2,106 matches
-
modă erau aruncate pe jos în jurul negrului pianoforte. În fața instrumentului era un simplu scaun de lemn, ca de tavernă, cu tăietură în chip de inimă. Otilia se repezi la el și, așezîndu-se aproape călare, începu să alunge degetele subțiri asupra clapelor. - Asta o știi? întrebă ea pe Felix. Cânta o compoziție foarte la modă pe atuncea, prin sentimentalitatea ei, Chanson russe, și Felix, care avea cunoștințe muzicale, putând descifra cu ușurință la pian și la vioară, își dădu seama că îndemînarea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
putând descifra cu ușurință la pian și la vioară, își dădu seama că îndemînarea și finețea Otiliei depășeau cu mult banalitatea bucății. - Ah, zise Otilia, lăsîndu-și o clipă mâinile pe genunchi,ce sentimentală sunt! Apoi, înfigînd din nou degetele în clape, începu să cânte Rapsodia ungară de Liszt, indicând cu multă vigoare părțile grave, dar când intră în zona furtunoasă a compoziției, trânti deodată capacul peste claviatură și sări în picioare. - Îmi vine uneori să alerg, spuse ea lui Felix, care
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe Felix, n-ai grijă dumneata. - Eh! făcu Stănică, dezamăgit.Lui Felix îi fu frică de putința ca Stănică să spună despre el o vorbă care să-i displacă. Pentru a înăbuși orice prostie a acestuia, Felix înfipse mâinile în clape și începu să descifreze o pagină din Folies d'Espagne de Arcangelo Corelli. Prins asupra faptului, Stănică ieși din odaia lui Costache și plecă, după ce făcu muțește, cu mâinile, un semn de reproș către Felix că i-a stricat combinația
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
odaia înaltă și aproape goală, pianul răsuna, făcând ecouri prin unghere. Se însera. Felix și-o aminti pe Otilia stând cu un picior îndoit sub trup pe scaun, scuturând mereu părul blond peste urechi și aruncând furtunos degetele subțiri deasupra clapelor, în vreme ce cu glasul îngîna fraza muzicală. Încercă să dea mâinilor alergarea aceea, spre a-și însuși starea de spirit a fetei, dar nu fu în stare. Nu era un pianist prea bun. Trase repede capacul peste claviatură. Răsunetul coardelor interioare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
căciuliță și îi gâdilase, tot timpul, una dintre urechi. Pe fotoliul din față, înfășat într-o husă păr de cămilă, se ghemui Fisente, nepotul preferat al lui Sucu Marcel, un lungan arătos și viclean de-și trăgea chiar și singur clapa, dacă nu avea cui, mustăcind sub pletele lungi, blonde și mutra de fecioară, de se gheruiau puștoaicele după el. Nu puteai să-l scapi din ochi pe Fisente, că, în timpul în care tu ți-ai fi aprins o țigară, el
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
unite, care cânta o rugăciune divină, adâncă, tremurătoare: rugăciunea unei vergine. Întredeschise ochii și văzu prin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată într-o haină albă, înfiorînd cu degetele ei subțiri, lungi și dulci clapele unui piano sonor și acompaniind sunetele ușoare a unor note dumnezeiești cu glasul ei dulce și moale. Părea că geniul divinului brit Shakespeare espirase asupra pământului un nou înger lunatec, o nouă Ofelia. Închise iar ochii până ce, recăzut în pustiul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mînile unite, care cântă o rugăciune divină, adâncă, tremurătoare: rugăciunea unei vergine. Întredeschisei ochii și văzui prin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată-ntr-o haină albă, înfiorînd cu degetele ei subțiri, lungi, albe, clapele unui piano sonor și acompaniind țipetele ușoare a unor note dumnezeiești cu glas[ul ] ei dulce, moale și încet. Părea că geniul divinului brit Shakespeare espirase asupra pământului un nou înger lunatec, o nouă Ophelia. Am închis iar ochii, astfel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de bătrânețe și de coloare turbure erau plini de lacrimi, capul său palid, pe jumătate mort, tremura convulsiv și brațele sale spânzurau de-a lungul sprijoanelor scaunului. Fata de lângă scaun era un înger-trandafiriu. șezând în fața pianului, mînele repozau țepene pe clape, spatele răzimate de speteaza scaunului și capul spânzurat, cu fața sus, asupra spetezei. Fața ei privea drept în ceri, lacrimele ei rămâneau în ochi, căci fața ei sta orizontal. Fața era palidă și durerea ei - o durere sublimă. Însuși aerul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aerul camerei era mort și trist, flacăra luminei tremura ca suflată de-un spirit nevăzut. Era toți muți ca morți, privirea bătrânului devenise fixă și disperată, când deodată mînele celei de lângă piano se mișcară. Electric inspirate, zburau ca nevăzute asupra clapelor, aerul se auri de note divine, cerești: bătrânul se plecă ca pentru a îngenunchea, ochii murindei se deschiseră și ea începu să cânte. Cântecul unei murinde. Notele zburau când puternic, când încet, abia auzite, ca suspinele arpelor îngerești - era unul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
