4,691 matches
-
algoritmic, în situațiile de veleitarism. (Multe din acestea inventariate necomplezent în Istorie). Altminteri, dacă urmărim opiniile lui Manolescu însuși, ele diferă (dar nu radical) de candorile lui Paleologu. Amândurora le e specifică, dacă nu tactica sofismului, măcar oroarea de clișeu. Dramaturgul Iorga se dovedește ilizibil, dar, s-ar spune, numai de la un moment încolo, de vreme ce, premergător acestui verdict, teatrul lui are parte, totuși, de un comentariu aplicat: "Iorga a publicat și douăzeci de drame, în versuri ori în proză, toate în
Câteva piese de rezistență (VII) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7359_a_8684]
-
comentariu aplicat: "Iorga a publicat și douăzeci de drame, în versuri ori în proză, toate în cinci acte, puține puse în scenă. În O viață de om socotea teatrul o Ťșcoalăť prin care societatea își primește educația. Îi prefera tuturor dramaturgilor pe Shakespeare, pentru că fusese un îndrumător al timpului său și pe Corneille pentru Ťsufletul eroicť al personajelor sale. Se inspiră deopotrivă cu ei din istoria medievală și din Antichitate. Dintre români, se oprește asupra lui Delavrancea. Cele dintâi drame datează
Câteva piese de rezistență (VII) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7359_a_8684]
-
pieselor din jurul lui 1900. Modernii au preferat tragicomediile, fie și de limbaj, grotescul și prozaicul, esoterismele, Ťmistereleť ori religiosul lăsând loc referinței politice. De aceea Ionesco se joacă din ce în ce mai mult și expresioniștii nu mai sunt jucați nicăieri. Cei mai mari dramaturgi din secolul XIX sunt considerați Ibsen și Cehov. Strindberg a devenit o pasăre rară pe scenele lumii, iar Yeats pare uitat cu totul." (pag. 682) Excelente sunt cele aproape patru pagini dedicate pieselor lui Radu Stanca (și nu e numai
Câteva piese de rezistență (VII) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7359_a_8684]
-
și om de teatru: "Nedreptățit este, în felul acesta, atât regizorul, printre cei mai de seamă pe care i-am avut și de numele căruia se leagă un moment de neuitat al scenei sibiene (de la începutul anilor '50), cât și dramaturgul, interesant și original, a cărui operă nici măcar n-a fost publicată în întregime. Din cele cincisprezece piese păstrate, cinci au fost strânse în volum în 1968 și alte cinci în 1985 prin strădania Ioanei Lipovanu, editoare. Experienței regizorale i-a
Câteva piese de rezistență (VII) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7359_a_8684]
-
chiar să orânduiască actele după gustul lor. Acest liberalism auctorial nu e fără temei: piesele n-au structură riguroasă, nici ritm, unele fiind de-a binelea haotice; formula dramatică e imposibil de precizat. Au fost invocate mai multe nume de dramaturgi ori chiar de regizori de film, de la O'Neill la Hitchcock, și ar putea fi adăugate oricând altele, Ionesco îndeosebi, fără nici o relevanță însă, fiindcă teatrul lui D.R. Popescu este un bric-ŕ-brac dramaturgic." (pag. 1099) Între aceste extreme, reprezentate totuși
Câteva piese de rezistență (VII) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7359_a_8684]
-
în urmă, după paisprezece luni de lucru mental zilnic, terminam Steaua Zimbrului într-o celulă din Aiud. Iar acum încă mai lucrez la ea, în Hawaii. Ce straniu poate fi destinul unui om! Și al unei piese!" Conștiința literară a dramaturgului se reflectă constant în efortul său de a reface versiunile "scrise pe creier", unele deja publicate, și a le converti în texte ne varietur. De-a lungul celor 11 ani petrecuți în America, Valeriu Anania a editat un număr egal
„Ce straniu poate fi destinul unui om!“ by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7617_a_8942]
-
