KorAP: Find »[drukola/base=epistemic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 37 >

901 matches

Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688

principiul reprezentării, pe baza unor discursuri taumaturgice, acele soap box-uri "aducătoare de minuni", e chiar moartea concretă a omului în sens post-foucauldian. Reprezentarea, liderul și imaginea social-politică nu vor rezolva situațiile precare, desuveranizate politic și civic. Avem aceleași constituente epistemice și politice de care abuzează oamenii moderni, lăsând deoparte ideea că politica și democrația sunt complementare și presupun o participare activă a fiecărui om la îmbunătățirea acestora. Oricum, cultura umanistă e vitală pentru orice democrație. Politicienii și intelectualii români ar

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
putere prin actul desemnării este singura modalitate de a evita multiple probleme, dezvoltate de actul reprezentării: Ce anume se desemnează? Cum se desemnează? Problema acestui principiu al reprezentării politice este legată de un sistem de transferuri și de un mod epistemic prin care se exercită actul decizional și elaborarea unor legi stabile, eficiente și non-partinice. Cum "transferăm" puterea și cum este ea exercitată? Ce efecte dezvoltă în viața social-politică? Mitologia "postmodernului Foucault" și postmodernismul ca mitologie s-au format printr-o

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
multe altele, la care se adaugă ideosincrasiile sale, fac ca discursul foucauldian să fie greu de înțeles în profunzimea spuselor sale. Totuși Foucault a devenit un efect discursiv pentru lumea intelectuală de azi. Profesorul francez rămâne un reper (moral și epistemic!) pentru orice intelectual, indiferent de afinitatea sa ideologică. Folosirea conceptului "structură" în mai multe paragrafe din cărțile sale i-a adus reputația (falsă!) de filosof structuralist. Într-un e-mail, Hayden White argumenta că dacă Cuvintele și lucrurile (1966) și Arheologia

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
fi fost Foucault. În al doilea rând, "filosofia" și problematizările sale trec dincolo de subiect pentru a-l privi de sus, de la distanță, a-l prezenta într-un limbaj personalizant și inconfundabil, întemeiat de enunțuri de arhivă, enunțuri istorice. Această condiție epistemică a gândirii foucauldiene este absolut necesară pentru ca Foucault să-și dezvolte un discurs intențional și suveran asupra temelor/problemelor ce i-au reținut atenția. Nebunia Nebunia, tratată istoric și filosofic, este o primă temă care l-a adus pe Foucault

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
făcut posibilă o conștiință a nebuniei, iar aceasta însoțește "o anumită analiză a modernității"40. Astfel că, prin formarea conștiinței moderne despre nebunie se poate analiza... cum s-a dezvoltat Modernitatea. Cum stabilim o "conștiință a nebuniei"? Pe ce baze epistemice? În secolul al XIX-lea, regimul discursurilor despre nebunie s-a reorientat spre istorie: "va fi prin natura sa și în tot ceea ce o opune naturii, foarte aproape de istorie"41. În secolul al XIX-lea, nebunia a fost căutată îndeosebi

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
cu ochelarii unor "structuri binare"56 (adevăr/neadevăr; lume/fantasmă; ființă/non-ființă; zi/noapte etc.). Acest mod maniheist de a percepe lumea, prezent la oamenii moderni, l-aș include în mentalitatea arhaică din secolele XVII-XVIII; mentalitate ce are drept suport epistemic seriile antinomice ale doctrinelor religioase. Biblia și Coranul stau drept mărturii. La finalul acestor doctrine, care cred că dețin adevărul absolut, avem conflictele Islam-Occident. Nerațiunile clasice se află și într-un anume mod de a exercita puterea în societatea modernă

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
nu se exercită într-o singură direcție, de la elite la popor sau viceversa. Puterea reprezintă un proces circular, mutual și difuz, un proces imprevizibil prin care oamenii participă la viața social-politică. Autoritățile exercită putere doar acolo unde au un fond epistemic și moral. Această concepție despre putere nu înseamnă că factorii de intervenție politică nu încearcă să "colonizeze" puterea prin subordonarea puterilor și cunoașterilor civililor în scopurile lor. Acești factori politici sunt dominați de obsesia centrală a gândirii filosofice moderne deținerea

