1,570 matches
-
pentru un unchi al ei care murise călcat de un camion. Eram singur, meșterul plecase după marmură. Am întrebat-o cum dorea să fie crucea și cum n-aveam în lucru alte comenzi m-am apucat pe loc s-o cioplesc. Ea n-a plecat. S-a așezat pe o bucată de marmură și se uita la mine cum mă luptam cu piatra. Am avut impresia că n-avea încredere în mine, că regreta avansul dat și am fost pe punctul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
eram eu omul care să mă înduioșez pentru că o fată tomnatecă se dovedea supusă cu mine. Îmi târam libertatea, de la plecarea Liviei, de unul singur, ferindu-mă să mi-o pun în pericol. Îmi vedeam de crucile pe care le ciopleam și nu mă încurcam cu nici o femeie mai mult de un ceas, cât aveam nevoie pentru igiena cărnii mele. De aceea fără să mă gândesc că vorbele mele o puteau jigni, i-am spus Emiliei: "Du-te. Vine meșterul și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
acolo puteam fi monarh absolut, pontifex maximus, Michelangelo, orice. Nu mă stânjenea nimeni, nu mă contrazicea nimeni. Eram admirat, adulat, uns cu suc de mirt, mă bucuram de toate onorurile posibile. Asta mă ajuta să suport o existență ticăloasă, meschină, cioplind cruci pentru alții ca, apoi, închizînd ochii sau noaptea în somn, să mă duc într-o altă lume, unde nu-mi lipsea nimic. Cu mâinile sub cap, întins lângă Emilia, doborâtă de băutură, mă imaginam un geniu care uimea pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bucată de marmură, iar în săptămânile următoare i-am răspuns aproape mereu, Emiliei, la întrebarea "ce-ai mai făcut?" cu o frază sibilinică, de câte ori mă duceam să-mi aduc ceva de care aveam nevoie: "Ce să fac, Emi, am mai cioplit puțin la piatra mea, cu gândul că lăcustele ne vor sili pe toți să ne rugăm lor". Într-o seară, însă, amândoi băusem cam mult, Emilia s-a apropiat de urechea mea și mi-a șoptit: "Mă credeai proastă?" Am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
foarte tare. O mai văzusem pe-acolo, dar foarte rar. Era mama lui. Mi-a explicat că meșterul murise, răpus de boala lui de plămâni. "Și atelierul?" am întrebat. "Ce-i cu atelierul?" zise femeia cu voce moale, obosită. Cine cioplește crucile acum?" Ea își șterse o lacrimă cu dosul palmei, înainte de a-mi răspunde: "Nimeni". Și adăugă pe același ton, aproape indiferent: Dacă vrei să faci cruci din marmura care se mai găsește aici, te las". Era o idee. Oricum
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
visat pe Bătrânul. De fapt, nu vedeam decât niște ochi mari, alburii și ironici. Auzeam vorbele pe care mi le spunea, fără să-i văd gura. "Domnule sculptor, te-am poftit să vii aici. Am nevoie de cineva care să cioplească pietre funerare în Stâncile de marmură. Îți ofer o șansă absolut unică pentru un artist mediocru. Poți să ajungi celebru fără nici un pic de talent. Nu vii?" Apoi strălucirea ironică a ochilor a înghețat și privirea a devenit încruntată. A
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dumneavoastră că am fost mai mult decât spun? ― Așa. ― Poate aveți dreptate, admise el prefăcut. Și eram gata să jubilez când mi-a scuipat în obraz această ironie: Într-o altă viață am fost proprietarul carierei unde ați învățat să ciopliți piatra... Și mi-a întors spatele. După un timp am aflat de la Domnul Andrei că Mopsul mă bîrfea: "Ce, ăsta-i sculptor? Cine a mai pomenit sculptor care să se mulțumească să cioplească pietre funerare?" Eram de aceeași părere, dar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fost proprietarul carierei unde ați învățat să ciopliți piatra... Și mi-a întors spatele. După un timp am aflat de la Domnul Andrei că Mopsul mă bîrfea: "Ce, ăsta-i sculptor? Cine a mai pomenit sculptor care să se mulțumească să cioplească pietre funerare?" Eram de aceeași părere, dar nu-mi convenea s-o aud din gura unui individ prost crescut și veninos. Domnul Andrei a încercat să mă consoleze: "N-are rost să vă supărați, domnule sculptor. Pe ăsta nu-l
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
