1,556 matches
-
Dumnezeu. Părintele Teofil va rămâne în amintirea celor care l-au iubit acel duhovnic situat mereu la mijloc: între itineranță și sedentarism, între rigoarea patristică și elasticitatea bunului-simț țărănesc, între înțelepciunea rurală și urbanitatea intelectuală, între ingenuitatea scenică și un diafan histrionism, între discursul volubil și sentința ireductibilă, între licență și inovație, între certitudine și neprihănită șovăială. La toate aceste interstiții se întrupează chipul pacificat al unui bătrân care se încăpățânează să rămână veșnic tânăr. Taina firesculuitc "Taina firescului" Dacă ar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de la calmul patriarhal și terestru spre abstractul teologic și celest; el trece, cu alte cuvinte, încetul cu încetul, de la un stil marcuin la un stil ioaneic. E aici un drum de la evenimentul văzut cu ochii, de la concretul vremelnic, la logosul diafan populat de semnificații sublime. LUCIAN BLAGA SCRIERI: Șesuri natale, Craiova, 1916; Zâmbete-n lacrimi, București, 1916; Icoanele vremii, București, 1919; Darurile pământului, București, 1920; Priveliști fugare, București, 1921; Cântecele patriei, București, 1925; Sensul tradițiunii, București, 1929; Țara de peste veac, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
eternă și una trecătoare. Cartea lui Zoroastru era proprietatea lui dreaptă. El întoarse șepte foi și umbra prinse conturele unui bas-relief, mai întoarse încă șepte și umbra se desprinse încet, ca dintr-un cadru, sări jos de pe părete și sta diafană și zâmbitoare, rostind limpede și respectuos: Bună seară! Lampa cu flacăra ei roșie sta între Dan și umbra închegată (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, p. 50). În hipotext (varianta transliterată și facsimil), dedublarea pare scurtmetraj, totul se petrece repede, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
propriul "reflect". Dacă în hipertext (text) umbra îl inițiază de Dan, în hipotext (avantext), umbra este anunțată despre planul plecării în lună a "stăpânului" ei, fascinat de perspectiva fericirii în solitudine. (H3a) Bine, zise Dan apucând mâna cea rece și diafană a umbrei, te îndemn însă a scrie memoriul vieței tale, ca să-l găsesc când voi reveni pe pământ și să-l recitesc (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 50). (h3b) Unde nu-s oameni, nu poate fi ură, și de-aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Departele - un peisaj evacuat / 73 • Perspectiva inversă în poezia lui Adrian Maniu / 78 • Ion Pillat. Jocul imaginii în fuga ființării. Vederea din umbră - în lumina neobișnuitului / 87. Ce dă transparența / 93. Epifania ca dia-fanie / 95 • Dan Botta. Despre sufletul poemului. Diafanul ca unduire / 101. Khôra sau ovalul inimii / 105. Cerul, formă a inaparentului / 110 • Diafan și perspectivă a inaparentului în Patmos de Ilarie Voronca / 116 • Vasile Voiculescu. Cine duce cerul mai departe. A treia lume: splendoarea dintre lumi / 126. Inima prin
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Pillat. Jocul imaginii în fuga ființării. Vederea din umbră - în lumina neobișnuitului / 87. Ce dă transparența / 93. Epifania ca dia-fanie / 95 • Dan Botta. Despre sufletul poemului. Diafanul ca unduire / 101. Khôra sau ovalul inimii / 105. Cerul, formă a inaparentului / 110 • Diafan și perspectivă a inaparentului în Patmos de Ilarie Voronca / 116 • Vasile Voiculescu. Cine duce cerul mai departe. A treia lume: splendoarea dintre lumi / 126. Inima prin care se vede cerul / 134. În numele iubirii: căderea în forma de sus / 144 • Dimitrie
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nimic nu ni se pune în față. Imaginea inaparentă (a inaparentului însuși) este ascunsă în forma pe care o arată, dar aici semnificabilul dă deja ceva de văzut și de înțeles. Paradoxul e următorul: forma acestei infra-imagini este un mediu diafan prin care se vede ca și cum nu ar conține nimic. Imagine absentă din vedere, și totuși o prezență ascunsă în transparență, învăluită în lumina care o dezvăluie. Imaginea e vălul transparent; dar ea însăși este învăluită de semnele discursive în care
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
deschide, pătrunzând în adâncul niciodată explorat, altfel inaccesibil, ca într-o terra incognita care ne cheamă și ne ia în pază? La rândul ei, fenomenologia inaparentului (a nu încă vizibilului) lucrează asupra unor astfel de fenomene de tipul imaginilor poetale (diafane sau transparente) acoperite, ascunse în corpul poetic, trans-aparente însă în lumina proiectată care le expune în perspectiva incertă a unor medieri, în intervalul unui fond în "trupul" căruia își profilează chipul evanescent. În și prin ele, inaparentul transpare - strălucește - în
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