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
atunci când gânditorul de la Collège de France vedea în aceasta "puncte de conflict", "focare de instabilitate", "lupte și răsturnări temporare ale raporturilor de forțe". Cursul Trebuie să apărăm societatea (1975/76), o analiză a istoricismului politic modern, căruia îi atribuie virtuți epistemice în elaborarea istoriei ca disciplină, a venit în prelungirea cărții Surveiller et punir, ca o completare, de pe poziții non-marxiste, a analizelor sale despre putere. Ar fi de preferat ca puterea sau microputerea să se instituie în societate nu atât prin

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
statul lui Stalin, statul lui Hitler sau statul american postbelic) a devenit o mașină birocratizată și impersonală de strivit destine, de ucis oameni... Reformarea sa este inevitabilă, este inevitabilitatea istorică. Ideile pentru o societate progresistă și industrializată își găsesc împlinirea epistemică în Bentham și Comte. Formarea individului și societatea ca un mecanism perfect, deși sunt contrare ca esență epistemică, merg mână-în-mână cu ideologia politică și, practic, o creează în ambele ei antinomii: liberalismul și socialismul. Este societatea în care trăim, unde

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
strivit destine, de ucis oameni... Reformarea sa este inevitabilă, este inevitabilitatea istorică. Ideile pentru o societate progresistă și industrializată își găsesc împlinirea epistemică în Bentham și Comte. Formarea individului și societatea ca un mecanism perfect, deși sunt contrare ca esență epistemică, merg mână-în-mână cu ideologia politică și, practic, o creează în ambele ei antinomii: liberalismul și socialismul. Este societatea în care trăim, unde un ochi te vede fără ca tu să-l poți vedea sau să fii interesat de existența acestuia. Însă

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
nu atât împotriva statului și a ideii de stat, cât împotriva principiului reprezentării, a funcționalității sale în politica modernă de la 1600 până în prezent. Schimbarea regimului politic nu se face decât atunci când reprezentanții noștri (o formulă lipsită de fundament real și epistemic) devin nereprezentanții noștri, devin apărătorii intereselor lor personale și inițiatorii unor "legi" arbitrare, meschine. Societatea civilă și cu atât mai mult una globală s-a dezvoltat dincolo de acest principiu al liderilor și al reprezentării. Ea s-a format prin "mișcări

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
arbitrariul decizional al factorului politic. Să privim istoric la această societate cu și de civili. A existat o societate civilă în spațiul Creștinătății, acea societate a cărturarilor și a vorbitorilor de limbă latină, începând cu secolul al XVII-lea. Procesul epistemic și istoric al formării limbilor naționale "a parcelat" societas civilis latină 129 în grupuri umane cu limbi și culturi diferențiate ideologic, izolate național. Formarea statelor naționale și conturarea unei puteri-cunoaștere în Europa Occidentală au "descompus" societatea civilă latină a cărturarilor

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
în afara dogmelor Bisericii. Fără L. Valla, Machiavelli, Erasmus din Rotterdam sau Martin Luther nu am fi avut putere laică și cu atât mai puțin ideea unui stat politic ca reprezentant al întregii societăți. Această "putere laică", prin condițiile ei moderne (epistemice și social-politice), se manifestă în forme religioase de comportament politic și civic. Capul regelui, în mâna noastră, mai presupune altfel de cunoașteri, dincolo de un drept (penal) bazat pe dialectica permis-interzis, dincolo de utilizarea legii ca instrument de suveranitate sau de confiscare

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
azi și de mâine. Cultură scrisă, formarea ideologiilor, individualizare modernă, discurs, adevăr și piață a ideilor Acest ochi care vorbește ar fi servitorul lucrurilor și stăpânul adevărului. Michel Foucault, 1963 Cultura scrisă modernă a implicat două mari fenomene sociale și epistemice: 1) formarea ideologiilor; 2) inventarea ideii de progres social, cultural, economic. Din secolul al XVIII-lea, avem noi grupuri umane privilegiate (elitele, intelectualii puterii politice) care inventează și dețin o cunoaștere ca o strategie, o luptă în scopul dominației și

