2,007 matches
-
izvoare fundamentale ale sufletului, din care cea dentăi primește reprezentațiunile (receptivitatea impresiilor), iar cea de a doua e facultatea prin care acele reprezentații se cunosc (spontaneitatea noțiunilor). Prin cea dentăi ni se dă un obiect, prin cea[laltă] el este cugetat în relația sa cu această reprezentație (ca determinare numa a sufletului). Intuițiune și noțiuni constituiesc așadar elementele cunoștinței noastre astfel încît nu pot fi cunoștință noțiuni, fără ca să li corespundă o intuițiune într-un mod oarecare, nici intuițiune fără noțiuni
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
spontaneitatea cunoștinței este inteligența. Firea noastră o aduce cu sine că reprezentațiunea noastră nu poate fi altfel decât numai sensibilă, adică ea conține numai modul specific al nostru și propriu în care sîntem atinși de obiecte. Facultatea însă de-a cugeta obiectul intuițiunei sensuale este inteligența. Nici una din aceste însușiri nu e de preferat celeilalte. Fără sensibilitate nu ne-ar fi dat nici un obiect și fără inteligență nici unul n-ar putea fi cugetat. Cugetări fără cuprins sânt deșerte, intuițiuni fără noțiuni
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sîntem atinși de obiecte. Facultatea însă de-a cugeta obiectul intuițiunei sensuale este inteligența. Nici una din aceste însușiri nu e de preferat celeilalte. Fără sensibilitate nu ne-ar fi dat nici un obiect și fără inteligență nici unul n-ar putea fi cugetat. Cugetări fără cuprins sânt deșerte, intuițiuni fără noțiuni sânt oarbe. De aceea e tot atât de trebuincios de a face noțiunile sale sensibile (adică a le adăugi obiectul lor în intuițiune ) precum și de a-și face inteligibile intuițiunile sale (adică de a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
le adăugi obiectul lor în intuițiune ) precum și de a-și face inteligibile intuițiunile sale (adică de a le subsuma sub noțiuni). [... ] Amândouă aceste puteri sau facultăți nu-și pot schimba funcțiunile lor. Inteligența nu poate intui nimica, simțurile nu pot cugeta nimica. Numai din aceea că ele se-mpreunează se poate naște cunoștința. Dar de aceea totuși nu trebuie să se amestece partea ce-o au fiecare din ele la compunerea cunoștinței, ci avem cu deosebire cuvânt de-a despărți cât
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
regulele absolut {EminescuOpXIV 389} necesarii ale cugetărei, fără cari nu-și are locul nici o întrebuințare a inteligenței, și merge conform lor, oricât de diverse ar fi obiectele asupra cărora sânt aplicate. Logica întrebuințării speciale a inteligenței conține regulele de-a cugeta corect asupra unei certe speții de obiecte. Aceea se poate numi logica elementară, aceasta însă organon al cutărei sau cutărei științe. Cea din urmă se premite în genere în școli ca propedeutică a științelor, deși, după mersul rațiunei omenești, este
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
obiectelor; pe când logica generală nu are-a-mpărți nimic cu această origine a cunoștinței, ci consideră reprezentațiile, fie ele primordial apriori puse-n noi, fie empiric date, după legile după care-i trebuiesc în raportul lor întreolaltă inteligenței, când le cugetă, și tratează astfel numai despre forma intelectuală cu care pot fi îmbrăcate reprezentațiile, să fi răsărit ele de orișiunde ar voi. Fac aicea o observare care va întinde influința ei asupra tuturor reflecțiilor următoare și care trebuie s-o păstrăm
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
curate sau sensibile, ci numai ca acțiuni ale cugetărei pure, care să fie așadar noțiuni, dar de origine nici empirică nici estetică, ne plănuim de dinainte ideea unei științe a inteligenței pure și a cunoștinței raționale, prin care ne-am cugeta obiecte cu totul apriori. O asemenea știință care ar determina originea, cuprinsul și valoarea obiectivă unor atari cunoștințe ar trebui să se numească logică transcendentală, căci n-ar avea a face decât cu legile inteligenței și rațiunei, dar și cu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
se dau obiecte asupra cărora ea se poate aplica. Căci fără intuițiune tuturor cunoștințelor noastre li lipsesc obiectele și rămân cu totul deșerte. Așadar partea aceea a logicei transcendentale care propune elementele cunoștinței intelectuale pure fără cari mi se poate cugeta nicăieri un obiect este analitica transcendentală și totodată o logică a adevărului. Căci ei nu-i poate contrazice nici o cunoștință fără ca să-și piardă pe loc tot cuprinsul, prin urmare orice referire la vreun obiect, prin urmare orice adevăr. Dar
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
