3,459 matches
-
Ponte Vecchio și agitau făcliile. Mai puține decât se temuse, constată poetul cu ușurare. Poate că mai era Încă posibil să repună stăpânire pe situație. — De unde știm că sunt Negri? strigă el spre Bargello. În lucirea slabă a lunii se deslușea cu greu o masă confuză, dincolo de stăvilar. Puteau fi și misterioșii ghibelini despre care vorbea toată lumea. — Le-am zărit emblema: Îl au pe Sfântul Gheorghe. Ai noștri răspund cu Ioan Botezătorul, răspunse celălalt. Pe lângă Dante trecură câțiva bolovani, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Începuseră deja să Îi ajute pe Negri, așa cum el bănuise dintotdeauna. Iar acum erau gata să Îl Înlăture, dacă nu pentru alt motiv, măcar ca să elimine un martor al afacerilor lor. Se simți pierdut, un șoarece În ghearele pisicilor. Apoi, desluși o posibilă cale de scăpare. Pe o latură a rampei carosabile a podului exista un rând de trepte Înguste. Chiar dacă, cu greu, se putea zări abia prima treaptă, era sigur că ducea la malul râului. Alergă Într-acolo, evitând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cine ar fi putut Împărtăși secretul. Cu nimeni. Numai el, În toată Florența, avea căderea de a ști. Nimeni altcineva. Deodată, apropie marginea pergamentului de flacăra lămpii. O fixă Îndelung, În timp ce flăcările o mistuiau. În spate, i se păru că deslușește o prezență prietenoasă, care Îi scruta acțiunile. — Am procedat bine, părinte? — Da, răspunse vocea străveche care sălășluia În sufletul său. Dar nu vei fi răsplătit. Ai acoperit ochii tovarășilor tăi, le-ai vărsat ceară În urechi. Fiindcă, precum Ulise, vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
luase Întotdeauna drept ceea ce erau, niște povești de bețivani, istorisite ca să Își omoare vremea În nopțile când se cam ducea lipsă de vin. Dar, În clipa aceea, avea sub ochi una din acele apariții: galera parcă devenise de foc. Îi deslușea cu precizie sarturile și pânza, luminate de parcă toate razele soarelui s-ar fi adunat În punctul acela, și vâslele ridicate În rând, parcă imitând aripile unui zbor nebunesc. Pentru un moment, i se păru că galera dispărea Într-un glob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
al ușii, ca și când mi-ar fi fost frică să nu scârțâie, și miracolul s-a produs: nu era Încuiată și nici nu scârțâia. Am pășit Înăuntru și m-am oprit, căutând să-mi obișnuiesc ochii cu Întunericul albăstrui și să deslușesc ceva, cu toate că În fiecare clipă mă așteptam să se aprindă lumina și să mă trezesc față În față cu câțiva mascați prevăzuți cu automate Îndreptate spre pieptu-mi de aramă. Așa se Întâmplă când vezi prea multe filme... Nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ascunsă toată într-un voal purpuriu, Broanteș simți cum îi crește inima în piept și se gândi cu emoție și recunoștință la frații și surorile lui, la părinții lui care-l dăduseră să-nvețe carte, la părintele Micodim care-i deslușise primele litere pe un vechi Evangheliar, la preacuviosul Afanasie care-i arătase fraza ritoricească, la munții Neamțului pe unde hoinărise întovărășit doar de-un Octoih, la Barzovie-Vodă care-l învățase elineasca și latineasca, la moș Pafnutie care-l învățase a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nimic din ce-i femeiesc nu mi-e strein. — O! - suspină doamna Potoțki, privindu-l cu duioșie pe Metodiu. O, o! - mai suspină ea, dând cu ochii de tânărul Iovănuț. Cât de frumos ați vorbit! Mă-nșel eu sau am deslușit în cursiva dumneavoastră polonă zvonul unui accent latin? Dar luați loc, vă rog! — Nu v-ați înșelat, scumpă doamnă - răspunse Metodiu așezându-se. Indiferent în ce limbă slavă am vorbi, noi tot de la Râm ne tragem. Suntem strănepoții acelui poet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
poveștile sau întâmplările celorlalți, ci numai ceea ce se petrecea cu mine, în mine. Țin minte că mă ascundeam de ai mei, care erau conți, în pod, și ore întregi îmi priveam stomacul. Voiam să cunosc ce se petrece înăuntru, să deslușesc zgomotele tainice de-acolo, să știu de ce câteodată, când mâncam din plin, e mai rotund, iar alteori, mai ales pe la 5 dimineața, când ai mei dormeau duși, pot să-l împing cu degetul până la refuz. Sau îmi plăcea mult genunchiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
