873 matches
-
care susține că "personajele lui Urmuz trăiesc într-o irealitate perfectă"19, într-o lume imaginară, complementară, printr-o totală ignorare a realității date. Raportul dintre planul creației urmuziene și cel al existenței fenomenale este, mai degrabă, unul de oscilare derutantă între cele două nivele, și nu de paralelism prin imitare sau ignorare. Observăm, în acest sens, cum, în mod invariabil, incipitul textelor urmuziene pornește de la normal și acceptabil, pentru a devia treptat și contrariant, spre anormal și inacceptabil simțului comun
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este procedeul caricaturizării excesive, iar ceea ce distinge esențial universul său artistic de cel al înaintașului, este intenționata lipsă de verosimilitate a imaginii rezultate. Semnul lui Urmuz ar fi, folosind termenii care i-l definesc pe al lui Caragiale: caricatural și derutant prin neverosimil 35. 6.1.3. De la "lumea-lume" la infralume Domeniul tipologiei este cel care semnalează, înainte de orice, coincidențe de viziune între cei doi autori, coincidențe despre care au pomenit în treacăt atât cercetători ai operei caragialiene 36, cât și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau că ar putea fi definită cu pornire de la o singură trăsătură distinctivă. Literatura e un amalgam de fenomene înrudite care nu pot fi acoperite de o unică definiție, ci pur și simplu descrise în mod independent. Ființa proteică și derutantă a literaturii se sustrage cu abilitate tuturor schemelor propuse. Lucrarea își propune să urmărească funcționarea unei structuri în diacronie, cum evoluează ideea de literatură, cum se diversifică și se nuanțează. I.2. Începuturile Pentru a vorbi de începuturile literaturii trebuie
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
oximoron (gr. oxymoron, de la oxys, ascuțit, pătrunzător și moros, - tocit, prost) este vorba de un procedeu stilistic care constă în a apropia, în aceeași expresie, termeni cu o semnificație contradictorie și, în cazul nostru, probează posibilitatea de a concilia imagini derutante ale apocalipsei, care evocă răvășiri cosmice, războaie, temeri, sânge, moarte, cu tema nonviolenței și lansează o sfidare: în pofida prezenței violenței sub diferitele forme din Cartea Apocalipsului, mesajul său este de speranță și nonviolență. În spatele (background-ul) acestei teme există o
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
ivit o asemenea atitudine contemplativă, moleșitoare (...) atitudinea atât de puțin compatibilă cu menirea poetului militant, curajos? Fără îndoială că toate acestea sunt legate de lipsa de profunzime în cunoașterea vieții (...), de insuficienta claritate ideologică. Printre unii poeți circulă teorii confuze, derutante. O anumită critică simplistă, rigidă, a propovăduit necesitatea izgonirii «personalului» din poezie, deoarece după opinia ei, viața, frământările poetului sunt neinteresante în artă (...). Asemenea teorii au provocat mult rău poeziei noastre lirice, denaturând principiile realismului socialist și derutând pe unii
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
mai există (un trecut inaccesibil rezumării critice, dar foarte fertil pentru povestire, pentru autor și eroi), iar viitorul lui e neconcludent, rămâne deschis, nerezolvat. Dacă ne încăpățânăm totuși să-l descoperim, găsim un timp populat de eroi derutați, cu istorii derutante. Doctorul din Flaubert's Parrot, pe care Julian Barnes îl pune să-l cerceteze cu aviditate aproape polițistă pe Flaubert, e un om amărât, care a asistat neputincios la moartea soției, o femeie pe care el a iubit-o și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de familie, de comunicare. Pe eroii Desperado nu-i șochează și nu-i descumpănește nimic: totul poate fi înțeles și acceptat, oricât ar fi de hidos, înspăimântător sau improbabil. Cu cât incidentele imaginate sunt mai neobișnuite, mai bizare și mai derutante, ele sunt cu atât mai specific Desperado. Cât despre relația est-vest, se poate vorbi de o cortină de fier între anii 1950-1990. În tot acest timp (și, mai slab dar real, din 1917, de fapt) vestul a resimțit atât repulsie
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de neprevăzut. Romanul Fluxului conștiinței e ceea ce nu ne așteptăm să vedem tipărit, fie că e vorba de structură (intrigă, personaje, cronologie, care sunt toate spulberate, răsucite, la polul opus tradiției de douăzeci de secole de literatură), ori, și mai derutant, de stil. Dacă intriga, personajele și cronologia reușeau să se regrupeze în mintea cititorului după vechile tipare de îndată se încheia lectura, stilul a alunecat primejdios în lirism, îngreunând înțelegerea, și putem afirma că romanul a suferit de boala cuvântului