multe cunoștințe posibile într-una singură. Iar toate acțiunile inteligenței noastre le putem reduce la județe, așa încît inteligența în general poate fi închipuită ca facultatea de a judeca. Căci, după cele de mai sus, a fost facultatea de-a cugeta. Cugetarea însă e cunoștință prin noțiuni. Noțiuni însă, ca predicate unor județe posibile, se referă la reprezentația despre un obiect nehotărât încă. Noțiunea corp însamnă ceva, bunăoară metal, care e a se cunoaște prin acea noțiune. Deci numai prin aceea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Dacă există o justiție perfectă cel continuu rău se pedepsește" conține adică relațiunea dintre două propoziții: "Există o justiție perfectă" și "Cel continuu rău se pedepsește". Dacă ambe aceste propoziții sânt adevărate rămâne in suspenso. Numai consecvența este ceea ce se cugetă prin acel județ. În fine județul disjunctiv conține relațiunea dintre două sau mai multe propoziții, dar nu după consecutivitate, ci după contrapunerea lor logică, întru cât adică sfera uneia exclude pe a celeilalte, și totuși și a comunității totodată întru
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
județul ipotetic (antecedens și consequens ) și-n a cărora reacție reciprocă consistă momentul disjunctiv (membre ale împărțelei) sânt cu toate numai problematice. În exemplul de mai sus teza " Există o justiție perfectă" nu s-au susținut asertotic, ci s-a cugetat numai ca un județ după plac, în privirea căruia e cu putință ca cineva să-l admită, și numai consecvența e asertorică. De aceea asemenea județe pot fi evident false și totuși, luate problematic, să fie condiții a cunoștinței adevărului
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
arbitrară a inteligenței. Cel asertoric predică realitatea sau adevărul logic, precum bunăoară în concluzia rațională ipotetică antecedentul provine în major problematic, în minor asertoric și arată numai că teza e deja combinată cu inteligența după legile acesteia. Teza apodictică își cugetă pe cea asertorică determinată și instruită apriori prin aceste legi ale inteligenței și exprimă-n acest mod necesitatea logică. Fiindcă toate se-ncorporează numai gradatim cu inteligența, încît mai întîi judecăm ceva problematic, pentru ca apoi s-o admitem asertoric de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
este lista tuturor noțiunilor primordial-pure ale sintezei pe care inteligența le conține apriori în ea și în respectul cărora numai ea este inteligență pură; de vreme ce numai prin ele ea poate să priceapă ceva în diversitatea intuițiunei, adică poate să-și cugete un obiect al acesteia. Această împărțeală a rezultat sistematicește dintr-un princip comun, adică din facultatea de-a judeca (care-nseamnă tot atâta cât facultatea de-a cugeta) și nu s-a iscat rapsodic din o căutare de noțiuni pure
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ea poate să priceapă ceva în diversitatea intuițiunei, adică poate să-și cugete un obiect al acesteia. Această împărțeală a rezultat sistematicește dintr-un princip comun, adică din facultatea de-a judeca (care-nseamnă tot atâta cât facultatea de-a cugeta) și nu s-a iscat rapsodic din o căutare de noțiuni pure întreprinsă într-un noroc, despre deplinătatea numărului cărora nimeni n-ar putea fi sigur vrodată, de vreme ce aceasta ar fi conclusă prin inducțiune: făr-a mai pomeni că în acest
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ni-i cu putință de a cunoaște ceva ca obiect. Există însă numai două condiții sub cari cunoștința unui obiect e cu putință; întîi, intuițiunea prin care el este dat, dar ca fenomen numai, al doilea, noțiunea prin care se cugetă un obiect ce-ar corespunde acelei intuițiuni. Din cele de mai sus rezultă clar că prima condiție, adică aceea sub cari singură numai obiecte pot fi intuite, este în sufletul nostru cuprinsă apriori, servind obiectelor de bază cât privește forma
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a categoriilor, ca noțiuni apriorice, se va-ntemeia pe aceea că prin ele numai va fi cu putință abia esperiența (cît privește forma cugetării). Căci în asemenea caz ele se referă neapărat și apriori la obiecte ale experienței, neputîndu-se nici cugeta măcar un obiect al experienței afară decât 110r numai prin mijlocul lor. Deducerea transcendentală a tuturor noțiunilor apriorice are așadar un principiu asupra căruia trebuie să fie țintită toată cercetarea și care este că ele trebuiesc să fie recunoscute ca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de vreme ce intuițiunile constituiesc terenul sau mai binezis obiectul deplin a experienței posibile. O noțiune apriorică care nu s-ar referi la ea ar fi numai forma logică pentru o noțiune eventuală, iar nu o noțiune însăși, prin care să se cugete ceva cert. Deci, daca există noțiuni apriorice pure, ele drept că nu pot conținea nimic empiric; totuși însă trebuie să fie tot numai (lauter) condiții apriorice a unei experiențe posibile, pe care singură se poate baza realitatea lor obiectivă. De
