1,905 matches
-
mai dezvoltată a raporturilor între aceste crezuri literare și creațiile propriu-zise, aceasta deoarece concretizarea literară a angajamentelor teoretice nu le păstrează întotdeauna puritatea estetică. Astfel, deși majoritatea scriitorilor selectați în lucrarea de față își manifestă în mod explicit afilierea la clasicism, operele lor nu poartă exclusiv această amprentă, după cum este și firesc, în măsura în care nici unul din curentele artistice existente vreodată nu a reușit o coagulare perfect omogenă în substanța literară propriu-zisă. Aceasta deoarece tărâmul creațiilor este unul al interferențelor, al combinărilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
care ar fi dus în final la o pierdere în profunzime a lucrării. De altfel, deși exhaustivitatea este de dorit, aceasta este aproape imposibil de obținut într-un domeniu atât de complex, cu atât de multe ramificații, precum cel al clasicismului și al ecourilor acestuia. Ordonarea textelor s-a făcut ținându-se cont de criteriul cronologic, fiecare capitol axându-se astfel pe manifestările neoclasice dintr-o anumită epocă, din spații diferite. O excepție o face, poate, capitolul Neoclasicismul pașoptiștilor români, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
fiecare context național. Astfel, prin analizarea tuturor acestor aspecte, lucrarea noastră urmărește să demonstreze perenitatea fenomenului clasic, relevanța sa fundamentală nu doar în ceea ce privește istoria literaturii, ci și în ceea ce privește resorturile cele mai intime ale ființei umane. Edgar Papu sugera că "totdeauna clasicismul va însemna dacă nu o prezență cel puțin obiectul unei dorințe."5 Din acest punct de vedere, o lucrare despre idealurile clasice are toate șansele să nu fie considerată drept lipsită de relevanță sau redundantă. Prin cartea de față ne
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
unei dorințe."5 Din acest punct de vedere, o lucrare despre idealurile clasice are toate șansele să nu fie considerată drept lipsită de relevanță sau redundantă. Prin cartea de față ne exprimăm opinia că nu s-a spus totul despre clasicism, că mai există încă multiple fațete necercetate ale acestui curent care și-a atins scopul esențial cel de a transgresa timpul și spațiul nașterii sale printr-o proiectare definitivă în universalitate și eternitate. I. Clasicismul francez repere generale I.1
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
s-a spus totul despre clasicism, că mai există încă multiple fațete necercetate ale acestui curent care și-a atins scopul esențial cel de a transgresa timpul și spațiul nașterii sale printr-o proiectare definitivă în universalitate și eternitate. I. Clasicismul francez repere generale I.1. Câteva delimitări terminologice În măsura în care realitățile literare, ca oricare altele, de altfel, se concretizează la nivelul limbajului prin intermediul unor termeni anume care dau viață și particularizează, este necesar să deschidem această lucrare cu o stabilire, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
rațiunii, putându-se asocia, în acest sens, cu ceea ce Friedrich Nietzsche numea viziunea apolinică, tipologie așezată în contrast cu cea dionisiacă marcată de frenezia trăirii, vitalitate și accentuarea laturii afective.8 În secolul al XIX-lea, la început, se creează și substantivul clasicism care desemnează o anumită școală literară, coagulată în jurul unei doctrine estetice, care, în cazul de față, presupune principii precum imitația anticilor și a naturii, finalitatea morală a artei, subsumarea creației la un set de reguli, accentuarea rațiunii ca element esențial
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
naturii, finalitatea morală a artei, subsumarea creației la un set de reguli, accentuarea rațiunii ca element esențial etc. O dezvoltare a acestor principii se va realiza în subcapitolul următor. Deși se mai fac echivalări totale între noțiunea de clasic și clasicism aceasta este o greșeală întrucât ultimul termen ar trebui aplicat "doar fenomenelor de generalizare, istoricizare, organizare culturală și "oficializare" ale clasicului (subl. aut.), respectiv ale spiritului clasic",9 după cum afirma Adrian Marino în elaborata sa analiză din Dicționarul de idei
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
trebui aplicat "doar fenomenelor de generalizare, istoricizare, organizare culturală și "oficializare" ale clasicului (subl. aut.), respectiv ale spiritului clasic",9 după cum afirma Adrian Marino în elaborata sa analiză din Dicționarul de idei literare. La fel ca și celelalte -isme și clasicismul ar trebui privit, așadar, prin prisma unei închegări ce presupune o raportare la un ansamblu cultural sau doar literar, care poate fi localizat sau nu, depinzând de semnificația mai largă care i se atribuie. Astfel, după cum am mai arătat în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