poetic, trans-aparente însă în lumina proiectată care le expune în perspectiva incertă a unor medieri, în intervalul unui fond în "trupul" căruia își profilează chipul evanescent. În și prin ele, inaparentul transpare - strălucește - în vizibil, fără ca el însuși, după cum nici diafanul în sine, să fie vizibil. Diafanul lasă inaparentul să apară, îi oferă un loc de trecere și de manifestare, fondul de spațiu în care el poate străluci 3. O inevidență iradiantă, vizibilă numai în manifestarea sa epifanică, în revelarea sa
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care le expune în perspectiva incertă a unor medieri, în intervalul unui fond în "trupul" căruia își profilează chipul evanescent. În și prin ele, inaparentul transpare - strălucește - în vizibil, fără ca el însuși, după cum nici diafanul în sine, să fie vizibil. Diafanul lasă inaparentul să apară, îi oferă un loc de trecere și de manifestare, fondul de spațiu în care el poate străluci 3. O inevidență iradiantă, vizibilă numai în manifestarea sa epifanică, în revelarea sa cvasi-fenomenală: iconofania (sau imagofania) inaparentului în
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
locul inaparentului, figura (imprezentabilă și nereprezentativă) a semnificabilului, adică imaginea transparentă a unei urme. Iar mediul propriu al ivirii imaginii este o distanță care nu desparte ci unifică, leagă lucrurile între ele în cuprinsul deschis al poemului. Loc predilect al diafanului situat la dubla încrucișare a vederii și a vizibilului, a apariției și a constituirii imaginii. În acest positum al oricărei percepții, posibilul imperceptibil face posibilă percepția însăși, iar tot ce apare e acoperit în adâncul ascunsului, inaparent percepției sensibile, nevăzut
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
latent pe care să-l aducă la suprafață, în conștiința care îl discerne ca inteligibil. Este inevidentul unui sens posibil, netematizabil căci pretematic, nu-încă-vizibil, ca fenomen originar nemanifestat sau ca figură a absenței, care se dă intuiției eidetice sub forma diafană a trecerii prin transparență. Figură a absenței, ea nu e interpretabilă decât în momentul în care deja nu mai este, sau - altfel spus - "figurează" în subtextul ori mai degrabă în pretextul în care ea se ivește și semnifică înainte de a
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
un trompe-l'œil, ci mediul real al perspectivei deschise de posibilul însuși al luminării, interspațiu al manifestării, distanța care unește și strălucește. E mai mult decât structura de palimpsest, unde imaginea acoperită răzbate prin interstițiile imaginii suprapuse; în structura diafană imaginea fondului de spațiu rămâne inaparentă, în timp ce imaginea poetică de suprafață e adusă în zona optică a unei alte vizibilități, adâncită și luminată din interior. Nu ea este "obiectul" intuiției, ci distanța creată de intervalul acestei medieri, forma care devine
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pulsiunilor sale imaginale, în pofida fluctuației diacronice a imaginii exterioare? Vom încerca să răspundem la aceste întrebări, și la altele care se vor adăuga pe parcurs, făcând vizibile astfel de fenomene inaparente, în modul în care ele se dau ca structuri diafane în cuprinsul revelator al poemului. Având un caracter eminamente aplicativ (cu două-trei excepții care dau prioritate excursurilor teoretice), volumul de față este rezervat preponderent interpretării textelor poetice. Avem în vedere, cronologic pe cât posibil, texte ilustrative din poezia română a secolului
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nelămuritul unui semn aparent-disparent: Calea lactee abia ghicită se pierde/ scrisă în noapte fierbinte și calmă"; "un astru/ văzut - nevăzut, în albastru 12" călăuzește imposibila apariție a ceea ce totuși începe, se așază într-un început nevăzut. Stă chiar în natura diafanului să facă posibil - vizibil-invizibil - semnul arătător prin transparența lucrurilor, străbătător "în simplu albastru, în simplă lumină 13". Cu alte cuvinte, o distanță nevăzută care dă de văzut, în ascunsul străluminat, deschiderea lăuntrică a manifestării. Căci calea lactee abia ghicită, astrul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
tu, fără apunere,/ pustietoare minune tu25". Aceasta este minunea prin care se vede "către limanul dincolo de fire", "către cele nevăzute/ -n marea noapte 26, căci arătarea ei face posibilă o altă arătare spre care ea duce - transmite - vederea 27. "Lutul diafan" e noul trup de lumină, "un senin veșmânt" prin limpezimea căruia se poate vedea minunea unei iviri deja posibile, ființarea inaparentă a neascunderii diafane: "Ca-n ape făr prunduri, fabuloase, reci/ arzând se văd minuni - prin lutul purpuriu 28". Ce
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
