1,024 matches
-
milioane. După prăbușirea Uniunii Sovietice, cercetătorii au avut acces la arhivele NKVD-ului. Numărul de persoane persecutate se apropie mai mult de limita inferioară a estimărilor. În particular, la data de 1 ianuarie 1953, existau "numai" 2.753.356 de "deportați" și "strămutăti speciali". Dmitri Volkogonov în cartea sa despre Stalin amintea că documentele oficiale aminteau de 2.572.829 de deportați pe 1 ianuarie 1950. Atât cifrele de arhivă cât și activitatea cercetătorilor au fost puternic contestate. Ca răspuns la
Colonizările forțate în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/302959_a_304288]
-
de limita inferioară a estimărilor. În particular, la data de 1 ianuarie 1953, existau "numai" 2.753.356 de "deportați" și "strămutăti speciali". Dmitri Volkogonov în cartea sa despre Stalin amintea că documentele oficiale aminteau de 2.572.829 de deportați pe 1 ianuarie 1950. Atât cifrele de arhivă cât și activitatea cercetătorilor au fost puternic contestate. Ca răspuns la aceste critici s-a afirmat că cifrele sunt mai degrabă exacte, lucrătorii NKVD-ului având tot interesul la momentul raportării să
Colonizările forțate în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/302959_a_304288]
-
mai mult de o jumătate de secol după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, relațiile dintre Germania unificată și unii dintre vecinii ei est-europeni rămân umbrite într-o oarecare măsură de controversele legate de moralitatea expulzărilor și de drepturile deportaților ("Heimatvertriebene"). Multe dintre controverse sunt alimentate de pretențiile unor grupuri ale deportaților sau ale descendenților acestora pentru revocarea decretelor de expulzare, pentru primirea de scuze oficiale, pentru punerea sub acuzație a celor considerați vinovați de migrația forțată a germanilor, sau
Strămutarea și expulzarea germanilor după al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/304521_a_305850]
-
Doilea Război Mondial, relațiile dintre Germania unificată și unii dintre vecinii ei est-europeni rămân umbrite într-o oarecare măsură de controversele legate de moralitatea expulzărilor și de drepturile deportaților ("Heimatvertriebene"). Multe dintre controverse sunt alimentate de pretențiile unor grupuri ale deportaților sau ale descendenților acestora pentru revocarea decretelor de expulzare, pentru primirea de scuze oficiale, pentru punerea sub acuzație a celor considerați vinovați de migrația forțată a germanilor, sau pentru primirea de compensații pentru proprietățile pierdute. Deosebite pentru aceste controverse sunt
Strămutarea și expulzarea germanilor după al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/304521_a_305850]
-
Budaörs (Wudersch). Între 185.000 și 200.000 de germani din Ungaria au fost deposedați de averi și au fost deportați în Germania de Vest. Până în 1948, încă 50.000 de germani au fost deportați în Germania de Est. Cei mai mulți deportați s-au stabilit în Baden-Württemberg, Bavaria și Hesse. În 1947 și 1948, a avut loc un schimb de populație între Cehoslovacia și Ungaria. Aproximativ 74.000 de maghiari din Slovacia au fost deportați, un număr aproximativ egal de slovaci fiind
Strămutarea și expulzarea germanilor după al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/304521_a_305850]
-
precum Vilnius (Wilno), Hrodna (Grodno) și Lviv (Lwów) au fost cedate Uniunii Sovietice (RSS Lituaniană, și RSS Bielorusă șiRSS Ucrainiană). Se poate spune că, văzut din punctul de vedere polonez și aliat, expulzarea germanilor era făcută pentru a oferi cămine deportaților polonezi din teritoriile cedate URSS-ului. Schimburile teritoriale și de populație au fost făcute cu acordul tacit al tuturor conducătorilor politici ai Aliaților. Aceasta a fost prezentată ca un motiv principal pentru deciziile de la Potsdam. Există o lungă istorie a
