3,709 matches
-
ucigașă, după ce smulse lâna de pe oiță, se apucase să-i smulgă din grăsimea așezată tocmai la rinichi, infectându-i. Dar stați oameni buni, că sărise feciorul nostru și îi dădu o lovitură zdravănă păsării de pradă, de s-a îngropat ciocul feroce pe loc în penajul său. Dis de dimineață tătucu când trecea pragul grajdului să vadă ce s-a mai întâmplat, se minună, toate oile erau în viață! Îl ridicase pe fecioraș de bucurie. Familia sărbători izbânda, dar cel mic
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
de tot ce se vede?întrebă Beti îngrijorată. -Nu te speria, e rățușca cea urâtă, s-a pierdut de familia ei, dar e bine venită în familia lebedelor. -Mă pui, te rog, pe o lebădă albă, cu ochi negri și cioc roșu aprins? Te-am așezat, dar să stai cuminte și vei avea un peisaj deosebit în față. -Șirul lebedelor despică apa în două și noi înotăm în VE, ca și păsările pe cer! Ce frumos! -Acum o duc pe soră
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
într-o călătorie nesfârșită spre sud. În acest timp agricultorii împrăștiau peste tot semințe de iarbă, vântul îi ajuta și sufla semințele, și pe meleagurile mai îndepărtate, păsările mai ciuguleau și ele din acestea dar duceau pe aripi și în cioc și spre alte zări, ca să prindă viață stratul cel verde, mângâierea pământului. Oamenii care cutreierau lumea în căutarea unei țări mai bune, duceau și ei în bocceluțe, o bucată din pământul strămoșesc, cu semințe de iarbă și le semănau în
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
În localul nostru puteți urmări și meciul de fotbal! Ispititorii erau toți niște tipi interesanți, majoritatea poeți ratați, și-și petreceau timpul În librăria City Lights, frunzărind cărți broșate din colecția New Directions. Purtau pantaloni vărgați, cravate țipătoare, perciuni și cioc. Încercau să arate ca Tom Waits - sau poate că era invers. Ca personajele lui Mamet, populau o Americă inexistentă, ce seamănă cu fantasmele unui copil despre bărbații spilcuiți, traficanți și lumea interlopă. Se spune că În San Francisco se duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
numim noi. Au o dungă neagră pe spate care dă impresia că au fost tăiate și că în orice moment se vor desface și vor cădea precum două jumătăți de măr. Sunt mici și abia dacă au zece centimetri de la cioc la coadă. Cu toate astea, ciripesc foarte frumos, și când se întâlnesc mai multe într-un copac, dau un adevărat concert trecătorilor care le bagă de seamă. Una din "minunatele" și "genialele" măsuri luate de Minister este prelungirea ceasurilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de călătorie, două păsări ce păreau a fi becațe au venit în zbor și au poposit pe catarg. Marinarii spanioli și mateloții japonezi au scos chiote de bucurie. Dacă păsările veniseră în zbor însemna că uscatul era aproape. Păsările cu ciocuri galbene și cu pene cafenii și albe au mai atins o dată marginea corăbiei și au dispărut în zare. Spre seară pe partea stângă se iviră ici-colo umbre de munți. Era capul Mendocino. Cum capul nu avea port, vasul a ancorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lac se înălțară în zbor vreo patru-cinci rățuște. Întreaga priveliște era întocmai ca în visele sale. Pe suprafața apei luminată de un soare firav, se adunaseră o mulțime de rățuște care țipau cu glasurile lor ca niște fluiere, își atingeau ciocurile pentru ca apoi să se depărteze unele de altele și înotau în șir indian până la mal. Puțin mai departe de pâlcul de rățuște se afla un pâlc de rațe sălbatice cu gâturi de un verde închis. Spre deosebire de rățuște, rațele sălbatice nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
își scuturau gâturile lungi și apoi și le cufundau în apă. Iar când își scoteau capetele după aceea, în pliscurile lor galbene sclipea câte un peștișor argintiu. Când oboseau să înoate, își răsfirau larg aripile și își curățau penele cu ciocul. Nu știa dincotro veniseră aceste păsări și de ce aleseseră un lac așa de mic drept sălaș pentru iarna cea lungă, dar fără îndoială că în timpul călătoriei unele dintre ele muriseră sleite de foame și rămase fără puteri. Păsările acestea, murmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