oblonul deschis era roșcată, aerul cald, și un miros de cafea prăjită, îmbătător, făcea ca aerul și lumina din casă să doarmă pare-că. Singura schimbare a casei era că pianul venea acum de-a lungul păretelui de lângă fereastră, astfel încît clapele sale veneau tocmai alături cu fereastra, în care stau oalele cu o roză roșie și-nflorită și cu un palid crin, ca o copilă înamorată, și strălucit ca argintul. Ea-și aruncă blana de pe sine și rămase într-o rochie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
coveltirul. M-am repezit și la fotoliul acela și, aruncîndu-mă în genunchi, am coprins cu beție talia ei cu amândouă mînile și-mi apăsai capul amețit de amor în poalele ei. Astfel, în atitudinea această, ea-și întinse brațele pe clape și-ncepu să bată clapele cu o vioiciune melancolică; era un valț turbat, înamorat și trist, a unuia din maeștrii germani, ce mă amețea, {EminescuOpVII 196} mă tâmpea și mai mult. N-auzeam note și armonie ci numai un vuiet
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
la fotoliul acela și, aruncîndu-mă în genunchi, am coprins cu beție talia ei cu amândouă mînile și-mi apăsai capul amețit de amor în poalele ei. Astfel, în atitudinea această, ea-și întinse brațele pe clape și-ncepu să bată clapele cu o vioiciune melancolică; era un valț turbat, înamorat și trist, a unuia din maeștrii germani, ce mă amețea, {EminescuOpVII 196} mă tâmpea și mai mult. N-auzeam note și armonie ci numai un vuiet melancolic și voluptos, care se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
plângând în hohot, ca un copil, șirurile ei șterse de lacrimi de buzele mele vinete și arzătoare. - Poesis! strigam eu, strângând aerul camerei la pieptul meu. Poesis, iartă-mă! Mă așezai pe fotoliul de lângă piano, în care murise ea, atinsei clapele lui pe cari fugise degetele ei așa de delicate, așa de frumoase, și durerea mea devenea din ce în ce mai dulce, din desperare, melancolie. Poate că sufletul ei curat adia dulce în jurul frunții mele. Poate că ea, aeriană, îmi atingea părul, îmi săruta
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în picioare... ochii ei mă fixau cu toată turburarea lor, o seriozitate adâncă făcea ca fața ei să pară mai slabă și espresivă de cum era totdeuna. Am aflat în urmă cumcă nu dormea nopțile, cumcă adesea, visând reverii infinite pe clapele pianului, ea amesteca, într-un solfegiu nemărginit, numele meu. Îmi părea rău de acest copil inocent care părea a deveni de marmură, care nu mai surâdea decât când i se pronunța numele meu, care, cu fața visătoare, combina în aer
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
surâzând c-o viclenie blândă și niște ochi așa de mari, așa de copilăroși și totuși așa de cuminți. - Cînți?... Da? îi zisei eu surâzând, ducînd-o de braț la piano și aranjîndu-i scaunul și notele. Degetele ei albe fugeau peste clape, dar fugeau așa de lin, așa de somnoros încît nu părea decât o voluptoasă muzică de vis. Așa de frumoasă, așa de inocentă, cu toate astea eu n-o puteam iubi. Ea nu era decât o idee-n fantazia mea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
toiag Învie În literă un șipot” - Zodiac, III). Tot ce se poate deștepta, prin atingere, izbire, deschidere, răscolire etc. viața secretă, amorțită, a lucrurilor se bucură de atenția poetului, pentru care acestea devin, În consecință, surse de energie sonoră, muzicală (clape, strune, arcușuri), de ecouri așteptate ca tot atîtea răspunsuri. A deștepta și a răspunde devin, pe mari suprafețe ale poeziei, nucleele verbale În jurul cărora se construiește viziunea metamorfozelor provocate În universul exterior de impactul cu „undele” vieții lăuntrice, fie numite
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Cheamă de la miază-noapte pădurile de viscol [...] Cheamă furtunile cascadele animalele pitice și uriașe, Plantele, oceanele, Cheamă văzutul și nevăzutul Și Întreabă-te: unde e spada care să răscolească măruntaiele Înțelesului Care e rostul tău În temnița infinitului cetitorule, [...] Unde sunt clapele din care pipăitul să deștepte răspunsul RĂSPUNSUL ca o melodie Încuiată În lemnul de abanos al flautului. Aceleiași scheme dinamice i se subordonează nenumărate alte secvențe ale operei, argumentînd astfel În favoarea unei „figuri” de relativă stabilitate a imaginarului lui Voronca
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
