1,466 matches
-
Tipuri concludente: adolescenta - ce evadează în ficțiunea cu aspecte realiste - se vede pe sine, în antiteză cu Doamna Bovary, ca o făptură urâtă, nevoită să-și îngrijească bunica paralizată, dar salvată de un misterios bărbat, care, printr-un gest de duioșie, a învățat-o să se cunoască și să se prețuiască (Madrigal, în volumul Migrații, 1971); Marta - soția inteligentă a unui Alexandru trândav, îndrăgostită cu „ură duioasă” de un Tudor, medic ce ratează descoperirea unui leac miraculos -, femeie ce își construiește
DUMITRIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286916_a_288245]
-
mai decisă: el stăpânește cu destulă siguranță mijloacele artistice, stanțele au fermitate, suplețe, expresivitate și muzicalitate, acestor calități adăugându-li-se o discretă vibrație interioară; se insinuează ideea unei lumi paralele celei contemplate, o lume a trăirilor nemărturisite, învăluite în duioșie și tandrețe (Ceremonial pentru întoarcere în veac). Placheta Din refugiu, ultima apariție editorială a lui F., abordează o tematică mai apropiată de crispările realității și ale istoriei, relevabilă fiind emoția participativă, prezentă în fiecare vers. SCRIERI: Rodnicie, Cernăuți, 1939; Interior
FEDIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286975_a_288304]
-
de suferință în celula condamnaților la moarte din penitenciarul Jilava, pedeapsa îi este comutată în muncă silnică pe viață. Grațiat în 1964, M. se autoizolează. Are extrem de rare apariții, în ,,Gazeta literară”, ,,Viața românească”, ,,Adevărul literar și artistic”. Volumul Cartea duioșiilor, încredințat în 1972 Editurii Cartea Românească, nu apare. În 1980 poetul Ștefan Baciu consacră acestui ,,anvargadist de unul singur” un număr al revistei ,,Mele”, pe care o scotea la Honolulu. În țară, ,,Familia” încearcă să-l aducă în atenția publicului
MARTINESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288046_a_289375]
-
prima, cât și în a doua parte a baladei este urmărit destinul meșterului, fără a se diminua rolul ființei sacrificate. De altfel, soarta lui Manole se împletește cu cea a Caplei într-un tot din care se degajă tragismul și duioșia. Sentimentele ce îi animă pe cei doi amintesc de marile iubiri din literatura universală. Implicațiile adânci ale dramei cuprinse în baladă au constituit punctul de plecare al mai multor creații culte. În poezia Meșterul Manole, C. Bolliac prelucrează motivul în
MESTERUL MANOLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288098_a_289427]
-
E performanța pe care o realizează el însuși prin iscusința de a nara, descrie și portretiza, prin nota de umor introdusă, când e cazul, în relatare, prin comentarii ironice și sarcastice, nu rareori, prin patosul mâniei, dar mai ales prin duioșia unor caracterizări, prin vibrația evocărilor. Posibilități de cultivare a unor asemenea însușiri oferă, prin definiție, publicistica, memorialistica și oratoria. În toate aceste genuri I. a strălucit și e un scriitor în toată puterea cuvântului. Fie că exaltă dragostea de neam
IORGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
din nouăzeci și două de piese, toate în spirit popular, turnate în tipar de baladă, doină, bocet sau pastel. Capitol foarte bogat, nefiind doar teren de evaziune în anii proletcultismului, poezia pentru copii a lui L. e de bună calitate, duioșia, umorul bonom al omului matur unindu-se aici cu vocația pedagogului. SCRIERI: Rod, Cernăuți, 1933; Stampe în lumină, București, 1933; Cer valah, Cernăuți, 1934; Cuvintele s-au scuturat peste file, Cernăuți, 1937; Curcubeu peste țară, București, 1937; Cartea stihurilor, Cernăuți
LIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
