945 matches
-
liturghie obscenă, pentru a șterge chipul ce ne face asemănători lui Dumnezeu. Materialul moale se scursese peste chipul torturat Într-un strat subțire, ce lăsa să i se Întrezărească trăsăturile ca printr-un geam mat. Ajutându-se cu vârful unei dălți luate de pe banc, poetul Îndepărtă o fâșie de ceară Închegată. Era vorba, Într-adevăr, de spițer. Îi deschise haina În dreptul pieptului, scoțând la iveală cinci tăieturi care Îl Însemnau cu un pentagon, ca acela al mozaicarului. Rănile păreau prea superficiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-și menține silueta, aleargă după o minge, pe o parcelă limitată, împreună cu alți cunoscători ai acestui sport intitulat minifotbal. Aceleași abilități tehnice le dovedește și în calitate de percuționist, având o slăbiciune pentru toba mică, toba mare, falțul din os, mistrie și dalta cu zimți. A debutat cu proza scurtă „Pătratul de sârmă“, în revista Vatra (1997), dar a colaborat și la Tribuna. Momentul afirmării sub semnul scrisului îl constituie însă obținerea Premiului pentru Proză la Concursul de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
m-au învățat și m-au pus la muncă până când mi s-a întărit spatele, iar mâinile mi s-au bătătorit. Dar devenisem ținta batjocorii în atelier. Marmura crăpa numai dacă intram eu în cameră, iar granitul plângea dacă ridicam dalta asupra lui. Cum mă plimbam într-o zi prin târg, am văzut un tâmplar care repara un scăunel pentru o femeie sărmană. Mi-a văzut centura și s-a aplecat adânc, pentru că tăietorii care lucrează cu materiale eterne sunt considerați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
căzut zăpezi mari, dar frigul, sticlos și demoralizant, nu mă slăbea nici o clipă. Îmbrăcat cu două perechi de ciorapi groși, cu două pulovere, tropăiam în atelierul cu cruci de marmură. Trebuia să-mi frec mereu mâinile care-mi înghețau pe daltă. Acasă, pereții, patul, scaunele, toate erau reci. Până am cumpărat niște lemne am crezut că înnebunesc. Îmi blestemam zilele. Și nici atunci nu s-a schimbat mare lucru. În lipsa mea, aerul redevenea ca de peșteră încât seara îmi era groază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
din viața mea. Câteva cărți și reviste luate de la Dinu, azvârlite lângă pat în neorânduială, haine aruncate pe scaun, singurul scaun din cameră, lampa cu spirt, cutii de țigări desfăcute, o pereche de ghete cu urme de noroi de la mlaștină, dalta prăfuită sub pat, aparatul de radio stricat, pe care nu reușisem niciodată să-l repar și tot amânam să-l arunc, geamantanul cu colțarele metalice rupte, totul mă reprezenta într-adevăr cu fidelitate. Lucrurile individului cu mers de pisică erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
totdeauna, mi-am găsit o justificare în firea mea. M-am dus la fereastră și mi-am umplut plămânii cu aerul răcoros și sărat, uitându-mă cum marea se lovea ca un bețiv de stânci. Nu mai pusesem mâna pe daltă demult și atunci m-am gândit să încerc ceva; ca să-mi educ mâna și, mai ales, ca să mă pot eventual lăuda în fața Laurei. Mi-am luat dalta de sub pat și am ieșit grăbit. Soarele încălzea stâncile, valurile se sfărâmau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
marea se lovea ca un bețiv de stânci. Nu mai pusesem mâna pe daltă demult și atunci m-am gândit să încerc ceva; ca să-mi educ mâna și, mai ales, ca să mă pot eventual lăuda în fața Laurei. Mi-am luat dalta de sub pat și am ieșit grăbit. Soarele încălzea stâncile, valurile se sfărâmau de țărm cu un zgomot moale, luminos și rar, iar departe, în larg, marea era verzuie și părea moleșită de căldură. Mi-am amintit de o statuetă groaznică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
