3,147 matches
-
Îndrepta spre metrou, doi kilometri, singură, vulnerabilă și fără vreun adăpost pe marginea străzii. Canistra plină e deja pregătită În spatele scaunului. Și Îi va da foc pentru a o vedea intrând În flăcări și arzând În infernul care o așteaptă. Eșarfă portocalie fâlfâitoare, păr strâns erotic la ceafă, poșeta violetă cu curea peste piept, hăinuță de blană pe umeri, cizme și fustă până la genunchi, Emma ieșea pe poarta care despărțea Tiburtina de edificiul din fier și sticlă al agenției, Însoțită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
eram fericiți. Nu scrieți prea multe minciuni. Arătați puțin respect. Și milă, dacă puteți. Îi iert, totodată, și orgoliul inutil. Sărmana Emma, frumoasă În ultima ei zi, așa cum n-a mai fost de ani de zile - neștiutoare, palidă, nehotărâtă, cu eșarfa portocalie atingând trotuarul, mâinile subțiri ce sâcâie Într-una fermoarul poșetei: voia s-o deschidă ca să fumeze o țigară, dar se Înțepenise. Antonio cunoștea poșeta aceea violetă, Îi cunoștea toate hainele. — Mă bucur pentru tine, Îi spuse el rece. Felicitări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
spună adevărul sau să-i Închidă telefonul În nas. Pe peronul alăturat, Eurostarul se desprindea de tampoane, Încet ca Într-un vis. Trenul pentru aeroport trebuia deja să fi ieșit din Roma. a optsprezecea oră Sasha o recunoscu imediat. O eșarfă imposibilă din pene de struț, poșeta de catifea violetă, părul despletit ca niște alge, gura roșie ca un coral. Deși era doar o moleculă În mulțimea de turiști, de pierde-vară și de localnici veniți În centru pentru promenada de vineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și neplăcut În legătură cu chipul ei - dar dădu vina pe machiaj. Excesiv. Cu blănița aceea sintetică, părul acela de un blond improbabil, părea abia ieșită dintr-un cazinou. — Ce mai faceți? — Făceam mai bine ieri, răspunse Emma legându-și cu grijă eșarfa pe lângă gât. — Ciudat, de când trăiesc la Roma n-am Întâlnit niciodată pe cineva din Întâmplare, remarcă Sasha. — Asta Înseamnă că așa era scris, insinuă Emma. Se vede treaba că Între toate aceste trei milioane de persoane, noi doi aveam ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
mustăcioară tip Che Guevara, care tocmai Îi spărsese buza. Plăti ceaiul, sandvișul și capucino, lăsă bacșiș o mie de lire și luă de pe jos geanta Emmei. Observă că avea mânerul rupt și, când ea Întinse mâna să Își ia geanta, eșarfa de pene rămase agățată În scaun, iar Sasha văzu că bluza Îi era pătată de sânge. Întoarse privirea, o luă de braț și o conduse printre măsuțe spre ieșire. Emma Își mușcă buzele, căci n-ar fi vrut pentru nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
senzația clară a Întunericului care se apropia și a bucuriei sale dispărute. Emma stătea În fața lui, cu abonamentul de metrou În mână, părul ei fusese negru și apoi blond, iar acum avea culoarea grâului ars, avea picioarele lungi, fusta scurtă, eșarfa din pene de struț pe lângă gât, nereușind Însă să acopere cu ea rănile și vânătăile. — Și eu am avut o zi grea, profesore, Îi spuse - căci de-acum știa totul. Dar după cum vezi, am supraviețuit. În momentul acela, ca printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cută mai Întunecată a pielii de culoarea piersicii, pe suprafața căreia se ivea ca o gaură de proiectil. Un orificiu viu care Îi aminti, În aceeași clipă și cu aceeași intensitate imaginea unei urechi sau a unui sfincter. Pana din eșarfa Emmei Îi rămase lipită pe obraz. — Mai puțini decât mi-aș fi dorit, și mai mulți decât erau necesari, răspunse Emma. Dar tu? — E un răspuns pe care ți-l pot Întoarce, râse Sasha, rezemându-se de mânerul scărilor rulante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Parlamentului era Întunecat. Îi păru fals ca decorurile unui teatru. Nimic nu-i mai părea adevărat - nici Roma, nici seara, nici copiii, nici măcar el Însuși. În piața Colonna, Kevin Împietri În fața vitrinelor de la Romastore. Ghete cu crampoane, mingi cu autograf, eșarfe roș-galbene, steaguri. Și tricoul cu numărul 10. Cel al căpitanului blond, Totti. — Nu-mi spune că ții cu AC Roma, zise Antonio, care fusese dintotdeauna juventin. Nu poți să schimbi echipa, Kevin. Poți să schimbi orice În viață, țara În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