1994, (2)). O parte din deșeurile rezultate din excesul de alimente ingerate, sunt circulate de sânge și „aruncate” (depozitate) în diverse organe, sub formă de piatră la vezica biliară sau urinară sau sunt depuse la încheieturile oaselor, formând așa zisele ciocuri sau umflături rigide. Acestea dau dureri, diagnosticate ca dureri reumatice (doctorul D.C. Jarvis, 1981,(12) și părintele Sebastian Kneipp, (13)). Excesul de alimente ingerate perturbă metabolismul, produce boli metabolice (diabetul), degenerând organismul uman până la imobilizare, orbire și moarte. Părintele Sebastian
APOCALIPSA ESTE ÎN DERULARE. In: Apocalipsa este în derulare by Narih Ivone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/317_a_605]
-
făcându-l în cele din urmă, să plece. Iar Motănel se încruntă, se zburlește, apoi își pregătește ghearele și, la nevoie, le folosește împotriva celui ce nu-și vede de treabă. Uneori mai încasează și el ba o lovitură de cioc de găină în cap, ba o ciupitură de plisc de gâscă pe blăniță. Deh! El e mai mic și, oricât ar dori, nu se poate face atât de temut precum Cuțulache. Dar niciodată nu se lasă până nu-și vede
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
foarte veselă. Deodată, Sorin scoate un țipăt scurt. Un gușter cu piele verzuie și ochi sticloși îl privește amenințător, parcă. Dar, Puiu, care era lângă el, a ajuns, dintr-un salt, lângă ciudata vietate, o prinde cu ghearele, iar cu ciocul o lovește fără milă, până când se convinge că gușterul nu mai poate pleca de acolo. Apoi, Puiu vine, iarăși, lângă copii. Când au sosit Motănel și Cuțulache - căci și ei au auzit țipătul lui Sorin și-au înțeles că pe
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
ograda și întreg satul au aflat că se petrecuse un lucru mult mai important: au venit doi copii frumoși la bunicii lor. Un nou prieten Ochii lui Sorin privesc înfricoșați: oare ce vrea de la el vietatea asta mare, albă, cu cioc puternic, care a început să sâsâie? Acum, îl privește cu atenție. Ce-o mai fi având de gând să facă? Să-l muște? Băiatul simte că-i vine să plângă. Dar nu poate. Încearcă să-și amintească dacă n-a
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
din trompeta-i nevăzută, că ai zice că-i un soldățel gata de luptă. A, da! Ăsta-i rățoiul. Seamănă cu un rățoi, dar parcă-i mult mai mare decât el. Nu, trebuie să fie altceva, chiar dacă are penele, capul, ciocul și gâtul cam ca ale unui rățoi. Sss! Sss! zice vietatea. Și clipește dintr-un ochi. Sorin a înțeles că nu are de ce să-i fie frică. Ce-i, Sică? Curios, ce repede i-a găsit un nume. Cel mai
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
tot felul de jocuri, care de care mai năstrușnice. Și totul se petrece aici, nicăieri altundeva, ci pe prispă. Puii de rândunică se așază frumos și comod în cuib, gata să privească spectacolul. Păcat, doar, că nu pot aplauda. Dar ciocurile lor ciripesc întruna: „Bravo, copii!” Sorina știe cele mai multe cântece și poezii. „Unde le-ai învățat?” pare a întreba ciripitul ghiduș al puilor. Fetița ar vrea să le răspundă. Însă, nu știe cum și de ce, nu poate scoate un cuvânt. Doar
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
acum toba prin pădure? E meștera ciocănitoare, a răspuns mirării noastre moș Vuia. Pasărea asta e doctorul pădurii. Trece din copac în copac, ciocane prin scoarța lor și ascultă cu luare-aminte. Cum simte vreun viermișor pitit pe-acolo, bate cu ciocul până ce îl scoate afară și scapă pădurea de boală. Mi-e de mare ajutor! Acolo pe unde poteca noastră răzbatea într-o poieniță, am dat de o mare vânzoleală de pițigoi. Se aflau laolaltă mai toate neamurile lor: de la cei
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
doua mărgele, priveau în sus și-n jos pe ape. Mulțumit de liniștea din jur se sui pe un grind îndreptându-se către o moviliță. Moș Vuia ne făcu semn să ne uităm bine. Acolo e cuibul. Rățoiul dădu cu ciocul stuful la o parte și ouăle se arătară verzui. Se vedeau foarte bine, deși mai înainte ai fi putut să calci, peste cuib și nu le-ai fi văzut. După ce le cercetează cu luare-aminte, acoperi din nou cuibul și alunecă
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
