2,179 matches
-
actuale referitoare la legăturile dintre globalizare și natura statului, oferind perspective generale de analiză al căror interes depășește cu mult câmpul lor inițial 74. În acest context, tendința antropologiei ar fi de a se ține la distanță de aceste curente emergente, poziție care poate fi de altfel interpretată în diferite moduri: puritate disciplinară sau crispare identitară profesională, refuz salutar de a ceda modelor efemere sau relativă dificultate de a înscrie un teren singular și datat într-o conjunctură globală? În spatele acestei
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
surprindere nu numai de viteza cu care Uniunea Sovietică și imperiul ei din Europa de Est s-au prăbușit la sfârșitul secolului al XX-lea, ci și de transferul relativ pașnic de putere, atunci când regimurile comuniste existente au lăsat loc regimurilor postcomuniste emergente. Specialiștii pe problemele Europei de Est și Uniunii Sovietice nu au anticipat deloc aceste evenimente dramatice care au precipitat sfârșitul Războiului Rece, la fel cum nu au făcut-o nici teoreticienii relațiilor internaționale. În măsura în care în domeniul relațiilor internaționale au avut
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
relațiile internaționale. Totuși, importanța ei pentru înțelegerea caracterului ordinii globale nu poate fi subestimată. Încheierea primului deceniu al perioadei post-Război Rece prezintă un context unic pentru examinarea sistematică a acestei dileme, cu scopul de a descoperi atât natura sistemului internațional emergent, cât și cel mai potrivit mod de conceptualizare a dinamicii lui. În aplicarea teoriilor sistemului internațional la înțelegerea strategiilor unor puteri importante din perioada post-Război Rece, urmărim modelul oferit de două proiecte în colaborare de la Universitatea Harvard din anii 1990
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
distinge neorealismul de abordările realiste "clasice" anterioare, care explică războiul și balanța de putere în termenii caracterului anumitor state sau decidenți politici (Keohane, 1986a). La începutul anilor 1990, neorealiștii și-au folosit teoria pentru a face predicții cu privire la sistemul internațional emergent (Mearsheimer, 1990; Layne, 1993; Waltz, 1993; pentru cele mai recente afirmații, vezi Mearsheimer, 2001). Odată cu sfârșitul Războiului Rece, sistemul a trecut de la bipolaritate la unipolaritate. Neorealiștii au prezis că această schimbare structurală va genera tensiuni în interiorul sistemelor de alianțe apărute
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
pentru statele de rangul doi de a balansa împotriva rivalului lor mai puternic. Într-adevăr, astfel se explică de ce a existat un consens atât de puternic încă de la început între reprezentanții neorealismului în perioada post-Razboi Rece, cu privire la trăsăturile ordinii internaționale emergente. Neorealiștii plecau de la capacitatea distinctă a teoriei structurale de a evidenția tipare generale de comportament, și foloseau acest instrument puternic pentru a îndepărta confuzia, făcând afirmații ferme, cu titlu de previziune. Al doilea motiv, înrudit, pentru care nu vom operaționaliza
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
operaționaliza varianta de neorealism a lui Wohlforth constă în faptul că această perspectivă este vulnerabilă în fața criticilor potrivit cărora ea oferă o raționalizare post hoc a previziunilor neîndeplinite, asociate cu modelul neorealist convențional. Neorealiștii înșiși recunosc faptul că sistemul internațional emergent reprezintă o oportunitate ideală pentru testarea predicțiilor lor în raport cu tiparele de comportament, pe măsura apariției lor. Dacă neorealiștii s-ar îndepărta ulterior de această poziție astfel încât să-și salveze analiza teoretică centrală, neorealismul ar putea concura cu alte perspective beneficiind
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
unui hegemon. Alternativ, ele reflectă inițial angajamente de alianță într-o anumită distribuție de putere. În general, totuși, instituționaliștii consideră că existența cooperării reflectă urmărirea intereselor naționale, și nu altruismul (Keohane, 1984). Instituționaliștii au reacționat la predicțiile neorealiste privind multipolaritatea emergentă. În acest sens, ei au prezis continuitatea în aranjamentele multilaterale încheiate după 1945 între principalele state. Instituționaliștii fac referire la rețeaua densă de alianțe și instituții internaționale care s-a dezvoltat între puterile occidentale în bipolaritate. Aceste cadre multilaterale au
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Rusiei și Chinei, precum și pentru integrarea acestor state în societatea internațională. Principalul susținător al acestui argument este Joseph Nye, în lucrarea sa de referință Bound to Lead (Nye, 1990). Nye afirma că exista o probabilitate redusă pentru materializarea conflictului structural emergent prezis de realiști. În schimb, avea să apară un sistem de tip "tort etajat", cu SUA ca hegemon în sfera militară, iar statele de rangul doi specializându-se în sprijinirea unor sisteme de guvernanță pentru administrarea interdependenței economice și ecologice
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