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
nu pot fi împrumutate de la experiență (căci n-ar fi cunoștințe apriorice); trebuie însă să conție întotdeauna condițiile apriorice pure a unei experiențe posibile și a unui obiect al ei; căci dealtmintrelea nu numai că prin ele nu s-ar cugeta nimica, ci ele înșile nici s-ar putea naște în cugetare fără data. Noțiunile acelea cari la orice experiență conțin apriori cugetarea pură găsim că-s categoriile și ar fi deja o deducere suficientă a lor și o justificare a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cari la orice experiență conțin apriori cugetarea pură găsim că-s categoriile și ar fi deja o deducere suficientă a lor și o justificare a valabilității lor obiective dacă putem proba că numai prin mijlocul lor un obiect poate fi cugetat. Dar fiindcă-ntr-un asemenea cuget e ocupat ceva mai mult decât numai facultatea de-a cugeta, și anume inteligența, și fiindcă ace[a]sta, ca o facultate de cunoștință căreia-i obstă a se referi la obiecte, are tot
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
deducere suficientă a lor și o justificare a valabilității lor obiective dacă putem proba că numai prin mijlocul lor un obiect poate fi cugetat. Dar fiindcă-ntr-un asemenea cuget e ocupat ceva mai mult decât numai facultatea de-a cugeta, și anume inteligența, și fiindcă ace[a]sta, ca o facultate de cunoștință căreia-i obstă a se referi la obiecte, are tot pe atâta nevoie de o lămurire a putinței unei asemenea referiri; de aceea vom trebui să cumpănim
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
esperienței chiar (care presupune cu necesitate reproductibilitatea fenomenelor). Acuma-i evident că, dacă trag o linie în gândire sau voiesc să-mi reprezint vremea dintre o amiazăzi și alta sau să-mi închipui un număr, trebuie să-mi fixez în cuget aceste reprezentații varie una după alta. Dar dac-aș pierde mereu din cuget reprezentația antecedentă (primele părți ale liniei, părțile premergătoare ale timpului, unitățile închipuite dupăolaltă) si dacă nu le-aș reproduce în vremea ce progresez la cele următoare, atunci
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
reproductivă {EminescuOpXIV 407} {EminescuOpXIV 408} a imaginației este și ea prin urmare una din operațiile transcendentale ale sufletului, și cu privire la aceasta vom numi această facultate facultatea transcendentală a imaginației. 3. Despre sinteza recognițiunei în noțiune Fără conștiința cum că ceea ce cugetăm acum este același lucru care l-am cugetat și c-un moment înainte toată reproducerea în șirul reprezentațiilor ar fi zădarnică. Căci ar fi o reprezentație nouă în starea de acum, care n-ar fi în legătură cu actul prin care ea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și ea prin urmare una din operațiile transcendentale ale sufletului, și cu privire la aceasta vom numi această facultate facultatea transcendentală a imaginației. 3. Despre sinteza recognițiunei în noțiune Fără conștiința cum că ceea ce cugetăm acum este același lucru care l-am cugetat și c-un moment înainte toată reproducerea în șirul reprezentațiilor ar fi zădarnică. Căci ar fi o reprezentație nouă în starea de acum, care n-ar fi în legătură cu actul prin care ea a trebuit să se nască încet-încet și varietatea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
astfel dar, în sine înșile, nu trebuiesc privite ca obiecte (dincolo de puterea reprezentativă). Ce pricepem deci când vorbim despre un obiect care corespunde cunoștinței și care deci e deosebit de ea? E evident c-un asemenea obiect va trebui să se cugete ca ceva în genere = X, căci afară de cunoștința noastră noi nu avem nimic ce-am putea fixa ca corespunzând cu această cunoștință. Găsim însă că gândul referirei cunoștinței noastre toate la un obiect al ei este ceva ce implică necesitate
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
intuițiunea n-a putut fi produsă după o regulă prin o asemenea funcție a sintezei care apriori să facă necesară reproducția varietății și să facă cu putință noțiunea în care varietatea aceasta să se-mpreuneze. Astfel un triunghi ni-l cugetăm, ca un obiect, fiind conștii despre combinarea după o regulă a trei linie drepte, după care regulă o asemenea intuițiune se poate reprezenta orișicând. Această unitate a regulei determină toate cele varie și le mărginește la condițiile cari fac cu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]