2,401 matches
-
alocarea rolului de emițător, participanții manifestîndu-se prin prisma rolului lor social. În ce privește conversația, aceasta nu implică limitări în privința temelor abordate și nu necesită un cadru instituțional de defășurare. Conversația a dobîndit statutul de obiect al științei limbii o dată cu dezvoltarea lingvisticii enunțării și a pragmaticii. Astfel, conversațiile orale ordinare au fost studiate de școala anglo-saxonă care s-a dezvoltat pe baza unui curent al sociologiei numit etnometodologie, fondat de Harold Garfinkel, după 1960. A n a l i z a d i
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cînd cineva trebuie să răspundă la ceva vag, întrucît nu cunoaște răspunsul exact la problema pusă. Acest principiu al cooperării permite o mai bună înțelegere a funcționării actelor indirecte și, în acest caz, interlocutorul nu se mai încrede în simpla enunțare, ci trebuie să țină cont de valoarea perlocutorie a actului de vorbire. Cooperarea presupune astfel și cunoașteri comune pentru interlocutori, ceea ce nu se întîmplă întotdeauna, de exemplu, în situațiile de interculturalitate și, în consecință, nu pare operantă în toate situațiile
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
tautologice, circulare, la analizele pe corpusuri "deschise", în care trec în prim plan intertextul și interdiscursul. În analiza discursului, corpusul ilustrează, în mod necesar, articularea dintre texte, dintre text și discurs, dintre discurs și instituție (spațiul social generînd moduri de enunțare specifice). Rezultat al unei operațiuni complexe de deconstrucție și de reconstrucție, corpusurile, în special cele de mare întindere, permit, mai ales grație lecturilor de tip reticular ce devin posibile prin aplicarea instrumentelor de analiză informatizată, o revalorizare a noțiunilor centrale
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
deictică face parte din cele patru mari tipuri de moduri de referință recunoscute (alături de cea directă, indirectă și anaforică), de care se deosebește prin obligativitatea raportării termenului deictic la identitatea sau localizarea în timp și spațiu a vorbitorului, la momentul enunțării sale. Sensul unui termen deictic depinde astfel de gradul de cunoaștere a situației de comunicare, neputînd fi interpretat pe deplin în afara parametrilor contextului exterior discursului în care apare. Caracterul circular al referinței deictice ilustrează fenomenul reflexivității enunțării (în logică deicticele
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
vorbitorului, la momentul enunțării sale. Sensul unui termen deictic depinde astfel de gradul de cunoaștere a situației de comunicare, neputînd fi interpretat pe deplin în afara parametrilor contextului exterior discursului în care apare. Caracterul circular al referinței deictice ilustrează fenomenul reflexivității enunțării (în logică deicticele fiind de altfel desemnate prin termenul token-reflexives). În literatura de specialitate, terminologia specifică acestei clase de cuvinte este departe de a fi unitară, numeroase etichete concurînd, cu diverse grade de echivalență termenul deictic: ambreior, shifter, token reflexive
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Kleiber, se poate vorbi, și în cazul deicticelor, de un sens descriptiv, dar redus la minim (eu trimite la persoana vorbitorului, aici, la locul în care se află acesta etc.), specificul referinței fiind dat de relaționarea cu elementele contextului specific enunțării în care sînt folosite. Astfel, funcționarea semantico-referențială a deicticelor se distinge nu prin variația sensului acestora, căci altfel ele ar putea fi folosite oricum de vorbitori, ci prin modul specific de identificare a referentului, care operează în mod obligatoriu prin
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
funcționarea semantico-referențială a deicticelor se distinge nu prin variația sensului acestora, căci altfel ele ar putea fi folosite oricum de vorbitori, ci prin modul specific de identificare a referentului, care operează în mod obligatoriu prin raportare la contextul spațio-temporal caracteristic enunțării lor. În ceea ce privește tipologia deicticelor, un prim criteriu de clasificare îl constituie dimensiunile constitutive ale situației de enunțare: participanți, spațiu, timp. Dacă la început, pe baza etimologiei, clasa cuprindea doar deicticele spațiale (aici, acolo), cele care păstrează ideea de indicare demonstrativă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
folosite oricum de vorbitori, ci prin modul specific de identificare a referentului, care operează în mod obligatoriu prin raportare la contextul spațio-temporal caracteristic enunțării lor. În ceea ce privește tipologia deicticelor, un prim criteriu de clasificare îl constituie dimensiunile constitutive ale situației de enunțare: participanți, spațiu, timp. Dacă la început, pe baza etimologiei, clasa cuprindea doar deicticele spațiale (aici, acolo), cele care păstrează ideea de indicare demonstrativă, ulterior, aceasta a înglobat și expresiile temporale care se interpretează prin raportare la vorbitor și la momentul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