duceau la o petrecere, că n-au decât hainele, dar pe Frații Futacu nu-i interesa nici cine sunt, nici unde se duc. Voiau trăsura, bagajele și toate hainele de pe ei. - Dați-vă jos și dezbrăcați-vă! urlase cel cu eșarfa roșie. Zogru îi privea cu uimire și cu teamă. Îi admira într-un mod vag și îl și speriau. El a coborât primul. Apoi, unul câte unul, s-au dat jos și ceilalți. Ghighina l-a fulgerat cu privirea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și altă latură a poveștii. La ieșirea din pădure s-a întristat din nou. În stufărișul de răsură și iederă zăcea trupul unuia dintre tâlharii pe care îi azvârlise peste coroanele copacilor. Omul era mort, iar priveliștea cu totul răscolitoare. Eșarfa roșie îi atârna deasupra capului, pe o creangă. Trupul era zgâriat, iar în jurul gurii însângerate se adunaseră muștele. Lui Zogru îi venea să plângă. Se învinovățea și ar fi vrut să dea timpul înapoi. Nu vrusese să-i facă vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
tineri, stătea Talpă. Era încremenit, cu buzele albite și ochii holbați. Se ținea în șeaua calului, fără să-și simtă picioarele, cu privirea cusută de chipul lățit și presat pe fâșia untoasă și transparentă. Zogru aluneca unduindu-se, ca o eșarfă purtată de vânt, și înregistra cu nepăsare lumea de dedesubtul său. Erau toate cum le știa și din toate acestea se simțea exclus. Îl văzuse pe Talpă înlemnit, iar în adâncul lacului vedea un somn uriaș adormit la adăpostul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lui. Abia după ce a început să vorbească, Zogru ți-a dat seama cine este. Era Iscru, slab, emoționat și pregătit să plângă. Îi crescuse părul încât îi acoperea umerii, iar peste frunte, sub căciula de miel, era legat cu o eșarfă de in, roșie, ca și haina, largă, ruptă, aruncată peste cojocel și strânsă la brâu de o centură aproape nouă, în care spânzura un iatagan. - Doamne Iisuse Hristoase, pupa-Ți-aș tălpile Tale, începuse Iscru, iar poticneala din gât i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mișcată de privirea lui de om sfâșiat. De fapt, Zogru era fericit, o privea cu tot sufletul și voia să n-o uite. Și așa și-a adus-o aminte multă vreme, în rochia verde, legată pe sub sâni cu o eșarfă brodată cu flori mici, cărămizii, cu ochii sclipitori, rotunzi și lipiți de creierul lui. Și poate că n-ar fi ținut minte toate amănuntele, dacă n-ar fi alergat într-un suflet la popa Tătaru, tocmai pe la Podul Belicului, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
un apucat. Preotului acestuia i se dusese vestea pentru desenele lui și, cu mintea lui Zogru și mâinile popii, s-a chinuit câteva ceasuri să facă un desen care s-o reprezinte pe Zoe. Nu era mulțumit, dar îl emoționa eșarfa subțire și ochii rotunzi și neclintiți. Mai vedea încă floricelele mici cusute pe eșarfă, deși pe hârtia lui nu erau decât niște ghemotoace negre, desenate cu cărbunele. A ascuns desenul acesta, făcut pe un petec de hârtie, într-o firidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lui Zogru și mâinile popii, s-a chinuit câteva ceasuri să facă un desen care s-o reprezinte pe Zoe. Nu era mulțumit, dar îl emoționa eșarfa subțire și ochii rotunzi și neclintiți. Mai vedea încă floricelele mici cusute pe eșarfă, deși pe hârtia lui nu erau decât niște ghemotoace negre, desenate cu cărbunele. A ascuns desenul acesta, făcut pe un petec de hârtie, într-o firidă din salonașul lui Ianache și n-a mai știut nimic de el. Dar portretul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Gura era larg deschisă și strâmbă și nu-i lipsea nici un dinte. - I-am lipit noi, unul câte unul, domnișoară. - S-a mai găsit ceva? - Uitați, aici, în cutiuță! Erau două obiecte mici. Giulia le-a răsturnat cu grijă pe eșarfa ei verde și a filmat fiecare obiect în parte, rotind camera în toate pozițiile, apoi schimbând locul obiectelor, în așa fel, încât să aibă material destul pentru montaj. Erau două lucrușoare mici și greu de filmat: un inel și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nu era un delfin. Deși deprinsă cu vederea cadavrelor, n-avea să uite niciodată oribila imagine a ochiului care atîrna, pe jumătate ieșit din orbită, nici adînciturile sangvinolente cu carnea smulsă de ciocul ascuțit al pescărușilor. Reflexul portocaliu provenea de la eșarfa pe care bărbatul, căzut pe spate, o purtase și În seara din ajun. Gildas. Marie se lăsă să cadă În genunchi