1,717 matches
-
casă, mâinile îmi erau mai reci decât o bucată de gheață. Vrei un pișcot? Atunci putem strânge masa. Mirciulică rămase în fotoliu privind țintă un tablou cu cale. Vasul de argint se strâmta la gât. Potirele albe înfloreau pe o draperie de un roșu stins. Melania se întoarse din chicinetă aranjîndu-și părul. ― Un tablou de la bunica, dragul meu. E plin de atmosferă, nu găsești? Acum însă avem treabă. Exact, chestiunea care am mai discutat-o. Luă motanul în brațe. Degetele sidefii
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
se afla o singură femeie. Stătea în prima bancă, nemișcată, ținîndu-și fruntea în palme. Nu întorsese capul când auzise pașii tânărului. Bărbatul ezită câteva clipe și se apropie de confesional. Sunetele orgii alunecau pe lângă chipurile sfinte. Ești punctual. Șoapta din spatele draperiei părea alterată de tutun și alcool. " Hm, gândi Raul Ionescu, una din ororile alea care răsucesc tot felul de combinații prin baruri. Cu atât mai bine." ― Nu mă las niciodată așteptat de-o femeie. Se simțea încolțit, avea impresia că
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cu evantai și astupă tainița. În urma colonelului intră menajera. Privi nedumerită rama știrbă, agățată strâmb. Pe fereastră pătrundeau zgomote ciudate: pași care aleargă, chemări scurte, rafale de armă automată. Un bubuit prelung, neîntrerupt, porni dinspre Băneasa. Închise geamul și trase draperia. Ochii îi alunecară cu indiferență peste filele calendarului. Înregistră data abstract: o zi de la sfârșitul verii lui '44. * Un grup de civili cu puști mitralieră și brasarde tricolore la mâneci somă Mercedesul negru. Automobilul își mări viteza. Rafala pulveriză parbrizul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
să-l văd pe ăla care are bani ― la noi, firește - să cumpere un Goya sau un Rembrandt! ― Atunci? ― Nu știu... Să ne gândim, să ne gândim... Verifică ușa de la intrare dacă e închisă, apoi se apropie de fereastră îndreptînd draperia. ― Am eu un elev, bâlbâi Panaitescu, taică-său e Dobriceanu, ginecologul. Sânt plini de bani. Popa se opri măsurîndu-l câteva secunde. Își reluă agitat plimbarea scrîșnind: ― Cretini!... Iremediabil cretini! Melania Lupu declară cu un surâs nehotărît: ― Cunosc pe cineva. Cred
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
GRĂBIȚI PE STRADĂ. PĂREAU SĂ FUGĂ DINAINTEA UNUI BUBUIT ÎNDEPĂRTAT CARE SE APROPIA ÎNCETUL CU ÎNCETUL ȘI CARE A SFÂRȘIT PRIN A UMPLE STRADA CU ȘIROAIELE LUI: PLOAIA REÎNCEPEA, AMESTECATĂ CURÂND CU O GRINDINĂ CARE SE IZBEA DE TROTUARE. MARILE DRAPERII S-AU VĂLURIT ÎNAINTEA FERESTREI, ÎN UMBRA ODĂII, RIEUX, UN MOMENT DISTRAT DE ZGOMOTUL PLOII, ÎL CONTEMPLA DIN NOU PE TARROU, LUMINAT DE O LAMPĂ DE PAT. MAMA LUI TRICOTA, RIDICÂND DIN CÂND ÎN CÂND CAPUL CA SĂ SE UITE LA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
LIBBY și JELEU KRAFT așteptau să fie acoperite, așa cum spusese domnul Reilly, cu vopsea maro și câteva dungi albe, ca să sugereze lemnul. Deasupra dulapurilor cu registre, în câteva pahare de carton în care fusese înghețată, încolțiseră deja lujere de fasole. Draperiile violete din pânză groasă de bumbac, care atârnau la fereastra de lângă biroul domnului Reilly, creau o atmosferă meditativă în partea aceea a încăperii. Acolo soarele arunca o lucire de-un roșu-bordo pe statuia de ghips a Sfântului Anton, înaltă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
suspină: — Ce nostim! Camera însăși era, cum ar fi definit-o un decorator de interior, sobră. Cu pereții și tavanele înalte albe, era puțin mobilată, cu doar câteva piese de mobilier antic. Singurul element voluptuos în spațiul acela mare erau draperiile de catifea de culoarea șampaniei, legate în părți cu panglici albe. Cele două sau trei scaune stil fuseseră probabil alese pentru forma lor bizară și nu ca să se așeze cineva pe ele, căci păreau o sugestie delicată de mobilier, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
foițelor de aur, Lilia refuză să o ia. ă Este în regulă, insistă Zoia. Este plătită. Toate sunt plătite. ă Dar cum? șopti Lilia, înfricoșată de răspuns. Zoia puse icoana jos. Merse înspre colțul îndepărtat al camerei și dispăru în spatele draperiei care ascundea dormitorul, de unde se întoarse cu o cutie ferecată pe care Lilia o vedea acum pentru prima oară. Ajunsă lângă masă, Zoia lăsă cutia să îi scape printre degete cu o bucurie mare, după care, mărind suspansul, își făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
