2,124 matches
-
și Boetius, atunci trebuie să mergem pe firul afirmațiilor sale; trebuie să înțelegem esența atitudinii sale și să acceptăm un fapt, și anume acela că și filozofia, nu numai credința, părea, pentru un creștin, să aibă capacitatea de a-l „consola”, adică de a-i oferi răspunsuri la întrebările fundamentale: care e sensul răului din lume, de ce îngăduie Dumnezeu ca un nevinovat să fie persecutat, care ar fi funcția sau chiar cum s-ar manifesta liberul arbitru al omului dacă Dumnezeu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trece progresiv de la subiectele cele mai simple și mai previzibile, ca acelea preluate din literatura consolatoare antică, la cele implicînd o speculație complicată și subtilă, care provin în totalitate și exclusiv din filozofia neoplatonică. Astfel, inițial, Filosofia încearcă să-l consoleze pe Boetius, arătîndu-i că nenorocirile prezentului nu l-au împiedicat să aibă în trecut mari satisfacții, pentru a trece apoi la o analiză a instabilității și inconstanței norocului, ce guvernează întreaga lume: înțeleptul nu trebuie să se minuneze de neașteptatele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
multitudinii de subiecte și de tonuri, chiar dacă, în urma unui examen atent, se poate vedea că textul păcătuiește prin vacuitate și superficialitate pînă și în fragmentele în care Ennodius crede că abordează teme mai profunde, cum se întîmplă atunci cînd îi consolează (dacă se poate spune așa) pe africanii care suferă din cauza reluării persecuțiilor din ordinul regelui Trasamundus. între operele în proză figurează și două vieți de sfinți: Viața Sfîntului Epifanie, episcop de Pavia (Vita Sancti Epiphanii episcopi Ticinensis), scrisă în 502-503
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
locuitorilor din Emesa pentru a respinge teza unui membru al acelei comunități care nega faptul că Logosul înviase cu trup de carne. Din scrisorile privitoare la evenimentele contemporane, trebuie amintită, de exemplu, aceea, bogată în citate biblice, prin care sînt consolați și încurajați călugării monofiziți expulzați din Antiohia și din alte localități în vremea împăratului Iustin și risipiți în Orient. Chestiuni teologice și exegetice sînt discutate în lungul răspuns trimis șambelanului Eupraxios, care îi pusese lui Sever o serie de întrebări
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
povestit, destinul individual își arogă virtuțile pildei, iar idiosincrasia devine prototip. Transformarea aceasta e interesantă în sine, pentru că în ea se află, de fapt, virtuțile terapeutice ale povestirii. După ce și-a enunțat și exhibat unicitatea, individualitatea, destinul narat se poate consola cu gîndul reprezentativității sale. E de ca și cum un ins se desprinde o clipă din mulțime, afirmîndu-și diferența, doar pentru a se întoarce în secunda următoare în rîndurile celorlalți. Firește, povestea transformării lui Donald în Deirdre McCloskey nu poate deveni pildă
O cronică identitară by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17132_a_18457]
-
aceste deficiențe grave ale creației literare și nu pe scriitorii care între timp nu își pierduseră capacitatea de a scrie. Acest curaj însă lipsește". La fel de "curajos" se arătase, în cărțile d-sale postdecembriste, și un D. Popescu-Dumnezeu! Operele bune, ne consolează M. Beniuc, rămîn, chiar dacă unii ar vrea să le țină ascunse: "tot așa cum creștinismul n-a reușit să înmormînteze cele mai de seamă valori ale păgînismului, vreau să zic ale culturii antice, ba chiar poate cei mai dogmatici dintre ei
O struțo-cămilă ideologică (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17121_a_18446]
-
fel. Secțiunea teologică, precum și cea consacrată celor două veniri, beneficiază de o anexă scripturistică, formată din Is. 34,4 și Is. 57,1; Mt. 24,29.35; fragmente din Psalmul 101. Palingeneza cosmosului va însoți învierea oamenilor. Pentru a‑și „consola” auditoriul, îngrozit de perspectiva dezastrului, Chiril vorbește despre caracterul universal al transformării eshatologice: „Să nu ne întristăm că numai noi ne sfârșim; și stelele se sfârșesc” (15, 3). Potrivit imaginii extrem de sugestive, preluată din Is. 34, cerurile vor fi „rulate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de „paradigmatică”). O anumită diferență calitativă între martiriul actual și martiriul eshatologic apare, după cum am văzut, și la Irineu și Hipolit, dar cu scopul bine determinat de a încuraja eventualii candidați să primească cununa lui Cristos. „Nu vă temeți, îi consolau ei pe confrații lor, răul cel mare nu a venit încă și nu va veni în timpul vieții noastre. Răul cel mare va veni la sfârșitul vremurilor, atunci când noi nu vom mai fi pe pământ.” Cu toate acestea, nici Irineu și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
