994 matches
-
bătând greoi din aripi, ca o curcă îndopată, i-l zugrăvi pe cumnatul său întinzând cabluri de telefon peste cuprinsul Baisei, iar cablurile erau verzi, ca niște vițe de dovleci. Amintindu-și de beșica de porc, pe care o îneca colbul acasă, pe coardă, anunță cu o vrăjmășie în glas, de parcă toți cei de față i-ar fi stat contra: În Baisa, eu voi semăna pepeni verzi! În tăcerea care se țesu lin printre oameni, singur Iuga se pronunță în felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tropotirea unor dansuri de stepă, aplicate, cu palmele proprii, pe coapse și pe carâmbul ciubotei... Mircea se gândi la Cristina, pe care, cine știe dacă va mai avea, vreodată, ocazia să o conducă, prin cuprinsul acela de talmeș-balmeș și de colb cârmâziu, din care ieșise, inutil, după atâtea irepetabile peripeții. O revăzu, cum era, diafană și fragilă, cu ferme contururi albastre de pupilă sub o blondă coafură nordică, printr-o aură de praf cenușiu, punându-și cu cochetărie o bentiță viorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de mult, încât în jurul său produse o lumină asemenea fenomenului de incandescență, neluând în seamă chicotelile îndepărtate ale grupurilor sau ale perechilor de bărbați și de femei, răspândiți printre boschetele din perimetrul luminișului. Ce-ar fi, de pildă, să scuturăm colbul care s-a așternut peste ceea ce considerăm că ar fi conceptul de animism! Dumneata cunoști, nu-i așa? ce definește așa-numitul animism. După ce își consultă preț de o secundă ceasul lui de aur, prins de un lanț solid făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
din urmă un car încărcat cu fân, mânat de un țăran desculț. Ițarii albi, suflecați, descoperă picioarele păroase. De sub pălăria ponosită pletele blonde îi cad în șuvițe dezordonate pe umeri. Osiile roților scârțâie sub greutate, în timp ce boii înaintează greoi prin colbul fierbinte. În depărtare, cântecul subțire și prelung al unui cocoș taie zăpușeala atotstăpânitoare, anunțând amiaza. Ziua buna, nea Aurele! Să trăiești, Dumitre! Ce-ți mai face vaca? Mult mai bine. Să o vezi acum! Ți-e mai mare dragul! Mănâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
căutând numai plăcerea fizică și fuga de suferință. Or, tocmai suferința te apropie de adevăr, de lumea ca lumen. Sau, cum zice Eminescu: "Ci trăiește, / Chinuiește / Și de toate pătimește / Ș-ai s-auzi cum iarba crește". În zădar în colbul școlii...). Aceasta este diferența între mimul-epigon și artistul adevărat: cel dintâi nu poate auzi decât nimicul, adică momentul închipuitei morți a identicului, la care nici nu mai poate avea acces. Iarba eminesciană crește, pe când iarba epigonului e numai de decor
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
DIN LUMEA ARTEI, EDITURA MERIDIANE, 1990, PAG. 303 „BĂTUTE SUB IMPERIUL EFEMER AL CLIPEI, PENTRU A IMORTALIZA EVENIMENTE PE CARE CONTEMPORANII LE-AU CREZUT DEMNE DE A FI COMEMORATE, DAR ISTORIA LE-A UITAT SAU LE-A ACOPERIT CU UN COLB DESTUL DE GROS, MEDALIILE ȘI PLACHETELE OFERĂ INFORMAȚII IMPORTANTE ASUPRA UNOR OAMENI, FAPTE ȘI LOCURI CARE POT FI VĂZUTE AZI, CU OCHII PARTICIPANȚILOR LA EVENIMENTELE DE ATUNCI” (DR. ERNEST OBERLNDER-TÂRNOVEANU, EFIGII REGALE PE MEDALII ROMÂNEȘTI, CD EDITAT DE FIRMA „NOI MEDIA
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
intrau în atenția tinerilor liberați din armată ce intenționau să-și întemeieze o familie. Eram nevoit să mă strecor în fața adulților-privitori, loc în care dansatorii, prinși în iureșul sârbelor sau horelor, mă călcau pe vârfurile picioarelor și îmi umpleau de colb hainele. Vânzătorii ambulanți veniți de la târg cu marfă special pentru această sărbătoare își îmbiau cumpărătorii cu înghețată, bomboane ambalate în staniol de diferite culori, cu ciocolată, pișcoturi, acadele, susanuri etc. Vocile lor stridente nu reușeau să acopere sunetele puternice ale
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
de mâncare, în timp ce, fără motiv, nu-mi puteam lua ochii de la un ficus uriaș care se încăpățâna să viețuiască pe zidul dărăpănat din curtea vecină. Se făcuse de obișnuita cafea de după masă, dar parcă nu acolo, așa că am luat iar colbul în roțile de la mașină. Știa Marco un loc, un sătuc uitat și de timp și, speram, de turiști, nu chiar de toți, însă, pentru că Marzamemi avea, se pare, renumele său. Soarele își mai domolise și lumina și căldura pe varul
Portocalele roșii de Sicilia by Rodica Dinulescu () [Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
