2,212 matches
-
moment, este parțial exprimat prin reprezentări cît se poate de materiale. În codicele lui Manu se spune: Primul creat nu poate fi perceput prin simțuri; el este și nu este totodată, este etern. Din el s-au creat puterea divină, divinul, masculinul, care în întreaga lume se cheamă Brahmă. Acesta a stat timp de o mie de ani într-un ou; la sfîrșitul acestei perioade, prin singură puterea gîndurilor sale, a făcut să crape oul și din acesta a făcut cerul
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
Cea de-a doua cale constă în acțiunea pozitivă prin care ne transferăm în această stare. Sînt ciliciile, penitențele îndîrjite ale indienilor, suprimarea vieții. Sînt cunoscute multe detalii în această privință. Brahmanii, așa cum s-a mai spus, sînt în posesiunea divinului chiar prin naștere. Este adevărat că și membrii celorlalte caste pot de asemenea avea parte de renaștere, dar ei trebuie să se supună unui șir infinit de renunțări, chinuri și ispășiri. Disprețul pentru viață și pentru om constituie trăsătura caracteristică
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
numai din punctul de vedere al conservării personale. Ei, nu este aceasta arta de a guverna în care Royer-Collard, vorbind la mormântul lui Casimir Perier, credea a găsi părți divine. Vorba era prea frumoasă poate; dar, daca nu e nimic divin în o asemenea artă, este ceva care înălță într-un mod singular, e mărimea scopului, noblețea mijloacelor. Preocupîndu-se de aceste două lucruri politica pierde caracterul ei personal și prea adeseori puțin moral. Ea devine acea artă despre care voia să
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
ca și cum ar reînnoda o legătură ruptă, temporar, între om și divinitate, de la un mod de-a fi la altul (muritor-divin). Călătoria nu este o demonstrație a puterilor magului, ci o necesitate: el se menține într-o preajmă, o apropiere de divin, și doar în ceasuri de cumpănă, nu atât pentru el cât pentru regi, urcă mai sus spre cer, doar pentru a întreba divinitatea, a-i cere să se pronunțe asupra unui amănunt mundan. Muntele devine, astfel, un "spațiu arhetipal al
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Eroul lui Eminescu nu este un rătăcitor, nu este omul veloce care va fi "când aici când dincolo", sau: "nici aici nici dincolo, ci peste tot" agonizând "în registrul unei ubicuități evanescente".20 El a devenit deja un intermediar între divin și rostul neamului său pentru care este investit să tălmăcească, mai departe, semnele din "cartea vremii". Poporul său nu trebuie să bâjbâie prin lume, el trebuie să-și găsească și cunoască înscrisul din astre. Calea ascensională, zice M. Eliade, este
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
staza imaginilor. Pare că tot timpul Eminescu folosește o dublă privire: una îndreptată spre cosmos și una către individ. Stelele, văile sure din haos sunt repede proiectate pe fundalul temporalității. Este nevoie de un "interpret" între om și zeu, pentru că divinul vorbește întotdeauna per speculum et in aenigmate. Sau cu cuvintele unui specialist în a decripta "omul romantic" Sergio Givone: "Adevărul care contează pentru noi, deci acela în care este în joc destinul nostru, are nevoie să fie interpretat. Dacă n-
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
adesea închisă în ochi ca într-un labirint ce este nevăzut rămâne neînțeles: "ei văd icoana, înțelesul nu", spune poetul într-o Hieroglifă căci astfel gândește el lumea: o hieroglifă. De descifrat, de-văzut. Aceasta ar fi prima înfățișare a divinului: lumea. A privi e și un joc al aparențelor dar și o dezvăluire: Dar mult mai bine-mi place să rup acea perdea / Ce-ascunde Viitorul Trecutul după ea" (Poveste). A privi este și a descoperi privirea celuilalt oglinda. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
iar străvechea-i fericire și-o primi-va"." Acestfel sînt cuvintele Ahaniei și-ale lui Enion. Los aude și plînge. 580 [Însă Rahab săpat-a un Mormînt în Stîncă Veșniciei, Și în Mormînt punînd trupul pe care-l luase De la divinul Miel, plînse peste Mormînt, pînză Religiei Țesîndu-și în jurul Mormîntului vremi după vremi lîngă Poartă Ierusalimului. Însă pe cînd teșea ea, iată! străfundul Mormîntului 585 Se rupse și-o ușa se deschise printr-al Mormîntului străfund Spre Veșnicie. Și cum teșea
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
to Swedenborg's Wisdom of Angels concerning Divine Love and Divine Wisdom", c. 1789; BCW: 91). 143 Vala, I, 6-8. 144 Ibid., IX, 828-830. 145 Los spune că toți trăiesc din faptul că privesc Chipul Divin, adică pe Iisus Hristos: "Divinul Chip pe care toți îl privesc / Și trăiesc prin această" (Vala, I, 282-283). 146 Jakob Böhme, Aurora sau răsăritul care se întrezărește, 1993, p. 72. 147 Ibid., p. 102. Paracelsus susține o doctrină similară. 148 Ibid., p. 105. 149 Ibid.
