3,537 matches
-
15 ani, de când Îl primise cadou la o zi aniversară, ceasul lui se comportase ca un redutabil aspirant la distincția Serviciu credincios. Merita chiar prețuire și recunoștință, iar el... Timp de o secundă-două, cât gândise toate astea, junele student Își contemplase ceasul cu un Început de nostalgie: probabil că În curând aveau să se despartă. Adio, nemișcatule! Atunci s-a produs miracolul: dintr-odată, secundarul a tresărit ca trezit brusc din somn, a tremurat o clipă indecis și apoi a Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pentru slava Ta - la Kuciuk Kainargi”. „Bine, Vasea, va zice Dânsul. Ia escadronul ăsta de îngeri și du-l la instrucție. Ești liber”. Așa va fi - spuse Vasea, întorcându-se spre tejghea: Macek! Țal! Episodul 107 îN CARE POVESTITORUL îȘI CONTEMPLĂ PANA. CIUDATĂ SCULĂ! Ai zice că nimic pe lume nu-i mai gingaș, mai diafan, mai neînsemnat, în fond, decât o pană de gâscă. De câte ori, în umbletul nostru existențial plin de importanță prin curți, pe lângă cotețe, pe drumuri de țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să se întoarcă? — Mercenarilor...? Îmi închipui că n-or fi așa nebuni... Mergi în pace și Allah să te călăuzească! — Allah să te apere! Când fratele său dispăru după o dună îndepărtată, Gacel Sayah se așeză pe o piatră și contemplă apusul soarelui, în timp ce cugeta la tot ce se întâmplase și cum trebuia să privească viitorul familiei sale de acum înainte. Îi era greu încă să se obișnuiască cu ideea că mizeria în care trăiseră întotdeauna rămăsese definitiv în urmă. Mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
trece cu alaiul lui de bacante și se aprinde lumina. Babord și tribord. Teză și antiteză. Cenușă și diamante. Mai de mult Îmi plăcea Boris Vian, acum Îmi place Valentin Rasputin. CÎnd mă gîndesc la viitor e ca și cum mi-aș contempla scheletul. El Îmi ascultă elucubrațiile. Stă turcește În fotoliu, Își ia bețele, cu care se juca În copilărie, și le mișcă ritmic În perfectă armonie cu aerul din Încăpere. Simt cum alungă spiritele rele. El e cel mai bun om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
față. Încep să mă desfac sub loviturile lor ca o carte. Și acum o filă din mine zboară spre pămînt și acoperă Africa. Altă filă se culcă surîzător În Triunghiul Bermudelor. Un pește fierăstrău Îmi roade cu deliciu cotorul, Îmi contemplu universalitatea și pelicula tremură. Nu mai vreau, m-am săturat de cărți! Și mă trezesc brusc, pe buze cu cuvîntul „alte alea“. A fost o dată o domnișoară cu pistrui care freca galeriile și inelele de alamă cu sidol și cînta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
la servici. Mint că am fost la policlinică. Nu gătesc. Mint că n-am găsit ulei. Nu mă spăl. Mint că n-am avut apă caldă. La terre promise, paradisul oamenilor dezocupați. Să trăiești ca un turist. Să te epuizezi contemplînd. Să te saturi privind expoziția de artă culinară de la Ambasador și să scrii o frumoasă epopee despre fazanul de aur și cei șapte samurai prefăcuți În pommes frites. Oare ce versuri știe pe de rost designerul care a prospectat prototipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vă judec. Spuneam la Începutul acestor rînduri că indecizia trecută și prezentă ne apropie absențele. Fiecare trăiește cum poate; unul căutînd să-și Însoțească ciclic absența cu alte absențe mai hilare decît cea pe care o are În preajmă, celălalt contemplînd cu Înduioșare zbaterea primului. Dar unul minte prea mult și nu știu prea bine care! De aceea niciodată cele două absențe nu vor crea o singură prezență compensatoare. Interesant că În această lună se Împlinesc unsprezece ani de cînd ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a apropiat de sculptură și s-a așezat în fața ei uitându-se fix la ea. — Ce este? Nu știu. Nici ea nu știe. Asta e problema. Are nevoie de ceva. Știu, am spus pe un ton mai degrabă iritat. Am contemplat în tăcere Chestia. — Parcă abia a venit de undeva din cer, a observat. Ce vrei să spui, că pare strivită? —Nu, nu chiar... pare un fragment de meteorit sau ceva de genul ăsta. —Hmmm. înțelegeam ce vrea să spună, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Dispariția fiind lucrul cel mai sigur în această lume. Imaginea înaripată a vieții mele mă zguduia adânc: îndrăznise să supraviețuiască ca o frunză pe spatele unui înotător, astfel încât eu, cea de azi, puteam s-o țin în mână, s-o contemplu ca pe un rest din contextul pierdut. Mi-am spălat mâinile la baie, ca și cum aș fi vrut să mă purific de impuritatea materială. Mi-am văzut fața în oglindă - semănam din nou cu îngerul de piatră de la catedrala din Reims
