1,264 matches
-
62.700 km) de Mimas pe 2 august 2005 și a revelat că Mimas este unul dintre sateliții cu cele mai multe cratere din sistemul lui Saturn, și cu puține evidențe de activitate geologică. De fapt Mimas este atât de plin de cratere încât noile cratere pot doar să apară în altele mai vechi, cea ce se numește "saturare". De asemenea s-a constatat existența unor crapături de un kilometru adâncime; se bănuiește că sunt foarte vechi și unicul indiciu că ar fi
Mimas (satelit) () [Corola-website/Science/304017_a_305346]
-
de Mimas pe 2 august 2005 și a revelat că Mimas este unul dintre sateliții cu cele mai multe cratere din sistemul lui Saturn, și cu puține evidențe de activitate geologică. De fapt Mimas este atât de plin de cratere încât noile cratere pot doar să apară în altele mai vechi, cea ce se numește "saturare". De asemenea s-a constatat existența unor crapături de un kilometru adâncime; se bănuiește că sunt foarte vechi și unicul indiciu că ar fi existat activitate geologică
Mimas (satelit) () [Corola-website/Science/304017_a_305346]
-
cea ce se numește "saturare". De asemenea s-a constatat existența unor crapături de un kilometru adâncime; se bănuiește că sunt foarte vechi și unicul indiciu că ar fi existat activitate geologică în timpuri indepărtate. S-a observat că unele cratere mai înalte (cu pereți de până la 4 km înalțime) sunt umplute cu praf în interior, ceea ce poate să fie efectul materialului desprins din pereții craterului când au avut loc impacte de mare forță în alte părți ale satelitului Mimas.
Mimas (satelit) () [Corola-website/Science/304017_a_305346]
-
indiciu că ar fi existat activitate geologică în timpuri indepărtate. S-a observat că unele cratere mai înalte (cu pereți de până la 4 km înalțime) sunt umplute cu praf în interior, ceea ce poate să fie efectul materialului desprins din pereții craterului când au avut loc impacte de mare forță în alte părți ale satelitului Mimas.
Mimas (satelit) () [Corola-website/Science/304017_a_305346]
-
un strat de apă lichidă prezent, probabil, la limita dintre cele două. Suprafața Titaniei, care este relativ închisă la culoare și ușor roșiatică pare a fi modelată atât de impacturi, cât și de procese endogene. Ea este acoperită cu numeroase cratere de impact cu diametrul de până la 326 km, dar mai puține decât în cazul celui mai îndepărtat satelit al lui Uranus, Oberon. Titania a suferit, probabil, fenomene endogene care au distrus vechea suprafață cu mai multe cratere. Suprafața Titaniei este
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
acoperită cu numeroase cratere de impact cu diametrul de până la 326 km, dar mai puține decât în cazul celui mai îndepărtat satelit al lui Uranus, Oberon. Titania a suferit, probabil, fenomene endogene care au distrus vechea suprafață cu mai multe cratere. Suprafața Titaniei este brăzdată de un sistem de canioane și falii uriașe, rezultatul expansiunii interiorului său în decursul evoluției. Ca și ceilalți mari sateliți ai lui Uranus, Titania s-a format probabil dintr-un disc de acreție care a înconjurat
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
1°. Titania are un albedo de legătură de doar 17%. Suprafața sa este în general roșiatică dar în mai puțină măsură decât suprafața lui Oberon. Depozitele din impacturile mai recente sunt mai albastre, în timp ce câmpiile netede de pe emisfera frontală de lângă craterul Ursula și de-a lungul unor grabene sunt mai roșii.< Ar putea fi o asimetrie între emisferele frontală și posterioară; cea din urmă pare a fi mai roșie cu 8% decât prima. Această diferență este, însă, corelată cu câmpiile netede
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
Titaniei este, însă, cel mai probabil, cauzată de acreția de material roșiatic provenit din alte părți ale sistemului uranian, posibil din sateliți neregulați, material depus predominant pe emisfera frontală. Au fost identificate trei mari tipuri de trăsături geologice pe Titania: cratere, chasmata (canioane) și rupes (prăpastii). Suprafața Titaniei prezintă mai puține cratere decât cele ale lui Oberon sau Umbriel, ceea ce înseamnă că este mult mai recentă. Diametrele craterelor se înscriu de la câțiva kilometri până la 326 kilometri pentru cel mai mare crater
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
roșiatic provenit din alte părți ale sistemului uranian, posibil din sateliți neregulați, material depus predominant pe emisfera frontală. Au fost identificate trei mari tipuri de trăsături geologice pe Titania: cratere, chasmata (canioane) și rupes (prăpastii). Suprafața Titaniei prezintă mai puține cratere decât cele ale lui Oberon sau Umbriel, ceea ce înseamnă că este mult mai recentă. Diametrele craterelor se înscriu de la câțiva kilometri până la 326 kilometri pentru cel mai mare crater cunoscut, Gertrude. Unele cratere (cum ar fi Ursula și Jessica) sunt