peste veacuri. Bătrânul roși și protestă vag. — Va fi opera dumitale, nu a mea. Nu, nici vorbă, am sărit imediat. Eu voi fi un simplu executant. I-am spus că un proiect atât de măreț ar fi avut nevoie de dalta unui Michelangelo. Păcat că nu trăise în vremea lui Michelangelo. Trăia în vremea mea. Dar prețuiam cum se cuvenea faptul că-mi încredințase mie o asemenea misiune. Dacă eram onorat? Doamne! Eram strivit de atâta onoare! Și nu vroiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe coridor, rugându-mă să nu mai întâlnesc pe nimeni. De aici amintirile mele se încurcă. Am înghițit două somnifere care, în loc să mă doboare, mi-au dat parcă a luciditate sporită. Priveam marea și mă tot întrebam unde îmi pierdusem dalta, fiindcă vroiam să mă duc pe țărm unde luna scălda stâncile într-o lumină neobișnuit de intensă. Între pietrele funerare din cimitir nu m-ar fi ocolit nimeni. Morții sunt întotdeauna mai cuviincioși. Și în timp ce stăteam la fereastră, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dacă sunt viu oricând pot să... pot să...” Nu știam cum să-i ameninț mai rău. Deodată mi-a venit o idee și am sărit din pat. Vroiam să stric pietrele funerare pe care le cioplisem. Nu mi-am găsit dalta, dar în starea de surescitare în care mă aflam nu mai puteam rămâne în cameră. Am ieșit pe țărm. Ceața dispăruse, iar marea ardea orbitoare în lumină. Cred că intenția mea a fost doar să-mi descarc nervii când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Acel semn ce îl propagă, el în taină nu îl crede, Adâncit vorbește noaptea cu-a lui umbră din părete - Umbra-și râde, noaptea tace, mută-i masa cea de lemn. {EminescuOpIV 121} Orbul sculptor în chilie pipăe marmura clară. Dalta-i tremură... îmmoae cu gîndirea-i temerară Piatra rece. Neted iese de sub mînă-i un întreg, Ce la lume își arată palida-i, eterna-i fire, Stabilă-n a ei mișcare, mută-n cruda ei simțire - O durere-ncremenită printre secolii ce trec
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mutrele lui plângând. Hohotul lumei Lumei întregi n răspunde-atunci, Căci nu-i s-ardice bolțile de granit, Un Michel-Angelo nu-i să facă iar Ziua din urmă. Templele vechie pustie rămân. Să-nvie pânza Rafael astăzi nu-i. Nu-nvie dalta-n mînile cele noi. Moartă rămâne Marmura grea sub ochiul mort. În van căta-veți ramuri de laur azi, În van căta-veți mândre simțiri în piept. Toate trecură: Viermele vremilor roade-n noi. {EminescuOpIV 373} NOI AMÎNDOI AVEM ACELAȘI
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și mistuit de chinuri ca Tantalus în iad. Dar în zadar! căci astfel a fost voința sorții Ca tu să-mi dai durerea și voluptatea morții Și să-mi răsai din marea de suferinți, înnaltă, Ca marmura eternă ieșită de sub daltă. {EminescuOpIV 424} DIN CÎND ÎN CÎND... Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când, Și nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când. Erai frumoasă cum nu e nimic în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Nici e putință De a mă face După dorință. {EminescuOpIV 430} APARI SĂ DAI LUMINĂ Apari sa dai lumină arcatelor ferești, Să văz în templu-i zâna cu farmece cerești. Prin vremea trecătoare lucește prea curat Un chip tăiat de daltă, deapururi adorat. Privi-te-voiu cu ochii în lacrime fierbinți... O marmură, aibi milă de-a mele rugăminți! Îndură-te și lasă privirea-mi s-o consol La alba strălucire a gâtului tău gol, La dulcea rotunzire a sânilor ce cresc, La
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pătrunde încă Ce-adînc trecut de gânduri e-n noaptea lor adâncă; Azi - când a mea iubire e-atîta de curată, Ca aura de care tu ești împresurată, Ca setea ursitoare ce-o au după o laltă Lumina de-ntunerec și marmura de daltă, Când sufletu-mi atârnă plutind în ochii mei De un cutremur tainic al tinerei femei Și viețile-amîndoror s-amestecă-n întreg Când înțeles de tine, eu însumi mă-nțeleg. Să treacă înflorirea de-un vânt al recii ierne, Să-nceți a fi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
piatră obișnuită." "Și ce trebuie să fac?" am întrebat. "Continuă, dacă vrei să afli ce cauți." Am mai cioplit un timp și iar am auzit un țipăt, urmat de un plâns și de un hohot de râs. Atunci am aruncat dalta. "Nu pot să lovesc în ceva viu." "Faci cum dorești, Galilei, dar în piatră nu e un animal, ci destinul. El țipă, plânge și râde fără să-l doară și fără să-l bucure ceva. Dacă nu ești în stare
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
au mișcat, fără să rostească, însă, nici un cuvânt. Și, pe urmă, încă o dată. Și încă o dată. Se mișcau cum ar vorbi și totuși nu se auzea nici măcar un suspin . În zadar mi-am lipit urechea de ele. Furios, am ridicat dalta să le zdrobesc. Atunci, buzele s-au mișcat din nou și, de data aceasta, un hohot de râs a umplut întreaga poiană. Era râsul pe care de atâtea ori l-am auzit, fără să aparțină cuiva anume. Am izbit cu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