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
în lume. Această topică universală corespunde unei viziuni de ontologie umană necesară, cred, în tabloul cultural contemporan în care, de o parte, secularizarea tulbură nevoia de absolut a omului într-o încercare de refacere a ordinii lumii în absența transcendentului divin sau a imanentului spiritual, iar pe de altă parte, reacția la această mișcare riscă, paradoxal, să elimine omul însuși din spațiul umanului; teoria filosofică asupra personalității, care trebuie interpretată, prin raportare la filosofia contemporană, ca proiect personalist. Modelul explicației antropologice
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Absolutul divin. Renouvier este interesat de ambele ei rosturi. Forțele naturii, opuse Absolutului divin, vor fi supuse de om odată recâștigată justiția divină. Omul-persoană împlinită, ca stăpân al naturii, nu are, totuși, nimic din natură. Ceea ce înseamnă că apropierea de divin îndepărtează de natură: la limită, mântuirea, ca reinstaurare a justiției divine, așază natura și omul în pozițiile opuse ale stăpânului și stăpânitului. Atâta vreme cât omul este căzut, iar istoria îi este scena vieții, el se află departe și de ordinea de
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
câtă "realitate" poate avea omul acesta? Nu este el cumva pierdut în omogenitatea divină a "naturii" sale? A doua ipostază a omului pe care am putea-o numi a "omului natural", întrucât nașterea lui este un proces natural, nu unul divin ca în cea dintâi strică echilibrul perfect. Omul se îndepărtează de Absolut, se trage spre natura cu care va fi într-un neîntrerupt conflict și pe care nu o va mai putea supune. El nu se află, desigur, în centrul
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Înnegurat este aureolat, viitorul ne face să fremătăm și să ne luăm zborul spre noi orizonturi. Sărbătoarea scoate din noi tot ceea ce este mai bun, pune la treabă scânteia de dumnezeire pe care o purtăm și cu care suntem Înzestrați. Divinul din noi se concretizează și Își arată chipul; Începem să semănăm cu Cel situat mai presus decât noi. O sărbătoare de amploarea Nașterii Domnului face În așa fel Încât modelul divin să devină efectiv. Prin această sărbătoare Îl venerăm și
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
admirând-o, simțind-o și preamărind-o; că există un mod mai profund de a vedea lumea și freamătul ei, cel estetic; că poți avea acces la o bucurie formidabilă atunci când te raportezi la esențe, la valori supreme și la divin; că mai presus de tine există și alții, cu care se naște o bucurie a reușitei prin comuniune și solidaritate. Muzica ne dă lecții de armonie și echilibru existențial, de punere În rost și compunere a unei vieți cu noimă
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
mai profunde, care se cere ea Însăși descifrată. Oroarea de natură și de natural, caracteristică operei lui Baudelaire și apologiei dandysmului, Își are sorgintea În sadismul (desigur, teoretic) al poetului, admirabil analizat de Georges Blin. Și asupra lui Mateiu influența „divinului” marchiz (nepusă În lumină până astăzi) s-a exercitat pe cele mai diverse filiere: Baudelaire, Barbey d’Aurevilly, Huysmans etc. Iritarea lui Al. George, Însoțită de precizări malițioase, Își găsește Însă Îndreptățirea În tonul de căuzaș al dandysmului care străbate
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
familii de gânditori: a) construirea unei evocări riguroase, bazate pe fapte verificabile, a trecutului (pentru istorici, mitul va fi asociat cu memoria nesigură, cu zvonurile, cu povestirile exagerate); b) salvarea credinței religioase și Întemeierea ei pe o viziune nobilă asupra divinului (pentru filosofi și teologi, mitul va fi asociat cu scandalosul, sălbăticia, spaimele și experiențele primitive); c) identificarea unor sisteme de explicare pozitivă a universului Înconjurător (pentru primii „fizicieni” și filosofi, mitul va fi un exponent al necunoașterii cauzelor naturale, al
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a reprezentanților fenomenologiei religiilor, acesta este un act personal de credință, Încărcat cu valori mistice. Din perspectiva antropologilor, este un act social, Întemeiat pe anumite reprezentări simbolice și materializat prin diferite reguli de acțiune socială. În esență, modelul comunicării cu divinul, printr-un sistem de daruri materiale și simbolice, care creează, conform logicii reciprocității, o sumă de relații de interdependență, a fost general acceptat pentru manifestările rituale „slabe” (de tipul rugăciunilor sau ofrandelor), dar a născut numeroase dezbateri În ceea ce privește ansamblul ritual
