1,250 matches
-
să transgreseze limitele, dar se izbește de ele sau se confruntă cu împărăția „Nimicului”. Visul se dovedește iluzie, aspirația celestă și recuperarea stărilor originare eșuează. Dintru început poezia stă sub semnul tensiunii dintre acești versanți, complementari în fond și revelând dualitatea eului poetic, care va pendula mereu între participare entuziast-juvenilă și luciditate, între notația directă și interpretare. „Lumea care nu moare” ar fi totuși o realitate, dar numai fiindcă e mediată de verbul poeziei. Textul care dă titlul culegerii Sfere muzicale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288447_a_289776]
-
regresie mentală într-un trecut dramatic și traumatizant, care își pune amprenta asupra prezentului. Notabilă prin forța narativă și prin integrarea în tradiția prozei scurte fantastice românești este nuvela Muntele și treisprezecele. Totul se clădește pe o realitate antinomică, pe dualități multiple: munte-oraș, natură-om, prezent-trecut, birocratismul și lipsa de credință a orașului față de lumea plină de mituri și credințe a ruralului românesc. Treisprezece țărani vin la munte să cosească în urma unei înțelegeri scrise, care în cele din urmă nu va
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287672_a_289001]
-
se mute în blocuri, în sau în afara localității a cărei rezidenți erau, renunțând la animalele de companie - ci tocmai atitudinea echivoca descrisă mai sus, distincția între maidanezii "noștri", blânzi și jucăuși, și cei "străini", agresivi și ușor iritabili; întreținerea acestei dualități disfuncționale, la limita dintre spațiul public și spațiul privat (scară blocului, spațiul verde dintre blocuri, strada "noastră" șamd.) face că numărul câinilor vagabonzi să nu scadă semnificativ, ba chiar să crească, în anumiți ani. Excluderea din ordinea social-simbolică nu îi
[Corola-publishinghouse/Science/84980_a_85765]
-
analizarea și convertirea În senzații de diferite tipuri, inclusiv În cele de durere În cadrul unui model temporo spațial (Weddel, 1964). Întrebarea care se pune este dacă În realitate această specificitate nu ar trebui să fie privită mai degrabă ca o dualitate existențială Între teoria specificității (absolute) și teoria spațio-temporală. Teoria specificității explică rezultatele terapeutice obținute prin manevrele neurochirurgicale de Înlăturare a tractelor algoconductoare. Se afirmă că Între gradul de activare al unui receptor presupus dureros și gradul de intensitate al durerii
CONTRIBUTII LA OPTIMIZAREA TRATAMENTULUI FIBROMIALGIEI PE PRINCIPII CRONOBIOLOGICE by GABRIELA RAVEICA [Corola-publishinghouse/Science/679_a_1132]
-
permisiv, ce iese din gîndirea binară, înlocuind-o cu cea ternară, integrînd și absorbind toate jocurile secunde într-un joc suprem, primordial. Amin. 5.6. TIHNA UNITĂȚII La nivel subtil, lucrarea cea mai impor-tantă a vremii noastre este trecerea de la dualitate la unitate. Mai bine zis, revenirea la unita-tea prețuită în toate misteriile antichității, depășind antinomiile gnostic-maniheiste. Este vorba, mai întîi, despre realizarea unității noastre lăuntrice (între minte și inimă, între principiul masculin și cel feminin etc.), pentru a depăși schis-ma
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
yang caută nopțile puternice, momentele când soarele e "încă un ou negru". Jumătatea yin este melancolică, are priviri scăldate în vise, iar tonul confesiv stăpânește și sonurile muzicale exprimate, și tonurile interne, apelând la numeroase aliterații unduitoare. Dar dincolo de această dualitate, în fond, universală, cartea este unitară, iar poemele urmează o continuitate vizibilă. Acest volum cuprinde, pe lângă acele anxietăți și neliniști specifice poeților contemporani, o adevărată poezie de dragoste. Nu este inspirată din maniera, atât de popularizată, a lui Eminescu, nici
America nu crede în lacrimi by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/7089_a_8414]
-