cinematografică - cărora mă gândeam că le-ar putea plăcea o asemenea ciudățenie ca piesă decorativă, mai ales dacă păstram și boabele pietrificate. Dar dimensiunile erau stânjenitoare. Partea de sus se prelungea dincolo de lungimea coșciugului ca o proră În formă de cioc de rață. Și era și monstruos de greu. I-am spus fermierului să-mi zică un preț, iar el a emis o cifră care era cam o zecime din ceea ce eram eu dispusă să-i dau. „Ridicol“, am zis, pregătindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ședeau pe scaunele lor de domnie; 14. am pus mîna pe bogățiile popoarelor, ca pe un cuib, și, cum se strîng niște ouă părăsite, așa am strîns eu tot pămîntul; nici unul n-a mișcat vreo aripă, nici n-a deschis ciocul, ca să ciripească." 15. "Se fălește oare securea împotriva celui ce se slujește de ea?" "Sau se mîndrește fierăstrăul față de cel ce-l mînuiește?" Ca și cum nuiaua ar mișca pe cel ce o ridică, parcă toiagul ar ridica pe cel ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
imitând arborii, se răsfrângeau brusc la nivelul ochilor Bătrânului în arcuri boltice, sculptate ca niște ramuri înfrunzite ce se întretăiau într-un joc grațios de linii, acolade și volute. Vitraliile cerneau o lumină difuză de culoarea șofranului. Mierle negre cu cioc portocaliu zburătăceau pe sub bolți, căutând parcă o ieșire. Dar nu stâlpi de piatră sculptați ca niște arbori erau ceea ce văzuse el, ci două șiruri de trunchiuri groase și înalte de frasin, înfipte adânc în pământ la intervale egale. Trunchiurile se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
un copil o mică jucărie: un bețișor, și, legată la un capăt, o păsărică de vată galbenă. Bețișorul e înțepenit într-un ochi al balustradei, ața verde, scurtă, atârnă în aer, iar păsărica se învîrtește încetișor la adiere. Pasăre maltratată. Ciocul rupt pe jumătate, aripile, una mai lungă ca cealaltă, asezate nesimetric. Una din aripi, cea mai lungă, se lovește uneori de bețișor; atunci păsărica se oprește pentru o clipă, apoi, după o mică sforțare, reîncepe să se învîrtă. Dedesubt, spațiul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
imitând arborii, se răsfrângeau brusc la nivelul ochilor Bătrânului în arcuri boltice, sculptate ca niște ramuri înfrunzite ce se întretăiau într-un joc grațios de linii, acolade și volute. Vitraliile cerneau o lumină difuză de culoarea șofranului. Mierle negre cu cioc portocaliu zburătăceau pe sub bolți, căutând parcă o ieșire. Dar nu stâlpi de piatră sculptați ca niște arbori erau ceea ce văzuse el, ci două șiruri de trunchiuri groase și înalte de frasin, înfipte adânc în pământ la intervale egale. Trunchiurile se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
coastă a dealului ruptă, năruită, singuratică. Acolo am văzut un cal mort, din care mâncau doi corbi mari și negri. Singurătatea locului, tristețea lui, animalul mort, cu o parte din oase goale și cele două păsări sinistre care scobeau cu ciocurile lor mi-au produs un sentiment de groază, dar și de poezie. Dacă aș fi fost un copil fricos, ori dacă nu m-ar fi lăsat să umblu singur, n-aș fi avut toate aceste senzații. Nu-mi pot explica
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
părul uns cu unt și mustățile În furculiță, aducând cu un chelner sau frizer, Îmbrăcat Într-un halat alb, cu nelipsitul lui ștergar dungat aruncat pe umăr și o pereche de găleți. Oprindu-se sub cumpăna ce semăna cu un cioc uriaș de cocostârc, după ce-și lepăda gălețile, Ippolit se bărbierea Îndelung cu un ciob de sticlă privindu-se Într-o oglinjoară și strângând cu grijă clăbucii de săpun amestecat cu țepi din barba-i vineție pe care Îi arunca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
viață și moarte fusese desființată!? Copiii nu se mai nășteau, În schimb se Înmulțiseră peste măsură berzele. Pe fiecare stâlp de telegraf era un cuib, pe fiecare horn, pe fiecare copac mai răsărit sau cumpănă rămasă În picioare. Clămpăneau din ciocurile lor lungi și roșii, acompaniind toaca și bătăile clopotelor ce vesteau sosirea vecerniei. În zori Își părăseau cuiburile și plecau lopătând peste fâșia de pământ ce delimita granița și reveneau la căderea serii, aducând În pliscuri tot felul de lighioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
puii, la rândul lor, aduceau alți pui, astfel că satul colcăia de berze. Rămâneau până toamna târziu și abia viscolul le Îndemna să plece spre țări calde. Nu plecau Însă toate, unele rămâneau să ierneze În sat, stând cocârjate, cu ciocul Înfundat sub pene, pe acoperișurile ninse ale caselor, hrănindu-se cu fumul ce ieșea din hornuri și cu dangătul Însângerat al clopotelor. Privindu-le, pe oameni Îi apuca disperarea. Bătrânii le amenințau agitându-și cârjele În aer. Unii chiar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]