DIN LUMEA ARTEI, EDITURA MERIDIANE, 1990, PAG. 303 „BĂTUTE SUB IMPERIUL EFEMER AL CLIPEI, PENTRU A IMORTALIZA EVENIMENTE PE CARE CONTEMPORANII LE-AU CREZUT DEMNE DE A FI COMEMORATE, DAR ISTORIA LE-A UITAT SAU LE-A ACOPERIT CU UN COLB DESTUL DE GROS, MEDALIILE ȘI PLACHETELE OFERĂ INFORMAȚII IMPORTANTE ASUPRA UNOR OAMENI, FAPTE ȘI LOCURI CARE POT FI VĂZUTE AZI, CU OCHII PARTICIPANȚILOR LA EVENIMENTELE DE ATUNCI” (DR. ERNEST OBERLNDER-TÂRNOVEANU, EFIGII REGALE PE MEDALII ROMÂNEȘTI, CD EDITAT DE FIRMĂ „NOI MEDIA
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
de când nu mai știu nimic despre matale. În ceea ce mă privește, nu pot semnala nimic deosebit, căci duc aceeași existență ștearsă, ca să nu zic cenușie, în care mă complac de mai mulți ani, doar că mai încerc, uneori, să înlătur „colbul” de pe vechile documente, fără nici o speranță de a valorifica cândva această muncă de migală, pe care o fac numai și numai din plăcere. Nici măcar nu am reușit, ca altădată, să mă despart de București pentru o perioadă mai îndelungată, ci
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
oare în pustiu? În cartea „Lumina adevărului” Abd-Ru Shin notează: Făcând o analogie cu cele prezentate de Abd-Ru Shin nu știu dacă, măcar astăzi se aud ecourile discursului lui Grigore Antipa. Nu are cum. Peste referatul său, s-a așternut colbul iar politicienii timpului nostru nu au timp pentru așa ceva. Revoltat de modul în care este prezentată România în lume de către unii dintre vecinii săi, dar și alertat de pericolul pe care îl prezintă aceste practici și de modul în care
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
îl pot plasa pe Ernst Haeckel acum, la aproape 90 de ani de la dispariția sa. A strălucit între biologii și filosofii timpului său. Sclipirile sale tind să fie acoperite de îmbulzeala gloatei. Noroc că, la cifre rotunde se mai scutură colbul sedimentat de vreme pe unele opere. Aș dori să-i dezvălui caratele luminii pornind de la frumoasele amintiri lăsate de Nicolae Leon. Nicolae Leon a fost o figură proeminentă între intelectualii Iașului din prima jumătate a veacului al XX-lea. Se
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
care a cunoscut vicisitudinile războiului, reforma învățământului, modificarea regimului politic, nenorocirile perioadei comuniste de atunci, si cu toate acestea am ramas solidari până când tâmplele ni s-au albit și am trecut de mult pragul celor 70 de primăveri rămase în colbul anilor dintre conflagrații. Acum când rândurile se răresc în fiecare an și vremea noastră se duce în galop, lăsăm că o obligație morală, că cei care vor fi ultimii, respectiv ultimul participant, să facă totul că în fiecare an, să
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93291]
-
Un exemplu tipic se găsește în proza eminesciană care surprinde atmosfera satului, cum puțini în literatura noastră au știut s-o facă: Caracterul vieței de sat este liniștea și tăcerea. Ziua, oamenii fiind la lucru, numai copiii se joacă cu colbul drumului, babele de tot bătrâne șed torcând la umbră pe prispă și moșnegii adunați la crâșmă își petrec restul vieții lor bând și povestind. Abia sara, când satul devine centrul vieței pământului ce-l înconjură, se începe acea duioasă armonie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
intră în colibă și pe capătu-unei laiți,/ Lumina cu mucul negru într-un hârb un roș opaiț;/ Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă,/ Un papuc e sub o grindă, iară altul după ușă;/ Hârâită, noduroasă stă în colb râșnița veche,/ În cotlon torcea motanul pieptănându-și o ureche;/ Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac/ Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de mac;/ Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată/ Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
așa că nu semănau una cu cealaltă. Balurile mascate adunau periodic protipendada; poporănii de rând nu ratau petrecerile câmpenești de la Pester, la Manta Roșie, la Șoituz, dar mai ales la Copou, unde spune Rudolf Suțu "lua parte o lume imensă, cu colb până-n naltul cerului, cu copii călcați în picioare și cu rochii rupte și pălării turtite..." Pe post de cinema se afla "fotoplasticul" 50 de bani intrarea. Cine-și mai amintește de instalația ce oferea privitorului ("două stecle de persoană") diapozitive
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