participanți, spațiu, timp. Dacă la început, pe baza etimologiei, clasa cuprindea doar deicticele spațiale (aici, acolo), cele care păstrează ideea de indicare demonstrativă, ulterior, aceasta a înglobat și expresiile temporale care se interpretează prin raportare la vorbitor și la momentul enunțării (acum, atunci) și expresiile care identifică participanții la actul comunicării : eu, tu, noi, voi. Redus în unele lucrări la dimensiunea spațio-temporală, deixisul este împărțit în majoritatea abordărilor, în trei mari clase: personal, spațial și temporal. La aceste trei tipuri fundamentale
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nivelul emoțional al comunicării și creează un efect de empatie cu vorbitorul) și deixisul discursiv (deicticele interpretîndu-se nu doar în funcție de contextul exterior textului în care apar, ci și de genul discursiv specific textului în cauză, integrîndu-se unei anumite scene de enunțare: de ex., deicticele de timp în discursul de presă /vs./ discursul televizual/literar etc.) Un al doilea criteriu de clasificare diferențiază elementele deictice prin natura lor de cele care devin deictice prin uz. Opoziția pornește de la diferența dintre referința deictică
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sursă a oricărui act enunțiativ. Atît participanții la actul comunicării, cît și deicticele de timp și de spațiu se organizează în funcție de acest pol central al comunicării. Rolul esențial al deicticelor personale este acela de a articula enunțul în situația de enunțare, prin trimitere la persoanele legate de evenimentul enunțiativ. Caracterul indispensabil al acestora este justificat în primul rînd de unicitatea tipului de referință pe care îl asigură, făcînd trimiterea la o persoană chiar în absența cunoașterii numelui acesteia, acționînd ca operatori
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de referință pe care îl asigură, făcînd trimiterea la o persoană chiar în absența cunoașterii numelui acesteia, acționînd ca operatori de individualizare (în accepția lui Jean Claude Pariente), ce reperează individualul, dar nu-i enunță individualitatea. V. actualizare, ambreior, anaforă, enunțare, referință, subiectivitate. JESPERSEN 1922; JAKOBSON 1963; BENVENISTE 1966; PARIENTE 1973; LYONS 1980; KLEIBER 1986; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. RB DELIBERARE. După două secole în care nu a mai reținut în mod deosebit atenția
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de definire este însă ambiguă, deoarece ea nu specifică dacă destinatarul desemnează receptorul exterior, care se află într-o poziție simetrică celei de emițător, ca partener al actului de schimb verbal, sau, dimpotrivă, cel care se găsește în interiorul procesului de enunțare, într-o poziție simetrică celei de enunțiator. Desigur, individul care primește efectiv mesajul și-l interpretează reprezintă subiectul ideal inclus în actul de enunțare al subiectului vorbitor. Ambiguitatea se poate amplifica dacă luăm în considerație și alte aspecte, căci, destinatarul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ca partener al actului de schimb verbal, sau, dimpotrivă, cel care se găsește în interiorul procesului de enunțare, într-o poziție simetrică celei de enunțiator. Desigur, individul care primește efectiv mesajul și-l interpretează reprezintă subiectul ideal inclus în actul de enunțare al subiectului vorbitor. Ambiguitatea se poate amplifica dacă luăm în considerație și alte aspecte, căci, destinatarul poate fi instanța căreia i se adresează direct, explicit, subiectul vorbitor și care este deci marcată în enunț sau poate fi instanța semnalată prin
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a fost inițial conceput în opoziție cu enunțul: enunțul constituie o suită de propoziții delimitată prin pauze în comunicare, în vreme ce discursul conține enunțul, dar și sfera condițiilor de producere a acestuia. Pentru E. Benveniste însă discursul reprezintă o manifestare a enunțării, înțelegînd prin enunțare conversia limbii în discurs, actul individual prin care vorbitorul pune în funcție limbajul. Cu alte cuvinte, din acest punct de vedere, discursul excede limitele unei unități a comunicării, fiind sfera concretă unde se exersează creativitatea locutorului, împreună cu
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
conceput în opoziție cu enunțul: enunțul constituie o suită de propoziții delimitată prin pauze în comunicare, în vreme ce discursul conține enunțul, dar și sfera condițiilor de producere a acestuia. Pentru E. Benveniste însă discursul reprezintă o manifestare a enunțării, înțelegînd prin enunțare conversia limbii în discurs, actul individual prin care vorbitorul pune în funcție limbajul. Cu alte cuvinte, din acest punct de vedere, discursul excede limitele unei unități a comunicării, fiind sfera concretă unde se exersează creativitatea locutorului, împreună cu suma factorilor care
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursul obținîndu-se prin adiția frazelor), enunțul, limba ca sistem (discursul suprapunîndu-se parțial conceptului de "vorbire" ca act individual). Pe de altă parte, E. Benveniste situează discursul în opoziție cu povestirea (récit și histoire), arătînd că aceasta constituie gradul zero al enunțării, prin aparenta absență a vocii auctoriale, pe cînd discursul presupune coprezența interlocutorilor implicați; cu această accepție se produce deja o specializare a termenului discurs, care se individualizează în cîmpul conceptual al științei limbii cu accepțiunea de activitate enunțiativă în relație