obiect în parte, așezîndu-l fie în plină tensiune opacitate/transparență - cazul lucrărilor din ciclul Radar, Poartă, Turn etc. -, fie în aceea, la fel de puternică, născută la intersecția exteriorului cu interiorul - cazul Containerelor, al Sarcofagelor, al Arcului de triumf etc. Iar acestă dualitate merge și mai departe, regăsindu-se în fiecare obiect în funcție de natura acestuia, și anume distribuirea egală a interesului între volum și suprafață. Dacă, în mod absolut, Maitec poate fi socotit unul dintre cei mai puternici creatori de volume, alături de George
Alte radiografii în posteritate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9280_a_10605]
-
și ale prietenilor, casa copilăriei, locuințele din Franța și Elveția, afișele expozițiilor personale, recompun sub ochii privitorului biografia artistului din țară și din străinătate. Apoi instantaneele luate de la diversele vernisaje, din expoziții și galerii, pe lângă valoarea documentară, ne pun în fața dualității condiției creatoare, pendulând între singurătate și nevoia confruntării publice, între asceză și dorința comunicării cu semenii. Aș reține penultima fotografie din album, cu șevaletul gol, profilat pe fereastra ce dă pe un colț de grădină, iarna. Transparența geamului se opune
La porțile sacrului by Monica Pillat () [Corola-journal/Journalistic/6721_a_8046]
-
A apărut la noi o primă carte din opera lui Paul Virilio, arhitect și autor de texte de critică socială a spațiului, "un rezistent al orașului, al contactului, al proximității: al coordonatelor și al perspectivei; un ireductibil adept al păstrării dualității subiect-obiect" (Bogdan Ghiu, Prefață). Spațiul critic este o analiză a dispariției realului așa cum îl știm noi, a cetății și a fațadelor sale într-o lume în care viteza distruge limitele și le transparentizează: "de la palisadă la ecran, trecînd prin incinta
Despre Cetate și timpurile ei by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15533_a_16858]
-
de popoare", "mării de omăt", "diluviul de flăcări", "un ocean de lumină", "oceanele-i de stele", "râuri de stele", "fluvii cu mase de sori", "oceanul de-ntuneric". Metaforele de acest tip, reunind două substantive separate prin prepoziția "de", au o dualitate funciară. Lumi (cosmos) și valuri (pământ), ocean (concret) și patimi (abstract), mare (concret) și suferinți (abstract), în altă parte "scânteie de ninsoare", "râuri de scântei" (Călin Nebunul), apă și foc, "bulgări de lumină" (Crăiasa din povești), deci consistență, opacitate și
EMINESCU. CÂTEVA NOTE by Dan Grădinaru () [Corola-journal/Journalistic/6714_a_8039]
-
timpului devorator care înseamnă moarte, cititorul va avea singur prilejul să constate. Vom adăuga doar că erudiția într-un asemenea domeniu capată o aură halucinatorie, de scriere borgesiană, iar elogiul nisiparniței (ca semn iconic nu doar al curgerii, ci al dualității temporale timp liniar/timp ciclic, și psihologice, amintire/ speranță) devine o pledoarie indirectă pentru revrăjirea lumii. Acestea sunt doar cîteva aspecte ale strălucitului eseu al lui Ernst Jünger; de fapt, ar mai trebui scanate ilustrațiile (gravuri de Dürer, imagini ale
Editura Timpul nisiparniței by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15796_a_17121]
-
poetice e asimilată acesteia, id est dezamorsată: "Descope--rind-o în ea însăși, se intuiește pe sine ca fiind chiar nimicitorul. Iar nimicitorul nu are nevoie nici de subiect, nici de obiecte. El apare ca salvator și, în egală măsură, eliminator al dualității. El dorește să distrugă relația, dar aceasta rămîne doar un deziderat. Deoarece, dacă nimicul se oglindește pe sine, are nevoie de un martor. Iar acesta se conservă în acea parte a imaginației ce știe că în orice proces liric, oricum
O acuitate dureroasă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8553_a_9878]
-