Strămutarea și expulzarea germanilor după al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/304521_a_305850]
-
2 milioane de polonezi de dincolo de Linia Curzon au fost deportate de autoritățile sovietice din răsăritul Poloniei în gulagurile siberiene. Alte 800.000 de polonezi din Varșovia fuseseră strămutați de germani în lagărele de muncă. După război, marea majoritate a deportaților polonezi rămași în viață s-au reîntors în patrie și aveau nevoie de case într-o țară devastată de lupte. Deși niciodată recunoscut ca un motiv oficial, se speculează că unul dintre motivele URSS-ului pentru expulzarea germanilor era acela
Strămutarea și expulzarea germanilor după al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/304521_a_305850]
-
această lege, deportarea celor peste 800 de persoane, din care în jur de 200 din Carintia, a fost mascată sub denumirea germană de Transmigration (transmigrare), rămasă în istorie sub denumirea de Karolinische Transmigration. Istoria a consemnat faptul că 624 de deportați, din care jumătate copii, proveneau din parohiile Goisern, Hallstatt, Laufen și Ischl. Aceștia au fost aduși pe calea apei (râurile Siebner-Zillen, Traun și Dunărea) până în Banat, de unde au continuat drumul pe jos până în Transilvania. Nu au avut dreptul să ia
Landler () [Corola-website/Science/304636_a_305965]
-
butoiaș" cu lucrurile proprii, care s-a putut încărca pe corabie, și au primit o sumă de bani, ca avans pentru lichidarea proprietăților lor, ce urma să fie făcută de autorități. Lipsurile și bolile au decimat aproape în întregime acești deportați. Ravagiile ciumei abătute asupra Transilvaniei în 1738, și ale războiului austriaco-turc din 1736-1739, culminând cu moartea împăratului în 1740, au stopat pe moment transmigrația, care s-a întețit însă sub domnia împărătesei Maria Terezia. Au urmat două valuri mari, 1752
Landler () [Corola-website/Science/304636_a_305965]
-
ale războiului austriaco-turc din 1736-1739, culminând cu moartea împăratului în 1740, au stopat pe moment transmigrația, care s-a întețit însă sub domnia împărătesei Maria Terezia. Au urmat două valuri mari, 1752 - 1757 și 1773 - 1776, când au fost "transmigrați" (deportați) alți 3000 de "eretici" din Lande ob der Enns din Kärnten și Steiermark. În anii '50 au fost deportați în special locuitori din Austria Superioară (Oberösterreich), din regiunile "Gmunden", "Laakirchen" și "Vöcklabruck", pentru ca în anii '70 să mai fie deportați
Landler () [Corola-website/Science/304636_a_305965]
-
germană a Transilvaniei (după datele din 1941). În cazul a 12% din persoanele deportate nu s-a respectat vârsta prevăzută în ordin, încât au fost deportate o fată de 13 ani și persoane de 55 de ani. 9 din 10 deportați au ajuns în Ucraina (regiunile Dnepropetrovsk, Stalino și Voroșilovgrad), restul în zona munților Ural. Deportații au fost repartizați în 85 de lagăre. O treime din deportați lucrau în mine, un sfert în construcții, restul în industrie, agricultură și în administrația
Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/304659_a_305988]
-
s-a respectat vârsta prevăzută în ordin, încât au fost deportate o fată de 13 ani și persoane de 55 de ani. 9 din 10 deportați au ajuns în Ucraina (regiunile Dnepropetrovsk, Stalino și Voroșilovgrad), restul în zona munților Ural. Deportații au fost repartizați în 85 de lagăre. O treime din deportați lucrau în mine, un sfert în construcții, restul în industrie, agricultură și în administrația lagărelor. Foarte puțini au îndeplinit munci conform pregătirii lor. Primii deportați inapți de muncă au
Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/304659_a_305988]
-