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
emisfera frontală. Au fost identificate trei mari tipuri de trăsături geologice pe Titania: cratere, chasmata (canioane) și rupes (prăpastii). Suprafața Titaniei prezintă mai puține cratere decât cele ale lui Oberon sau Umbriel, ceea ce înseamnă că este mult mai recentă. Diametrele craterelor se înscriu de la câțiva kilometri până la 326 kilometri pentru cel mai mare crater cunoscut, Gertrude. Unele cratere (cum ar fi Ursula și Jessica) sunt înconjurate de materiale strălucitoare care radiază din ele, constând din gheață relativ proaspătă. Toate craterele mari
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
cratere, chasmata (canioane) și rupes (prăpastii). Suprafața Titaniei prezintă mai puține cratere decât cele ale lui Oberon sau Umbriel, ceea ce înseamnă că este mult mai recentă. Diametrele craterelor se înscriu de la câțiva kilometri până la 326 kilometri pentru cel mai mare crater cunoscut, Gertrude. Unele cratere (cum ar fi Ursula și Jessica) sunt înconjurate de materiale strălucitoare care radiază din ele, constând din gheață relativ proaspătă. Toate craterele mari de pe Titania au baza plană și vârfuri în centru. Singura excepție este Ursula
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
rupes (prăpastii). Suprafața Titaniei prezintă mai puține cratere decât cele ale lui Oberon sau Umbriel, ceea ce înseamnă că este mult mai recentă. Diametrele craterelor se înscriu de la câțiva kilometri până la 326 kilometri pentru cel mai mare crater cunoscut, Gertrude. Unele cratere (cum ar fi Ursula și Jessica) sunt înconjurate de materiale strălucitoare care radiază din ele, constând din gheață relativ proaspătă. Toate craterele mari de pe Titania au baza plană și vârfuri în centru. Singura excepție este Ursula, care are în centru
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
Diametrele craterelor se înscriu de la câțiva kilometri până la 326 kilometri pentru cel mai mare crater cunoscut, Gertrude. Unele cratere (cum ar fi Ursula și Jessica) sunt înconjurate de materiale strălucitoare care radiază din ele, constând din gheață relativ proaspătă. Toate craterele mari de pe Titania au baza plană și vârfuri în centru. Singura excepție este Ursula, care are în centru o groapă. La vest de Gertrude se află o zonă cu un relief neregulat, așa-numitul „bazin fără nume”, care ar putea
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
Chasma Messina, care are aproximativ 1500 km de la ecuator până aproape de polul sud. Grabenele de pe Titania au lățimi de și o lărgime de aproximativ . Faliile care nu sunt legate de canioane se numesc "rupes", cum ar fi Rupes Rousillon lângă craterul Ursula. Regiunile de-a lungul unor falii din apropierea lui Ursula par netede la rezoluția camerei de pe "Voyager". Aceste câmpii netede au ieșit, probabil, la iveală în perioadele recente ale istoriei geologice ale Titaniei, după formarea majorității craterelor. Această apariție ar
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
Rupes Rousillon lângă craterul Ursula. Regiunile de-a lungul unor falii din apropierea lui Ursula par netede la rezoluția camerei de pe "Voyager". Aceste câmpii netede au ieșit, probabil, la iveală în perioadele recente ale istoriei geologice ale Titaniei, după formarea majorității craterelor. Această apariție ar putea să fi fost fie de natură endogenă, implicând erupția de materiale lichide din interior (criovulcanism), fie cauzată de materialele de impact provenit dein cratere mari apropiate. Grabenele sunt probabil cele mai recente trăsături geologice de pe Titania
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
iveală în perioadele recente ale istoriei geologice ale Titaniei, după formarea majorității craterelor. Această apariție ar putea să fi fost fie de natură endogenă, implicând erupția de materiale lichide din interior (criovulcanism), fie cauzată de materialele de impact provenit dein cratere mari apropiate. Grabenele sunt probabil cele mai recente trăsături geologice de pe Titania—ele intersectează toate craterele și chiar câmpiile netede. Geologia Titaniei a fost influențată de două forțe concurente: formarea craterelor de impact și factorii endogeni. Primele au acționat în
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
putea să fi fost fie de natură endogenă, implicând erupția de materiale lichide din interior (criovulcanism), fie cauzată de materialele de impact provenit dein cratere mari apropiate. Grabenele sunt probabil cele mai recente trăsături geologice de pe Titania—ele intersectează toate craterele și chiar câmpiile netede. Geologia Titaniei a fost influențată de două forțe concurente: formarea craterelor de impact și factorii endogeni. Primele au acționat în toată istoria satelitului și au influențat toate suprafețele. Procesele ulterioare au fost și ele globale, dar