trebui privit, așadar, prin prisma unei închegări ce presupune o raportare la un ansamblu cultural sau doar literar, care poate fi localizat sau nu, depinzând de semnificația mai largă care i se atribuie. Astfel, după cum am mai arătat în Preliminarii, clasicismul a fost particularizat istoric în trei mari epoci, favorizându-se fie una sau alta dintre etape, secolul al V-lea î.e.n., Grecia, sub patronajul lui Pericle, secolul I î.e.n., Imperiul Roman, sub tutela lui August și secolul al XVII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Regelui Soare Ludovic al XIV-lea. Există însă și alte puncte de vedere, cum ar fi cel al lui T.S. Eliot, pe care îl vom aborda mai pe larg în subcapitolul dedicat acestuia, care vizează o definiție extensivă, aplicând eticheta clasicismului oricărei perioade artistice ajunsă la maturitate și eliberând-o astfel de anumite determinări strict stilistice.10 În ceea ce privește însă titlul lucrării de față, acesta vizează clasicismul în înțelesul său de curent literar cu o doctrină estetică bine formulată și cu o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
aborda mai pe larg în subcapitolul dedicat acestuia, care vizează o definiție extensivă, aplicând eticheta clasicismului oricărei perioade artistice ajunsă la maturitate și eliberând-o astfel de anumite determinări strict stilistice.10 În ceea ce privește însă titlul lucrării de față, acesta vizează clasicismul în înțelesul său de curent literar cu o doctrină estetică bine formulată și cu o delimitare spațio-temporală în Franța secolului al XVII-lea. Prin raportare la aceeași dimensiune semantică, se concretizează și sensurile termenului neoclasicism care vizează, în această ordine
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
fără a atinge totuși nici până în momentul actual o anumită stabilitate semantică, mai ales din cauza divergențelor în ceea ce privește epoca la care se face raportarea. Așa cum am mai sugerat într-o manieră mai dezvoltată în Preliminarii, opiniile critice diferă cu privire la identificarea adevăratului clasicism, clasicismul model, reperul absolut, plasându-l fie exclusiv în Antichitatea greacă, fie în cea greco-latină, fie în secolul lui Ludovic cel Mare. În funcție de modificarea acestor puncte de sprijin, neoclasicismul capătă o altă dimensiune literară. Astfel, dacă raportarea se face doar
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a atinge totuși nici până în momentul actual o anumită stabilitate semantică, mai ales din cauza divergențelor în ceea ce privește epoca la care se face raportarea. Așa cum am mai sugerat într-o manieră mai dezvoltată în Preliminarii, opiniile critice diferă cu privire la identificarea adevăratului clasicism, clasicismul model, reperul absolut, plasându-l fie exclusiv în Antichitatea greacă, fie în cea greco-latină, fie în secolul lui Ludovic cel Mare. În funcție de modificarea acestor puncte de sprijin, neoclasicismul capătă o altă dimensiune literară. Astfel, dacă raportarea se face doar la
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de pseudo-clasicism așa cum propunea Paul Hazard, este drept referindu-se mai ales la realitățile literare ale secolului al XVIII-lea.13 După cum vom demonstra în lucrarea de față, neoclasicismele constituie rodul unor aspirații profunde către ordinea, armonia, echilibrul și cerebralitatea clasicismului, care însă, de multe ori, nu au reușit să se concretizeze pe deplin la nivelul operelor artistice, astfel încât deși există o dimensiune teoretică destul de bine închegată și structurată, aceasta nu se coagulează în texte de valoare cum e cazul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a atinge omogenizarea deplină. Este un aspect care, alături de altele privitoare la liniile teoretice în care se construiesc neoclasicismele, va fi dezvoltat în corpus-ul lucrării prin raportare la mai multe epoci și spații culturale. I.2. Coordonate esențiale ale clasicismului francez Înainte de a trece la prezentarea propriu-zisă a curentului literar desfășurat în a doua jumătate a secolului al XVII-lea în Franța, este necesar să stabilim faptul că această prezentare se va face în linii generale după cum sugerează și titlul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
titlul subcapitolului deoarece lucrarea de față nu și-a propus o analiză a acestui fenomen literar în sine, ci a ecourilor pe care le-a generat. Deși tentația dezvoltării e mare, mai ales în ceea ce privește o manifestare de amploarea și importanța clasicismului francez, ne vom rezuma totuși la câteva aspecte esențiale care să contureze o imagine de ansamblu și să constituie totodată un punct de pornire, o bază, în cercetarea neoclasicismelor, care constituie adevăratul subiect al lucrării. I.2.1. Contextul istoric
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
francez, ne vom rezuma totuși la câteva aspecte esențiale care să contureze o imagine de ansamblu și să constituie totodată un punct de pornire, o bază, în cercetarea neoclasicismelor, care constituie adevăratul subiect al lucrării. I.2.1. Contextul istoric Clasicismul francez, la fel ca alte curente de amploare, nu a fost rodul unei izbucniri bruște pe scena istoriei, ci a fost rezultatul unei deveniri, al unei acumulări progresive, care nu a implicat doar împletirea unor factori culturali, ci și de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