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pe autoexaminare; b) „către alții”(outward), care Întăresc relațiile dintre diverși oameni sau dintre oameni și instituții; c) „către lumea de dincolo” (upward), care sunt concentrate asupra legăturii dintre om și divinitate. Spre deosebire de ofrandă și sacrificiu, rugăciunea mediază comunicarea cu divinul numai prin cuvinte și/sau microacțiuni referitoare la corpul credinciosului (Îngenuncheri, culcări pe pământ, gesturi canonice precum făcutul crucii sau atingerea frunții, gurii și inimii etc.). Altfel spus, ea nu pune În mișcare bunuri care sunt transferate (prin depunere Într-
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
omului (prin declarații de penitență sau prin acte de autopedepsire), rugăciunile reprezintă o afirmare a superiorității cuiva (căruia i se cere să facă ceea ce performerul rugăciunii consideră că este peste puterile sale), iar În relația cu sacrul - o „exaltare a divinului”. Ofrandeletc "Ofrandele" Cel mai adesea, ofranda este definită ca o formă aparte de dar, care poate fi adresat unei alte persoane sau unei divinități (A. Child, I. Child, 1993, p. 71; J. Henninger, 1987, p. 544; J. Van Baal, 1976
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
categorii, rezultă patru tipuri de sacrificii: a) sacrificii pentru a crea sau menține contactul cu o divinitate bine precizată: acestea sunt formele cel mai des analizate ca sacrificii propriu-zise, cele În care, prin imolarea victimei, se tinde către comuniunea cu divinul; b) sacrificii pentru a obține separarea sau a menține distanța față de o anumită divinitate: acestea ar fi acte rituale „apotropaice”, prin care se Încearcă Îndepărtarea spiritului morților sau a unei divinități malefice (sacrificii de exorcizare); c) sacrificii pentru a obține
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În gestul oferirii ei către divinitate, iar actul imolării aduce sacralizarea celor care participă la ceremonial. Conceptul de consacrare se referă la o „alterare radicală a mediului, prin stabilirea În interiorul lumii vizibile a unor forme definite, concrete, de interacțiune cu divinul” (D. Gold, 1987, vol. IV, p. 59). Prin consacrarea unui obiect, loc, persoană sau grup se stabilește o legătură privilegiată Între acestea și puterile supraumane, primele fiind transformate de contactul (material sau spiritual) cu cele din urmă. Sacrificiul reunește astfel
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de sacrificiu, să intervină În mersul lucrurilor și să aducă beneficiile dorite. Așa cum am arătat, ritualul sacrificiului leagă lumea umană (profanul) de aceea a puterilor divine (sacrul) și creează un sistem de schimburi reciproce care, pe de-o parte, obligă divinul să sprijine persoana sau comunitatea ce Îndeplinește ritul și, pe de altă parte, obligă oamenii să reproducă sistematic, periodic, corect și cu credință actul sacrificial. Aparent simplu, acest sistem de medieri și obligații nu este lipsit de ambiguități. Medierea sacrificială
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ar afla un loc (considerat a fi) dotat cu calități ieșite din comun: Spațiul către care tinde un pelerinaj este În mod tipic un loc asociat fie cu apariția unei divinități În fața oamenilor, fie cu facilitarea unui contact uman cu divinul. ș...ț Dintr-o altă perspectivă, el poate fi Înțeles ca o consacrare a teritoriului, prin apariția unor divinități, a căror putere este una sui generis, dar care au ales să se manifeste Într-un loc anume și pentru o
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
le Verbe, ne s'accommode pas à un țel " hasard " (celui de la convention linguistique), et cherche à (re)constituer, à un niveau et sous une forme " supérieures ", l'irréfragable nécessité d'un langage parfait, " suprême ", et și l'on veut : divin.458 La théorie mallarméenne du double langage peut mener à une véritable définition de l'écriture poétique ; la poésie devient ainsi " une langue dans la langue, să forme la plus pure et la plus fidèle aux vérités d'origine "459
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
vulnerabilității, frământărilor abstracte și sterile („Cântecul nu e bun,/ Cuvântul e oftat, / Brațul tărăgănat,/ Moleșită aripa./ Mă bate vremea, mă bate ziua, mă bate clipa” - Cântec din fluier) li se găsește alinare în „experiența naivității” (Emil Cioran) și a imanenței divinului. Iubirea și nunta, universul gospodăriei, paradis terestru în mic, proliferarea de roade („Auzi?/ Cartofii sunt lehuzi./ Ascultă, harul a trecut prin ei/ Virginal, candid și holtei./ Dumnezeiește.”) transcriu un rit al sacralizării existenței: integrarea în ciclurile unei vitalități cosmice, fără
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]