, ca niște arcuri. — Poți să știi? N-ai de unde să știi. Sfătos ca un bătrân, Anton Își vârî cutia cu brilliantine În buzunar și-mi povesti ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Sub reproducerea cu femme fatale, aia chiar lângă picup. I-am explicat că, dacă se referea la femeia În roșu de pe perete, aceasta era, Într-adevăr, un personaj mitologic. Dora primise pictura după ce i-am dat portțigaretul pe care se chinuia să-l deschidă - la care, din păcate, nu aveam cheie. — Mă rog, cum zici tu. Ochii lui Anton străluceau. Întrebarea e alta: știi ce-i asta? M-am uitat mai atent la acel obiect. — Pare a fi un animal cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
încălcarea în sine e de-ajuns ca să-L scoată din sărite - pur și simplu. El nu poate suferi nicicum neascultarea în sine și nici nu o dă uitării atunci când se așază furios (probabil scoțând fum pe nări și cu siguranță chinuit de-o migrenă teribilă, ca taică-meu în culmea constipației) și începe să taie numele din cartea aia. Când datoria, disciplina și supunerea slăbesc - ei, da, iată mesajul pe care-l înghit de fiecare dată de Paști o dată cu mațo-breiul1 maică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
n-are nimic. Și nici genunchiul meu n-are nimic. — Dar a avut, se grăbește maică-mea să-mi împrospăteze memoria, când ai avut piciorul în ghips până-n șold, dragule. Cât a șlepuit pe chestia aia! Cât s-a mai chinuit! — Aveam paișpe ani, mamă. — Ăhă, îi ține taică-meu isonul, și când ți-ai dat jos chestia aia, nu puteai să îndoi piciorul, de-am crezut c-o să rămâi infirm pe viață. Îi spuneam „Îndoaie-l! Îndoaie-l!“ Ajunsesem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
evrei, bolnavi până-n măduva oaselor din pricina ruliului de pe aceste mări aspre ale culpabilității - cam așa mă imaginez câteodată pe mine și pe tovarășii mei de văicăreală, melancolie și deșteptăciune, înghesuiți tot în cabinele de clasa a treia și, vai, bolnavi, chinuiți de boală, strigând în răstimpuri, când unul, când altul, ba „Tată, cum ai putut să...?“, ba „Mamă, de ce-ai...?“ și spunem tot felul de povești în vreme ce vaporul uriaș se cutremură zgâlțâit de ruliu și tangaj, ne dăm mari cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
reproșuri. Ah, prietenii mei evrei! Fârtații mei spurcați la vorbă, împovărați de sentimentul vinovăției! Iubiții mei! Colegii mei! N-o să se mai oprească niciodată vaporul ăsta din tangaj? Când? Când, ca să nu ne mai plângem atâta de greața care ne chinuie - și să ieșim odată la aer, să trăim! Doctore Spielvogel, nu-mi ajută cu nimic să tot acuz - acuzațiile dor, desigur, desigur - și totuși, ce-o fi fost cu acești părinți evrei, ce anume, de-au reușit să ne facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
respirat. — Da’ nu pot cu chestia asta-n gură. — Pe nas. Închipuie-ți că înoți. Dar nu înot! — ÎNCHIPUIE-ȚI! i-am sugerat eu dar, deși a mai făcut o încercare plină de vitejie, peste câteva secunde a ridicat capul chinuită de un acces de tuse, cu șiroaie de lacrimi pe față. Am luat-o în brațe (pe scumpa asta bine intenționată! pe care Mozart o convinsese să i-o sugă lui Alex, vai, dulce ca Natașa din Război și pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
grăsuliu, că mascarada era pe terminate, pentru că acesta Încetase să mai acorde vreo atenție Întrebărilor. Dădea din cap și sughița fără Încetare. Colonelul Hartep păstra aparențele de justiție dintr-o bunătate genuină. Nu avea scrupule, dar nici nu voia să chinuiască omul inutil. Dacă ar fi fost posibil, i-ar fi lăsat doctorului Czinner câteva firimituri de speranță până la sfârșit. Maiorul Petkovici avea permanent obiecții. Știa la fel de bine ca oricare altul care va fi deznodământul procesului, dar era hotărât să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
luați de val, ne căsătoriserăm În Hawaii. Îmi și imaginam bârfele: ea habar n-avea În ce se băga; de-abia dacă Îl cunoștea; se pare că el a mai părăsit și o altă iubită În vacanță... Mintea mea era chinuită de gânduri terifiante - și de dezamăgire. O! Dezamăgirea! Este cea mai rea dintre toate suferințele posibile. Este atât de deprimantă Încât nu mai poți face nimic să scapi de ea; trebuie să treacă de la sine... În ani de zile, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
să nu am Încredere În el? „Ce fraieră fusesem, ce proastă“, mă pedepseam eu În gând. De ce crezusem că lucrurile erau exact așa cum păreau a fi? Sophia era mult prea deșteaptă Încât să facă Întocmai ceea ce părea să facă. Mă chinuise pe mine cu flirtatul ei cu Hunter, distrăgându-ne astfel atenția lui Marci și mie de la adevărata ei misiune - aceea de a pune ghearele pe Christopher. Poate că stătusem prea mult În preajma proaspetelor divorțate și ele mă influențaseră În rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]