9,770 matches
-
orice transcendență, respingînd credința în voința divină, Epicur (342-271 î.Hr.) este un alt mare gînditor al posibilului. El neagă finalitatea și necesitatea, acordă o importanță majoră întîmplării, crede că viitorul este cu totul imprevizibil și afirmă pluralitatea infinită și caracterul contingent al lumilor. La Epicur, teoria posibilului și teoria clinamen sunt de nedisociat: "Clinamen este deviația spontană a atomului de la linia dreaptă. În acest fel se produc lumi iar natura, niciodată legată de ceea ce a fost, rupînd cu sine însăși, rămîne
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
se înscrie, oare, printre gînditorii posibilului? Posibilul este real în sensul în care el este realitatea în germene. Filosoful german trimite la noțiunea aristotelică a lui "a fi potențial". El respinge cealaltă dimensiune a posibilului propusă de Aristotel, "a fi contingent." Hegel reduce noțiunea de posibil și ne putem întreba dacă nu o neagă de-a dreptul: Ceea ce, în consecință, este în mod real posibil nu poate să mai fie altfel; condițiile și împrejurările respective nu pot duce la ceva diferit
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
posibilitatea ei148". Posibilitate istorică însemnînd pentru el necesitate istorică, Marx ar fi în aceeași măsură un filosof al libertății și un gînditor al necesității. Împrumutînd de la Hegel conceptul de "posibilitate reală", el refuză, ca și acesta, noțiunea de "a fi contingent" a lui Aristotel. Respinge întîmplarea, adoptă, ca și Spinoza, aceeași definiție a libertății (cunoașterea necesității): Marx este, oare, un gînditor al posibilului? Critica cea mai susținută și cea mai recentă, de altfel, a ideii de posibil a fost formulată, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
nu e încă real, real pe cale de a se realiza. Pe de altă parte, cum ar fi putut să ajungă la concepția realității ca și "creație continuă de noutate imprevizibilă" dacă n-ar fi asimilat posibilul înțeles ca "a fi contingent"? Viziunea noastră se dorește a fi, ca și filosofia lui Bergson, o încercare de a gîndi contingența lumii. Dacă avem visuri mărețe, înseamnă că ori suntem nebuni, și-atunci credem în visurile noastre și suntem fericiți, ori suntem doar niște
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
prevede știința sau, cel puțin, nu exclude. Referindu-se la tot ceea ce e condiționat măcar în parte, "posibilul real" al lui Ernst Bloch integrează și depășește acel "a fi potențial" al lui Aristotel, fără să-l includă pe "a fi contingent" al filosofului grec: " Posibilul real în germene și ca predispoziție nu este, în consecință, niciodată ceva gata făcut, care, închistat, sub o formă redusă mai întîi, n-ar avea decît să se dezvolte." Incluzîndu-l cu totul pe "a fi contingent
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
contingent" al filosofului grec: " Posibilul real în germene și ca predispoziție nu este, în consecință, niciodată ceva gata făcut, care, închistat, sub o formă redusă mai întîi, n-ar avea decît să se dezvolte." Incluzîndu-l cu totul pe "a fi contingent", conceptul de posibil în teoria posibilelor-imposibilelor se dovedește mai deschis decît "posibilul real" al filosofului german. Omul de care vorbește Ernst Bloch e întors cu fața către viitor: ceea ce studiază filosoful este capacitatea de anticipație ("conștiința anticipatoare"). Teoria posibilelor-imposibilelor are
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
figuri: a) posibilul: pentru lumea în cauză este un eveniment care aparține lumii (e posibil ca în fiecare dimineață să întîrzii din cauza unui ambuteiaj); ideea de posibil pe care o propunem include noțiunile de "a fi potențial" și "a fi contingent" ale lui Aristotel. b) imposibilul: evenimentul respectiv este exclus din lumea în cauză (pentru omul modern, o lume fără șefi este imposibilă). c) non-imposibilul: pentru lumea în cauză, este un eveniment care nu poate să nu se producă în lume
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
nici unei nevoi". Așa cum le place să vorbească, oamenilor le place să imagineze. Imaginația înseamnă plăcere. Ce reprezintă încercările de a explica polis a grecilor, lumea creștină, lumea aztecă, lumea modernă? Ce reprezintă încercarea de a demonstra discontinuitatea fiecăreia, caracterul lor contingent? Putem explica procesul imaginației care a dat naștere lumilor umane? De ce anumiți oameni își creează anumite posibile, anumite imposibile? De ce inventează povestea aceasta și nu o alta? Suntem capabili să ne istorisim o mulțime de povești ca să justificăm poveștile noastre
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cunoaștere este unul istoric. Fenomenele pe care ea le studiază nu sînt nici permanente, nici recurente, precum cele care formează baza științelor naturale, și, prin urmare, regularitățile pe care economiștii încearcă să le deceleze vor fi tot timpul fragile și contingente; b) nu numai fenomenele economice sînt, în esență, influențabile de către mișcarea istorică, dar atenția pe care le-o poartă economiștii este ea însăși determinată de urgența relativă a "problemelor" de moment. Se poate spune că schimbările majore de teorii constituie
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