rotocoale de mărimea unui cap de pisică zăcea pe podea, În chiuvetă se strânsese un munte de vase murdare, dinspre frigider și dinspre cutia pisicii, care nu mai fusese golită de câteva zile, venea o duhoare oribilă. Kitty trase imediat draperiile, deschise geamurile și Începu să măture. Când termină, se uită la Desert Rose și Îi trecu prin minte că sărmana probabil nu mai mâncase nimic de câteva zile. — Draga mea, Îmbracă-te și hai să ieșim, ai nevoie de ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
n-a vrut s-o includă în prezentul lui și care, cu toate acestea, îi spunea acum, Țin la dumneata, Cipriano, știi că țin mult la dumneata. Zgarda alunecă pe jos, simțindu-se liber, Găsit se îndepărtă ca să adulmece o draperie, când curând își întoarse capul văzu că vizita luase o altă turnură, nu mai e simplă politețe îmbrățișarea, nici sărutările, nici respirația întretăiată, nici cuvintele care, deși dintr-un motiv foarte diferit, și ele încep, dar nu sunt duse până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să lămurească un mesaj, dacă el Îl primește. Îngerii mei nu-s curieri călare. Francezii sunt pierduți. Dar am un plan. Știu cum să găsesc pe cineva din filiera germană. Trebuie să mă duc la Praga. Auzirăm un zgomot, o draperie grea de damasc tocmai se ridica, am zărit o mână diafană, apoi apăru Ea, Fecioara Trufașă. — Maiestate, am spus noi Îngenunchind. — Dee, a spus Ea, știu tot. Să nu credeți că strămoșii mei i-au salvat pe Cavaleri pentru ca apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
alt fel de lână de aur. Vino după mine. Am șoptit la urechea lui William: — Perforce I am thine, and that is in me... William mă răsplăti cu o privire de recunoștință unsuroasă și o urmă pe regină, dispărând după draperie. Je tiens la reine! Am fost cu Dee În Orașul de Aur. Străbăteam niște pasaje Înguste și urât mirositoare, nu departe de cimitirul evreiesc, iar Dee Îmi spunea să fiu atent. Dacă știrea despre contactul eșuat s-a răspândit, celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
chipul ei era schilodit și era redusă la starea unui schelet. Mâncarea ei ajunsese să fie o pâiniță mică albă și o fiertură de cicoare. Păstra la șold o spadă și În momentele de furie o Înfigea cu violență În draperiile și În damascul ce-i acoperea pereții odăii unde era izolată. (Și dacă În spatele lor ar fi fost careva, trăgând cu urechea? Sau un șoarece, un șoarece? Bună idee, bătrâne Kelley, trebuie să mi-o notez.) Bătrâna fiind ajunsă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
În domeniul imaginarului unde totul este posibil, inclusiv non-existența diabolicului Însuși. Ploaia revine În cursul nopții și Wakefield navighează pînă În miezul ei la bordul patului lui cel mare și moale. Se trezește după... cîte ore să fi fost? trage draperiile și deschide ușa de la balcon. Cerul e negru și ploaia cade În foi groase, iar vîntul zguduie hăul negru al golfului agitat. La televizor, analiștii bursei cîntăresc impactul penisului președintelui. E bun sau rău pentru piață? E bun, decid ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
faptul că este mai schimbător decît vremea. Apartamentul lui, o fostă locuință pentru sclavi, miroase a praf și a cald, o aromă evocatoare ca cea a unei vechi iubite sau, mai degrabă, a tuturor vechilor lui iubite. Patul lui, În spatele draperiilor de catifea, oftează de plăcere la Întoarcerea lui. Deschide obloanele și lasă lumina să intre. Aceasta se strecoară printre ramurile unei magnolii bătrîne. Un ram s-a aplecat peste chaise longue-ul din balcon, acoperit acum de frunze. Un păianjen a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ceea ce par rafturi paradite de magazin: ierburi, uleiuri, tămîie, lumînări, săruri și bijuterii. În colțuri sînt cîteva statui africane mari și unele ceva mai mici, pe un birou negru. În spatele biroului o cabină antică de fotografii la minut, cu o draperie de catifea ponosită. — Eu sînt aici doar ca observator, spune Zelda. O să fiu foarte, foarte liniștită. Ar fi ceva nemaîntîlnit, gîndește Wakefield, care habar nu are de ce se află aici, dar, În fond, ăsta e la el un adevărat m.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și prost pe acela care trăiește pentru a suferi". Am trecut, chiar, printr-un moment de criză. Tocmai îmi isprăvisem penitența și ieșisem să mă plimb. Eram amețit de lumina de pe străzi. Jinduisem după ea îndelung, uitîndu-mă la amiază, din spatele draperiilor, la ciotul unui pin uscat pe care-l năpădeau urzicile. Văzând că trecătorii se fereau de mine, am avut o presimțire rea. Se uitau în altă parte când treceam pe lângă ei. Am răsuflat ușurat, de aceea, în clipa în care