fond, vulnerabil și asaltat de incertitudini, pe cale de a fi chiar deposedat de haruri: "Nu mai sînt eu? SÎnt altul? Și haina nujnă-mbracă / Îmi cade de pe umeri... /.../ Îmi pipăi tot trecutul și-1 recunosc armură / Dar nu mai știu pe clape să cînt și nu mai sînt / Insul de vrajă care să-nvie scumpa gură. Genunchii - două urne - se-apropie de pămînt" (Odăi visate). În ultimă instanță imaginea despre sine și despre lume converg, Împărțite Între reprezentări contrastante - "Cu lebede pe-
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a dispărut nici plăcerea chinului erotic. Sihleanu spune Într-un vers: „iubesc a mele chinuri și voi a suferi”. Și tot el: „Iubirea pentru mine e numai o durere, Un șir de suferințe, un lanț de pătimiri...” Însă, atingînd această clapă, simțim numaidecît sunetul eminescian. 10. GÎndul pătimirii În dragoste nu ocolește ideea de jertfă. Jertfa este moartea benevolă. PÎnă a ajunge la această soluție limită, jeluitorul cere milă, milostivire. Poemele sînt, pur și simplu, terorizate de acest sentiment creștinesc transpus
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
numai dacă-ți place. Nu dai banii înainte... — Ba io zic c-ar fi mai bine așa, sări Marchiza. — Zi-i una de inimă albastră, interveni Bunelu. Faraon strânse de câteva ori burduful acordeonului, trecându-și cu iscusință degetele peste clape. — Bibilica ! se auziră strigăte din audiență. Ritmul fu însoțit de aplauze. Faraon intră, pe ritmul bașilor, cu un țipăt pre lung, sacadat și dogit : — Haaaaaai, haaaaai, hai, bibilico, șai, bălășico, Șanțo pă Râța, Râța pă Tanța și pă deasupra, mucles
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Când fu înăuntru, Ioanide recapitulă pe scurt programul șantierelor din timpul verii, apoi își puse în cap o șapcă de lucrător. Era îmbrăcat în haine de doc cafeniu, vestonul fiind prevăzut cu patru mari buzunare exterioare, prevăzute cu nasturi și clape, în loc de cămașă având un tricou de bumbac vărgat. Părea un mecanic. Arhitectul și constructorul aveau să meargă de dimineață la cimitirul Bellu, spre a pune la punct mausoleul lui Hagienuș. Contrar așteptărilor, în ce privește executarea însăși, orientalistul convenise a angaja lucrarea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pe linia mărturisirii. Timid și șovăitor, încercam să mă apropii de mine. Nenorocirea era că prin formația mea eu nu aveam un "la mine". Nefiind scriitor, nu mă puteam reinvesti în personaje, nu puteam apăsa, într-un etern travesti, pe clapele umanității vorbind de fapt despre mine. Nu-mi puteam regiza intrările în scena lumii și nu-mi puteam exhiba, la adăpostul diferitelor măști, frumusețile și mârșăviile prinse strâns în mănunchiul unicului meu eu. Eul meu, asemeni eului oricărui individ de pe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
repede devenim arhivă! În cazul în care ajungem să "supraviețuim", supraviețuim așa, ca arhivă. Când și când, la o dată rotundă (ani de la naștere sau moarte), lumea își aduce aminte de noi și apasă pe acest buton la îndemînă, pe această clapă ipocrită a memoriei care este arhiva. Pentru o clipă sânt scoase la lumină poze, interviuri filmate, prietenii deapănă amintiri despre noi. Apărem pentru o clipă din nou la rampă, vorbim, gesticulăm, râdem, le explicăm celorlalți proiectul care am fost și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
editorialist ‐ Constantin Teodorescu, redactor coordonator - Laurențiu Chiriac. Dispune de un larg colectiv de redacție - redactori și colaboratori: Nicolae Mitulescu, Petruța Chiriac, Teodor Pracsiu, Mioara Popa, Valentin Negre, Corneliu Filipescu, Ioan Puflea, Gheorghe Catană, Corneliu Florența, Nicu Botezatu, Neculai Artene, Gheorghe Clapa, George Irava, Oltea Rășcanu - Gramaticu, Mihai Luca, Eliza Olteanu, Vasile Slabu (fotoreporter). De tehnoredactare se ocupă Bogdan Artene, Ana‐Maria, Gheorghiu, Mihaela Măstac, iar ca agent publicitar, responsabilitatea revine lui Constantin Grigoriu. „Neîndoielnic, Păreri tutovene întruchipează ro dul strădaniilor și
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Vasile Slabu (fotoreporter). De tehnoredactare se ocupă Bogdan Artene, Ana‐Maria, Gheorghiu, Mihaela Măstac, iar ca agent publicitar, responsabilitatea revine lui Constantin Grigoriu. „Neîndoielnic, Păreri tutovene întruchipează ro dul strădaniilor și eforturilor unui colectiv de entuziaști ai locului” - zice Gheorghe Clapa în „Puncte de vedere în legătură cu publicația Păreri din nr. 737 a publicației unde lucrează „...Cu fiecare număr, Păreri tutovene a câștigat în valoare, în conținut, și‐a amplificat aria de cuprindere, a răspuns tot mai mult exigențelor cititorilor săi, fiecare
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]