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
că Răscumpărătorul meu este viu și că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă. Și afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu.“ Da, părea simplu: el, Feifel, care contemplase o viață întreagă femeile, cu corpul lui plin de sănătate, promitea acum să-l contemple pe Dumnezeu cu ce-i mai rămăsese: un corp hodorogit și chiar mai mult: fără corp, numai cu ce-i mai rămăsese din sufletul ars
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
iar din pulbere această piele a mea ce se destramă. Și afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu.“ Da, părea simplu: el, Feifel, care contemplase o viață întreagă femeile, cu corpul lui plin de sănătate, promitea acum să-l contemple pe Dumnezeu cu ce-i mai rămăsese: un corp hodorogit și chiar mai mult: fără corp, numai cu ce-i mai rămăsese din sufletul ars de atâtea iubiri. - ÎN FOND, CE E UN OM ? Feifel ciulise urechile. Cine vorbise? Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
regăsi corpurile celor dispăruți. Ieșise din tipografie mânat de gânduri negre ca un vânat. Acasă Edith călca tăcută un maldăr de cămăși. Tânăra pereche dormea adânc, ca și cum iubirea le consumase toate puterile. Beppo deschisese ușor ușa de la dormitorul lui Benedetto, contemplându-i o clipă pe cei doi îndrăgostiți. Acum parcă nu mai erau două persoane, ci numai una singură. Poate avea în fața ochilor lui chiar ființa perfectă a lui Platon. Aerul din cameră era schimbat - mirosea ca adâncul mării, aer de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
am fost să vin pe-această lume... iar acum, realizând prostia de a nu putea dispărea la timp, greșeala de a nu fi renunțat la lumea aceasta atunci când încă mai puteam, în gloria existenței mele, nu-mi mai pot decât contempla cu uimire propriile-mi vârste ale decrepitudinii, precum și grandoarea eșecului meu de om care nu s-a putut sinucide la timp... dar poate că nici acum nu e prea târziu, poate mai bine mai târziu decât niciodată, așa cum o spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
lumina, în jurul căreia au început să roiască muștele. Un automat s-a pornit să cânte o muzică lâncedă care se tot întrerupea. Târziu, când deja se închideau localurile, am mai poposit într-o cafenea la modă, și acolo, pe când ne contemplam în oglindă fețele nedormite, ne balansam pe parchet ca pe o punte de corabie: ne lăsam în față, când ni se părea că parchetul se ridică, și ne dădeam drumul pe spate, punând frână, când acesta părea că se duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Eul meu senzorial se dilata până ce atingea dimensiuni atât de uriașe, încât Eul meu conștient își înceta prezența. Dar imediat ce cocaina se termina, mă prindea groaza. Groaza venea din faptul că începeam să mă văd pe mine însumi, să mă contemplu în postura în care fusesem sub influența cocainei. Așa se nășteau ceasurile de groază. Corpul mi se destrăma încet și greoi, unghiile mi se înfigeau în palme într-o disperare rea, urcând dintr-o tristețe inexprimabilă, apărută parcă din neant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și gândurile îi fugeau în altă parte. Avusese o revelație în anii ce se scurseseră de atunci. Ileana spusese întotdeauna că zeilor nu le pasă. Lumea în care trăiau oamenii le era indiferentă. Ei nu făceau nimic altceva decât să contemple frumusețea din jur. Ei bine, se pare că nu era chiar așa. Probabil că atunci când mersul firii era pus în pericol, se îngrijeau să așeze din nou lucrurile pe făgașul normal. El era exemplul cel mai elocvent. Dacă vâlva era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pus în pericol, se îngrijeau să așeze din nou lucrurile pe făgașul normal. El era exemplul cel mai elocvent. Dacă vâlva era luată de acolo și dusă cine știe unde, de cei doi basarabeni, lumea pe care le plăcea lor să o contemple ar fi fost amenințată și de aceea se hotărâseră să intervină? Cine știe? Poate că da, poate că nu. Postfață Ciocnirea civilizațiilor Cea mai mare satisfacție a criticului literar, în