și de uleiul obținut din acestea. Locurile pietroase unde se află casa memorială a lui Luigi Pirandello de lângă Agrigento - și unde se găsește și mormântul său -, aproape de coasta spectaculoasă a Mării Africane, ar putea fi ușor confundate cu Grecia. Marele dramaturg italian își avea orizontul spațial de obârșie - ca să folosesc consacrata interpretare blagiană privitoare la spațiul mioritic - într-un peisaj identic cu cel al Eladei. În Sicilia siturile antice grecești se întâlnesc la fiecare pas, dar ea amestecă în creuzetul ei
Căutându-l pe Bălcescu la Palermo by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/7623_a_8948]
-
și lipsă a sentimentului civic, lansate împotriva lui încă de la premiera Nopții furtunoase și reluate în legătură cu Scrisoarea pierdută, atinseseră paroxismul o dată cu D-ale carnavalului. Intervenția lui Titu Maiorescu, reașezînd în termeni reali chestiunea moralității artei, îl putuse totuși afecta pe dramaturg prin cîteva rezerve formulate în treacăt: "dacă, de exemplu, unele situații și expresii nu sunt exagerate din punct de vedere al chiar realității ce vor să reproducă, dacă în diferitele piese nu este un fel de monotonie a figurilor înfățișate
Caragiale „liber-schimbist“ by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7635_a_8960]
-
interbelici (alături de Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Tudor Arghezi, George Bacovia, Mateiu I. Caragiale, Ion Pillat, Camil Petrescu, Lucian Blaga, Ion Barbu, Anton Holban, M. Blecher), teoreticianul, criticul și istoricul literar Călinescu e citit simultan ca romancier, poet și dramaturg. Poligrafia triumfă, în toate cazurile, în fața strictei specializări. Emblematice în acest sens sunt resuscitările de care au parte memorialistul Topârceanu sau recenzentul Sorescu. Oricum, invocata dominație a lui Călinescu mi se pare, sub aspect critic, incompletă. Tăietura frazelor vine, la
Câteva constatări by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7470_a_8795]
-
intertextul, sugestia, alegoria esopică, parabola, precum și unor noi moduri de lectură. Proteică și cameleonică, având, ca Ianus, două fețe, această literatură pune astăzi o mare problemă: ea a avut, în chipul cel mai inextricabil, doi autori, unul, romancier, poet sau dramaturg, celălalt, cititorul, criticul, interpretul. Cenzura a făcut din ea rodul colaborării dintre ei. Altfel spus, numai citite într-un anumit cod, de către cititorul contemporan, ea își dezvăluia pe de-a-ntregul înțelesul." (pag. 891) E pe cale de dispariție, deci, o altă
Câteva constatări by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7470_a_8795]
-
Puiu și Cristian Mungiu. Filmul are însă destul de multe hibe și acestea nu întârzie să-și facă efectul, plecând de la scenariul prost construit, nereliabil în privința motivațiilor care aduc personajele într-o anumită situație, scenariu pe care l-a lucrat împreună cu dramaturgul Vera Ion. De la început nerceditabilă este apariția mamei după ceva mai puțin de două decenii pentru a se interesa de soarta Cristinei, este puțin probabil că în tot acest răstimp să nu-și fi vizitat fata sau să nu fi
Tablou de familie by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7482_a_8807]
-
parale, destule, pentru prostii cu pretenții. Cine amendează povestea asta? O întrebare fără răspuns. M-am dus la Teatrul Metropolis ca să văd Ajutorul(Imnul) de Gyorgy Schwajda. Ce coincidență, mi-am zis, să merg la un spectacol după textul unui dramaturg important maghiar tocmai pe 15 martie... Îmi era dor de Luminița Gheorghiu și de Mihai Constantin, doi actori speciali, care s-au lăsat provocați serios de regizorii mari cu care au lucrat, doi actori cu vînă, dar foarte, foarte puțin
Întrebări by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7504_a_8829]
-
