930 matches
-
unicul instrument socio-politic de manipulare al colectivităților social-umane printr-un mecanism de sugestie colectivă. Psihozele colective sunt determinate și întreținute de simbolica unor discursuri colective care prezintă și interpretează într-o formă catastrofică evenimentele istorice ca pe niște pedepse pentru culpabilități colective (invazii străine, războaie, epidemii, secetă, foamete, inundații, cutremure, moartea unor personalități politice etc.). Se poate vorbi în această situație despre o întreagă semiotică a negativității interpretată ca prevestind nenorociri colective: eclipse, icoane care plâng, nașterea unor monștri etc. Societatea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
această stare de incertitudine care generează o angoasă colectivă. În fața acestor situații, reacțiile de protest-opoziție nu vor întârzia să apară. Ele se manifestă sub forma unor conduite de refugiu, emigrații către zone (considerate) sigure, acte de suicid, adesea colective, deturnarea culpabilității prin descărcarea agresivității asupra unor grupe (considerate) responsabile, manifestări de protest colectiv, stradal etc. Rolul esențial, așa cum se poate desprinde din cele de mai sus, în procesul de formare al pihozelor sociale revine într-o măsură covârșitoare discursului colectiv purtător
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
masa populațională. Această dublă frică va genera o stare de tensiune între populație și autoritate, un sentiment de nesiguranță și suspiciune. Aceasta va genera o incertitudine și o insecuritate permanentă, accentuată și prin faptul că societatea, masa de indivizi, proiectează culpabilitatea asupra autorității social-politice, iar autoritatea social-politică care gestionează puterea, proiectează la rândul ei culpabilitatea asupra maselor. Ne confruntăm din nou cu sindromul Orwell despre care am vorbit mai sus. Nesiguranța închide cercul comunicării interpersonale, și dă naștere la suspiciuni între
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
autoritate, un sentiment de nesiguranță și suspiciune. Aceasta va genera o incertitudine și o insecuritate permanentă, accentuată și prin faptul că societatea, masa de indivizi, proiectează culpabilitatea asupra autorității social-politice, iar autoritatea social-politică care gestionează puterea, proiectează la rândul ei culpabilitatea asupra maselor. Ne confruntăm din nou cu sindromul Orwell despre care am vorbit mai sus. Nesiguranța închide cercul comunicării interpersonale, și dă naștere la suspiciuni între indivizi. În locul încrederii va interveni neîncrederea. Fiecare individ se va simți spionat și, la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
întoarcerea în trecut”. Spre deosebire de psihozele idealiste, care sunt psihoze utopice, psihozele de refugiu sunt psihoze schizoide, și ele se caracterizează, din punct de vedere psihopatologic, prin următoarele trăsături: conduite de refugiu, fenomene de regresiune, de regulă, de factură isterică, compensarea culpabilității colective prin auto-pedepsire, ritualuri cu caracter sau semnificație de acte reparatorii, manifestări de factură pasională, refugiul în alcoolism sau consumul de droguri psihotrope halucinogene etc. Din punct de vedere formal și tematic, psihozele de refugiu pot lua aspecte dintre cele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Ei sunt victimele unui stat, al unei puteri politice care se impune prin teroare. Tensiunea socială, nesiguranța, angoasa, insecuritatea, absurdul vieții, vor constitui „o stare de spirit” generală, o veritabilă psihoză colectivă a fricii, prin preluarea de către masele sociale a culpabilității statului și a puterii politice. Această situație creată va da naștere unei reacții protestatare de un tip particular, extrem de semnificativă în deceniile VI și VII ale secolul XX - mișcare cu caracter ideologic declanșată de filozofi și psihiatri nonconformiști (M. Foucault
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de filozofi și psihiatri nonconformiști (M. Foucault, A. Laing, D. Cooper, A. Szasz, C. Koupernik). Este vorba despre curentul antipsihiatric. Antipsihiatria nu rezolvă problema conflictului dintre stat, boala psihică și bolnavul mintal, ci operează un act de transfer proiectiv al culpabilității colective a statului și puterii politice, asupra psihiatriei și psihiatrilor. În virtutea noii ideologii nu statul este cel vinovat. Vinovăția aparține psihiatrilor care, în virtutea autorității lor profesionale, au „confiscat puterea politico-socială” și au „inventat boala psihică” în scopul de represiune socială
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care încarnează nebunia. Pentru societate, nebunia este expresia unei vinovății. Bolnavul psihic este considerat ca fiind un personaj damnat, asupra căruia sunt proiectate vinovățiile colective. În decursul istoriei sale culturale, nebunia a avut, printre altele și rolul de a „prelua” culpabilitățile colective ale societății. Societatea este cea care proiectează, transferă asupra „nebuniei” propriile sale „probleme” ca în cazul unei catarsis colectiv, similar unui scenariu tragic. Nebunia este, dincolo de faptul clinico-psihiatric, un fenomen socio-cultural care absoarbe culpabilitatea socială. Ea are un rol