toată viața lui, scriam, în urmă cu doi ani, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Vlad Mihailovici și Boris Godunov, țapinarii de la firma "Pinforest", zlătarii care caută, în fiecare an, câte un grăunte de aur prin pâraiele de munte și misterioasele personaje ale lumii de dincolo, Calistrat, paznicul, Ileana, domnița, zeii de la Stânca Adevărului, care "contemplă frumusețea lumii din jur" și, mai ales, vâlva muntelui, care păzește aurul din măruntaiele stâncilor. În primul roman, Ktistai, figura centrală era solomonarul lui Deceneu, în Hotarul zeilor, vâlva; sunt două simboluri cu o mare forță de sugestie din mitologia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
după-amiaza aceea cu ceață și burniță, Clara Barceló mi-a furat inima, răsuflarea și somnul. La adăpostul luminii fermecate din Ateneu, mîinile ei au scris pe pielea mea un blestem ce avea să mă urmărească peste ani. Pe cînd o contemplam vrăjit, nepoata librarului mi-a explicat povestea ei și felul cum dăduse, tot din Întîmplare, peste paginile lui Julián Carax. Accidentul avusese loc Într-un sat din Provența. Tatăl ei, un avocat de prestigiu care lucra pentru cabinetul președintelui Companys
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
construcții ce curgeau ca niște motive muzicale, cimilituri de timbru și de pauză de care nu-mi dădusem seama la prima lectură. Noi amănunte, crîmpeie de imagini și miraje se iviră printre rînduri, precum alcătuirea unui edificiu pe care Îl contempli din unghiuri diferite. Am citit vreme de o oră, străbătînd cinci capitole, pînă cînd mi-am simțit gîtul uscat și o jumătate de duzină de ceasuri de perete răsunară prin tot apartamentul, aducîndu-mi aminte că, pentru mine, se făcea tîrziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
muzică? am Întrebat eu, uluit. Bernarda Își coborî privirea. Aproape că plîngea cînd Îmi Întinse un pachețel care conținea cadoul ei și mă sărută pe amîndoi obrajii. Dacă nu vă place, se poate schimba, zise. Am rămas singur cu tata, contemplînd vesela cea bună, argintăria și lumînările ce se topeau În tăcere. — Îmi pare rău, Daniel, zise tata. Am Încuviințat În tăcere, ridicînd din umeri. — N-ai de gînd să-ți deschizi cadoul? Întrebă. Singurul meu răspuns fu ușa pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
deschide. Sunetul Încuietoarei la deschidere era excelent, de mecanism de ceasornicărie. Interiorul penarului era acoperit cu catifea de un albastru Întunecat. Fabulosul Montblanc Meinsterstück al lui Victor Hugo trona În centru, orbitor. L-am luat În mînă și l-am contemplat În lumina balconului. Pe clama aurită a capacului era gravată o inscripție: Daniel Sempere, 1953 M-am uitat la tata, cu gura căscată. Cred că nu l-am văzut niciodată atît de fericit cum mi s-a părut a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de lupte sîngeroase, mi-am pierdut un dinte și am căpătat un nou simț al proporțiilor. N-am vrut să spun nici tatei, nici preoților, cine mă bumbăcise În halul ăla, și nici să le explic cum tatăl adversarului meu contempla bătaia bucurîndu-se de spectacol și chibițînd cu ceilalți elevi. — A fost din vina mea, am zis eu, căutînd să Îngrop subiectul. Trei săptămîni mai tîrziu, Tomás s-a apropiat de mine Într-o pauză. Eu, mort de frică, am rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
colo. Isabelitei mele Îi plăcea la nebunie. Să știți că, o bucată de vreme, am crezut că aveau să se căsătorească, deh, copilării... Îmi dați să mă mai uit o dată la poză? I-am Întins din nou fotografia. Portăreasa o contempla ca și cînd ar fi fost un talisman, un bilet de Întoarcere către propria-i tinerețe. — Nu-mi vine-a crede, uitați-vă, parcă l-aș vedea chiar acum... și pacostea aia să spună că a murit. De bună seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ca să mă pierd printre carusele și prin sălile de jocuri mecanice, Însă promisesem să mă Întorc la timp la librărie. Pe cînd mă Îndreptam spre stația de metrou, mi l-am imaginat pe Julián Carax mergînd pe același trotuar și contemplînd aceleași fațade solemne care, de atunci, abia dacă se schimbaseră, cu scările și cu grădinile lor pline de statui, așteptînd poate același tramvai albastru care se cocoța, pe vîrfuri, pînă la cer. CÎnd am ajuns la capătul bulevardului, am scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]