1,248 matches
-
călare pe la treburile lui și desigur că a trecut pe la frate-su ca să îl prevină că veniți. De când s-a pornit ninsoarea, telefonul este întrerupt, așa că nu avea altfel cum să comunice. Afară s-a făcut frumos ; ninsoarea s-a domolit, așa că veți putea să vă continuați cercetările care v-au adus până aici și despre care Dragoș mi-a suflat o vorbă astă-noapte. Dora simte nerăbdarea Ștefanei, nerăbdarea de a o vedea plecată, ieșită din casa și mai ales din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
târziu, mama și fiul deja sunau la ușă, veseli, gălăgioși, de pe umbrelele lor șiroia apa. Fiecare în felul lui căuta să-și ascundă stinghereala. Înainte de a porni la drum, au acceptat să bea o cafea la Carmina. Poate se mai domolește amarnica asta de ploaie, a spus Sidonia și, în rochia ei foarte simplă și sobră, îmbrăcată înadins, părea de-a dreptul copilăroasă. Au intrat pe poarta îngustă, scârțâia din balamale, poate se umflase de umezeală. Au pătruns în curte, stătuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
învețe cum să o acompaniez, dar când a văzut cât sunt de afon, a renunțat și a cântat singură, după placul inimii ei. Mi-am văzut mai departe de bere, ascultând-o și privind focul. Ba se întețea, ba se domolea. Lumea țipa și se dădeau tot felul de comenzi. S-a auzit și un helicopter... probabil al presei. S-a învârtit de câteva ori deasupra locului cu pricina, a făcut fotografii și a plecat. Bine-ar fi fost să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ce ieșise din cuib, atras de lumina lunii. Datorită ei, buzele se conturau chiar exagerat. Părea o umbră vulnerabilă ce vibra cu fiecare bătaie a inimii, de parcă voia să șoptească întunericului cuvinte mute. Îmi înghițeam saliva în speranța că-mi domolesc setea, dar sunetele pe care le scoteam răsunau incredibil de tare în tăcerea desăvârșită a nopții. Ca și când sunetele ar fi constituit semnalul, Naoko s-a ridicat și a venit la capul patului. Halatul ei a foșnit ușor. A îngenuncheat lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
moartea nu e cine știe ce. E doar moarte. Totul este atât de simplu aici. Vocea lui Naoko îmi răsuna în urechi în răgazul pe care-l lăsau valurile negre ce se izbeau de țărm. În cele din urmă, valurile s-au domolit și eu am rămas singur pe plajă. Stors de vlagă, nu mă simțeam în stare să fac doi pași și m-am trezit prins în mrejele tristeții. În asemenea situații mă puneam pe plâns. Nu știu dacă pot să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Dora se pieptănă În fața oglinzilor șifonierului. La final, scoțând firele de păr din perie, răspunse cu țigara tremurându-i Între buze: — Anton, cred că ar fi timpul să iei În serios chestiunea sexuală. Băgând de seamă că sunt Încurcat, Își domoli vocea și continuă strâmbându-se ca un gangster: Fii atent, amice, cum stau lucrurile. Dacă ai spart seiful, vezi ce faci cu prada. Și, adoptând postura femeii În manta roșie de pe reproducerea din spatele ei, adăugă: Ai Încredere În Dora asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ar Împărtăși rezultatele. Faci ce trebuie, prieten drag. Informațiile de acest gen n-ar trebui restricționate. Îndreptându-și spinarea, Întinse niște dosare. Gestul păru să-l intimideze pe Röser. Întinzându-se după mâna bărbatului, ca și când ar fi vrut să-i domolească entuziasmul, Îl Întoarse cu spatele la mine - și discuția se Întoarse la nivelul precedent de mormăit. Trecu un minut, apoi vizitatorul, pentru a nu fi subminat Într-o zi glorioasă ca aceasta, anunță: — Atunci, asta a fost. Te contactez imediat ce mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de gheață. În castroanele de lut de nuanțe diferite se aflau multe din felurile sale de mâncare preferate: fassoulye pilaki, kadin budu köfte, karniyarik, chureck abia făcut și, spre Încântarea unchiului Dikran, bastirma. Deși spumega Încă, furia i s-a domolit la vederea castronului cu bastirma și s-a topit cu totul când lângă acesta a zărit celălalt fel preferat al său: burma 2. În ciuda faptului că dieta sa fusese Întotdeauna strict supravegheată de soția sa, În fiecare an unchiul Dikran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de parcă ar fi vrut să sublinieze importanța lucrurilor pe care avea să le spună. — Înțeleg perfect dilema asta. Totuși, Îți poți controla propriile cuvinte. Tu ești cel care le scrie. Tu ești poetul... Într-un efort disperat de a-și domoli sentimetul acela care se preschimba rapid În panică, Hovhannes Stamboulian a cercetat Încăperea până când a dat cu ochii de fiul lui cel mare, care stătea lângă ușă, privind Înăuntru. Când se strecurase afară din bucătărie? De când Îi urmărea? Obrajii băiatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