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în penultimul capitol asistă la moartea Regelui Schilodit, care e chiar tatăl lui, și se întreține (vis în vis) cu Merlin. Fiecare vis începe (tehnică ce ne amintește de Hawksmoor) cu ultimele vorbe ale capitolului anterior. Toate aceste vise sunt derutante, atașante, captivante, ele devenind supapa prin care năvălește lirismul lui Ackroyd. În al doilea capitol, Timothy își descrie copilăria cum o vedea el, ceea ce înseamnă că nu se elucidează misterul, doar ne e relatat. E fericit că nu merge la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
captat de istorisire. Lirismul verbului e nesemnificativ. Pe primul loc e patima în sensul de întâmplare. În universul imaginat de Huxley în distopie, care e în același timp infernul și paradisul literaturii SF, inteligența e descurajată să iscodească. Textul e derutant pentru că tărâmul închipuit de Huxley reprimă înțelegerea, deși romanul despre aceste ființe care nu sunt încurajate să gândească este scăpărător. Ironia lui Huxley este un mod de gândire, dar și manieră literară și ipostază a sensibilității. Ținta ironiei lui Huxley
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
inteligența creatoare e mai bogată ca niciodată, dar e și infinit mai nerăbdătoare decât arhitectura solidă tradițională. Nerăbdarea lui Eliot și Joyce în fața vorbelor leneșe, care nu pot spune totul deodată, a fost greu de uitat. Poezia e și acum derutantă, sare de la o idee la alta, fără legături explicite între fragmente. Larg folosit la începutul anilor 1920, subînțelesul e păstrat cu sfințenie. Philip Larkin însuși recunoaște în Eliot o influență de căpătâi în formația lui de poet. Introducerea lui la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
romanele mele. Asta e problema criticilor. Îmi place felul cum îmi descrii operele. LV. O trăsătură majoră a autorilor Desperado este faptul că operele lor trebuiesc neapărat recitite pentru a fi înțelese cum se cuvine. Relectura sporește plăcerea textului voit derutant. Nu se clarifică nimic, dar se trăiește din plin. Ai vrea ca lectorul să vadă în romanele tale o enigmă sau te consideri un realist? AG. Enigmele sunt pentru mine romanele polițiste în care cauți făptașul, iar dacă personajele și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Caragiale (1996), inclusă într-o colecție coordonată de Paul Cornea și destinată școlii. Depășind strictul interes și nivel didactic, exegetul reconstituie „destinul pieziș” al scriitorului, stăruie, pe urmele lui Florin Manolescu, asupra evoluției imprevizibile a operei, cu efecte contradictorii și derutante asupra receptării în epocă și în posteritate, caută explicații și corectează cu detașare, de la cota prezentului, opiniile care nu au trecut „proba timpului”. În felul acesta, în prima secțiune (urmată de antologia de texte și de comentarii la fiecare piesă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
forme de confesionalism și garanție sigură a libertății cercetării, risc ce apare și În posibilitatea ca cititorul să se găsească În fața unei mari cacofonii interpretative, cu modalități contrastante și prea stridente de definire a diferitelor domenii religioase, ale căror consecințe derutante sunt ușor de imaginat; un rău, de altfel, oarecum inevitabil, deoarece este Înscris Între riscurile cercetării libere și ale confruntării deschise a punctelor de vedere. În această optică și cu respect deplin pentru situațiile care nu conduc către ea, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lor, pot fi redirijate spre un motiv de fond: necesitatea de a gândi, În situația culturală actuală, destinul religios al umanității pentru a Înțelege mult mai În profunzime trecutul, dar și pentru a Înțelege mai bine un prezent enigmatic și derutant. Într-adevăr, religia, sub forme și cu modalități diverse și complexe, a redevenit una dintre componentele esențiale ale panoramei noastre culturale. Odată apusă teza amurgului sacrului și odată smulsă secularizării masca mitului științific extins pentru a explica și legitima originile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nevoită să o Înfrunte În istoria sa mai lungă sau mai scurtă este o problemă de identitate. Desigur, această identitate nu poate fi asumată anacronic: În spatele acestei figuri liniștite se ascund, de fapt, diverse măști, uneori tulburătoare sau, mai degrabă, derutante pentru felul nostru de a Înțelege. A cui identitate, față de cine și bazată pe ce? Dimensiune sincronică a identității, care se conjugă inevitabil cu dimensiunea diacronică: dar până la ce punct coincide identitatea cu permanența În timp a aceluiași subiect? Și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