luându-se cu joaca, uitaseră să ne tot toace la cap cu întrebările: "da, când vine tata?, da, cum e îmbrăcat?, da, rămâne, de-acum acasă, ori tot pleacă la oaste?" numai ce-am zărit, mai întâi un nor de colb, care se ridica și se târa deasupra șoselei, apoi am deslușit ca printr-o sită rară, coloana de militari; și, pe măsură ce se apropiau, ni se păreau învăluiți în mantale de colb. Veneau în pas de voie, cu ranițele și puștile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
numai ce-am zărit, mai întâi un nor de colb, care se ridica și se târa deasupra șoselei, apoi am deslușit ca printr-o sită rară, coloana de militari; și, pe măsură ce se apropiau, ni se păreau învăluiți în mantale de colb. Veneau în pas de voie, cu ranițele și puștile în spate, cu bidoanele agățate la șold, lângă teaca baionetei... Când s-au apropiat de noi, i-am văzut și la chip: slabi, nerași, asudați, nedormiți, epuizați, plini de colb din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de colb. Veneau în pas de voie, cu ranițele și puștile în spate, cu bidoanele agățate la șold, lângă teaca baionetei... Când s-au apropiat de noi, i-am văzut și la chip: slabi, nerași, asudați, nedormiți, epuizați, plini de colb din cap până-n picioare. Abia își târau opincile. Unora li se desfăcuseră moletierele de la picioare și le atârnau și fluturau capetele, ca niște cârpe cenușii, murdare, zdrențăroase. Când li s-a dat repaus, nu mai mult decât vreo jumătate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
ne căuta bărbații. După câteva minute de învălmășeală, omul meu, Vasile, ne-a recunoscut și-a venit spre noi. Era slab și tras la față, cu ochii duși în fundul capului și-avea pe obraz câteva șiroaie de sudoare, îmbibate cu colb, și se tot ștergea și nu mai prididea să bâiguiască și încerca să zâmbească, rușinat, emoționat, ca și când nu-și credea ochilor că suntem noi, în carne și oase: eu, Mărioara lui, și cu cele trei fetițe. Vai de mine și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
lui Prier cu zarzării și cireșii dați în floare... Colțul ierbii de un verde crud acoperea câmpul. Era cea dintâi primăvară de după război. Zarzării și cireșii înfloriți își desfăceau crengile foșnind de păsări și albine. Fluturii plăpânzi se alungau prin colbul de soare și se amestecau cu petalele albe scuturate de zarzări și cireși... de nu-i mai puteai deosebi. Te uitai cu luare aminte la revărsarea de bucurie..de trezire la viață a cerului, a păsărilor.. a plantelor... și-ți
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Dar, nici o picătură de ploaie nu se ivea din cer. „Dacă ar cădea o bură de ploaie, măcar..!”, își ziceau ei, cercetând cerul pustiu de nori până în zare. Era o arșiță în miezul acelei veri, cum n-a mai fost.. Colbul din drum, s-a încălzit încât opărește... tălpile desculțe umblă prin el ca prin cărbuni aprinși. „O ploaie cât de mică... ar mai răcori lumea..!”, își ziceau bieții oameni istoviți... Văile și dealurile erau înecate de soarele arzător de iulie
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
un popor..!” ... Era vremea amiezii, soarele dogorea drept în creștet... O liniște apăsătoare domnea peste valea Bistriței.. Clopotele de la biserica din Poiana Teiului,băteau rar și adânc, de sfârșit de slujbă. Fiecare bătaie vibra vălurit.. făcând punți peste vale. Prin colbul opărit de soare, cu fața nădușită de sudoare.. cu ochii însetați, Baltă căuta din ochi, fântâna de sub nucul lui Păun,.. fântâna cu cea mai bună și mai rece apă din sat. Mulțimea adunată pe la porți: copii, femei plângând mocnit cu
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Baltă înțelese crudul adevar... ăuitul câinelui.. bocetul bătrânei din șanț,.. acum, toate aveau înțeles. Și, cu o voință de neînchipuit, se înălță întrun picior, cătând infricoșat, spre dric... murmurând... „Mamă.. mămăică-mamă!”. Câțiva milițieni tăbărâră cu patul armelor, doborându-l în colbul din mijlocul drumului. De sus, de pe coastă, se auzi un ăuit trist, sfâșietor de trist... „Hau-hauuu... hau-hauuu !”, câinele urla a pustiu.. Când Baltă cu fața zdrobită și pleoapele căzute... se uită, sus pe coastă la căsuța albă, străjuită de trei
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
și cireși înfloriți. Ultima bătălie împotriva iernii fusese dată. Primăvara caldă se pregătea să izbucnească... Totul era îmbălsămat de mireasma dulce a copacilor înfloriți. Zarzării și cireșii își desfăceau crengile foșnind de păsări și albine... Fluturii, plăpânzi, se alungau prin colbul de soare și se amestecau cu petalele albe scuturate de zarzări și cireși, fără să-i mai poți deosebi... Luna mai... luna lui Florar... a venit și ea, cu cei dintâi muguri care se aninau de crengile liliacului. În „Patratul
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]