fie scrise. Astfel, povestea magicianului Prospero, fostul duce al Milanului, exilat de fratele său, Antonio, care i-a uzurpat tronul impreună cu Alonso, regele Neapolului, se schimbă și ea cu fiecare nouă rescriere, nerămânând nicidecum la faza ei shakespeareană inițială. Dramaturgul l-a imaginat pe Prospero doar la bătrânețe, trăind deja de mai mult de un deceniu pe insula vrăjitoarei Sycorax si a fiului ei, Caliban, unde, provocând o furtună, îi face pe Antonio, Alonso și fiul acestuia, Ferdinand, să naufragieze
Cărțile lui Prospero by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/7508_a_8833]
-
compasiunii, a iubirii aproapelui și a unei modestii împinsă până la smerenie. S-ar putea ca, în felul cum Prospero își ia rămas bun de la insulă și de la activitățile sale de vrăjitor, Shakespeare să fi strecurat sugestia că și el, ca dramaturg, își ia prin acest ultim text rămas bun de la teatru, o interpretare frecventă a Furtunii în critica shakespearologică. Romanul Marinei Warner, în schimb, atrage atenția asupra lui Prospero ca un colonizator renascentist, care și-a impus dominația asupra unui teritoriu
Cărțile lui Prospero by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/7508_a_8833]
-
întregime conținutul fenomenului. Dacă Sycorax poate și nu poate fi în același timp Prospero, ea poate și nu poate fi în același timp Cristopher Everard. Iar dacă Prospero este Shakespeare, ea poate și nu poate fi în același timp marele dramaturg. Această complementaritate cunatică se extinde și mai mult prin includerea în discuție a filmului Cărțile lui Prospero, produs de Peter Greenaway. Sycorax este absentă în acest film, dar, nu întâmplător, filmul lui Greenaway se leagă de romanul Marinei Warner prin
Cărțile lui Prospero by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/7508_a_8833]
-
ploi. Demers mai drept decît acesta nu e, Căci el întîiul ne-a turnat pe noi. Ne-a intuit genetica matrice în care toate se aștern și curg. Mai bine altul nu le poate zice Decît le-a zis bătrînul dramaturg. Zadarnic vreme trece, vreme vine Sub ochiul lui departe văzător. Prin el trecutul în prezent revine Și calcă triumfal spre viitor. Sub cerul vast al pălăriei sale Pășim cu toții, sinceri și onești. Mărire ție, I. L. Caragiale! Cu noi ai fost
Caragiale „inovat” by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7238_a_8563]
-
de grup, unele altora și toate, în cor, publicului. Subzista, în prima parte a „nopților” lui Wong un efort spre coerentă și un suport poetic, diluat în poveștile următoare prin trucuri gratuite de imagine, de parcă momentele ar fi scrise de dramaturgi diferiți. Deși cineastul anunțase că următor proiect, The Lady în Shanghai, cu Nicole Kidman și Takeshi Kitano, despre o iubire imposibilă în Chină anilor 30, care ar fi continuat drumul american al lui Kar-Wai, ne-am pomenit la Berlin cu
Wong Kar-Wai: Omul zilei la Berlinală! Corespondență de la Tudor CARANFIL by Colaborator Extern () [Corola-journal/Journalistic/72730_a_74055]
-
rămîne mult superioară: aici există mai puține pasaje analitice, neologismele stridente au dispărut, descrierile sună uneori extrem de inspirat. Dar ambele forme, franceză și română, ale unicului său roman arată clar că această specie nu i se potrivea lui Macedonski. Ca dramaturg, scriitorul s-a afirmat în tinerețe cu palide prelucrări după piese franceze obscure (vezi Gemenii, Uncheașul Sărăcie ori Iadeș); dramaturgul devine interesant atunci cînd abordează registrul tragic. Drama Saul (1893), scrisă în colaborare cu Cincinat Pavelescu, este o pastișă raciniană
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
forme, franceză și română, ale unicului său roman arată clar că această specie nu i se potrivea lui Macedonski. Ca dramaturg, scriitorul s-a afirmat în tinerețe cu palide prelucrări după piese franceze obscure (vezi Gemenii, Uncheașul Sărăcie ori Iadeș); dramaturgul devine interesant atunci cînd abordează registrul tragic. Drama Saul (1893), scrisă în colaborare cu Cincinat Pavelescu, este o pastișă raciniană cu ecouri din Shakespeare; Macedonski arborează aici versul solemn și tiradele nobile, de o artificialitate extremă. Puritatea desenului racinian se