o fată de 13 ani și persoane de 55 de ani. 9 din 10 deportați au ajuns în Ucraina (regiunile Dnepropetrovsk, Stalino și Voroșilovgrad), restul în zona munților Ural. Deportații au fost repartizați în 85 de lagăre. O treime din deportați lucrau în mine, un sfert în construcții, restul în industrie, agricultură și în administrația lagărelor. Foarte puțini au îndeplinit munci conform pregătirii lor. Primii deportați inapți de muncă au fost repatriați în Transilvania la finele lui 1945. Între 1946-1947 circa
Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/304659_a_305988]
-
în zona munților Ural. Deportații au fost repartizați în 85 de lagăre. O treime din deportați lucrau în mine, un sfert în construcții, restul în industrie, agricultură și în administrația lagărelor. Foarte puțini au îndeplinit munci conform pregătirii lor. Primii deportați inapți de muncă au fost repatriați în Transilvania la finele lui 1945. Între 1946-1947 circa 5.100 de sași au fost aduși, cu transporturi speciale pentru bolnavi, la Frankfurt an der Oder, oraș aflat atunci în zona de ocupație sovietică
Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/304659_a_305988]
-
repatriați în Transilvania la finele lui 1945. Între 1946-1947 circa 5.100 de sași au fost aduși, cu transporturi speciale pentru bolnavi, la Frankfurt an der Oder, oraș aflat atunci în zona de ocupație sovietică din Germania. Circa 12% dintre deportați (3.076 de persoane) au murit, raportul fiind de 3 bărbați morți la o femeie moartă. La eliberarea din deportare un sfert dintre deportați au fost trimiși în Germania, dintre ei numai unul din 7 reîntorcându-se în Transilvania. Rata
Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/304659_a_305988]
-
an der Oder, oraș aflat atunci în zona de ocupație sovietică din Germania. Circa 12% dintre deportați (3.076 de persoane) au murit, raportul fiind de 3 bărbați morți la o femeie moartă. La eliberarea din deportare un sfert dintre deportați au fost trimiși în Germania, dintre ei numai unul din 7 reîntorcându-se în Transilvania. Rata maximă a deceselor s-a înregistrat în 1947. Din 1948 situația a început să se îmbunătățească, numărul de bolnavi și de morți scăzând considerabil
Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/304659_a_305988]
-
să se îmbunătățească, numărul de bolnavi și de morți scăzând considerabil. Tot în 1948 au început să fie eliberați din lagăre și persoane apte de muncă (în total 49%), pentru ca în octombrie 1949 lagărele să fie desființate. Ultima treime de deportați s-au întors în Transilvania. Dintre cei deportați în zona de ocupație sovietică a Germaniei, circa 50 % au primit permisiunea să se întoarcă acasă. Ceilalți au trecut, în majoritate, în Germania Occidentală, puțini rămânând în Republica Democrată Germană. Unui număr
Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/304659_a_305988]
-
a fi trimiși la Timișoara. Primele transporturi din Timișoara spre Uniunea Sovietică au început pe 18 ianuarie 1945. Săptămâni în șir, oamenii au fost urcați în vagoane de marfă și duși spre minele de cărbuni și centrele industriale sovietice. Acolo, deportații au avut un program de muncă zilnic de 12 ore, cu hrană insuficientă și măsuri de igienă precare. Din persoanele deportate circa 5.000 au decedat (circa 15%). În ziarul Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien din 13 ianuarie 1995 a
Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/304659_a_305988]
-
la 20 august 1991, când Estonia și-a declarat oficial independența, și a fost recunoscută pe plan internațional în următoarele săptămâni. În afară de pierderile materiale și umane suferite de pe urma războiului, mii de civili au fost omorâți, și alte zeci de mii deportați de autoritățile sovietice până la moartea lui Iosif Stalin în 1953. Stăpânirea sovietică a încetinit considerabil creșterea economică a țării, ducând la o discrepanță economică față de țările democratice vecine (e.g., Finlanda, Suedia). Totuși, față de alte zone ale URSS, economia sa a