era de fapt o persoană foarte drăguță și de invidiat. Acum, douăzeci de ani mai târziu, zâmbea doar amintindu-și de tânăra plină de ură care fusese odată. Deși Înverșunarea ei față de primul soț și de familia lui nu se domolise niciodată cu adevărat, Rose Învățase În timp să se Împace cu defectele și incapacitățile ei ei, printre care burta și coapsele ei Îngroșate. Ținuse regim atât de mult timp, intermitent, Încât nici măcar nu-și mai amintea exact când Încetase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
delicat, mângâietor pe gât, Însă, când a Încercat să se retragă, el a vrut mai mult, Însetat de iubire. — Totul e În regulă, a spus Rose pe când trupul ei s-a Încordat și respirația i s-a accelerat doar ca să domolească repede. Sunt atât de obosită, Îmi pare rău, iubitule... Încă cinci zile și după aceea ne Întoarcem acasă. Apoi a stins lampa de lângă ea și nu i-au trebuit decât câteva clipe ca să adoarmă. Mustafa a rămas acolo, În lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
casca și auzi alarma urlându-i cu tărie În urechi. De acum, Întreg corpul Îi tremura spasmodic, izbindu-se de punte. Îl dezbrăcară de costum și-l Înveliră cu o pătură argintie. Îl ținură așa până când tremuratul i se mai domoli și, În sfârșit, se opri. Și deodată, În ciuda alarmei, adormi. CONSIDERENTE MILITARE — Pentru că nu era treaba voastră, fir-ar să fie, de-aia! spuse Barnes. Nu erați autorizați să procedați astfel. Orice s-ar fi Întâmplat. — S-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
zise Norman. În ciuda măștii, fumul iritant Îl făcu să tușească. Ridică extinctorul de pe podea și Începu să Împrăștie spuma; simți imediat cum se răcește. Tina Îi strigă ceva, dar nu mai auzea nimic În afară de zgomotul incendiului. Reușiseră să-l mai domolească, dar lângă hublou rămăsese o porțiune cuprinsă de flăcări. Se Întoarse și Împrăștie spumă pe podeaua ce ardea la picioarele sale. Explozia Îl surprinse nepregătit, unda de șoc izbindu-i dureros timpanele. Întorcându-se, observă că un furtun de apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
le cerea imediat să se identifice și să prezinte dovada că erau membri ai Uniunii... singura șansă a acestor aspiranți la viața literară era aceea de a spune „sunt invitat aici de cutare sau de cutare scriitor”, ceea ce îl mai domolea pe Șapira, mai ales dacă respectivul scriitor îi făcea semn pentru a-i confirma că tînărul poet X tremurînd ca frunza avea un loc liber la masa sa. multă vreme, Șapira a fost pentru mine o obsesie, era Cenzorul meu
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Șapira a fost pentru mine o obsesie, era Cenzorul meu numărul unu, omul care mă împiedica să intru în Paradisul de la restaurantul Casei scriitorilor. sigur, imediat ce pronunțam formula magică „am întîlnire cu domnul Virgil mazilescu”, încrîncenarea lui Șapira se mai domolea și puteam trece de el pentru a penetra în universul atît de rîvnit al clubului scriitoricesc. De mai multe ori s-a întîmplat să fac însă cale întoarsă, fie pentru că Virgil mazilescu nu era acolo, fie pentru că Șapira nici nu
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
apropiem intențiile și să ne cristalizăm gândurile: un singur ideal - Basarabia românească. Un singur scop - demolarea teoriei celor două limbi și popoare. O singură lozincă - dreptate pentru românii de pretutindeni! Alexandru vorbise precipitat, ca totdeauna, dar În sfârșit s-a domolit. Avea un zâmbet de satisfacție, și cred Într-adevăr că Îl durea pieptul, căci apăsa mereu cu mâna În partea stângă, sub coaste. Continuă apoi, cu o voce liniștită: - L-am Întâlnit pe profesorul Vasile Harea. El Își scrie memoriile
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
ianuarie, la patru și paisprezece a.m., sobru travestit În indian bolivian, am luat Panamericanul la Mococo, fentându-mi cu abilitate - chestiune de savoir faire, dragă prietene - urmăritorii nătângi și numeroși. Împărțirea cu generozitate a autoportretelor mele cu autograf a izbutit să domolească, dar nu și să stârpească, neîncrederea controlorilor din expres. Mi-au pus la dispoziție un compartiment, pe care m-am resemnat să-l Împart cu un necunoscut ce avea o Înfățișare vădit israelită și pe care sosirea mea l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