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și rolul de a „prelua” culpabilitățile colective ale societății. Societatea este cea care proiectează, transferă asupra „nebuniei” propriile sale „probleme” ca în cazul unei catarsis colectiv, similar unui scenariu tragic. Nebunia este, dincolo de faptul clinico-psihiatric, un fenomen socio-cultural care absoarbe culpabilitatea socială. Ea are un rol esențial, de menținere, în mod paradoxal, a stării de echilibru și puritate socială. Tot ceea ce este impur, străin valorilor morale este proiectat în registrul nebuniei. Nebunia absoarbe răul și vinovăția purificând în felul acesta societatea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de care nu se vorbește (bolile psihice). Tendința societății de „a ascunde” bolile psihice și bolnavii mintali are în primul rând o semnificație morală. Nebunia este infamată întrucât de ea se leagă o anumită atitudine etică dată de rușine, teamă, culpabilitate. Dar, în egală măsură, orice societate se simte răspunzătoare de nebunie, de proprii săi nebuni. Acestea apar în interiorul societății respective ca un produs al acesteia. Nici o societate nu este pură. Nici o societate nu poate evita nebunia. Culpabilizând nebunia și pe
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
științifică a acesteia de către societate. Ce a reprezentat de fapt medicalizarea nebuniei? Din punct de vedere psihanalitic un proces de sublimare prin care atitudinea societății față de nebunie și bolnavii psihici era transferată din planul eticii în cel al medicinei. Povara culpabilității era convertită în boală și recunoscută ca atare. Din acest moment conflictul dintre societate și nebunie/bolnavi psihici este anulat. Ce sublimează medicalizarea nebuniei: frica de nebuni și de boala psihică, anulează ideea că nebunul este o persoană infamată, conferindu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nebuniei: frica de nebuni și de boala psihică, anulează ideea că nebunul este o persoană infamată, conferindu-i statutul de bolnav, de om în suferință, anulează „rușinea de a fi nebun” înlocuind-o cu respectul și grija datorată bolnavului, anulează culpabilitatea proiectată asupra bolnavilor psihici, transformând-o în suferință similară oricărei alte boli, societatea, din acest moment, își asumă responsabilitatea față de bolnavii psihici și de boala mintală, de a-i ocroti și de a le acorda îngrijiri de specialitate ca oricărei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în subsidiar pe cel ale acestor categorii marginalizate de către societate. Din aceste considerente, problema nu este deloc simplă și nici ușor de acceptat. Este o etică a intereselor și a compromisului, a cărei semnificație este mai mult de transfer al culpabilității sociale asupra acestor categorii de indivizi. Să ne oprim însă cu analiza noastră asupra raporturilor dintre etică și psihopatologie. Raporturile eticii cu psihopatologia Am arătat mai sus că între psihopatologie și etică există o relație specială, datorată faptului că, studiind
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de complementaritate a acesteia. Concluziile psihopatologiei nu sunt, din acest motiv, numai de ordin științific, ci ele sunt și de ordin moral. Descoperind și demonstrând faptul că nebunia este expresia unor fenomene psihice morbide, psihopatologia va compensa complexul colectiv de culpabilitate al societății față de nebunie și de bolnavii psihici. Nebunia încetează de a mai fi o „vinovăție”, o „pedeapsă”. Ea se integrează umanului și este cognoscibilă și înțeleasă ca atare. Persoana umană poate fi la fel de bine sănătoasă sau normală psihic, după cum
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unor idei sau simptome patologice de la un individ la altul prin inducție sugestivă sau prin imitație. Coprolalie: limbaj grosolan, indecent, vulgar. Criză: schimbare bruscă de atitudine, comportament, cu caracter emoțional-afectiv zgomotos, de scurtă durată și intensitate variabilă, de regulă reversibilă. Culpabilitate: sentiment de vinovăție real sau imaginar trăit cu intensitate de bolnav. Degenerescență: degradare progresivă a personalității, psihic și somatic, cu caracter ereditar, constituțional, dând impresia unei regresiuni la formele ancestrale de evoluție. Déja vu: falsa impresie sau iluzia patologică de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Apatie Aprosexia Apsihia Arierație mintală Astenie Ataxia Aura Autism Automatismul mintal Automutilare Baraj Boală psihică Bovarism Bradipsihie Carență de autoritate Carență afectivă Catalepsie Cataplexie Catatonie Cenestopatie Ciclotimie Claustrofobie Cleptomanie Colecționarism Comă Complex Confabulație Confuzie mintală Constituție Contagiune psihică Coprolalie Criză Culpabilitate Degenerescență Déja vu Delir Demență Demență precoce Demonopatie Dependență Depersonalizare Depresie Derealizare Deteriorare psihică Dezechilibrul psihic Dezorientare Dipsomanie Discordanță Disimularea Dismorfofobie Disociația Dispoziție Dromomania Ecolalie Ecomimie Ecopraxie Encoprezis Endogenie Enurezis Epilepsie Erotomanie Euforie Excitație Exhibiționism Exogenie Extaz Fabulație Fetișism Fobie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