a măsura proporția exercitată de populația din grupele de vârstă inactive, asupra populației de vârstă activă<footnote M. Lazăr, C. Lazăr, Statistică socio-demografică, Editura CORINT, București, 2005, pp. 80-81. footnote>. În principiu, raportul de dependență exprimă numărul de persoane din contingentul inactiv, care revin la o persoană potențial activă. Determinarea corectă a raportului de dependență necesită luarea în considerare a limitelor de vârstă legiferată, referitoare la populația activă. În practică, raportul de dependență se calculează sub trei forme: − raport de dependență
Analiza statistico-economică. In: Analiză statistico-economică by Mirela Lazăr, Cornel Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/185_a_489]
-
Ispita de a exista). Cioran a izbutit, în cele din urmă, o desprindere de real, nu în sensul detașării budiste pe care a admirat-o și invidiat-o, fără a o putea însă practica -, ci în sensul unei eliberări de contingent prin riscanta transmutație a verbului. Dar Scitul leneș, rătăcit în spațiul mental al plictisului eliptic, e conștient de fragilitatea acestui demers, care forțează limitele umanului. Limbii adoptive îi este atribuită capacitatea demiurgică de a suporta o existență eterată, în care
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de gândire care își manifestă dezacordul față de noțiunile moderne de adevăr, rațiune, obiectivitate, precum și față de ideile de progres universal, emancipare, metanarațiune, principiu ultim de explicare a lucrurilor etc. Conturându-se prin opoziția față de normele Iluminismului, postmodernitatea propune imaginea unei lumi "contingente, lipsite de întemeiere, diversă, instabilă, nedeterminată, a unui set de culturi neunificate sau interpretări care dezvoltă un grad de scepticism în legătură cu obiectivitatea adevărului, istoriei și normelor"142; de asemenea, ea conduce către consumerism, cultul efemerității născut din evoluția tehnologiei și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în vederea câștigării unei dezbateri. Demersul retoric pare astfel alungat din spațiul raționalității, intrând într-o sinuoasă dezvoltare istorică. Observând seria de opoziții în relație cu care retorica a primit de cele mai multe ori o definiție negativă (adâncime/suprafață, esențial/periferic, necesar/contingent, rațiune/pasiune, fapt/opinie, lucruri/cuvinte, realitate/iluzie etc.), Stanley Fish le sintetizează în trei tipuri majore: opoziția dintre adevărul care există independent de toate perspectivele posibile și multiplele adevăruri care apar atunci când un punct de vedere particular s-a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
contingența lor. Această așezare opozitivă fondează, de altfel, și "cearta" dintre retorică și filosofie, care se poate cu ușurință observa de-a lungul întregii istorii culturale occidentale, și în care retoricii i-a fost în mod constant repartizată analiza efemerului, contingentului, persuasivului obiecte de studiu "fragile" în raport cu cele ale filosofiei adevărul, obiectivitatea, cunoașterea etc. Relația dintre filosofie și retorică s-a transpus, în terminologia lui Richard Lanham, în două tipuri de structuri sau "specii" disticte: "homo seriosus" și "homo rhetoricus". Homo
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
surprinsă în esența articulațiilor sale și nu discontinuă, așa cum apare ea frecvent analizată, ar trebui să accentuăm trăsăturile generale care îi conferă legitimitate: subminarea conceptelor, păstrarea contradicției, ironia, subtextul ideologic aproape mereu prezent, derivarea sensului dintr-o rețea de situații contingente, locale și poziționale, lipsa garanției unui sens central, absolut sau a unui traseu univoc de lectură etc. Autoreflexivitatea este o altă trăsătură distinctă a scriiturii, ea subevaluând referențialitatea limbajului și potențând spațiul intertextualității. De asemenea, se manifestă la acest nivel
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
se traduce la nivelul scriiturii prin adoptarea unor procedee care creează permanent senzația de mișcare, reașezare, rearanjare, fragmentare. Ideile-forță ale unui text sau certitudinile personale nu au dispărut, dar sunt înțelese acum ca fiind derivate dintr-o rețea de situații contingente, locale, poziționale. Garanția unui sens central, absolut sau al unui traseu univoc de lectură este exclusă, astfel încât spațiul infinit al citării, parodiei, colajului și ironiei este deschis. Scrisul-ca-experiență-a-limitelor (Julia Kristeva) ia în considerare elementele hibride, eterogene, plurale, participând în acest
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în special în raport cu filosofia, al cărui obiect de studiu erau adevărul, obiectivitatea, cunoașterea etc., retorica își regăsește locul în postmodernism, mai ales că acesta a operat o disoluție a conceptelor de bază ale filosofiei occidentale, în urma căreia sunt revalorizate efemerul, contingentul, persuasivul, gândirea slabă etc. Inversarea raportului logică retorică în postmodernism a condus la eliberarea forței retorice a textelor, care a dat o altă tonalitate dominantă discursivității postmoderne. Asumând discutarea retoricii în contemporaneitate pe nivelurile argumentativ, metafizic, poetic și textualist, direcțiile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