victime, ba chiar declarau că le apără („Noi suntem trimiși de Dumnezeu să-i apărăm pe cei săraci și să-i pedepsim pe răufăcători [...]. Haiducul trebuie să apere onoarea poporului, să-i ocrotească pe săraci și pe văduve, să-i consoleze pe cei fără apărare”), convingându-i pe scriitorii romantici că lucrurile stăteau chiar așa (Haiducii „nu întâlneau sărac nenorocit fără a-i da bani să-și cumpere boi, nu vedeau văduvă săracă fără a-i face bine” - Vasile Alecsandri), văduvele
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
semenilor mei și Împreună cu aceștia. Este comunicare În planul relațiilor externe, dar În planul subiectivității mele interioare este un act de expansiune a ființei mele. Nu mai sunt numai Eu, ci Eu sunt Împreună cu celălalt/ceilalți. Aceasta mă Întărește, Îmi consolează până la anulare neliniștea Însingurării mele ca ființă individuală. Dacă aș rămâne singur, eu aș cădea pradă disperării și totul ar avea un final tragic, care se va Încheia prin a mă Închide În izolare și disperare. În schimb, comuniunea mea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ființă individuală. Dacă aș rămâne singur, eu aș cădea pradă disperării și totul ar avea un final tragic, care se va Încheia prin a mă Închide În izolare și disperare. În schimb, comuniunea mea interioară cu ceilalți mă Îmbogățește, mă consolează și mă pregătește ca să pot realiza aspirațiile mele ideale: depășirea lumii și ieșirea din ea, pentru a putea intra Într-un alt registru, superior, al existenței. Speranța Îmi deschide perspectiva spațială a unui orizont pe care Îl aștept, Îl doresc
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
pe Dumnezeu, de la care vin toate. El totuși nu poate Înțelege de ce un om drept a putut fi lovit de către Dumnezeu cu nenoriciri. fă Iov este vizitat pe rând de trei prieteni apropiați (Eliphaz, Bildar, Tsofară, care vin să-l consoleze. Ei se așează În tăcere alături de el, ca semn al compătimirii și consolării, timp de șapte zile și șapte nopți, ca să stabilească un contact afectiv. Apoi discută cu Iov sensul nenorocirilor sale, Încercând să-l consoleze. gă Cei trei prieteni
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
care vin să-l consoleze. Ei se așează În tăcere alături de el, ca semn al compătimirii și consolării, timp de șapte zile și șapte nopți, ca să stabilească un contact afectiv. Apoi discută cu Iov sensul nenorocirilor sale, Încercând să-l consoleze. gă Cei trei prieteni nu au nici un succes. Este vizitat și de un al patrulea prieten, Elihi, dar tot fără nici un efect. hă În acest moment intervine Însă Dumnezeu (instanța morală supremă, divinitatea, modelul arhetipal al tatăluiă, care-i vorbește
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sursa acestei suferințe, ca și cea a fericirii lui, este una singură - Dumnezeu, de care omul este inseparabil. În suferința sa, Iov este asistat de prietenii săi cei mai apropiați, care vin ca să Împartă cu el durerea și să-l consoleze. Este un gest sufletesc și moral care exprimă mila, iubirea pentru aproapele său. Suferința și durerea, nenorocirea altuia, ne mișcă. Ea ne amintește că fiecare dintre noi poate fi În locul celui care suferă. Consolându-l pe cel aflat În suferință
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
cu el durerea și să-l consoleze. Este un gest sufletesc și moral care exprimă mila, iubirea pentru aproapele său. Suferința și durerea, nenorocirea altuia, ne mișcă. Ea ne amintește că fiecare dintre noi poate fi În locul celui care suferă. Consolându-l pe cel aflat În suferință ne Învestim sufletește și moral cu capacitatea de a putea evita propria noastră suferință și de a ne pregăti eventual să o putem suporta. Totul se desfășoară sub forma acelor scenarii pe care le-
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
secole, S. Kierkegaard, pentru care soluția vieții, considerată ca „boală”, este moartea. Suferința, ca și mântuirea lui Iov sunt experiențe sufletești interioare și, din acest motiv, ele nu pot fi Înțelese și nici influențate de cei care vin să-l consoleze În aceste momente. Singurul care are putere asupra lui Iov este Dumnezeu, pentru că de la el vin toate. Din nou, Dumnezeu apare ca fiind Încărcat de semnificații arhetipale, În care transpare funcția acelui Supra-Eu colectiv cu rol de cenzură morală. Cazul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de interlocutorul său, de funcția fabulatoare a acestuia, devenind un individ docil, supus, „robotizat”, la dispoziția persoanei inductoare. Cuvântul este și trebuie să rămână „instrumentul adevărului”, al ideilor clare și al sentimentelor pozitive. El trebuie să construiască, să sprijine, să consoleze, să ușureze, să ajute, să-l susțină pe cel aflat În impas. Omul activ și omul inactiv. Ultimul aspect pe care trebuie să-l analizeze acțiunea psihologică privește modul de a se comporta, de a fi al persoanei umane În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