alături de el, copleșită de o durere care cobora departe, În copilărie. Se simți tentată să se Întindă lîngă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Întindă pe pat pînă la dejun. Arthus Își scrută fiul, pe Pierre-Marie, numit de obicei PM, care, așezat În fața lui În imensa sufragerie a castelului, dezghioca cu o Încetineală exasperantă vîrful unor ouă fierte În coajă. Blond-roșcat, cu o veșnică eșarfă Înnodată În jurul gîtului, cu un aer Îngîmfat și avînd convingerea intimă, pe care n-o mai Împărtășea cu nimeni, că era un om de o inteligență redutabilă, unicul moștenitor al familiei Kersaint era, la cei patruzeci și cinci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
a-l alina. Marie oftă ca să alunge ușoara stinghereală pe care i-o dădeau gîndurile. Coborî ușor din pat ca să nu-l trezească. 7 Cu toții simțeau absența din scaunul rămas gol. Un minut de tăcere, ceruse Yves Pérec, Încins cu eșarfa de primar. Ca să-i aducă un omagiu lui Gildas. Atmosfera apăsătoare pusese stăpînire peste sala mare de consiliu a primăriei. În jurul mesei, toți Încuviințaseră. Printre alți aleși, Loïc și Milic Kermeur, cu chipul marcat de durere, apoi frumoasa și solida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
plat, prea puțin pus În valoare de un pulover cu bluză asortată de culoare bej și de pantofi mocasini, chipul ei ascuțit, lipsit de orice urmă de machiaj, nu erau nicidecum atenuate de colierul de perle etalat peste o clasică eșarfă Hermès. O fixă pe Marie cu o privire rece și precisă ca o radiografie și, fără să-i lase timp să deschidă gura, cu o voce netă și ascuțită, o Întrebă pentru ce venise. Vocea prefăcută a lui Pierre-Marie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ești decît o paiață În mîinile tatălui tău! Flutură cu ferocitate mingea pe sub nasul lui. - Cățelușul vrea mingiuca? Hai, dă-i drumul! Du-te s-o cauți! Și o azvîrli departe peste umăr. Bărbatul elegant se făcuse la fel de palid ca eșarfa alb-gălbuie Înodată savant În deschizătura cămășii cu monogramă brodată. - Știi ce-ți zice paiața, tîrfă ce ești? zvîrli el cu răutate. - Pojghița de lustru crapă repede! Îl persiflă ea, sarcastică. Problema ta, PM, e că tu n-ai nervi ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
De ce m-ai respins mereu? Se prăbușise din nou lîngă cadavru. Durerea Învinsese revolta, Își spuse Marie, care cunoștea prea bine acest proces. Însă un glas Îl făcu pe Philippe să-și uite durerea. PM venea după vești și, cu eșarfa de la gît fluturînd În vînt, Îl luase cu multă condescendență la Întrebări pe unul dintre jandarmi. Soțul lui Gwen țîșni instantaneu de parcă ar fi fost elctrocutat și se repezi să-l strîngă de gît. - Asasinule! Tu ai ucis-o! Lucas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
IOANA: Ba nu, ba nu! Am să-mi pun o rochie scurtă și subțire... o rochie de soare... ca să mă bată vântul și soarele... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Și să-ți iei cu tine și o umbrelă... pentru ploaie... și o eșarfă... și niște mănuși lungi... Am să te plimb pe nisip, trebuie să-ți iei și niște pantofi albi, de nisip... IOANA: Strânge-mă în brațe... Tare... (Se face tot mai frig și mai întuneric; scurte rafale de vânt, se deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Pascal Ciortea trece strada, dă rondul pe la coloane și se îndreaptă spre gura de metrou. Oamenii care mănâncă la tejgheaua din locanta cu firmă verde, chiar și cei care umblă ca el pe strada umedă, chiar și femeia care vinde eșarfe și basmale, toți par fericiți și astronomul, deși n-ar recunoaște-o niciodată, îl invidiază acut pe fiecare din ei. 3 februarie Domnișoara Mihaela Carbon este o femeie modernă, abonată la Elle, Cosmopolitan și Financial Times. Totuși din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
venise mașina. Bătrâna cu găleata de prune, chircită pe trotuar, cântărea unei fetișcane câteva fructe într-o plasă de plastic roăie, cu chipul prefectului Soporan imprimat. Și sloganul lui electoral: „Cu mine veți trăi bine!“ Țiganca de alături își agita eșarfele date la „juma de preț“. Din farmacie ieșise inginerul Vlad, fratele arhitectul Stelian Lazarovici. Se rezemase de zid și citea concentrat hârtia unui prospect. O fâșie lungș, încolăcită. - S-a operat și el și la ce i-a folosit, oftă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]