304 Ibidem, p. 48. 305 Calvin Schrag, Resursele raționalității. Un răspuns la provocarea postmodernă, trad. de Angela Botez, Argentina Firuță, Editura Științifică, București, 1999, pp. 51-58. 306 David Harvey, op. cit., p. 52. În formularea lui Baudelaire, modernitatea este "tranzitoriul, trecătorul, contingentul, jumătatea artei, a cărei cealaltă jumătate este veșnicia și imuabilul" (Charles Baudelaire, Pictorul vieții moderne și alte curiozități, antologie, traducere, prefață și note de Radu Toma, Editura Meridiane, București, 1992, p. 390). 307 A se vedea Anexa capitolului 2. 308
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ISD. În țările unde erau create (constituite) bariere protecționiste, Întreprinderile străine au preferat mai degrabă să se implementeze pe teritoriul lor decât să exporte, astfel profitând de oportunitățile lucrative oferite de piața protejată care le permitea exploatarea resurselor naturale sau contingentele comerciale. În activitatea lor, investitorii străini direcți au vizat, În special, activitățile de fabricare a produselor substituibile importurilor aplicând strategia zisă ocolirea taxelor vamale. Investitorii erau interesați deseori de țările dotate cu piețe interne vaste așa ca: Brazilia, Mexic În
INVESTIŢII INTERNAŢIONALE by ANATOLIE CARAGANCIU () [Corola-publishinghouse/Science/1243_a_2691]
-
de investitori reglementărilor privind libera circulație a capitalurilor, ușurința repatrierii profiturilor și dividendelor din țara gazdă. La nivel de industrie, se urmăresc barierele de intrare sau ieșire în industria res pectivă, precum și reglementările speciale, apl ica bile respectivei industrii (subvenții, contingente, licențe, clauze contractuale speciale etc.). Între aceste reglementări, fiscalitatea și taxele plă tit e sunt elemente care afec tează rentabilitatea investițiilor și, ca urmar e, diferențele de regimuri fi scale existente între țări, regiuni sau între i ndu strii sunt
Globalizarea pieţelor de capital by Boghean Carmen () [Corola-publishinghouse/Science/1194_a_2194]
-
p. 322) Iar iluziile nu sunt decât forme deturnate de la tradiții, prin manifestările datate temporal (profane), care sunt materializări necontenite ale principiului. Însă termenii de "materie", "materialism" și "spirit", "spiritualism" au pentru autor o valoare simbolică, de puncte de vedere contingente în raport cu "datele tradiționale". Ele țin de "istoria și științele profane", pe când tradițiile sunt conținute de "istoria și științele sacre". Guénon nu numai că incrimina devierile de sensuri și de practici ale științelor, comise de moderni, dar indica și factori răspunzători
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
limitată“ din punct de vedere temporal, desconsiderată ca simplă percepție în sistemul critic, deschide pentru Benjamin calea spre un concept superior al experienței, specific religiei, istoriei sau filologiei. Posibilitatea unei experiențe metafizice stă, cu alte cuvinte, în posibilitatea experienței efemere, contingente, perceptive. Pendularea ulterioară a lui Benjamin între materialismul detaliului (ca intuiție a prezentului) și forța așteptării mesianice (ca așteptare a viitorului) își găsește, în acest loc, o primă ocurență. Kant devine astfel un reper important, mai ales prin cenzura pe
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
delimitează de la început obiectul ca aparținând lumii, modalităților „profane“ ale revelației. Simbolul presupune unitatea metafizică dintre creat și necreat, formă și conținut, iar din punct de vedere teologic, dintre divin și sublunar. Pro blema este că opera de artă, obiect contingent, istoric, nu poate găzdui o astfel de relație. Romantismul, care exaltă natura sim bolică a artei, apelează pentru aceasta la ipoteza „sufletului frumos“, unitar, aflat în armonie cu sine și fiind, astfel, o oglindire a infinitului. Odată ce individul nu mai
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
care exaltă natura sim bolică a artei, apelează pentru aceasta la ipoteza „sufletului frumos“, unitar, aflat în armonie cu sine și fiind, astfel, o oglindire a infinitului. Odată ce individul nu mai este privit speculativ, ci tocmai în caracterul lui tranzitoriu, contingent, simbolul îi vorbește despre o lume abstractă. Alegoria este metoda de a vorbi despre o lume în care prezența infinitului a devenit insesizabilă: „Benjamin saw allegory as capturing the world, not in its fullness and perfection, but in its ruination
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
istorice: „Der Historismus stellt das ewige Bild der Vergangenheit, der historische Materialist eine Erfahrung mit ihr, die einzig dasteht.“ Experiența este cea care „construiește“ timpul istoric ca timp plin al așteptării mesianice. În cazul ei, evenimentele nu ocupă, în mod contingent, un timp matematic, omogen. Ele fac parte dintr-o constelație (Konstellation) tensionată a chemării răspunsului posibilităților trecute. În felul acesta, chipul fenomenelor istorice este determinat, unic; unicitatea nu este dată însă de localizarea sa în trecut, cât de actualizarea sa
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]