scoase din mănunchi și-o potrivi în broasca unei uși mici, pecetluită cu fier. Descuie ușa și intră aplecat, urmat de Vodă. Pătrunseră într-o odaie scundă, boltită, întunecoasă. De-o parte și de alta, pe lângă pereți, ochii lui Sima-Vodă deslușiră putini, butoaie, oale mari ceruite, saci cu faină și tărâțe, policioare de lemn pe care se îngrămădeau căni de lut, harapnice, hamuri, căciuli vechi desfundate. Din tavan atârnau legături de ceapă și usturoi, mănunchiuri uscate de mărar, picioare afumate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de lumină să năvălească în primul sat, să-i ia pe oameni din somnul cel dulce, când sunt încă buimăciți. Cerul era înnorat, nu se vedea nimic, doar undeva în față, spre Moldova, puțin în stânga, atamanului i se păru că deslușește, printr-o spărtură în nori, Găinușa. Simți că iapa trage și ea ușor spre stânga, dar se lăsă în voia ei. Din câte nu-l scosese iapa asta! Când o fi să moară, o s-o-ngroape creștinește, cu prohod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
multe lucruri, iubite frate turc - zise Metodiu. Căci ceea ce nu înțelegeam eu, anume cum se face că o nație ce pare unora nu tocmai inteligentă, ba uneori de-a dreptul săracă întru duh, a supus atâtea popoare, acum înțeles-am deslușit. Totul se trage de la educația eminamente militară ce le dați copiilor. Da, da - încuviință turcul - nu suntem deștepți per total, au ieșit și proverbe în această privință pe seama noastră, dar în timp ce alții făceau proverbe cu noi, noi făceam cuceriri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o simt ori de cîte ori mă aproprii de subsoluri. Seară de seară În fața unui televizor, urmărind emisiuni dintr-o țară vecină, ascultînd pînă la demență o limbă necunoscută din care doar neologismele Îți fac semne prietenești și Începi să deslușești ticurile aproape uitate ale unui limbaj cultural; parcă revezi după ani de zile chipul unui om cu care te-ai simțit bine, preț de o oră Într-o gară, și nu Îndrăznești să-l oprești pentru că nu ai siguranța că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de portretul Doamnei de Recamier sau de butonii de onix de la manșetele tatei. Să poți să Întinzi mîna și să-ți aduci În ascunzătorile tale prieteni atît de Îndepărtați, toate acele respirații, toate acele mărturisiri pe care urechea ta le deslușește dincolo de granițele unui timp și ale unui spațiu acordat cu atîta parcimonie, dincolo de limitele limbajului, ale regnurilor, Într-o deplină insolitare. Mereu mă contrariază să constat că mă simt mult mai prietenă cu oameni pe care Îi cunosc doar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și acum, cu un castan uriaș În centru, simțeam În nări aburul familiar al bucătăriei În care se pregătea cina, vedeam umbrele albe ale surorilor mișcîndu-se În jurul unei sobe mari de cărămidă roșie, tăceam și așteptam, lăsîndu-mi doar ochii să deslușească toate acele forme frumoase cărora nu voiam să le dau nici o semnificație ca să nu le risipesc. Și deodată pe masa de lemn rezemată de zidul de lîngă ușa bucătăriei am văzut un obiect hidos care nu se potrivea În raiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să fac câte ceva și împotriva celor de pe urmă. Mai mult ca sigur că unul dintre jocurile preferate din copilărie a fost cel când prietenii vă legau la ochi și dumneavoastră doar pipăiați obiectele, ca orbii. Pe unele nu le-ați deslușit niciodată. Le-au ascuns. Nu vi le-au mai arătat pe urmă și, zece ani la rând, v-ați amintit zi de zi de un obiect moale, călduț. Dar nu sunteți decât neliniștită, căci nici nu l-ați văzut. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
că încă nu mor, iar singurul dar pe care se spune că ni l-a lăsat acea Pandora când a închis cutia ei blestemată atât așteaptă pentru a-și aprinde lumina firavă. Voi trăi oare? Voi trăi suficient pentru a desluși cine naibii și-a permis să răspândească legendele zeilor în lume și cu ce drept le-a creditat drept conținând sâmburi de adevăr? Răspunsul se află acolo unde încă nu mă uit. Dar cum să întorc capul spre ceea ce nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai pot mișca. Ah, cât de greu... fiecare secundă a trupului meu bolnav mă doare cumplit, dar ce pot face, trebuie să văd cu ochii mei lumina extraterestră pe care o zăresc venind de-acolo, de-afară, să îi pot desluși și ei cumva mecanismele, cuprinzând-o în formule învățate de cine mai știe unde. Cât de încet mă ridic... parcă nicicând n-am fost atât de bolnav și de neajutorat ca acum... Dar gata, mai este puțin și mă voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
