1,710 matches
-
se derulă Înapoi, ca o străfulgerare de imagini. Era noapte. În depărtări se auzeau zgomotele unei bătălii. Un cal galopa, tot mai departe de zgomotele acelea, care erau acoperite deja de vaierul vântului. Și printre foșnetele ierbii și printre tropotele copitelor se auzi un strigăt pierdut și deznădăjduit: Ștefăneeel! Apoi strigătul dispăru, Înghițit de infinitul nopții, iar privirile urcară spre cerul Înstelat, unde se zărea, cu o claritate uimitoare, Calea Lactee, drumul luminos și singuratic al rătăcitorilor. Un fior Îl zgudui din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
da peste cap orice forță. Încet, Însă, aripile ienicerilor se Închideau În jurul acelei mici armate de nebuni care Își imaginau că ar putea ajunge la sultan. Apărătorii izbiră flancul stâng al ienicerilor cu o putere de nestăvilit. Caii călcau În copite trupuri, săbiile retezau capete. Vârful de lance condus de Oană pătrundea adânc În dispozitivul turcesc, căutând celălalt vârf de atac, condus de Ștefănel. Între ei se aflau aproape o mie de pași și peste douăzeci de mii de otomani. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
trei sute de pași de voievod, căpitanul Oană realiză, siderat, ce se Întâmplase. Ștefănel prinsese, Într-adevăr, săgeata otrăvită. Două sute de pași. Ienicerii În genunchi, așezându-și iataganele În fața lui Ștefănel și lipindu-și frunțile de pământ. Opriți lupta! strigă căpitanul. Copitele cailor trecând printre ienicerii neclintiți, gata să se lase uciși. Printre sutele de cadavre ale răzeșilor și ale turcilor. La cinci pași În fața voievodului, Ștefănel, cu același chip Împietrit, ambele mâini duse În față, ținând cele două săbii ușor Înclinate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ceva. Pedestrimea s-a schimbat În straie ciobănești. Arcași travestiți au fost trimiși În avangardă. Mâine s-a ordonat... somn!!! Dacă nu mă Înșel, În 1462 Vlad a masacrat trupele lui Mahomed Într-un atac de noapte... 30 august. Seara. Copitele cailor sunt Învelite În cârpe. Vlad conduce flancul stâng, Ștefan e În centru, cei trei Oană pe dreapta. De la Întoarcerea lui Stefano, nimeni n-a mai putut să-i despartă. După miezul nopții atac simultan. Am permisiunea de a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mândri proprietarii, curba aleei largi, așa de tare bătută cu nisip fin, că părea un asfalt, curba nobilă a trăsurei care, de la poarta mare de fier lucrat, cotea în jurul boschetelor serioase de brazi și se oprea cu un ropot al copitelor pe trotuarul lat de piatră cubică din fața scărei principale, curba aceea clasică fusese compromisă. Acel ropot de copite nobile părea de obicei o muzică lui Tudor Hallipa, stăpânul moșiei, casei, trăsurii și cailor; scobora treptele cu pas elastic și jambiere
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
a trăsurei care, de la poarta mare de fier lucrat, cotea în jurul boschetelor serioase de brazi și se oprea cu un ropot al copitelor pe trotuarul lat de piatră cubică din fața scărei principale, curba aceea clasică fusese compromisă. Acel ropot de copite nobile părea de obicei o muzică lui Tudor Hallipa, stăpânul moșiei, casei, trăsurii și cailor; scobora treptele cu pas elastic și jambiere înalte de căprioară, și după ce ajuta musafirilor să coboare, înainte de a-i conduce, dezmierda prelung și respectuos cei
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
brodate, purtat pe umeri cu poticniri, de patru dintre ei. Când procesiunea ajunse mai aproape, soarele era deja aproape la orizont. Pe fundalul noros, plumburiu, se întrezăreau fâșii de un roșu agresiv. Forrester așteaptă, în timp ce calul său lovește nerăbdător din copită, în albia râului acum secat. Cei care poartă palanchinul, se opresc ceva mai încolo și lasă jos greutatea. Cu capetele acoperite de enorme turbane trandafirii și mustăți de dimensiuni extravagante, îl privesc pe englezul asudat ca niște cumpărători care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să numească ceea ce vede. Apoi, este înghițit de torent. Palanchinul se sfărâmă ca o jucărie, iar Amrita zâmbește când noaptea explodează în rafale colosale, cu o forță după care a tânjit dintotdeauna. Cămilele încep să zbiere, să se ridice pe copitele din spate, răsucindu-se în apă, încercând disperate să se elibereze. Oamenii și lucrurile sunt absorbite, luate pe sus de puhoi. Pentru câteva clipe, Moti Lal reușește să-și țină umbrela, proptindu-se țeapăn pe picioare în spuma învolburată, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să mai fie o entitate. Separându-se de ceilalți comandanți, activitățile lui Ala-u-din se rezumau la mici hărțuieli sau la raiduri asupra unor caravane. Timp de câteva luni, el și oamenii săi n-au făcut altceva decât să frământe sub copitele cailor ținuturile fertile, ușurându-i pe țărani de recolte și de vite. A fost o viață sănătoasă, în aer liber și oricine și-l poate închipui pe general, alături de multele generații de soldați englezi care l-au urmat, bucurându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
