964 matches
-
împingeam la loitră, apoi urcam din fugă. / drumul câteodată era ocupat de sunete / de diferite mărimi (...); Slăvit de firavi discipoli, înconjurat de stupii / cu alfabete. tălpile rămâneau / în țărâna fierbinte (...); pipăia drumul cu un șarpe (...) Tonul poemelor este, în general, elegiac, poetul refăcând drumul credinței și, în același timp, al reconstrucției proprii întru asumarea deliberată a acesteia, prin evadarea dintr-un sine inconștient de adevărata vocație a omului: lângă piciorul lămpii. întârziind puțin timp în exod. îi scriam că m-am
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
potrivit cărora, într un sonet nu trebuie să se repete niciun cuvânt, cu excepția conectorilor, însă procedează așa din rațiunea de a fi persuasiv, cu atât mai mult cu cât temele pe care le dezvoltă sunt cele eterne ale artei. Astfel, elegiac de multe ori - sau măcar nostalgic -, conștient dureros de precaritatea ființei, de când e lumea (Năluci de fum, lucire de secundă...), în sonete, poetul face din substantivele clipă și secundă laitmotive: lucire de secundă, tăcerea clipei, buza clipei etc., prin care
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
realității prezente, peste care se sedimentează urmele trecutului propriu, trăit într-un rural căruia îi păstrează în amintire ceea ce, prin timp, a căpătat statut de chintesență a viețuirii. Nu întâmplător, textul cu care se deschide volumul, La clopote, dă tonul elegiac, al cărui ecou va rămâne mereu în fundal, amplificat, din când în când, prin readucerea - ca laitmotiv - a referirilor la acest obiect, legat de sacru și de evenimentele ființei, în general, auxiliar, totodată, pentru cristalizarea în spațiul poeziei a două
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
o reacție firească în ordinea viețuirii: nu-i de mirare că-n cele din urmă / simțurile se atrofiază / mintea acceptă demența / și se retrage-n tăcere / într-un fir subțire de salivă / ce curge singur în colțul gurii încremenite. Nuanța elegiacă a poemelor, oricât se atenuează prin nota ironică, este evidentă în aproape toate creațiile din 2006, în care fiecare imagine a concretului devine prilej de aplecare reflexivă asupra vieții cu laturile ei profunde, de o gravitate ineluctabilă, între care singurătatea
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
prin pasul făcut deasupra celorlalte ființe: Noian de clopote la vămi lumină / măncercuie cu zidul ars de-o viață / ieșirea din omidă mă învață / și cap rotit supun sub ghilotină. Deși în poezia lui Horia Zilieru, apar și evidente note elegiace, simțite chiar și în contiguitatea gesturilor sale largi, maiestuoase, care-i punctează întreaga operă - de exemplu, prin troița cu brațe din lemnul / ieri pentru leagăn, versuri care exprimă, iată, neconsolabila durere a omului în fața scurgerii iremediabile a timpului, sau prin
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
îl fac să se considere mai mult decât un „Don Juan întârziat”. Din păcate, bucuria de a o fi întâlnit este urmată adesea de presentimentul că o va pierde. I-a mărturisit-o într-o zi, pe un ton „fatalmente elegiac”, motivând cu inexorabila amenințare a îmbătrânirii și neputinței. Răspunsul ei i-a dat speranță („Un bărbat poate fi iubit și la 80 de ani...”), dar nu i-a îndepărtat cu totul stările anxioase. Totuși, Teodora este unica ființă care îi
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
1987) - denotă capacitatea lui C. de a se copilări frumos, de a capta atenția prin istorisiri ingenioase și sugestive, unele, în manieră folclorică. A publicat și versuri pentru adulți. Motivele legate de locurile natale sunt exprimate într-o tonalitate ușor elegiacă, sinceră, mai ales în Iarna dragostei (1984) și Iubind (1991). SCRIERI: Băiețelul din geamul albastru, Chișinău, 1970; Corăbioare, Chișinău, 1972; Glob matern, Chișinău, 1973; De vorbă c-un ghiduș, Chișinău, 1974; Trenul 61-B, Chișinău, 1975; Arme în iarbă, Chișinău, 1976
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286246_a_287575]
-
ingenuitate mai jucăușă, mai decorative și mai artificiale. Drumeț în anotimpuri (1939) dezvoltă linia pillatiană a poeziei tradiționaliste, descriptiv-intimiste, cu influențe vizibile din Fr. Jammes, în timp ce Căutătorul de comori (1939) reprezintă sinteza unor formule poetice diverse: de la poezia tradiționalistă, bucolică, elegiacă ori confesivă, cu înclinație spre artificiu din ciclul Stele căzătoare și arghezianismul psalmilor din ciclul Pre Tine te lăudăm la melodicitatea, simplitatea și puritatea poemelor de dragoste din ciclul Fata din ierburi. În câteva poeme, „duritatea viziunii”, „asperitățile” limbajului, pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