căci arătarea ei face posibilă o altă arătare spre care ea duce - transmite - vederea 27. "Lutul diafan" e noul trup de lumină, "un senin veșmânt" prin limpezimea căruia se poate vedea minunea unei iviri deja posibile, ființarea inaparentă a neascunderii diafane: "Ca-n ape făr prunduri, fabuloase, reci/ arzând se văd minuni - prin lutul purpuriu 28". Ce rămâne în vedere Imaginea transparentă e deschisul inaparentului sau, altfel spus, vălul străveziu în care inaparentul se dezvăluie și prin care răzbate posibilul unui
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mai pierdut/ fund de ape" nu înseamnă stingerea în sfârșit. Ele par să dea eclipsării un sens nesfârșit. Nu e oare cel pe care - în ochiul prevăzător - inaparentul îl deschide în ascunsul cel mai adânc? Un poem al deschiderii vizionare - diafane - este, în schimb, La curțile dorului. Aici deschiderea e împlinită, împărtășită vederii. Totuși e încă așteptare, veghe străluminată de posibila venire a unui timp creator. Până atunci, "aurorele încă/ se mai aprind, și-așteptăm. Așteptăm/ o singură oră să ne
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină" (Copacul). Slava-ntrevăzută, vasta strălucire și limpedea lumină sunt imaginile unui nou tărâm, ale unei alte lumi spre care năzuiesc ființările. Împreună, ele alcătuiesc "imaginea senină" (s. n.) a unei distanțe transparente, forma luminoasă a diafanului. Diafanul nu arată ceva decât în transparența inaparentului; el oferă vederii ceea ce în esență nu se arată, făcând vizibil ceea ce este inaparent în ființare. În cazul poemelor barbiene: increatul ce iese din ascundere ca potență a creativității. Ieșire sub forma
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mii de crengi crispate, licoarea opalină" (Copacul). Slava-ntrevăzută, vasta strălucire și limpedea lumină sunt imaginile unui nou tărâm, ale unei alte lumi spre care năzuiesc ființările. Împreună, ele alcătuiesc "imaginea senină" (s. n.) a unei distanțe transparente, forma luminoasă a diafanului. Diafanul nu arată ceva decât în transparența inaparentului; el oferă vederii ceea ce în esență nu se arată, făcând vizibil ceea ce este inaparent în ființare. În cazul poemelor barbiene: increatul ce iese din ascundere ca potență a creativității. Ieșire sub forma unei
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mereu mișcător, ci adâncește vizibilitatea. De altfel orizont nici nu e în sensul peisagistic ori plastic al cuvântului. "Visez la porumbeii cei albi de pe lagună" (Privincie, IV), "Și Viața, poate, iarăși va fi să vie mâne/.../ și universul iarăși vremelnic diafan" (Biblie)11 arată ceea ce nu poate fi arătat: ceea ce nu este, dar poate fi, locul îndepărtat - nelocuit - al transparenței. Nu este acesta însuși locul diafanului, al constituirii unei imagini inimaginabile care arată fără să se arate? Este chiar condiția definitorie
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Privincie, IV), "Și Viața, poate, iarăși va fi să vie mâne/.../ și universul iarăși vremelnic diafan" (Biblie)11 arată ceea ce nu poate fi arătat: ceea ce nu este, dar poate fi, locul îndepărtat - nelocuit - al transparenței. Nu este acesta însuși locul diafanului, al constituirii unei imagini inimaginabile care arată fără să se arate? Este chiar condiția definitorie a transparenței. Ea nu e posibilitate întemeietoare decât într-o totală evanescență a determinațiilor mundane, în dezagregarea oricărui corp - inclusiv a celui poetic - ce ecranează
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
alb: "Privește, noaptea-i albă, și au căzut luceferi" (Priveliști)18. Noul pământ care se ridică din adâncul poemului oferă imaginea unui început neînceput care, pentru a fi văzut și rostit, solicită intuirea absolutei sale putințe de a fi, vremelnicul diafan al inaparentului care se pune altfel în vedere ("lumină pură am cules sub gene", Biblie) și cheamă la o altfel de rostire, căci "pentru noi priveliști se cer alte cuvinte" (Cântece simple: Mărior, VI)19. Veșnicul început se pune astfel
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Nimeni nu-i grâul frumos să-l culeagă din seară,/ nimeni nu-i grâul să-l strângă și seara s-o strângă,/ nimeni nu-i seara s-o vrea și s-asculte tăcerea -/ sufletul meu, sufletul meu de tăcere". Imaginea diafană realizează o autosuprimare a nemijlocirii estetice, mediere care întemeiază un raport între ceea ce se dă ca potență de sens ce începe să se rostească și figura în care aceasta apare în discurs. "Ar fi oare cu putință să existe continuitate
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
poemul, luminează mai intens decât orice apariție; ea lasă nespusul să ne atingă, dăruind priveliștea genuină a tăcerii. Ion Vinea și epifania vizibilului Irealizare și desensibilizare Vorbeam de trecere prin intermediul luminos al transparenței care este chiar trupul subtil, invizibil, al diafanului. Caz în care nu avem de a face propriu- zis cu apariția unei imagini clar conturate, ci cu imaginea clarității înseși. Imagine evanescentă, fragilă prin faptul că ea figurează tocmai trecerea, în ambele sensuri, de la apariție la dispariție, de la vizibil
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]