jucate de soartă, la care se adaugă și o veritabilă vocație pentru nefericire, confirmată de eșecul familial și de stigmatizarea fizică. Dacă personajul lui Preda mai mult problematiza detașat decât suferea, protagonistul de aici nu are aptitudini de cazuist al culpabilității morale, ci este o fire poetică ce își sondează trecutul prin insistente incursiuni anamnetice și prin reverii. Întreg romanul e, de altfel, bazat pe reverberații poetice, textul fiind contrapunctat de pagini poematice. Prozatorul apelează la folosirea persoanei a doua singular
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288688_a_290017]
-
Sudului american - spune S. - au avut meritul de a pătrunde dincolo de legendă, de a desprinde fantezia de adevăr, de a intui tragismul vieții trăite în iluzie și, confruntată mereu cu o realitate contradictorie, de a defini și explora sentimentul de culpabilitate care face din sudist un potențial erou de tragedie”. Criticul urmărește cum s-a format conștiința unei structuri de clasă și de castă, un spirit marcat de instinctul puternic al posesiei pământului, atitudinea de frondă, de reexaminare a preceptelor și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289865_a_291194]
-
cădere incontrolabilă" (op.cit) Scufundare, Colaps sînt ale celui ce le folosește cel mai des (vezi la Bacovia "piloții grei se prăbușesc"). Dar și în acesta privință Bacovia îl depășește pe Trakl căci acolo unde acela, din complexul său de culpabilitate, experimentează căderea ca pe un destin personal, Bacovia se exprimă la un cu totul alt eșalon, dînd acestei căderi dimensiuni cosmice. Și dacă aceasta nu este precum în Lacustră, o civilizație care se scufundă cu totul, mișcarea căzătoare se traduce
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
moral sînt specifice anumitor situații (cf. Burton 1976:174-176). Odată cu dezvoltarea acestor abilități vor surveni și unele schimbări în "afectele și atitudinile asociate minciunii". La început va apărea teama de a fi descoperit, iar mai tîrziu vor urma sentimente de culpabilitate sau rușine sau ceea ce DePaulo și Jordan (1982:169) numesc "auto-evaluare". Scara Mach a caracteristicilor personalității a fost structurată în 1950 pentru a oferi psihologilor un mod de a clasifica felul în care copiii își manifestă sentimentele de acest gen
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
jocurile ale căror reguli favorizează sau cer practica înșelătoriei. Chiar o simplă întrecere poate fi un exercițiu al controlului comportamentului non-verbal. DePaulo și Jordan subliniază totuși faptul că "în jocurile copiilor nesinceritatea este sancționată", și că, drept urmare, orice sentimente de culpabilitate sau rușine care apar în "auto-evaluare" nu sînt probabil la fel de importante ca încîntarea pe care o trăiește copilul cînd vede că a reușit să-i păcălească pe ceilalți. În lucrarea sa "Nasture, nasture, cine a luat nasturele?" (1980) Sacks analizează
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de vedere, și identifică în principiu locul pe care l-ar ocupa jocurile într-un program ipotetic pentru deprinderea capacității de a minți. Modul prin care mincinosul poate încerca să reducă șansele de a fi demascat și sentimentele proprii de culpabilitate este de a spune ceea ce Max Black (1983:133-134) numește "minciuna virtuală". Aceasta e o afirmație care, privită superficial, poate fi adevărată. Însă este înșelătoare prin latura sa subînțeleasă pe care o implică, în termenii lui Grice (1989:24-26), și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
promptă și eficientă. Câteva dintre tehnicile care stau la baza activității terapeutului care lucrează cu pacienții bolnavi și familiile acestora sunt: recunoașterea dimensiunilor biologice ale problemei, solicitarea unui istoric privind evoluția bolii de la pacient și de la familie, înlăturarea sentimentului de culpabilitate și acceptarea sentimentelor insuportabile (negarea bolii, mânia ce o însoțește, depresia, anxietatea), menținerea comunicării între familie, cadre medicale, între membrii familiei, focalizarea asupra problemelor de dezvoltare și plasarea bolii la locul ei, astfel încât aceasta să nu domine programul familiei sau
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
prin consolidarea mentalității liberale ca idee-forță, militantă , restaurarea capitalismului, burgheziei de mijloc, proprietății individuale, libertății de întreprindere, fără mituri egalitariste. A fi bogat sau mai bogat decât altul, trebuie spus pe față, nu este o rușine. Or, acest complex de culpabilitate este întreținut încă din plin în masele populare. Populismul latent, rezidual, al societății comuniste, constituie încă o largă stare de spirit. Mulți, tot mai mulți, se comportă ca și cum nimic nu s-a petrecut în România și visează, utopic, o restitutio
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
33)? Așa se pare. Execuțiile capitale aparțin revoluțiilor. Condamnările strict legale doar ordinii democratice. O certitudine absolută există totuși în cazul acestor oficiali, chiar și al celor aparent convinși, inclusiv cei puri și duri: reaua lor conștiință, complexul permanent de culpabilitate care-i trădează. Au existat mai multe soluții: în situația cea mai frecventă: uitarea; nimeni nu vrea să-și mai amintească de trecutul său. Un altul, destul de obișnuit, este un amestec foarte specific de cinism și resemnare, de raționament istoric
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]