între bălăriile din spatele azilului. "Bă, nu fiți proști, le zicea. Trebuie să ne punem bine cu el, să nu-și ia catrafusele. Altfel, adio cimitir de marmură. Bătrânul se lasă păgubaș, nu mai cheamă pe nimeni. Și apoi, altfel îți cioplește piatra de pe mormânt cineva căruia i-ai fost simpatic. Pune omul puțină inimă în meseria lui". Mai ales acest ultim argument a avut un efect miraculos. Fiecare și-a ales locul unde ar fi vrut să fie înmormîntat și mi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
coridoare ori pe țărm, cu cearcăne la ochi, istovit de nesomn. Când mă întîlnea, Moașa îmi azvârlea câte o remarcă sarcastică: "Pari extenuat, domnule sculptor. N-ar trebui să-ți pierzi nopțile, în curând vei avea nevoie de energie ca să cioplești piatra". Îmi venea s-o omor. Ce vroia de la mine? Să-i cer iertare că o respinsesem? Îi zâmbeam însă, ori treceam mai departe ca să-i arăt, măcar astfel, că nu gustam gluma ei. Așteptam cu groază venirea serii. Cum
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nasul meu. Ieșeam din destin pe ascuns, deoarece nu puteam s-o fac trântind ușile și chiar plecarea la azil a fost o asemenea fugă; mai mult decât de frig, de camera înghețată, mă săturasem de crucile pe care le ciopleam în atelierul meșterului și care nu-mi asigurau decât un anonimat plin de pureci, în care putrezeam de viu; un cimitir de marmură suna altfel, promițător... Dacă aș fi avut vreo vocație, în orice domeniu, nu neapărat în sculptură, aș
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vreme avusesem impresia că nu mă mai vedea.) Dumneata ai șansa de a crea aici o operă unică. Un cimitir grandios cum nu există nicăieri. Și nici măcar să mori nu ți se pretinde pentru această operă. Ești lăsat să trăiești, cioplind pietre funerare pentru mormintele altora. Uneori, continuă el după o pauză, m-am întrebat dacă ești demn de o asemenea șansă. Vocea i se înăspri. Era și mai răgușită acum.) Dar puțin îmi pasă ce crezi, domnule sculptor. Dacă va
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fii fericit la o înmormîntare decât dacă îl urăști pe cel răposat. Eu nu-l uram pe individul cu mers de pisică. Sau, nu-l mai uram. Uitasem toate necazurile pe care mi le făcuse și mă pregăteam să-i cioplesc o piatră funerară cât mai frumoasă. Dar dintre toate ipocriziile, mi-a lipsit ipocrizia de a pretinde că sufăr când n-am suferit. N-am vărsat niciodată lacrimi false. Morții sânt oricum morți, bucuria noastră că trăim n-are de ce
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am oprit singur și m-am întors. A doua zi m-am apucat de lucru cu toate că era duminică. Vroiam să termin cât mai repede prima piatră funerară din cimitirul de marmură. Mă găseam într-o stare de spirit bună și ciopleam piatra cu un zel neobișnuit. La amiază, m-am oprit să mă odihnesc. M-am dezbrăcat, m-am aruncat în mare, apoi m-am lungit pe o stâncă. Deasupra mea, cerul n-avea nici un nor. M-am gândit atunci cât
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
timp vorbindu-mi din oglinzi. Cuvintele lui ieșeau parcă din mii de guri, adresîndu-mi-se prin toate. Și nu mi se adresau numai mie. Se adresau și imaginilor mele din oglinzi, care stăteau ca o mulțime tăcută, ascultând. ― Ai început să cioplești prima piatră funerară? mă întrebă el. ― Desigur, domnule, l-am asigurat imediat. Cimitirul acesta vă va purta numele peste veacuri. Bătrânul roși și protestă vag. ― Va fi opera dumitale, nu a mea. ― Nu, nici vorbă, am sărit imediat. Eu voi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bine. Poate visasem totul și atunci m-aș fi făcut de râs. Mi-a fost foarte greu să mă abțin. Ca să înlătur orice ispită, m-am grăbit să fac o baie, după care, deși nu mă puteam concentra deloc, am cioplit la piatra funerară a individului cu mers de pisică, încercînd să-mi umplu cu ceva timpul. Eram convins că în sala cu oglinzi nu putea. m să pătrund decât seara, că ziua chiar și pentru mine acel teritoriu era interzis