a importat animale de la Assam, unde erau în exces. Trei viței cu picioare subțiri au fost plasați în poziții strategice, în jurul ochiului de apă. Vânătorii le-au crestat spinările destul de adânc pentru a le da sângele. Vițeii râcâie pământul cu copitele, ca și cum ar fi conștienți că mirosul de sânge se răspândește prin toată pădurea. Șeful vânătorilor repartizează locurile participanților, ca într-un spectacol complex de balet. Se creează confuzie, în parte din cauza mustății sale care înăbușă pronunția și așa excentrică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Domnului Arbuthnot i se taie brusc răsuflarea, iar Bobby aude suspine înăbușite de cealaltă parte a mesei. Acest moment de tristețe este întrerupt de un pocnet. Partea de sus a mesei începe să salte, să se miște ca lovită de copitele unui animal sălbatic. Bobby o aude lângă el pe doamna Pereira care inspiră și expiră cu greutate, ca și cum ar face eforturi fizice foarte mari. În mod ciudat, i se pare că respirația femeii vine de undeva, din dreptul genunchilor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Sion!" 12. Dar ei nu cunosc gîndurile Domnului, nu-I înțeleg planurile, nu știu că i-a strîns ca pe niște snopi în arie. 13. Scoală-te, fiica Sionului, și treieră! Căci îți fac un corn de fier și o copită de aramă, ca să sfărîmi multe popoare, și să închini Domnului prada lor, să închini Domnului întregului pămînt averile lor. $5 1. Acum, strînge-ți rîndurile în cetate, ceata Sionului, căci suntem împresurați! Judecătorul lui Israel este lovit cu nuiaua pe obraz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85117_a_85904]
-
de vânt. Mirosul de descompunere din sicriu e din ce în ce mai puternic. Ne petrecem noaptea sub cerul liber, chinuiți de căldură și țânțari. Eu și frații mei auzim cum ne chiorăie mațele. Mă trezesc în zori și aud în depărtare tropotul unor copite de cal. Mă gândesc că visez. Însă nici nu mă dezmeticesc bine, că în fața mea se ivește un călăreț. Mă simt amețită din cauza oboselii și a foamei. Omul descalecă și se îndreaptă direct spre mine. Fără să spună o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
covorașelor stau eunuci îmbrăcați în robe de un galben strălucitor. Mă simt epuizată, însă căpetenia eunucilor spune că mai e mult până când va începe ceremonia. Se scurge timpul măsurat de arderea a două lumânări. În cele din urmă, aud zgomotul copitelor. Cele opt doamne de onoare îmi retușează repede machiajul. Pulverizează pe mine un parfum puternic și îmi verifică rochia și podoaba de cap înainte de a mă ajuta să cobor din scaun. În timp ce mă ridic, mă simt precum o căruță mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
umple grădina cu splendoarea naturii. Pe lângă copaci mari cu flori, ca hibiscul roșu și magnolia, am bujori cu flori cât castroanele, de toate culorile imaginabile. Am și trandafiri de un roșu intens, cu mijlocul violet, crini albi în formă de copită, flori de ceai de munte de culoarea focului și flori galbene de prun de iarnă, pe care le-am botezat „invitație la plimbare“. Florile de prun au petale cerate și înfloresc numai în zilele cu zăpadă, ca niște iubitoare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
nu se întâmplă asta. Aud în schimb mai mulți pași și zăngănitul metalic al armelor. Se aude un țipăt scurt și apoi ceva, un trup, cade peste mine. Pentru o clipă se face liniște, apoi din depărtare vine sunet de copite și de oameni care strigă. Nu mă pot hotărî dacă să rămân tăcută sau să strig după ajutor. Dacă sunt oamenii lui Su Shun care au venit să se asigure că sunt moartă? Dar dacă sunt oamenii prințului Kung? Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Voi deveni femeia care a trăit ce-i mai rău și, astfel, nu va mai exista nimic de care să se teamă. Totuși, inima mea o venerează cu încăpățânare pe femeia de dinainte, ceea ce îmi devine limpede atunci când aud zgmotul copitelor lângă palanchinul meu. Pe loc, mintea mea atinge nebunia cunoscută, știrbindu-mi voința. — Bună dimineața, Majestatea Voastră! Este vocea lui. Entuziasmul și plăcerea mă paralizează. Mâna mi se duce parcă singură să ridice perdeaua, și zăresc chipul său. Poartă magnifica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mele nu se mișcă. Sunteți crudă, zice el. Știu că dacă m-aș înmuia, chiar și un pic, nu va dura mult înainte să-mi pierd controlul: — E timpul să mergi înapoi la îndatoririle tale. Las perdeaua jos. În zgomotul copitelor calului său care se îndepărtează, plâng. Îmi vin în minte cuvintele lui Nuharoo: „Durerea face lucruri bune. Ne pregătește pentru liniște“. În zori, suntem la mormântul lui Hsien Feng. Aștept trei ore până sosește momentul ca sicriul să fie pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
eticheta nu poate fi încălcată. Șirul de oameni din fața mea continuă să crească. Se întinde de la poarta de intrare până la pavilionul din piatră. Văd cu coada ochiului cărăușii care își spun glume și gărzile ce par plictisite. Caii lovesc din copite. Vântul deșertului trimite de departe un șuierat sinistru. Când soarele ajunge deasupra capetelor noastre, mulți miniștri renunță la rigoarea manierelor și își slăbesc nasturii de la guler. Se așază pe pământ, așteptând ca mormântul să fie închis. În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
nu știi cînd vine cea urîtă, leliță, ofta moșneagul și se așeza pe laviță. Își aducea tașca în față și scotea tacticos o pungă creață. Eu mă uitam la fața lui rotundă care sclipea și mai ales la tașca cu copită de căprioară; nu eram curios să aflu ce-ar putea fi înăuntru: pesemne niciodată n-am vrut să cercetez firea prea adînc. Din cînd în cînd, prin lumină, trecea cîte o umbră și în ușă se ivea un cap buhos
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
nu-l auzea. Ceilalți, În schimb, se pregăteau să-i Întâmpine pe drumeții ce se apropiau În carul lor. Oamenii erau atât de nerăbdători, că se prefăceau a nu și-ar fi dat seama că nu auziseră nicidecum bocănit de copite de cai, ci numai huruitul roților. Cuminți, aproape cu evlavie, se rânduiră de-o parte și de alta a drumului. Carul intră În sat și oamenii se cutremurară și se scârbiră. Mergea singur, fără cai ori boi, cu oiștea Împinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
suliță pregătită pentru dat năvală. În vârful oiștii, cineva Înfipsese o vioară. În car se vedea o amestecătură de mirare: șapte-opt draci zăceau claie peste grămadă, morți de beți. Nu puteai desluși a cui era cutare coadă, ori barbă, ori copită. Râtul unuia dintre ei poposea lângă o damigeană pe fundul căreia hâltâcăia un rest de băutură; altuia Îi lipsea o jumătate dintr-un corn; unul Își Încurcase năprasnica bărbăție În niște rămășite de strune de țambal; dinții lungi, galbeni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cei Înșiruiți pe dreapta drumului. Și aceia se cam Înfiorară. Tot la opintirea carului, codirla se rupse dintr-o țâțână și pe dracul ce dormea acolo Îl azvârli În mijlocul drumului. Se rostogoli de câteva ori, Își Înnodă Între ele Îngrozitoarele copite de dinapoi și coada și se prăvăli greoi În șanțul În care, beat și el, nea Mitu Păcătosul sforăia adânc somnul vinului din găleata zincată. În vreme ce carul, cu codirla atârnând, se Îndrepta către Răsărit, nea Mitu Începu să se trezească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ocupa și cu micul trafic peste Dunăre, la bulgari. Deși erau și ăia tot sub regim comunist ca și noi, mai găseai câte ceva prin magazine. Într-o vreme, lipseau prin satele de prin Câmpia Dunării caielele pentru țintuit potcoavele de copitele cailor. Toți care treceau la bulgari se Întorceau cu buzunarele și căptușelile hainelor pline de caiele. Pleacă și Hristu să facă afaceri. Intră În magazinul cu fierătănii. Nu știa nici o boabă bulgărește. Vânzătorul Îl aștepta zâmbitor, Îmbrăcat În halat albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
o zi i-a ieșit În cale o iapă neagră, nărăvașă, pe care stăpânul nu izbutise s-o Înhame vreodată. Țârcovnicul a râvnit la ea de cum a văzut-o. Chisăliță i-a făcut Îndrăcitele ouă cu o singură izbitură de copită. Iar după aceea subțiratic glas a căpătat ostoitul de munca dracilor. S-a cumințit, s-a Întors acasă, s-a pus la post negru și la rugăciuni de mulțumire. Nevasta l-a iertat și i-a umplut curtea de copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]