autorul sugerează că sfârșitul Războiului Rece reprezintă o oportunitate istorică pentru testarea afirmațiilor liberale în raport cu enunțurile sistemice înaintate de paradigmele concurente. Totuși, Huntley recunoaște și că ar fi de dorit o aplicare mai sistematică a ideilor lui la sistemul internațional emergent. Finnemore și Sikkink (1998) reprezintă un alt precedent care indică afinități între dinamica socializării și aliniere. În loc să fie influențați de literatura despre pacea democratică, Finnemore și Sikkink pleacă de la constructivism. Totuși, afirmațiile lor fac trimitere la teme incluse într-o
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
influențați de realismul clasic, abordând puterea din perspectiva percepției, și nu bazându-se pe logica structurală. Principalul lor argument este că, prin implicare și garanții diplomatice, America încurajează alți actori majori să îi sprijine poziția hegemonică. Deși subliniază că ordinea emergentă conține elemente de competiție pozițională, Kapstein și Mastanduno se plasează explicit împotriva principalelor revendicări realiste structurale. Mai ales, ei "găsesc puține dovezi de balansare militară a principalelor puteri din Europa și Asia împotriva unicei superputeri mondiale" (Kapstein și Mastanduno, 1999
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Americii din Europa și Asia de Est, și statutul statelor de rangul doi din cadrul acestor regimuri. Potrivit lui Deudney și Ikenberry, de exemplu, semi-suveranitatea și statutul parțial de mare putere al Germaniei și Japoniei vor rămâne trăsături importante ale ordinii internaționale emergente. Autorii pretind că aceasta reflectă trăsături liberale ale sistemului internațional, și mai ales constrângerile constituționale autoimpuse asupra recursului la forță în afara granițelor, precum și integrarea Japoniei în cadrul unor instituții economice și de securitate mai mari (Deudney și Ikenberry, 1999, pp. 104-105
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
în realitate, instituționaliștii nu au anticipat schimbări majore în termenii relațiilor de împărțire a responsabilităților dintre principalele puteri. Ei au pus accent cu precădere pe continuitate în interiorul societății internaționale după Războiul Rece, spre deosebire de neorealiști, care au prevăzut un sistem multipolar emergent. Într-adevăr, acest accent decurge logic din focalizarea instituționalismului pe caracterul dependent de cale al ajustării instituționale. În consecință, sfârșitul Războiului Rece este văzut ca generatorul unei schimbări graduale, și nu ca un punct de cotitură sub aspect calitativ, în
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
puteri. Kapstein și Mastanduno susțin că variația internă observată de ei reflectă motivul pentru care impactul forțelor structurale care încurajează balansarea este relativ redus. Principalele puteri "merg pe sârmă" pe măsură ce negociază tensiunile dintre politica unipolară și competiția pozițională asociată ordinii emergente. Ele se întreabă dacă pot să meargă pe aceste sârme fără să cadă, și descoperă că "ordinea contemporană este stabilă deocamdată, dar parcursul va fi în continuare dificil" (Kapstein și Mastanduno, 1999, p. 6). Factorul critic care determină durabilitatea ordinii
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
să facă predicții distincte. Modelul neorealist prevede o tendință universală către un sistem internațional multipolar, conflictual, caracterizat de balansarea marilor puteri. În mod specific, Germania unificată, Japonia și China au fost identificate de neorealiști drept "puteri în afirmare" în cadrul structurii emergente a politicii internaționale. Aceste state se află la extremele schimbării din sistem și, prin urmare, vor constitui teste cruciale pentru evaluările neorealiste. Modelul instituționalist este gata să conteste această predicție în Europa Occidentală, unde tiparele interdependenței economice și instituționale dintre
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
diferenței de putere" ce apare între SUA și puterile de rangul doi, de exemplu, poate fi interpretată în lumina previziunilor neorealiste (Kagan, 2003). Chestiunea privitoare la intervalul de timp necesar pentru testarea adecvată a predicțiilor neorealiste referitoare la sistemul internațional emergent atrage atenția, într-adevăr, asupra inexactității neorealismului ca instrument de analiză a politicii externe. Cu toate acestea, după recunoașterea acestei probleme fundamentale a neorealismului, concentrarea exclusivă asupra tranziției dintre 1989 și 1999 se poate justifica și pe temeiuri metodologice. Mai
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
din acest studiu ar trebui să fie utile pentru înțelegerea schimbărilor istorice care au avut loc în sistemul internațional în perioada 1989-1999. La rândul lor, aceste informații noi pot influența marile teorii care modelează felul în care înțelegem sistemul internațional emergent (Keohane ș.a., 1993, p. 19). Capitolul 2 Reevaluarea logicii anarhiei Raționalitate versus reflexivitate Pornind de la intuițiile constructivismului și de la încercările recente de a dezvolta un model liberal al relațiilor internaționale, acest capitol compară neorealismul, instituționalismul și liberalismul în termenii modului
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
trebuie să încerce o rafinare a modelelor raționaliste. Dezbaterile teoretice trebuie să se concentreze asupra condițiilor în care statele vor fi preocupate de câștigurile relative și de cele absolute. Cercetătorii trebuie să testeze empiric neorealismul și instituționalismul în sistemul internațional emergent post-Război Rece (Keohane, 1993, pp. 273-291). Neorealiștii au anticipat că, odată cu sfârșitul Războiului Rece, tendința sistemului internațional de a încuraja statele să urmărească strategii de balansare va însemna că o etapă a unipolarității dominate de SUA se va transforma într-