materia volumului Cenușa visărilor noastre... (1969). Titlul, preluat din poezia lui Tudor Arghezi, relevă și el natura acestui gazetar, „poet prin vocație, jurnalist prin profesie” (George Ciorănescu), care conferă, prin talentul său „spontan, șăgalnic și cu inflexiuni pline de o duioșie de bună calitate”, valențe artistice rememorărilor. SCRIERI: Cenușa visărilor noastre..., Roma, 1969. Repere bibliografice: Monica Lovinescu, Horia Roman, „Limite”, 1983, 40-41; George Ciorănescu, Horia Roman: poet prin vocație, jurnalist prin profesie, „Apoziția”, 1982-1985, 8-9; Ionel Jianu, Povestea unei prietenii, „Apoziția
ROMAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289299_a_290628]
-
au fost jucate pe scenele Teatrelor Naționale din București și Iași. Suflul grav pe care încearcă să îl cultive în teatru este abandonat în volumul de nuvele Singurii prieteni (1940), cu subiecte din lumea necuvântătoarelor, transpuse în narațiuni încărcate de duioșie. SCRIERI: Cealaltă lege, București, 1915; Cain, București, 1920; Fabia, București, 1932; Singurii prieteni, București, 1940. Repere bibliografice: Paul I. Prodan, Teatrul românesc contimporan, București, 1927, 257-260; Anestin, Schiță, 111; Predescu, Encicl., 750; Radu Cosmin, „Singurii prieteni”, CTC, 1942, 7-8; [Alexandru
SABARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289415_a_290744]
-
făptuit. O face spre a nu expune mahalaua, după descoperirea uciderii lui Schwalbe, represaliilor dușmanului, dar și pentru a-și putea rosti, în felul său, disprețul față de cotropitori chiar în fața Curții Marțiale. După ce, în momentul despărțirii de familie, dovedește o duioșie de care părea că nu e în stare, Silvestru Trandafir moare cu demnitate. Cu toate lungimile, cu toată prolixitatea, Letopiseți, altă piesă a lui S., în versuri, rezistă lecturii, dacă nu și luminilor rampei. Aici se evocă domnia lui Ion-Vodă
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
ambitusul său. Bogată, problematica omului este și complex reprezentată, într-o varietate de formule ce se înscriu, esențial, în două unghiuri diferite de abordare și construcție a lumii ficționale. În primul, proza este sentimentală, reproiectând, prin oglinda ușor aburită a duioșiei, coordonatele cvasimitice ale universului copilăriei. Autorul, naratorul și protagoniștii acestui tip de literatură - duioasă, nostalgică, recuperatoare a purității pierdute - intră în același plan de referință și „acțiune”, incident prin opoziție cu cel al realului mutilant. În această speță de proză
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
Ionescu, „Le Professeur d’illusion”, „Livres roumains”, 1987, 1; Ioan Holban, Poezii și romanțe, CRC, 1987, 11; Ion Arieșanu, Regăsirea de sine, O, 1988, 19; Ion Andreiță, Povestiri rimate, SLAST, 1988, 41; Cândroveanu, Lit. rom., 298-300; Nastasia Maniu, Ironie și duioșie, RL, 1989, 7; Ioan Holban, File de album, CRC, 1989, 10; Tudor Cristea, Poezie pentru copii?, ARG, 1989, 6; Cleopatra Lorințiu, Între ironie și înduioșare, LCF, 1989, 28; Rodica Opreanu, Candoare și creativitate, O, 1989, 41; Alex. Ștefănescu, Ars longa
STOICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289955_a_291284]
-
a lumii însăși în care natura și artificialitatea se întîlnesc, se conjugă și se contopesc. Obiectul se transformă în receptacol, interiorul în microunivers, detaliul umil sau glosa pe marginea kitschului în semne ale unei inteligente ironii și ale unei irezistibile duioșii. Scoase în exterior, rătăcite în peisaj și afundate în vegetație, aceste cutii perturbă polemic inerțiile spațiului, după cum aduse în interior, integrate în corpul unei cutii mai mari, ele reduc la scară ampla respirație a lumii elementare și invocă patetic un
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
dincolo de negură și Dumbrava minunată. Prima cuprinde tablourile unor locuri prin care autorul e purtat de pasiunea sa cinegetică. Cealaltă izbutește să facă din pădure, unde o fetiță fuge de mama ei vitregă, un veritabil spațiu miraculos, cu infinite, compensatoare duioșii ocrotitoare materne. Simbioza om-natură implică nu numai planul fizic, ci și pe cel psihic. Peisajul devine un uriaș ecran de proiecție pentru stările sufletești ale personajelor, sclipește vesel ori se posomorăște, după cum oamenii trec prin momente fericite ori apăsătoare, își