formă „corectă” comună, În fosta Iugoslavie era invers: cea mai mare parte a populației vorbea practic o singură limbă, iar o minoritate de naționaliști căutau să se remarce accentuând narcisist micile diferențe. Diferențele religioase atât de des invocate sunt la fel de derutante. Distincția dintre croații catolici și sârbii ortodocși, de exemplu, contase mai mult În secolele anterioare - sau În al doilea război mondial, când ustașii din Zagreb au folosit catolicismul ca armă Împotriva sârbilor și a evreilor deopotrivă 2. În anii ’90
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
limitat la arta literaturii, adică la literatura de imaginație. Există unele inconveniente în privința folosirii termenului în această accepțiune ; dar, în engleză, alternativele posibile sunt sau termeni cu înțeles îngust, ca fiction (literatură narativă) sau poetry (poezie), sau termeni stângaci și derutanți, ca imaginative literature (literatura de imaginație) sau belles-lettres. Una dintre obiecțiile ce se pot aduce termenului de "literatură" este faptul că sugerează (prin etimologia sa de la latinescul litiera) o limitare la literatura scrisă sau tipărită; or, este clar că orice
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
evoluția artelor plastice românești. Capitolul I I.1. Simbolism/decadentism vs realism/naturalism Ce reprezintă simbolismul în arta plastică? Nu putem decât să facem apel la un câmp de semnificație pentru un termen care poate exploda oricând într-o polisemie derutantă. Hans H. Hofstätter definește simbolismul ca pe o atitudine mentală a cărei expresie este recuperabilă din literatură și din artele vizuale deopotrivă. Literatura, arta în general, devine un spațiu de mediere în cuprinsul căreia asistăm la manifestările în diferite grade
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Acumularea enunțărilor de subiecte posibile, de crochiuri, copii, desene după publicațiile cele mai diverse de relatări de călătorie ilustrate până la planșele obținute din atlasele zoologice studii după modelul viu, amintiri de peisaje servesc unei arte compozite și cu atât mai derutantă cu cât amalgamează, și în ceea ce privește tehnica picturală, referințele cele mai diverse: citări din Mantegna, culoare venețiană, ceruri de Corot, energie romantică inspirată de Delacroix ... În sânul operei vor coexista straturi istorice..."55. Aceste crochiuri, eboșe, schițe după mari maeștri sunt
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
planul literaturii naționale ci și al literaturii universale. El este „...unul dintre precursorii europeni ai celor mai noi tendințe din literatura universală de azi; absurdul, drama existențială, pustiul istoric..., amurgul..., negrul biologic larvar..., antimetaforismul expresiei..., nonfiguratismul ei... se prefigurează În derutanta operă a acestui mare poet, pe care exegeții nu reușesc decât să-l mistifice”.32 George Bacovia a scris puțin În vers liber și vers alb, cum promova direcția simbolistă. În multe dintre poeziile sale aspectele formale nu i-au
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
Romantismul nu-și Încheiase acțiunea În Estul Europei, unde elanurile revoluționare continuau să se manifeste și după 1900. Mihai Eminescu a fost incomod pentru foarte mulți indivizi din epoca sa și continuă să supere pe mulți și azi pentru că e derutant de profund prin ceea ce a scris. Asupra operei sale, patina timpului a fost favorabilă, lucru rar, dar natural În situația geniilor. Titu Maiorescu Îi reproșa că este „doritor de antiteze cam exagerate”, mergând la esențe, alții făceau, cum se Întâmplă
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
spre exemplu, s-au făcut afirmații contradictorii referitoare la numărul morților în urma violentelor reprimări, cifra variind între 1.000, rostită cu voce înceată, și 11.000 strigată în gura mare, ba s-a ajuns și la 14.000-15.000. Diferențe derutante, deranjante și greu de acceptat ca atare din punctul de vedere al istoricului preocupat de cunoașterea și aflarea adevărului. O întrebare, chiar după trecerea atâtor ani, s-ar impune totuși: de ce nu s-a întocmit, la momentul potrivit, o evidență
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]