Republica Sovietică Socialistă Estonă () [Corola-website/Science/303492_a_304821]
-
în campanii militare (sau ca mercenari) duse la mare distanță. Tot de aici maghiarii întreprindeau și raiduri de pradă. Încă din 837 ungurii au răspuns unei cereri a bulgarilor și au intervenit în regiunea Dunării, pentru a-i opri pe deportații din Adrianopol să se întoarcă în orașul lor de baștină din regiunea nord-dunăreană în care au fost așezați. În 862 ungurii au pătruns pentru prima dată în centrul Europei, unde au fost implicați în războaiele dintre moravi și francii răsăriteni
Istoria Ungariei () [Corola-website/Science/303690_a_305019]
-
și al șaptelea al secolului trecut, cetățenii sovietici de diferite naționalități au fost încurajați să se stabilească în republică, pentru a ajuta la introducerea în circuitul agricol al "pământurilor înțelenite". Influxul de noi veniți, în special ruși, dar și numeroși deportați, a schimbat compoziția etnică a republicii, nekazahii depășindu-i numericește pe băștinași. Printre cei mai numeroși noi veniți se aflau ucrainienii, germanii (8% din populație în momentul proclamării independenței, cea mai mare concentrare de germani din URSS), belarușii și coreenii
Republica Sovietică Socialistă Kazahă () [Corola-website/Science/303719_a_305048]
-
nekazahii depășindu-i numericește pe băștinași. Printre cei mai numeroși noi veniți se aflau ucrainienii, germanii (8% din populație în momentul proclamării independenței, cea mai mare concentrare de germani din URSS), belarușii și coreenii. După proclamarea independenței, numeroși emigranți sau deportați din perioada stalinistă (sau urmașii lor) au părăsit republica. Pe 10 decembrie 1991 "RSS Kazahă" a fost redenumită "Republica Kazahstan", pentru ca șase zile mai târziu republica să-și proclame independența. În 1970, populația era compusă din: În nordul Kazahstanului, în
Republica Sovietică Socialistă Kazahă () [Corola-website/Science/303719_a_305048]
-
odată cu instalațiile și fabricile mutate, ceea ce a dus la schimbarea compoziției etnice a republicii. Compoziția etnică a Uzbekistanului a fost și mai mult modificată în urma politicii staliniste de deportare a unor întregi etnii suspectate colaboraționism cu puterile Axei. Printre acești deportați s-au aflat coreenii, tătarii din Crimeea și cecenii. În timpul guvernării sovietice, islamul a devenit principala țintă a luptei ateiste a autorităților comuniste. Guvernul a închis numeroase moschei și școli religioase, clădirile fiind transformate în muzee ale ateismului sau dându
Republica Sovietică Socialistă Uzbekă () [Corola-website/Science/303796_a_305125]
-
sistemului penal rusesc din 1847, exilul și katorga au devenit pedepse obișnuite pentru participanții la revoltele naționale din Imperiul Rus. Printre cei deportați în katorgile din Siberia au fost numeroși polonezi, care aveau să fie porecliți "sibiriaci". Unii dintre acești deportați aveau să rămână în Siberia, formând minoritatea poloneză din regiune. Cea mai obișnuită ocupație în katorgi era mineritul și exploatarea lemnului. Unul dintre proiectele realizate cu munca prizonierilor din katorga a fost drumul de căruțe Amur (Амурская колесная дорога), considerat
Katorga () [Corola-website/Science/304061_a_305390]
-
-și strânge bagajele, după care au fost încărcați în vagoane pentru vite și, sub pază militară strictă, au fost „colonizați” pe pământurile înțelenite din estul Bărăganului. Acestă tactică era concepută să intimideze restul țăranilor în vederea desăvârșirii procesului de colectivizare. Mulți deportați s-au reîntors la vetrele lor în următorii 5 ani, până în 1956, dar unii au rămas în satele nou înființate. Rezistența anticomunistă a avut o formă organizată, mulți oameni opunându-se regimului comunist cu arma în mână, formând grupuri de
Republica Populară Română () [Corola-website/Science/304086_a_305415]