unul bun, de la care primește volumele dorite, altul rău, de care trebuie să se ferească. Abia spre finalul românului, bătrînul profesor are subita revelație, spre marea să groază, că ambii sînt de fapt unul și același. Captiv în propria să dualitate, victima și agresor, Hanta e sortit să trăiască cu această dilemă morală: face rău, sau face bine? Pasajul care revine permanent în român, pentru că revine în lecturile lui Hanta, este celebră sentința kantiana "cerul înstelat deasupra noastră și legea morală
Rezistenta prin cultură by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16457_a_17782]
-
pe dinafară Banchetul - echilibrul stabil și Manual de gînduri care liniștesc..., cărți de care acest ciclu inedit se apropie foarte mult. Încă de la debutul din 1991 cu Obiecte mișcate, criticii au remarcat la formula poetică a lui Iustin Panța o dualitate - la început bine mascată - între un lirism autobiografic și reflecția prozaică contingentă, tendință care s-a conturat tot mai vizibil cu Lucruri simple sau echilibrul instabil (1992), într-un amestec evident de poezie și proză. Cornel Regman a vorbit de-
Uimirea ca obișnuință by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14968_a_16293]
-
zodia barocului pe care l-a ilustrat pe deplin. În timpul vieții poetului, reacțiile cititorilor au fost cum nu se poate mai antinomice, pendulând între admirație și negare. Aderarea fără rezerve și respingerea anihilatoare erau ecoul trezit de o operă a dualităților (caracter cult și popular, registru sublim și burlesc, frumusețe și urâțenie, lumină și întuneric etc.), în forme insolite. Ea ilustra o artă a Frumuseții absolute, bogată în imagini senzoriale, cu sonorități inedite și cu un lexic somptuos, cu îndrăzneli poetice
Góngora la o dublă aniversare by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/4442_a_5767]
-
scindată pendulară a nervosului, care se evidențiază în opera sa printr-o permanentă dedublare a viziunii și a tentației „pe de o parte de a înfrumuseța la maximum și pe de altă parte de a denigra, disprețui, batjocori fără scrupule”. Dualitatea și scindarea, caracteristice atât operei cât și caracterului lui Góngora, sunt, în fond, trăsături ale barocului spaniol. Dacă secolul al XVII-lea a luat în considerare singularitatea omului și a operei sale, fie și pentru a o transforma în obiect
Góngora la o dublă aniversare by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/4442_a_5767]
-
care provin și unele citate de mai sus). Ne putem închipui foarte bine auspiciile și interesele acestei întreprinderi, capitolul respectiv nefiind, după toate aparențele, întâmplător ales. El confirmă, și prin extragerea din context, o seamă de prejudecăți populare precum și o dualitate care nu are nici ea de ce să surprindă publicul. Reduse la schemă, reflecțiile lui Weininger trebuie că au stat la vremea respectivă pe același raft cu compilațiile despre "Scorpie" ale oricărui zodier. Dar mai există, în afara de cauza amintită mai
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
ipoteză din ce in ce mai vagă. La limită, noi toți sîntem aventurieri, în măsura în care lumea în care trăim e pătrunsa de tensiuni și neprielnica. Paradoxul aventurii stă în capacitatea ei de a funcționa că fragment și întreg totodată. În chip asemănător, modă presupune o dualitate ce pare auto-destructivă: ea e în același timp strategie de includere în masă celorlați, dar și de depărtare de ei. Pentru Simmel, vecinătatea fonetica dintre cuvintele "modă" și "model" nu e întîmplătoare: modă este cea care permite individului să nu
Veverita intelectuală by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18014_a_19339]
-
nu le face, modă pare centrifuga în măsura în care ea aliniază și uniformizează. Dar de fapt și modă este tot centripeta, căci ea delimitează interiorul de exterior, exact așa cum, la un alt nivel, o făcea aventură. Cochetăria funcționează conform aceluiași principiu al dualității și paradoxului: mesajul ei este simultan afirmativ și negativ, iar în această aparentă ireconciliere stă puterea de seducție a femeii. Căci cochetăria e un privilegiu feminin, susține Simmel. Nimeni nu a auzit de barbati cocheți, dar Simmel oferă o explicație