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ascult. ― Eu am trăit lașitatea în forme mai rele decât tine. ― Chiar așa? ― Chiar așa. ― Un tribunal al Inchiziției nu se compară cu nimic. Dacă n-ai fost acolo, nu știi ce e dezgustul. ― Ba știu. ― Tăcerea grea, ca o draperie îmbibată de umezeală și tu care trebuie să dai un răspuns. Ce vei zice? "Eu, Galileo Galilei, în al șaptezecelea an al vieții mele..." Până aici e ușor. Dar greul abia urmează. Primele vorbe pe care le vei rosti îți
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
stat pe marginea patului din cale-afară de mofluz, așteptând să mi se dea drumul la ușă. După cel puțin o oră în care am bătut în ușă fără niciun rezultat, m-am dus la fereastră, am dat într-o parte draperia grea, am deschis larg oblonul și am văzut că piața se umplea de lume. Erau cel puțin patruzeci de soldați, înarmați regulamentar, care îi împingeau pe oameni cu sulițele spre margine. Până aici nimic ciudat, căci ceremonia trebuia să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
zile mai târziu la palatul regal a fost cu totul și cu totul diferit. Eram doar eu, cu Rotari și Gundeperga în încăperea cu ușile deschise unde se dădeau sentințele de condamnare la moarte, încotoșmănați în blănuri grele. Se înserase. Draperiile groase care acopereau ferestrele mari fluturau din pricina vântului, aducând înăuntru rafale înghețate de zăpadă ce sfârâia peste vasele cu jăratic fumegânde. Flăcările torței agățate de o grindă riscau să se stingă în orice moment. Eu însă tremuram nu atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Arhitectura bazilicii se susținea pe un mare număr de coloane, nici una egală cu cealaltă, recuperate de la felurite temple și palate. Lumina intra în naosul central prin mici ferestre arcuite, iluminând pereții goi, netencuiți, doar în parte acoperiți cu cortine și draperii. Podeaua era o adunătură de bucăți de marmură de toate felurile și formele, rudimentar potrivite și adaptate. În fundul naosului central, care era și cel mai înalt, exista un mozaic pus pe arcul de triumf și, imediat după aceea, deasupra hipogeului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
escortă moțăia cu capul pe volan. Sala de dans - un paralelipiped din beton armat, cenușiu, fără decoruri, simplu ca o cărămidă - Îi amintea de o hală industrială, și probabil chiar asta fusese până cu puțin timp În urmă. Zero ridică draperia care despărțea ringul de dans de casa de bilete, iar ochii Îi fură fulgerați de luminile Împrăștiate de o sferă acoperită de pătrățele mici de oglindă, care atârna de tavan, rotindu-se cu o lentoare hipnotică. Câteva clipe fu orbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
acum se mânca Într-adevăr. — Am avut o idee, spuse Zero. Nu acum, Îi răspunse Elio ștergându-și transpirația de pe frunte. Era epuizat. Dăduse totul. Liniște - i-ar fi trebuit doar o clipă pentru a se reîncărca. Dispăru după o draperie. Zero Încercă să-l urmeze, dar un tip plin de mușchi, cu mustață și capul ras, așezat În umbră, Îi tăiase calea agățându-l de braț. Elio observă, dar nu-și pierdu vremea să-i explice lui Buonocore că puștiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
din tinerețea lor. Bătrânii mamei erau distinși. Unul era preot și ultimul general, chiar dacă era pensionar, și are sânge albastru, pentru că strămoșii lui Îi duceau papucii papei. Era mai bună munca astalaltă, dar de-acum greșeala fusese făcută. Maja trase draperia cabinei. Se prefăcu interesată de celelalte hăinuțe Împrăștiate pe etajere și-și căută de lucru cu o rochiță din tul cu floricele. Apoi o puse la loc, dar nu se Întoarse pentru a evita privirea patroanei bouticului, căreia nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de marmură și zgârie-nori și apoi prin periferii din ce În ce mai Împrăștiate, apoi printre pini, oleandri și palmieri, trecând dincolo de enigmaticele ruine milenare, și În cele din urmă se opri. Căsuțe joase cu varul corodat de aerul mării și hoteluri neîngrijite cu draperii Învrâstate ce acopereau terasele ca niște pleoape se aliniau În fața mării. Era miros de alge, de scoici și de cocos proaspăt. Ostia Îi plăcu imediat. Ca și Emma de altfel. Pe malul mării, Salvatore insistase să-și cumpere o minge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]