altfel că realitățile artistice nu pot fi desprinse de contextul extraliterar în care s-au născut, devenind până la un punct o reflectare a acestuia. Desigur, există multiple nuanțări privind această relaționare a literaturii la condițiile exterioare, dar, cel puțin în ceea ce privește clasicismul secolului al XVII-lea francez, se observă unanimitatea opiniilor referitoare la importanța jucată de instaurarea unui anumit regim politic și social în consolidarea principiilor estetice. Începuturile secolului al XVII-lea stau în plan european sub semnul unei schimbări a centrului
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
alt monarh european. Procesul de centralizare precum și crearea unei elite pentru care Versailles devine un fel de spațiu matrice, au contribuit în mare parte la consolidarea tendințelor clasice care se prefigurau încă de la începutul secolului. A lega în acest sens clasicismul de monarhia absolută a Regelui Soare nu este nici pe departe o exagerare, întrucât există o anumită condiționare reciprocă: stabilitatea statului influențează în mod pozitiv dezvoltarea literară, iar viziunea clasică privind ordinea, nevoia de ierarhie, rațiunea, armonia, își pune amprenta
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
un accident faptul că regenerarea spirituală a principiilor clasice ale Antichității s-a realizat cu atâta forță doctrinară și cu rezultate atât de valoroase în planul operei, tocmai în Franța secolului al XVII-lea. I.2.2. Principii Consolidarea doctrinei clasicismului francez s-a produs într-o manieră gradată, în mai multe etape, ce au presupus mai întâi preluarea principiilor Antichității prin filiera teoreticienilor italieni, apoi prelucrarea acestora în variantă proprie și, în final, realizarea unui corpus de legi estetice, uimitor
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
dezvoltată conștiință de sine.17 Această autoreflectare trebuie percepută, astfel, în liniile dorinței de a stabili anumite repere concrete, imuabile, în ceea ce privește creația, repere care, dincolo de accentuarea nevoii de ordine transpusă la nivel estetic, se subordonează, de fapt, aspirației către perfecțiune. Clasicismul francez a fost un curent care, prin toate mecanismele sale, și-a propus cel mai îndrăzneț scop, dar și cel mai ispititor, desigur, acela de a transcende prin operele sale timpul și spațiul, de a atinge astfel universalitatea și atemporalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
au câștigat. O atestă valoarea creațiilor, precum și soliditatea principiilor care au generat atât de numeroase reactualizări în epocile ulterioare prin aceste neoclasicisme pe care le vom analiza în lucrarea de față. Desigur, aspirația către etern și aspațial nu caracterizează doar clasicismul francez, toate manifestările estetice vizând în subsidiar acest lucru, dar nici una poate nu a conturat-o într-o manieră atât de cerebrală, atât de minuțios planificată, precum curentul ce a marcat sfârșitul secolului al XVII-lea în Franța. Acesta a
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a invidualității artistice, realizând opere care, deși se subscriu doctrinei generale, nu au devenit produse de serie. Cu alte cuvinte, lecția este asimilată, dar valorificată în manieră proprie. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește unul din principiile de bază ale clasicismului francez și anume imitarea anticilor. Este o coordonată esențială a curentului secolului al XVII-lea deoarece concretizează de fapt punctul de pornire al acestuia, baza sa ideologică, preluată și prelucrată, după cum am mai afirmat, din poeticile greco-latine. Relația clasicismului francez
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ale clasicismului francez și anume imitarea anticilor. Este o coordonată esențială a curentului secolului al XVII-lea deoarece concretizează de fapt punctul de pornire al acestuia, baza sa ideologică, preluată și prelucrată, după cum am mai afirmat, din poeticile greco-latine. Relația clasicismului francez cu Antichitatea nu este însă una lipsită de complexitate, iar o subordonare a acesteia ideii de epigonism sau reproducere servilă, ar reprezenta o simplificare neconformă cu realitățile timpului și, mai ales, cu modul în care scriitorii și teoreticienii veacului
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
deodată: "...oamenii din secolul al XVII-lea, mari specialiști în transmigrații simbolice, nu trăiau niciodată nici total, nici îndelung în propriul lor timp și spațiu, fără să evadeze în alte perioade. [...] Ori că urmau calea creștină, ori pe cea a clasicismului, aici și acum trebuiau să lase locul unui altundeva infinit mai demn de atenție."19 Fascinația Antichității, deși codificată estetic, nu a fost însă niciodată subsumată unei atitudini servile, după cum o demonstrează și afirmația unuia dintre scriitorii începutului de secol
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]