mult chiar, eram atât de slăbit din cauza pierderii de sânge, Încât mi-era imposibil să mă deplasez fără ajutorul cuiva. Cu toate că mi-aș fi dorit să-l trimit pe conducătorul cămilei mele după niște lipitori, a trebuit totuși să mă consolez cu gândul că le voi putea procura abia În dimineața următoare, din Heirpore. Întrucât eram extenuat și nu puteam Încăleca pe cămilă fără ajutor, am poruncit servitorului să urce În spatele meu pentru a mă susține, ca nu cumva să cad
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
și aproape insesizabil de țesuturile vezicii eșuaseră fără excepție. În asemenea cazuri-mai cu seamă În a patra zi de la efectuarea intervenției chirurgicale- se instalează gangrena, care, În cele din urmă, pune capăt suferințelor bolnavului. Ministrul plecă, nu Înainte de a mă consola spunându-mi: „Încrede-te În Dumnezeu!”, ceea ce am și făcut - dar, după șaisprezece zile, nefericitul student muri slăbit și epuizat. Vezica Îi era perforată ca o sită, iar boala Învinse astfel toată arta chirurgicală și medicală. Simțindu-și sfârșitul aproape
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
noul colectiv. Noi, părinții, eram și cei mai buni prieteni și consilierii lor. Pentru că veneau acasă când noi eram deja plecați la serviciu, și știam că se întorc cu ochii în lacrimi, de multe ori rugam o colegă să le consoleze și să le ridice moralul. în timp, ne-am împăcat cu ideea că au reușit să accepte această suferință, nu să o depășească. Totodată s-au ambiționat să învețe mai mult chiar decât înainte și să participe la diferite concursuri
ATRIBUȚIILE FAMILIEI ÎN PROCESUL EDUCAȚIEI MORALE ŞI ŞCOLARE A TINEREI GENERAȚII. In: Arta de a fi părinte by Teodora Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1416]
-
simplu în creșterea și formarea unui copil. Daca s-a lovit, îl doare Greșelile se pot strecura devreme. Copilul zburdalnic s-a lovit. Genunchiul julit doare. Copilul plânge. Mai întâi îl luăm în brațe, ca să se simtă în siguranță. Îl consolăm - știm că doare, dar o să treacă - și abia apoi, când durerea a trecut și lacrimile s-au zvântat, cât încă mai rămâne spaima, putem sa-i spunem: „Ai văzut ce se întâmplă dacă ...?” și așa mai departe, discursul de rigoare
CE ÎNSEAMNĂ A FI PĂRINTE. In: Arta de a fi părinte by Cristian Rotaru () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1425]
-
război, în care e zugrăvit acest țăran, devine istorică. Înainte de război nu putea exista om simțitor și cu sufletul înalt care să nu simtă numai milă pentru țăranul nedreptățit, ci și vina față cu dânsul, și datoria de a-l consola și de a lucra pentru dezrobirea lui. Această stare de suflet care formează conținutul sentimental și moral al acelui curent care s-a numit poporanism și care a apărut numai acolo unde țărănimea forma aproape tot poporul, și totuși era
POPORANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288959_a_290288]
-
asemănătoare producea un alt membru al grupului intelectual de la Iași, Sorin Antohi). Prefața la În răspăr (2000) marchează schimbarea retoricii baroce ocolitoare într-una mai „rarefiată”, mai „directă”: „mi-am rarefiat stilul eseistic: ce s-a pierdut în subtilitate, mă consolez eu, s-a câștigat în directețe”. Schimbarea s-ar datora nu numai dispariției cenzurii sau detaliului că intervențiile din volumul În răspăr - ca și cele din Deconstrucții populare (2002) - au apărut în cotidianul „Național”, ci și „lipsei de audiență a
PETRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288782_a_290111]
-
ei, Oedip se transformă pe sine în zeu. Rătăcirile lui Ulise reprezintă o luptă împotriva uitării, întoarcerea în Itaca este o revenire la ordinea firească a lucrurilor. Față de Ariadna, Tezeu se comportă ca un escroc. Morala lui este să se consoleze repede și să fugă de complicațiile sentimentale. Drama Casandrei este fără lumină și fără speranță, căci, explică moralistul, „există dureri în miezul cărora, nemaiavând nimic, putem câștiga totul; dar suferința Casandrei e goală de orice speranță; un zeu sau o
PALER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
mi-o luat / Pe negrul pământ / Nevastă mi-o luat, / Sfântă bătrână, / Cu mușchi pe bârnă”. Finalul nunții mioritice proiectează alegoric, la dimensiuni cosmice, durerea în fața morții: „Și la nunta mea / A căzut o stea”. Miorița este rugată să o consoleze pe bătrâna măicuță a păstorului, vorbindu-i de aceeași înșelătoare nuntă. Cununia este acum prezentată mai succint, pentru că măicuța cunoaște sensul limbajului figurat din testament. Ea trebuie să afle numai că feciorul ei s-a însurat „C-o fată de
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]