pe limba lui și nici dinii nu mai lătrau în mahala când începea. Se suia pe schele dimineața cu oamenii lui, negri de soare, cu piepturile pline de un păr creț ca de miel, ținând în mâini mistrii ușoare și dălți de scobit piatra. El cioplea marmura și pe ceilalți îi avea de ajutor. Unii legau bucățile mari, lustruite de lanțurile macaralei, alții o așezau pe bile și el le meșterea. Întâi au potrivit niște ciubucuri și flori albe deasupra intrării
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a intra În posesia unor galerii de tablouri, a unor cai de rasă pură, a covoarelor din manufactura de la Savonnerie, a draperiilor de mătase vaporoasă, a șemineurilor din mozaic, a vazelor etrusce și a pendulelor ornate cu statuete ieșite de sub dalta unui Cortot sau David. În fine, dați-i unui asemenea maestru un singur vas ornamental: va alcătui plecând de la el un Întreg budoar, o Încăpere, un palat. Acest ansamblu impus cu strictețe de ideea unității creează o solidaritate Între toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Paul Delaroche, și cealaltă frumusețe, pe atunci În toată splendoarea ei, ce l-a inspirat pe Clesinger pentru statuia Femeia cu șarpele, a cărei durere se aseamănă cu paroxismul plăcerii și care freamătă de viață cu o intensitate pe care dalta nu o mai atinsese niciodată și nu o va depăși nicicând. Charles Baudelaire mai era Încă pe atunci un talent necunoscut, ce se pregătea În umbră pentru a ieși la lumină, cu acea voință tenace care Îi dubla inspirația; dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
când în când, Mihăilescu-Brăila se ridica și cu paharul în mână, înălțat spre lampadar, bolborosea: „Ma’stre... și iooo, cu... cuuummmm... ar fi cu țăranul... Mon’...entul care merită bietul țăran, cum îl facem noi, artiștii,... mataaale... la ciocan și daltă... din lemn. Leeemn și eee...’trânâtate... Nemurirea! În cooo...n’l’zie, să trăiască...“. Puțin le păsa de harul lui Matvei. Am pornit spre stația taximetrelor de la Ateneu. Pe drum mi-a spus: „Părerea mea este să te însori cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ți-ar plăcea să ieși și să străbați insula? Ea ridică din umeri: - Nu cred că sînt prea multe lucruri de văzut. - Am putea să stăm la soare. Nu primi nici un răspuns. Trei săptămîni mai tîrziu, Iguana Oberlus luă o daltă și un ciocan și desprinse șurubul care Închidea belciugul larg ce ținea lanțul legat de o gleznă unde lăsase de-acum o urmă adîncă. - De ce faci asta? - Nu mai e nevoie să fii legată... M-am gîndit că te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de a mai vărsa lacrimi. Cine-o vedea cu părul ei galben și lung, despletit, - și împrăștiat ca creții unei mantii de aur pe sânul ei rece - cine-ar fi văzut fața ei de-o durere mută, săpată parcă cu dalta în trăsăturile ei, ar fi gândit că-i o înmărmurită zână a undelor, culcată pe un mormânt de prund. Dar cum auzi vuietul venirei lui, fața ei se-nsenină; ea luă o mână de lacrimi din bae și stropi grădina. Ca
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
să sfideze timpul. Călimara oricărui scriitor este, în linii mari, copilăria. Misiunea timpului e să șteargă treptat numele scrijelate pe epiderma lui. Rostul unei generații este să rupă sau să înnoade un lanț. Ultima dictatură este cea a bătrâneții. Neobosită, dalta timpului ne caricaturizează zilnic chipul până când îl aduce în stadiul de bureți decongelați. Fiecare generație anterioară ne-a pus cel puțin câte o cărămidă sub tălpi. Mi-a rămas viitorul mic. Mă cam strânge în spate. Clipa poate tranșa oricând
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
sus, însă, după cum s-a văzut, de data aceasta lucrurile merseseră mult prea departe, iar femeia se găsea acum într-un mare pericol. „Cred c-am lovit prea brutal cu ciocanul în locul în care trebuia să sculptez delicat c-o daltă fină...”, își zise băiatul în sinea lui și imediat se repezi la femeie, acum aproape muribundă. Primul și cel mai important lucru, pe care îl constată el, fu acela că femeia nu-și pierduse cunoștința, însă nici lucidă întru totul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]