generează viziuni coșmarești, apocaliptice, în care singurătatea și moartea covârșesc sufletul pribeag: „Aici cresc baobabi. Aici cresc șerpi./ Aici cresc țipete care se-neacă-n tăcere, [...] Aici cresc liane pești sicrie nevăzute / unghiile când trec peste harpă, cad...” (Coșmar). Poemele, elegiace sau senzuale, descriu cel mai adesea peisaje exotice (porturi, mări, țărmuri, orașe), iar România este prezentă ca peisaj interior, ținut de taină care se suprapune dureros spațiilor exterioare. Starea de dor este „radiografiată” tulburător, convingând prin simplitate și naturalețe: „tu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
și somn (1999), Dialog cu hârtia (2000) și Sfârșit de coridă (2001). Goana după sacru rămâne impulsul poetic dominant, însă acum divinul nu se mai oferă, ci se refuză cu obstinație. În consecință, euforia lasă loc depresiei ori măcar stării elegiace, iar eul liric învestește rememorarea cu rolul de strategie compensatoare. Poemele își păstrează deopotrivă dimensiunile și caracterul bipartit, cu diferența că aici prima secvență e aceea conotată cu atributele hierofanicului, pentru ca piesa finală să marcheze o crudă sfâșiere a iluziilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290087_a_291416]
-
Tonalitatea și figurația din a doua carte sunt cuprinse rezumativ în piesa titulară: „S-a scuturat o chiparoasă/ Și florile se-apleacă toate,/ S-o vadă cât e de frumoasă,/ Când moare fără de păcate”. În toată plinătatea lui, melosul simbolist, elegiac, languros, sună în poemele fără forme fixe, unele în vers liber, ce formează, în culegerea Pagini alese (1923), ciclul A fost odată: „Cad frunzele și azi ca și-n trecut,/ Cum cade gândul în necunoscut.../ Dar parcă azi mai tristă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288260_a_289589]
-
comitetul de redacție al revistei „Vorbe bune” (Balș, 1904-1907). Lirica lui B.-A., poet famelic și boem incorigibil, e o spovedanie amară, păstrând, în confesivitatea ei, o anume decență a suferinței. Tonalitatea versurilor, încă de la primul volum, Singurătate (1892), rămâne elegiacă. La fel, în Din vravuri (1894) și Sonete (1904). Chiar și clipele de veselie sunt umbrite de tristețe. În poezia erotică, îngânările lui sunt ale unui eminescianizant, mergând până la pastișă. Unde inspirația se mai primenește e în contact cu „cântările
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285960_a_287289]
-
după tehnica imaginilor expresioniste. Prin urmare, iritarea, revolta, stări specifice acestui volum, se traduc tot prin antrenarea unor figuri de stil. E de observat, în acest sens, consecvența poetei. Alina remarcă saltul valoric din volumele maturității. Tonul este, aici, puternic elegiac, ca o plângere continuă. În Ochiul de greier, spre exemplu, apar toate temele și motivele din lirica poetei. E, așadar, în opinia autoarei, un volum emblematic. Acest amănunt ne poate conduce magistral prin rețeaua poemelor blandiene. Sesizarea pertinentă a faptului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ca atunci "când plutea pe migratoarea iubire". Un eminescianism, un "nu știu ce" îl învăluie, pentru că "fata morgana de jasmin" s-a ascuns în pieptul lui. Volumul "Cadavre în vid" "reprezintă o surpriză 1 pentru că universal poeziei este straniu, pentru că poetul însuși, elegiac întotdeauna, acum devine conștiința tragică a unei existențe de coșmar. Ajuns la capătul volumului, te întrebi de ce și de unde atâta beznă și delir? O lume care ne amintește prin suferință de Goya, prin neliniște de Poe, prin melancolia apăsătoare de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de lumini/ și albe purități de iarnă caldă." Temperament romantic, tumultuos, trecut prin școala lui Baudelaire și Rimbaud, poetul umple spațiul poeziei romanești cu toate splendorile firii, cu toate frământările însinguratului astenizat de visuri clădite "pe coșmarul unor vremi rele". Elegiac și meditativ ca un adevărat "spirit al adâncurilor", un intrus în contextul unei poezii pe care "el o vedea lipsită de vlagă: "Trăiesc în altă lume decât voi/ În lumea alcoolurilor tari", din când în când, mai urcă în lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pentru floarea secerată", Editura Tineretului, 1967, "Hannibal", Cartea Românească, 1973. Ceea ce dă originalitate creației lui Eugen Jebeleanu este motivul morții, desfășurat într-o amplă elegie de-a lungul întregii existențe poetice. De la "Ceea ce nu se uită", unde satira și accentele elegiace se împletesc, și până la ultimul volum: "Nu o să te uit... cum ai venit... Cu zâmbetul tău de sabie/ totuși un pic tăiată.../ Cu buzele tale de fecioară/ căutând să-mi aspire fluturele răsuflării". Sentimentul morții este surprins în ipostaza luptei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