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
criovulcanism), fie cauzată de materialele de impact provenit dein cratere mari apropiate. Grabenele sunt probabil cele mai recente trăsături geologice de pe Titania—ele intersectează toate craterele și chiar câmpiile netede. Geologia Titaniei a fost influențată de două forțe concurente: formarea craterelor de impact și factorii endogeni. Primele au acționat în toată istoria satelitului și au influențat toate suprafețele. Procesele ulterioare au fost și ele globale, dar au activat mai mult într-o perioadă de după formarea satelitului. Ele au înlăturat terenul plin
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
impact și factorii endogeni. Primele au acționat în toată istoria satelitului și au influențat toate suprafețele. Procesele ulterioare au fost și ele globale, dar au activat mai mult într-o perioadă de după formarea satelitului. Ele au înlăturat terenul plin de cratere din trecut, ceea ce explică numărul relativ mic de cratere de impact de pe suprafața actuală. Ulterior au avut loc alte episoade de ieșire la suprafață care au dus la formarea de câmpii netede. Aceste câmpii ar putea fi și pături de
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
istoria satelitului și au influențat toate suprafețele. Procesele ulterioare au fost și ele globale, dar au activat mai mult într-o perioadă de după formarea satelitului. Ele au înlăturat terenul plin de cratere din trecut, ceea ce explică numărul relativ mic de cratere de impact de pe suprafața actuală. Ulterior au avut loc alte episoade de ieșire la suprafață care au dus la formarea de câmpii netede. Aceste câmpii ar putea fi și pături de materiale aruncate din craterele de impact apropiate. Cele mai
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
explică numărul relativ mic de cratere de impact de pe suprafața actuală. Ulterior au avut loc alte episoade de ieșire la suprafață care au dus la formarea de câmpii netede. Aceste câmpii ar putea fi și pături de materiale aruncate din craterele de impact apropiate. Cele mai recente procese endogene au fost mai ales de natură tectonică și au determinat formarea de canioane, crăpături uriașe ale scoarței de gheață. Crăpăturile au fost cauzate de o explansiune globală a Titaniei cu aproximativ 0
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
clima uscată, săracă în precipitații, și încălzirea globală. Masivul muntos este de origine vulcanică, mai exact este un stratovulcan. Date furnizate de specialiști în 2003 atestă că magma se găsește doar la circa 400 de m sub fundul solidificat al craterului din vârf. Datorită poziționării anasamblului montan la limita de coliziune a plăcilor tectonice africane și a celei numită placa tectonică a Somaliei (placa de est), există o posibilitate permanentă de erupție vulcanică. De asemenea, prin ciocnirea acestor două plăci, în
Kilimanjaro () [Corola-website/Science/304042_a_305371]
-
estică a acestei gropi. Masivul Kilimajaro era încă un vulcan activ în urmă cu 2-3 milioane de ani. Se presupune că o ultimă erupție puternică ar fi avut loc în urmă cu circa 300 000 de ani. Ultima erupție a craterului central, Kibo, ar fi avut loc în anul 1700, făcând din acest stratovulcan un munte cu o activitate vulcanică redusă, care este manifestată prin prezența fumarolelor. Învățatul grec Ptolemeu menționează în anul 100, un munte înalt din Africa acoperit cu
Kilimanjaro () [Corola-website/Science/304042_a_305371]
-
înghețat si de asemenea pentru a ajunge pe vârf înainte de a se ridica ceata din pădurea tropicala. Urcușul pe vârf, este un test de anduranța, in condițiile aerului rarefiat si presiunii atmosferice scăzute. Ascensiunea durează cca. 6h pana pe marginea craterului Kibo si încă aproximativ o ora pana in punctul cel mai înalt din Africa : Uhuru Peak (5895m). Coborârea către tabăra Barafu deși durează cca.3h, va părea lejera după efortul de la urcare. Se înnoptează in tabăra Mweka (3000m). Ziua6 :Coborâre
Kilimanjaro () [Corola-website/Science/304042_a_305371]
-
prezent există informații suficiente despre suprafața satelitului odată cu sosirea misiunii Cassini-Huygens în 2004, care a descoperit inclusiv lacuri de hidrocarburi lichide în regiunile polare ale satelitului. Suprafața este tânără din punct de vedere geologic, dar au fost descoperite și câteva cratere de impact. Suprafața conține mai mulți munți și câțiva posibili criovulcani, dar este în general netedă. La ecuator se mai găsesc deșerturi cu dune de nisip, în care „nisipul” este alcătuit din gheață. Atmosfera lui Titan este compusă în mare
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]