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
argumentativă prin unitățile înseși ale limbii. c) Discursul este o expresie, o ipostază a acțiunii, ca influență exercitată asupra locutorului. Teoria actelor de vorbire, promovată de J. L. Austin, apoi de J. R. Searle, a susținut cu argumente că orice enunțare constituie un act (a promite, a afirma, a ruga, a interoga etc.), destinat să modifice o situație. La un nivel superior, aceste acte se integrează în unități ample ale unui gen determinat, în strînsă corelație cu actele non-verbale. d) Discursul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o situație. La un nivel superior, aceste acte se integrează în unități ample ale unui gen determinat, în strînsă corelație cu actele non-verbale. d) Discursul este interactiv, conversația fiind emblematică pentru această ipostază discursivă, în care doi locutori își coordonează enunțările, emit un mesaj în funcție de atitudinea celuilalt și au posibilitatea de a primi un feed-back imediat. Totuși, discursul nu se reduce, prin dimensiunea sa interactivă, la simpla interacțiune orală, ci se caracterizează printr-o interactivitate constitutivă, prezentă în orice situație de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursul nu se reduce, prin dimensiunea sa interactivă, la simpla interacțiune orală, ci se caracterizează printr-o interactivitate constitutivă, prezentă în orice situație de comunicare, inclusiv în cazul absenței interlocutorului, căci se presupune în permanență prezența unei alte instanțe a enunțării, în funcție de care locutorul își organizează discursul. e) Discursul este contextualizat, adică se produce într-un anume context și dezvoltă, de regulă, o semnificație tributară contextului; prin mesajul vehiculat, discursul poate schimba datele contextului sau poate genera noi contexte. f) Discursul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
stilului indirect) este asociată cu sintaxa populară, iar vorbirea indirectă liberă (mențiunea replicii prin intermediul unei fraze independente sintactic, dar cu transpunerea sistemului personal și temporal) cu stilul beletristic. Perspectiva teoretică asupra discursului raportat a cunoscut mutații importante o dată cu evoluția lingvisticii enunțării și cu atenția acordată rolului elementelor contextuale în realizarea discursului, în special polului vorbitorului și relației sale cu interlocutorul. Nivelul morfosintactic privilegiat de tradiția gramaticală este explicat prin prisma particularităților enunțiative și pragmatice ale discursului raportat: discursul de citare deschide
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
relației sale cu interlocutorul. Nivelul morfosintactic privilegiat de tradiția gramaticală este explicat prin prisma particularităților enunțiative și pragmatice ale discursului raportat: discursul de citare deschide un spațiu enunțiativ în care se integrează discursul citat, condiționînd interpretarea elementelor ce trimit la enunțarea acestuia (în principal, deicticele și modalitățile). Se raportează un act de enunțare și nu un enunț, acțiunea de raportare pune în legătură două entități lingvistice: cea responsabilă de discursul de raportare și cea care produce discursul raportat. În mod tradițional
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prin prisma particularităților enunțiative și pragmatice ale discursului raportat: discursul de citare deschide un spațiu enunțiativ în care se integrează discursul citat, condiționînd interpretarea elementelor ce trimit la enunțarea acestuia (în principal, deicticele și modalitățile). Se raportează un act de enunțare și nu un enunț, acțiunea de raportare pune în legătură două entități lingvistice: cea responsabilă de discursul de raportare și cea care produce discursul raportat. În mod tradițional, instanța de raportare are un simplu rol de ecou, deci o poziție
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
are un simplu rol de ecou, deci o poziție secundară față de enunțătorul discursului raportat; or, este ușor de observat faptul că, din punct de vedere enunțiativ, rolul principal îi revine vorbitorului-raportor, căci el produce un discurs într-o situație de enunțare precisă, care se referă la un alt discurs. Discursul de citare, lăsat în umbră de tradiție, este astfel revalorizat, trecînd în prim plan: rolul primordial îi revine vorbitorului raportor, care trimite, prin enunțarea sa, cu ajutorul unor structuri și strategii discursive
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
produce un discurs într-o situație de enunțare precisă, care se referă la un alt discurs. Discursul de citare, lăsat în umbră de tradiție, este astfel revalorizat, trecînd în prim plan: rolul primordial îi revine vorbitorului raportor, care trimite, prin enunțarea sa, cu ajutorul unor structuri și strategii discursive diverse, la un discurs străin, față de care adoptă atitudini diferite. Se depășește în mod natural chestiunea gradului de fidelitate a discursului raportat față de presupusul discurs originar, realitatea lingvistică fiind discursul de raportare produs
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]