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
cu proza, prin atmosfera hieratică în care se mișcă personajele, Moartea lui Dante reprezintă una dintre primele mostre de teatru simbolist românesc. Macedonski îl admira pe Maeterlinck: ecouri din teatrul acestuia, făcut din poezie evanescentă și ireal, se regăsesc la dramaturgul român. L-am examiant pe Macedonski în comparație cu Eminescu și pentru a face dreptate unui scriitor multă vreme nedreptățit: a-l pune pe autorul Rondelurilor alături de Eminescu ar fi însemant, pînă de curînd, o blasfemie; marele talent se conturează însă mai
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
autorul Rondelurilor alături de Eminescu ar fi însemant, pînă de curînd, o blasfemie; marele talent se conturează însă mai exact în apropierea geniului. Dacă diferența de nivel între cei doi rămîne indiscutabilă, tipologia lor creatoare este comună - mari poeți, mari prozatori, dramaturgi interesanți, jurnaliști de vocație. Macedonski a înceercat să construiască și o teorie literară proprie pentru a explica publicului literatura pe care el însuși o scria. Notațiile eminesciene risipite pe marginea cărților, glosele dezordonate ale lui Eminescu despre fenomenul literar vor
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
pentru miile de cetățeni rămași fără căldură în zilele din urmă: să-și instaleze niscai briz-brizuri la subsolul blocului, cu condiția, desigur, să fie unele care să funcționeze! Sinele lui Goe Anul Caragiale încurajează abuzul de interpretări ezoterice. Dintr-un dramaturg cu har, Caragiale devine un înțelept inițiat în toate misterele lumii, un fel de vizionar care și-a calculat precis fiecare detaliu onomastic ce apare în schițele lui. Cum nu mai departe de numărul trecut la României literare, Nicolae Manolescu
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4925_a_6250]
-
inițiat în toate misterele lumii, un fel de vizionar care și-a calculat precis fiecare detaliu onomastic ce apare în schițele lui. Cum nu mai departe de numărul trecut la României literare, Nicolae Manolescu acuza lipsa de conștiință artistică a dramaturgului, e un prilej de amuzament să vezi pînă unde poate merge excesul de analiză a unora din schițele ploieșteanului. De pildă, în numărul din ianuarie al CAIETELOR SILVANE (revistă lunară editată la Zalău), Viorel Mureșan (în articolul I. L. Caragiale și
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4925_a_6250]
-
Grete Tartler În discursul de laureat Nobel, Naghib Mahfuz (1911-2006) se autodenumește „fiul a două civilizații, faraonică și islamică”. Cele două volume recent traduse la Editura Humanitas Fiction ilustrează această dublă direcție. Prolificul prozator, dramaturg și ziarist, descris de Edward Said ca „incomparabil autor al Egiptului”, iar datorită proiectului său de a acoperi întreaga istorie a țării sale printr-un ciclu de câteva zeci de romane, chiar ca „Balzac al Egiptului”, și-a vădit din
Două chipuri ale Egiptului by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4939_a_6264]
-
subliniate cu două linii. Pentru că, în momentul în care personajul le rostește, noi știm la fel de bine ca și ei (de nu cumva chiar mai bine decât ei) cât de fragil interior e Kosef J. Aici prozatorul, al cărui instinct de dramaturg e încă funcțional, dialoghează direct cu publicul. Ascunde o acuză, sau măcar o insinuare, îndărătul alteia. Sigur, Kosef J. se comportă servil (ori chiar mimetic, în actele lui de violență gratuită). Încuviințează fără să stea pe gânduri, execută reflex. În
Romanul ca și poemul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5983_a_7308]