Veverita intelectuală by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18014_a_19339]
-
diversității fatidice, pe care doar limbajul ironiei ori al metaforei (nu e oare și metafora o ironie ontologică?) ar putea-o alina: "Panică ori joc? Totu-i a dibui de care parte e binele: de a căldurii, de a frigului? Dualitatea nu-i oare ireconciliabilă și perpetuă? Și absolut relativă?" (...) "Bine, rău; Cald, frig, viață, moarte; foc ori gheață; în cumpăna aceasta nerezolvabilă în planul moral și senzitiv, doar subtila ironie, eleganta resemnare, metaforizantul tremur și atotmîngîietoarea evazivă poezie (își îngăduie
Reumanizarea criticii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16311_a_17636]
-
și atotmîngîietoarea evazivă poezie (își îngăduie a răsturna semantica adjectivelor de bază) ne pot fi călăuze, molcomindu-ne teama, temperîndu-ne zbuciumul, amăgindu-ne cu echivocul consubstanțial oricărui atribut calitativ". Cu toate că visul suprem îl reprezintă reconcilierea celor ce se opun, rezolvarea dualităților prin reîntoarcerea la unitatea dintîi, divină, a cărei omenească nălucire mîntuitoare e muzicală și geometrică: "ce poate oare semnifica o mai desprinsă ieșire din apriga dihotomie a spiritului și materiei decît dansul (geometric) și muzica (numerică)? Nu-i menuetul un
Reumanizarea criticii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16311_a_17636]
-
ce poate oare semnifica o mai desprinsă ieșire din apriga dihotomie a spiritului și materiei decît dansul (geometric) și muzica (numerică)? Nu-i menuetul un soi de joc de cristale însuflețite? Dinamizate? Și nu duc Haydn și Mozart dincolo de orice dualitate, înapoi la candoarea și liniștea unității dinainte de căderea în hăul potrivniciilor și felurimilor? Sunetul cristalin al muzicii mozartiene! vestitor parcă de lumină neîntunecată și de trupuri nestricăcioase". Incontestabil, Nicolae Steinhardt nu e ceea ce s-ar chema un critic "profesionist" (nici
Reumanizarea criticii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16311_a_17636]
-
simbol al umanității, caută sensurile, cele foarte aproape de noi și cele îndepărtate. Dintotdeauna un gânditor, artistul și-a expus concepțiile privitoare la organizarea limbajelor sonore nu numai în formulări esențializate, ci și în realitatea lucrărilor. Dincolo de cronologie, acest reper de dualitate teoretică și autentificare practică ar putea fi Columna modală (1984-1985), aici ”...primordială fiind descifrarea ethosului închis...în primul rând înfățișarea unei lumi melodice...” - cum ne spune creatorul. Mai târziu, într-un capitol concluziv al meditațiilor asupra muncii sale de artist
?Via?a de crea?ie?, continuitate ?n timp a destinului artistului disp?rut - compozitorul Theodor Grigoriu by Grigore Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/84200_a_85525]
-
praful lor ambiguu, imitând / eternitatea". (Nu e nici o îndoială). Drumul doar se rotește în față/ ca o elice stricată, / ca un rinocer ce împunge/ cocoașa orizontului./ E obosit de mers..."( Drumul doar) Prin coaja cuvintelor ținute contra luminii se străvede dualitatea alb/negru, noapte/zi, neștiință/cunoaștere, Opera la negru trecând în Opera la alb. "Pasărea albă ciugulind/ lumina neagră a ochilor". Evident, pentru cititorul cunoscător de poezie românească nu poate fi evitată apropierea de Bacovia: "Într-o cameră albă/ doar
Soarele alb, soarele negru by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7595_a_8920]
-
înlănțuită, în celula temniței ca și-n trupul său cu o rezistență fatalmente limitată, Lena Constante își mărturisește gîndul ce-a salvat-o, gîndul eliberării întru spirit: "în carcera aceea, de-a lungul unor ore fără sfîrșit, am avut conștiința dualității mele. Eram făcută din două ființe. Pentru că eram acolo și mă vedeam acolo. Eram făcută din două ființe, pentru că nu puteam trece prin acea ușă zăvorîtă și totuși puteam fi în altă parte (...) Corpul meu nu putea să fie decît
Jurnale feminine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10471_a_11796]