acolo. În jur, bezna era deplină. Abia în depărtare mai ardea un bec în vârful unui stâlp de iluminat care, însă, nu izbutea să alunge întunericul. Cristian era încordat la maxim, încerca să zărească silueta celui urmărit și totodată să deslușească zgomotul pașilor acestuia. Ajunsese aproape de zona luminată fără să dea de el. Se opri pe loc, privind printre copacii din parc. Atunci auzi mișcare foarte aproape, în spatele său. Nu printre trunchiuri, așa cum se aștepta, ci pe asfaltul aleii pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acum ardea cu flacără puter nică, trosnind din când în când. Dinspre pădure se auzi iarăși un fâșâit slab. Era ca și cum cineva răscolea cu piciorul frunzele uscate de pe jos. Se întoarse cu fața în direcția de unde venea zgomotul, încercând să deslușească ceva printre copaci. Așteptă să i se obișnuiască ochii cu întunericul și se apropie iarăși de marginea pădurii. Cât putea să străbată cu privirea nu vedea nimic. Sub coroanele copacilor lumina lunii nu reușea să pătrundă prea mult. Probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
repede gândul acesta din minte continuându-și căutarea. În jur se făcu dintr-o dată liniște. Până și zgomotul pașilor săi prin frunzișul de pe jos abia se mai auzea. Se opri nedumerit, tăcerea aceasta era nefirească. Ascultă atent, încer când să deslușească ceva prin negura care îl împresura. În dreapta, auzi un foșnet și se întoarse plin de speranță cu fața într-acolo. Imediat, același sunet veni și din spate. Își răsuci capul în direcția aceea, rămânând nemișcat. Cineva răscolea frunzele acum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cazul în care ar fi trebuit să plece în viteză de acolo. Privi în interiorul grotei, încercând să zărească ceva dincolo de prag. Razele soarelui nu pătrundeau mai mult de câțiva pași înăuntru. Putea vedea șinele vechi pierzându-se în întuneric și deslușea chiar bolovanii pe care îi dăduseră la o parte ca să poată intra. Coborî geamul din dreapta, așteptându-se să simtă iarăși arătarea de dimineață. Zgomotul făcut de instalația de climatizare era prea puternic, îl împiedica să audă sunetele de afară, așa încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
praful ridicat de Simon cînd țopăise ca un cocoș neajutorat, agitînd brațele ca niște aripi ciuntite. Apoi Își ridică ușor privirea În direcția În care mulțimea Își Înălțase capul, și-l zări iarăși pe Simon Magul. Acum silueta i se deslușea clar sub un nor alburiu, aducînd c-un vultur uriaș, numai că nu era vultur, ci om, Își răsfirase brațele și picioarele, deși nu puteai spune, cu mîna pe inimă, că făptura aceea care se apropia de nori era chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pîntecele avea să se Însuflețească, apoi plămînii și chiar ochii ferecați de plumbul somnului, ca și mădularul său adormit și rece, Înstrăinat precum se Înstrăinase păcatul de el. Apoi reveni cu cugetul În inima peșterii, În catranul vîrtos al beznei, deslușind clepsidra veșniciei timpului, pentru că vroia să-și strămute vremelnicia pămînteană În timp, să-și statornicească trupul și cugetul În miezul timpului, ca să se Întoarcă În vremea dinaintea somnului și a peșterii. Mai Întîi Își aminti de dulcele nume al Priskăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
amintiri, din lutul a două făpturi, din care visul sorbise doar un suflet, pe al ei. Iar cele două chipuri i se Învîrtoșau În cuget, În Închipuire, frămîntînd lutul din care ele fuseseră zămislite, Încît aproape nu mai avea cum desluși două femei, două vise, ci doar una singură, pe Priska lui cu ochi migdalați, pe Priska de acum și dintotdeauna, nălucirea ei Îl umplea de bucurie și parcă Îl Întrema, Îndeajuns să-l dezmeticească din oda somnului, dar nu Îndeajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
trecutele trăiri ale sufletului său, vise depărtate ce-i biciuiau ochii ca o văpaie, ca aripile pîrlite ale Îngerilor, Încît el va Închide ochii strîns, dureros de strîns, iată, nu de beznă și năluciri, ci de preaplinul luminii; dar le desluși felurimea de după pleoapele temeinic trase, căci În cuget, la frunte, de după țeastă, chiar Între ochi, chiar În miezul văzului, pîlpîiau rotocoale roșiatice, roșiatice și sinelii, și vineții, și gălbui și verzulii, și iarăși rumenii, care, de bună seamă, tot lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]