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și chiar mai mult. Nu mi se dase, prin destin, aproape nimic? Ei bine, vroiam totul. Nu mă mulțumeam să fiu creatorul unui cimitir de marmură. Vroiam să fiu admirat, ascultat cu răsuflarea tăiată, vroiam, de ce nu? să-mi pot ciopli mie însumi într-o zi un monument. Toate acestea nu mi le putea oferi era rațiunii. În schimb, oglinzile da. Sala în care mă găseam părea făcută anume ca să nu mai visez cu capul vârât sub pătură. Acum puteam să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dorit să i se scrie pe mormînt: "Nu râdeți. Vă rog". Care mormînt? Nu exista nici un mormânt în bălării, ierburile acopereau și devorau totul, inclusiv mormintele. Bietul om, îmi părea rău că nu-l găsisem în viață, i-aș fi cioplit un mormânt în cea mai înaltă stâncă de pe țărm și aș fi scris cu litere de o șchioapă, să se vadă de departe ca un avertisment teribil: "Nu râdeți. Vă rog!" M-am gândit apoi că puteam să sap această
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
înțeles?" Aș fi putut, dacă aș fi avut chef, să vâr groaza în toți, să-i oblig să mă salute ca portarul, aplecîndu-se din șale. Și întregul timp care mi-ar fi rămas aș fi putut să mi-l consacru, cioplind pe țărmul mării un monument care să-mi fie închinat. Iar după aceea aș fi trimis după Hingherul și l-aș fi pus să crească o duzină de câini fioroși care să stea de pază lângă monument, ca să nu se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
zic: Doamnă, sper că n-ați dat importanță vorbelor mele. Nu eram într-un moment tocmai bun." Câteva zile, ca să se liniștească apele, am evitat întîlnirile cu bătrânii. După ce înotam, mă apucam de lucru, la piatra funerară a Tuberculosului, și ciopleam până seara, cu o scurtă întrerupere la prânz când mă opream să mă odihnesc, ronțăiam niște biscuiți cu ochii la balta de spumă pe care o făceau valurile la țărm, sau chiar ațipeam puțin. Dar când am vrut să-mi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe Dinu. Rămas singur, îmi treceau prin cap tot felul de grozăvii. Mă temeam mai ales de o cangrenă, ignoranța mea în materie de medicină fiind desăvârșită. Mă și închipuiam cu brațul tăiat, apostrofat de Moașa pentru că nu mai puteam ciopli pietre funerare și nu mai era nevoită să mă trateze ca pe un artist: "Treci la bucătărie, imbecilule, și la spălat vase. Dacă te descurci cu o singură mână. Dacă nu, ia-ți catrafusele și pleacă unde vrei. Roag-o pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
arenă care nu mai văd la un moment dat decât o mică bucată de pânză. Și pot fi învinuiți taurii pentru asta? Nici măcar azi, când am altă perspectivă asupra lucrurilor, nu pot să regret că nu m-a mulțumit să cioplesc cruci într-un atelier oarecare, că mi-a fost silă de mediocritatea mea. Pot să regret numai că am vrut să renunț la ea prin orice mijloace. Nu-mi reproșez că n-am căutat pământul făgăduinței în ceea ce aveam, ci
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
toți îngenuncheați pe coridoare, așteptând să trec printre ei și să-i iert. Mă mințeam. Nu puteam să încui ușa, să zic "nu mă interesează, domnilor, muriți liniștiți, lăsați vorbă să mă cheme cineva când ați murit toți, ca să vă cioplesc pietrele funerare." Trebuia să cedez și eram furios. Aceasta era ironia sorții care a pus la un loc, în mine, și deșertul și setea. Nu puteam să fiu alături de alții fără să fiu singur și nu puteam să fiu singur
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cine eram în realitate? Ba, riscam, poate, să mă văd tratat ca un păduche. Dumnezeule mare, eu! Arhivarul avea să mă cheme, probabil, într-o zi, să-mi comunice că nu mai puteam pleca fără învoire în cătun. Trebuia să cioplesc pietre funerare și atât, să devin un veritabil vierme de mătase. M-am întors la azil și încă din acea zi am început să pun în aplicare un plan. Mai întîi m-am străduit să mă reapropii de bătrâni și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Vorbea cu ultimele resurse de mândrie jignită. ― Știi ce ești? i-am zis. Un căcăcios. Tremuri ca un vierme. S-a înroșit violent și a înghițit în sec. ― Tot ce mai pot face pentru tine, am continuat, e să-ți cioplesc o piatră funerară frumoasă. Atât. Dacă voi fi lăsat. Dinu mă privea fără să zică nimic. Buza de jos îi tremura de indignare și de rușine. Mă așteptam să mă insulte la rândul lui, dar în loc de asta s-a întors
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]