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
p. 365). Existența unui astfel de prag înlocuiește "veriga lipsă" din descrierea lui Wendt, prin evidențierea semnificației unui punct critic într-o succesiune a evoluției schimbării din sistemul internațional. Punctul critic poate fi definit ca un moment în care proprietățile emergente ale sistemului se modifică, cu consecința apariției unei schimbări majore a tiparelor de poziționare din sistem. Efectele asupra sistemului prevăzute de modelul liberal sunt, prin urmare, diferite de cele identificate de neorealism. Modelul neorealist prevede efecte liniare, în care retroacțiunea
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
să se învârtă. Un astfel de punct îl reprezintă apariția unui nucleu stabil de state democratice liberale. Până la această etapă, existența statelor democratice poate avea un oarecare efect asupra comportamentului internațional, dar nu duce la o modificare fundamentală a proprietăților emergente ale sistemului. Însă, după acest punct, structura interacțiunii din interiorul sistemului se schimbă. Reflexivitatea este atinsă pe măsură ce efectele de socializare generate de emergența nucleului încep să transforme tiparele generale ale poziționării în interiorul acestuia. Pare plauzibil să emitem ipoteza potrivit căreia
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
și liberal pentru analiza strategiilor adoptate de Germania în perioada cuprinsă între 1989 și 1999. Pe baza acestei discuții vom concluziona cu privire la natura reacției Germaniei față de sfârșitul Războiului Rece, precum și la opțiunile strategice cu care se confruntă în sistemul internațional emergent. Neorealismul În ciuda diferențelor de accent, reprezentații neorealismului au ajuns la concluzii în general pesimiste privind rolul Germaniei unificate în structura emergentă a politicii internaționale (Mearsheimer, 1990; Layne, 1993; Waltz, 1993; Mearsheimer, 2001). Mearsheimer prezice o revenire la multipolarism în Europa
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
cu privire la natura reacției Germaniei față de sfârșitul Războiului Rece, precum și la opțiunile strategice cu care se confruntă în sistemul internațional emergent. Neorealismul În ciuda diferențelor de accent, reprezentații neorealismului au ajuns la concluzii în general pesimiste privind rolul Germaniei unificate în structura emergentă a politicii internaționale (Mearsheimer, 1990; Layne, 1993; Waltz, 1993; Mearsheimer, 2001). Mearsheimer prezice o revenire la multipolarism în Europa, în timp ce Layne și Waltz pun accent pe apariția unei multipolarități la nivel global, în care Germania, Japonia și China se afirmă
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
politica externă germană. Totuși, implicarea Germaniei a fost și mai semnificativă sub două aspecte. Mai întâi, intervenția a avut loc în ciuda unei importante schimbări de guvern (venirea la putere a coaliției SPD -Verzi). Prin urmare, aceasta a demonstrat proporțiile consensului emergent între elite, cu privire la chestiunea implicării Germaniei în folosirea forței militare în afara regiunii (Otte, 2000, p. 196). În al doilea rând, atacurile aeriene ale NATO au avut loc fără un mandat clar din partea ONU, precum și în contextul opoziției puternice din partea Rusiei
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
administrația Clinton își menține îngrijorarea privind apariția unei grupări UE în interiorul NATO, și succesiunea operațiunilor sub comandă UE și sub comandă NATO (Hyde-Price, 2001, p. 198). Neorealiștii ar putea pe bună dreptate să aprecieze că aceste dificultăți diplomatice reflectă tensiuni emergente în diplomația germană, precum și apariția unei structuri internaționale multipolare, în care America și principalii ei aliați europeni urmăresc obiective conflictuale. Din această perspectivă, Germania se folosește de cooperarea europeană în domeniul apărării pentru a-și urmări interesele în mod separat
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
strategiile sale de integrare, există dovezi că ea continuă să se folosească foarte mult de instituțiile internaționale în perioada post-Război Rece. Liberalism 1: variația internă Liberalismul prevede că variația culturală și instituțională internă va fi încorporată în dinamica sistemului internațional emergent. Procesul internalizării normelor liberale va fi afectat de coalițiile interne din state, care reflectă identități sociale, interese economice și instituții politice întipărite. Din acest motiv, preferințele interne joacă un rol critic în explicarea comportamentului și a efectelor, la nivel internațional
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
a dat dovadă de multă competență în administrarea acestui proces de tranziție identitară. Spre deosebire de elitele politice din Japonia și China, cea germană a făcut pași semnificativi către găsirea unor soluții plauzibile la problemele cu care se confruntă în sistemul internațional emergent. Așadar, în perioada 1989-1999, Germania a demarat un proces de epurare a moștenirii istorice provenite din rolul său în conflictele din prima jumătate a secolului al XX-lea. Această moștenire a făcut ca Germania să dezvolte un reflex politic distinct
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]