stăpân pe sine și pe vreme!"; omenirea poartă pecetea păcatului, pentru că actul creației are la origine desfacerea monadei umane, androginul; femeia face parte din trupul bărbatului, ea este jumătatea din om, dorită de cealaltă "ce se duce după ea". Tonul elegiac este alimentat de un straniu sentiment al morții ce traversează mai toate baladele. Moartea se impune ca un imperativ al cunoașterii sau al înfrângerii; grădinarul ("Trandafirul negru") va putrezi în mlaștini, Craiul de Ghindă este un mesager al morții dragostea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cuprinde poeziile grupate-n cicluri: "Cântece de dragoste","Balade", "Omul cu compasul", "Sonete", "Devorantul Cronos", "Voluptatea limitelor", "Paralele lirice", "Poeme", "Piscul sau descrierea poeziei", "Impresii din copilărie", titluri care confirmă înmănuncherea poeziilor în cadrul unui comentariu filozofic, a unei confesiuni ușor elegiace, sau simpla demonstrație distantă și rece. Critica a semnalat elementul pictural existent în poezia lui Doinaș; Eugen Simion demonstrează monumentalul dezvăluit de poezie: "Simțul grandiosului ordonat și o vocație a statuarului"2. În ciclul "Piscul sau descrierea poeziei", poemul " Cuvintele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Sunetul originar", Editura Tineretului, 1969; "Fum", Editura Eminescu, 1971. Poet ardelean, în descendență expresionistă în ceea ce privește tehnica imaginii, viguros, se confesează întrupat într-o viziune alambicată sau într-un comentariu deschis. Atmosfera rămâne stranie, compusă din ritmuri discontinue; când faustic și elegiac, răvășit de iluzii, când tumultuos și echilibrat cum se vrea însăși poezia lui. Un dublu îl urmărește pe poet, din nevoia de echilibru "îl trage de inimă în sus: "Mamă, acum la un capăt de vârstă cunosc/ cum altul mai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
uneltelor mele/ aburul aspru sub aripi și ros de rugină." Poezia lui Mircea Ciobanu este cea a universului uman, de o mare concentrare a emoției existențiale la nivelul conștiinței relațiilor eului cu viața trăită fragmentar, de aici un anume ton elegiac produs de sentimentul neîmplinirii și din inadaptarea la rigid și la artificioasa măsură a lucrurilor, la care se raportează. Leonid Dimov "Versuri", E. P. L., 1966; " 7 poeme", E. P. L., 1968; "Pe malul Stixului", Editura Tineretului, 1968; "Carte de vise", Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
luxuriantă, cu străluciri orientale, grea de somn, dominată de-o desăvârșită pace și liniște. Citind versurile, avem sentimentul că poetul parcă a cunoscut aievea această lume, și acum, pierdută, o înfrumusețează amintirea, de-aceea ni se transmite permanent un sentiment elegiac, generat de aspirația de a o recuceri. "Invocație" este un poem al reveriei, dar zilele săptămânii trag după ele un întreg univers existențial: Edenul este păgân; joia este zi de târg la Fierbinți, iar vânzătorii oferă marfă rară: papagali, țilindri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ca de niște ființe vii: cităm în acest sens ceașca cu ceai, șifonierul, bila de fildeș, burghiul, un fel de ființă fantastică ce își recapătă tinerețea. Capitolul III din "Julien ospitalierul" cuprinde poeme în proză și poeme în care starea elegiacă este dublată de durerosul declin biologic: Acel lucid de spaim-al unui ceas/ Mă caută stăruitor prin lume." Există în poezia lui E. Brumaru "elemente balcanice, concretizate în intenții picturale, în cantitatea de natură moartă în care vibrează o lumină ca
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în sensul că din fiecare moment reprezentat desprindem scene și întâmplări, "ca-ntr-un roman în care se-adună personaje cețoase" ("Scenă de interior"). Eroii discută despre viață, moarte, suflet, dar "ea nu-i aici", lipsa ei creează o stare elegiacă, ce va cuprinde și volumul intitulat "Poem". În timp ce poetul înregistrează efortul de-a scrie un "coral despre iubire și gelozie", ea, iubita pierdută, "nu mai era deloc." "Mare consumator de poeme și romane englezești și franțuzești la care face dese
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
În volumul următor, "13 iluzii", despre care Dan Cristea într-una din cronici spune că poetul și-ar fi găsit formula, îl descoperim sorescian; parabola este însă expusă cu ostentație, lipsindu-i hazul poetului citat; N. Prelipceanu rămâne grav și elegiac: "Trăiască dansatoarea totuși/ prefer să mor acum aici chiar eu/ și să se scrie pe mormânt cuvinte/ pe care ploile le vor spăla"/. Timpul lunecător, regretul unor posibilități pierdute sunt cuprinse în voci muzicale, frânte din când în când de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
arabescul/ suflet de cămilă/ Ion Nicolescu". În ciuda încercării de a-și reprezenta mental lumea sub forma unui artificiu scenic, poetul parcă nu ar vorbi despre el, ci despre un dublu al său în raport cu ea, rupând în permanență vraja sau starea elegiacă pe care-o tot invocă, ea intrând în ordinea naturală a lumii. Un oficiu al retoricii cuprinde și lumea dinăuntru: "Mai mori și tu dacă eu mor/ mai strânge marmoră sub tine/ nu fierbe sânge de arțar în eprubete bizantine
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]