desparte proprietatea de maidanul vecin: pitorescul maidan, ca să folosesc un cuvânt creol fără egal, dăinuie invincibil În inima urbei, ca și alți frați ai săi; și poate că motanul mahalalei se duce să caute acolo ierburile care i-ar putea domoli necazurile de célibataire morocănos al olanelor. La catul de jos sunt instalate un salon de vânzări și un atelier*; la etaj - mă refer, cela va sans dire, la vremurile dinaintea incendiului - e căminul familiei, un at home inviolabil al mostrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ețetera, ețetera. Rareori! Bravo, zic, începe bine (să te ferească Dumnezeu să ajungi pe mâna tinerilor, la discreția lor; mai târziu avea să mă lege de Zaharia Stancu o strânsă prietenie literară când loviturile îndreptate împotriva lui aveau să-l domolească și să caute sprijin în generațiile tinere, să-l facă mai înțelept). Să vedem mai departe, mi-am zis eu atunci râzând. Cică "fuioare de fum scoteau pe nări telegarii". Zic "telegarii" e formidabil de bine zis și încep să
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
brațe, se întindeau peste ele și încercau să le ridice fustele... Ele se zbăteau, loveau cu pumnii, își înfigeau mâinile în chica lor, îi mușcau și scăpau, vesele dar intangibile, deși ai fi zis că erau pradă ușoară. Flăcăul se domolea, se întindea alături ca un câine, rugător, insistent, până la urmă domolit și tăcut... îi vedeam apoi stând cuminți unul lângă altul ore întregi în behăitul animalelor până începeau să se reverse lung peste câmpie razele aurii ale asfințitului... Zeitatea de lângă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
limpede că școala de poliție absolvită recent nu îl pregătise să facă față împrejurărilor în care cetățeni de frunte din Woodbury erau acuzați de acte de exhibiționism în fața unor tinere îmbrăcate sumar. Pulsul lui Fran, care o luase razna, se domoli treptat. — Slavă Domnului. Pot să îl iau acasă? Sunt sigură că totul a fost o neînțelegere absurdă. Maică-sa stătea lângă mașina de poliție, palidă și țeapănă. Părea prea tulburată spre a putea spune ceva. — Vino, mamă, - Fran n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
care așa de tare îi amărâse sufletul. Boierul vechi, „ăl de-a murit“, boierul Leonida, cum îi zicea Marin, își făcuse de cap o viață întreagă. Dusese pe oameni numai în răcnete și-n sfârcul harapnicului. Și pe toți îi domolise, îi frământa ca pe niște robi. Și de la acela, de la bătrân, i se trăgea pușcașului meseria aceasta fără hodină, de pescar și vânător, de care nu fusese niciodată bucuros, dar care la sfârșit îi intrase în sânge cu miasmele, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ce-am avut? A avut el!... Eu n-am avut nimic ! —Ei!... —Cum ei? Nimic! Atât! Dintr-atât nu puteam înțelege nimic. Omul era cu sufletul prea închis, cu inima împietrită, cu o ură veche, ascunsă, care nu se mai domolea. Și cu toate că mă purtam bine cu el, ceva din amarul lui parcă mă ajungea și pe mine; mă privea cum își privea vânatul, cu ochii sticlind uneori; câteodată nu-mi răspundea la întrebări. Toată ființa lui uscată, cu barba zbârlită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tulbura - și cu o sfială ciudată mă uitam la mânile uriașe, negre, cu degetele noduroase. Încet-încet trecură însă acestea. Și el încet-încet uita pe boier. Începeam să-i fiu un tovarăș, după ce-i fusesem un învățăcel, și parcă se mai domoli față de mine, când, la sfârșitul săptămânii, îi strecurai în palmele care mă înfricoșaseră două piese de câte cinci lei. Îi scăpărară ochii, într-un fulger verzui. Apoi mă privi mulțămit, cu un zâmbet: —Să trăiești, boierule, să-ți dea Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Și ce ți-a răspuns el? Ce te-a sfătuit? Mi-a spus așa: Poate nu s-a întâmplat nimic între ei... De-acu vine vremea rea, ș-ai să poți stăpâni pe fată acasă... Și după ce s-a mai domoli, poți face logodna cu băietul lui Malamet... —Cu băietul lui Malamet Căprar? — Da, cu băietul lui Malamet Căprar. Acesta-i logodnicul... Nevasta suspină cu năduf, apoi șopti: Dacă s-ar putea, Sanis, numai dacă s-ar putea!... Mă gândesc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]