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
rămas în manuscris. În prim-planul amintirilor se află mahalaua copilăriei, ale cărei repere sunt mai bine conturate decât protagonistul și asigură un minimum de unitate, în pofida amestecului întâmplător de descrieri și relatări. Cu o curiozitate uimită, dublată când de duioșie, nostalgie, compătimire, când de umor, (auto)ironie, (auto) persiflare, este urmărit comportamentul unor oameni conduși de instincte, de credințe și obiceiuri primitive, viețuind în locuințe rudimentare, dărăpănate, într-un mediu invadat de gunoaie, bântuite de paludism, miasme și spaime biologice
SARMANUL KLOPSTOCK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289502_a_290831]
-
refăcute, nu îi mai dau siguranța dinainte. Rolul lui de stăpân absolut în familie îi fusese retras, feciorii plecați la București nu se mai întorc, iar când tatăl, decis să refacă unitatea pierdută a familiei, îi cheamă cu o nefirească duioșie, refuzul lor ia forme neașteptate. Moromete încearcă, atunci, să-și recâștige fiul ce îi mai rămăsese (Niculae), și el nedreptățit. Față de actualul activist de partid, bătrânul țăran avea conștiința încărcată: îl împiedicase să învețe. Constrâns de „fonciere”, de cotele împovărătoare
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
unei tinere în urma unui avort, sinuciderea tânărului medic dublu vinovat de ruina ei etc.). Se vădesc, începând de acum, tușele „naturaliste”, care vor colora parte din prozele lui Ș., susținute de aplecarea către fiziologic, pulsional, impur, dar devin evidente și duioșia, lirismul, respectul față de cuviință - parametri structural „sămănătoriști” ai personalității prozatorului, persistenți în pofida „modernității”, „citadinismului” și „tenebrosului”, arborate ca intenții. În narațiunile din volumul Nunta de argint, modeste, nu foarte diferite de nuvelistica românească de la începutul secolului al XX-lea (dar
SERBAN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289631_a_290960]
-
eroziunii timpului. Mai toate cele în proză s-au pulverizat, măcinate lăuntric de retorică și sentimentalism. În versuri însă vibrează intermitent, cu incontestabil efect liric, simțăminte gingașe, precum cel provocat de resurecția unor icoane din copilărie. Poetul își amintește, cu duioșie, caii familiei, care goneau, „singuri, cu carul gol, / spre raiul Sălajului”. Evocatorul li se adresează astfel: „Înveliți pe spate cu cergile dichisite / de dulcea mea Mamă, / V-ați oprit în fața casei noastre părintești / din Șimleul Silvaniei, orășelul străjuit de / Măgura
SIREAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289707_a_291036]
-
provinciale, cu alt fel de exemplare decât în scrisul lui Al. Vlahuță, B. Delavrancea, I. Al. Brătescu-Voinești, Mihail Sadoveanu, D. D. Patrașcanu, I. A. Bassarabescu, Ion Agârbiceanu. Mai mult decât aceștia, cu excepția ultimului, prozatorul din Calea sufletului își privește fără duioșie afișată mica lume de umili funcționari, militari cu grade inferioare, pensionari și alți bătrâni, narează în general fără efuziuni lirice, fără descripții ample de natură, fără nostalgia timpurilor defuncte, fără aureolarea „bătrânilor”, ca în povestirile lui Emil Gârleanu. El nu
THEODORIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
și o serie de scrieri memorialistice: Amintiri din luptele de la Turtucaia (1918), În gheara lor... (1920), parte reluate în Pirin-Planina (1936), carte subintitulată „episoduri tragice și comice din captivitate”. Materia este tratată când grav, când cu umor negru, când cu duioșie, când cu spirit tonifiant. Naturistul din Balade... este și el prezent. Romanul abia început Minunile Sfântului Sisoe (publicat în volumul Postume, 1938), care promitea să aibă o deschidere socială semnificativă, înfățișează Paradisul în viziune parodică. Demnă de menționat este și
TOPIRCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
Acest contrast între expresia directă, aspră și delicatețe se află și în publicistica lui T., unde în același text pot sta împreună duritatea, polemica tăioasă, amărăciunea mergând până la sarcasm, gestul demascator și răceala distanței, dar și amintirea emoționată, căldura prieteniei, duioșia ascunsă, cum se poate observa în portretele celor evocați în Mătrăguna dulce. SCRIERI: Punctul de sprijin, Iași, 1971; Iași - cetatea culturii (în colaborare cu C. Slătinaru), Iași, 1971; Nocturne, Iași, 1975; Pentru cine exist, Iași, 1979; Poezie deschisă, postfață Liviu
TURTUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290314_a_291643]
-
classicus, atras de otium și pentru care climatul ideal este cel de viață familială tihnită, îmbelșugată, horațiană. Parodiind un asemenea mod existențial cu grație, poetul îl celebrează de fapt, la modul subtil, iar tandra manieră autoironică e o formă a duioșiei: „La gura sobei albe ți-ar fi plăcut să stai/ în casa de făină, în casa de mălai,/ și-n soba de gutuie, cu mâinile smerite,/ să șovăi să azvârli icoane necioplite”. Ca „mădular” al gintei horațiene, autorul versurilor din
TOMOZEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
lui particular și caracteristic”. Filosof al culturii, el nu omite să sublinieze dimensiuni ale spiritualității naționale la exponenții Junimii, în contextul a ceea ce alții înțeleg prin „sinteza orizonturilor”. Un Ion Creangă „adânc înfipt în lumea lui [...] o poate descrie fără duioșii retrospective, fără sentimentalitate, cu un realism robust și umor împăcat”. Pe Ioan Slavici îl așază printre „marii creatori”, în proximitatea lui Mihai Eminescu, I. L. Caragiale și Ion Creangă, pe când Al. Vlahuță și B. Delavrancea apar ușor supraevaluați. Dintre scriitorii de
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
alți istorici, filosofi și critici literari care s-au ocupat de problema spiritului național, el schimbă radical unghiul de percepție și, căutând să determine „faptul și felul de a fi” al ființei românești, nu mai apelează la însușiri omenești generale (duioșie, omenie, resemnare etc.), ci la alte categorii ale spiritului, cum ar fi „negația românească”, „înțelesul prefacerii”, ideea de tot, ideea de singurătate, de trecere, cu alte cuvinte vrea să descopere nuanțele ontologice ale spațiului și ale timpului românesc. Începe cu
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Prozodic, și în tot stilul exterior, versurile sunt de factură clasică, însă temperatura lor, pulsația interioară aparțin sensibilității romantice. Delicate, limpezi, tăiate elegant, concentrate, adesea până la cristal, ele comunică duioșii, nostalgii, reverii, priveliști transfigurate de contemplație. Nu lipsesc formulările sentențioase. Aparent, poetul cântă lucruri obișnuite, obiecte și vietăți: oglinda, covorul, vioara, scrânciobul, fluturele, licuriciul, calendarul, însă acestea sunt doar pretexte, prilejuri de confesiune sau reflecție, uneori termeni de comparație sau
STRIHAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289981_a_291310]
-
în desenul figurilor și în perspectivarea planurilor narative. Dar cea mai caracteristică trăsătură a prozei lui V. o constituie lirismul de o mare varietate, mergând de la patosul frenetic al participării la viața personajelor până la poezia descrierilor de natură și la duioșia înfățișării figurilor apropiate. O proză poematică, având delicate alunecări în fantastic, frecvente și în trilogie, se află în Poveste cu năluci (1941), istorie a unei iubiri tulburătoare, cu consecințe formative asupra autorului. În mod complementar, proza artistică, în cea mai
VLASIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290610_a_291939]