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
de discurs, de putere. Strategiile sunt tactici de luptă în interiorul societății de discurs moderne. Disciplinarea gândirii și a cunoașterii s-a făcut prin intermediul intelectualilor, o categorie socio-profesională de dată recentă. Prin instituirea unei discipline a fost posibil discursul oficial, autorizat epistemic despre tot ceea ce mișcă într-o societate. Specializările și specialiștii sunt efecte ale cunoașterii-putere din societățile noastre. Avem specialiști în cele mai mărunte și insignifiante domenii ale cunoașterii umane. Evident că aceștia sunt controlați de autorități social-politice, iar cunoașterea lor

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
disprețuiește cultura, ignoră tot ceea ce îl critică. Politizarea umanului s-a făcut prin instituirea unor norme și reguli ale lui cum anume trebuie să se cunoască. Numai în această direcție au apărut ceea ce Foucault numea cunoașteri aservite, descalificate istoric și epistemic, cunoașteri lacunare, insuficient întemeiate, încorporate controlului politic. Statul politic și ai lui intelectuali ne învață cum să cunoaștem. Oricum posibilitățile de cunoaștere (istorică) merg într-o singură direcție, trasată de Chronos, aceea a Ireversibilității acțiunilor, faptelor umane și istorice. Disciplinarea

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
moderne s-a făcut prin norme și reguli de cunoaștere și "de etică". Această pozitivitate stă la originea elaborării doctrinelor, a ideologiilor. Formarea științelor umane moderne este inextricabil legată de ideologii și de transformarea limbajului în reprezentare-în-sine. Prin aceste procese epistemice, socio-umanele noastre sunt animate de o conștiință a reprezentării, fie ea lingvistică sau plastică, fără de care existența lor nu ar fi posibilă. A spune și a desena nu se pot realiza decât prin actul reprezentării. Însă "animația" folosirii reprezentării (lingvistice

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
cele două reprezentări (lingvistică și plastică), aflate într-o poziție de hegemonie cu o evidență dată, cu o realitate ce se obiectivează pe ea însăși. Realitatea obiectivă a discursului pozitivist, a gândirii lui Einstein a fost posibilă prin acest proces epistemic, unde reprezentarea lucrurilor ocupă o suverană poziție în raport cu datul istoric. Funcțiile creației originale, autentice se bazează pe această reprezentare care se distinge prin ea însăși. Individul modern și-a creat o identitate pe baza reprezentării sale despre lume, viață, societate

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
au fost preocupați de întrebări: Ce sunt reprezentările? Ce funcție au reprezentările în organizarea cunoașterii? Teoria reprezentării ar fi de dorit să țină cont de cele două tipuri esențiale de reprezentări: 1) plastică, specifică artelor figurative, ce are drept fundament epistemic asemănarea; 2) lingvistică, specifică limbajelor, discursurilor, textelor, ce se instituie prin diferență. Dacă în artă sau în teoria artei reprezentarea plastică este preocupată de seriile de corespondențe care se pot stabili între figuri și între tehnici de figurare, în domeniile

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
până în secolul al XVI-lea a spune era în continuarea lui a privi, din acel moment avem o impenetrabilă distanță dintre ceea ce se spune și ceea ce se vede, dintre vizual și oral/scris. Începând cu secolul al XVII-lea, raporturile epistemice dintre a vedea și a spune s-au sofisticat. Convenționalismul și abstracționismul gândirii moderne se află în acest joc clar-obscur între vizual-reprezentare-spus. Limbajul ca diferență a așezat tot felul de convenții între ceea ce se spune și posibilitățile obiective ale exteriorului

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
cu o evidență istorică și aplică tot felul de raționamente, argumente, judecăți de valoare, decupate dintr-o gândire tehnică, abstractă, de sorginte fizico-matematică, la ingerințele imediatului, ele sunt într-o falsitate a gândirii și nu au nici un fundament logic și epistemic. A gândi cu istoria este prima condiție pentru altfel de gândiri. Cum se poate întemeia o analiză anistorică pe o problematică istorică? Cum poți înțelege anistoric fenomene și activități complexe din istoria omenirii, ideologii precum liberalismul și socialismul? Reprezentarea limbajului

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
călugării-cărturari de la Port-Royal pe baza raționamentelor din matematică, conferindu-le astfel valoare de metodă universală. În opinia lui Foucault, relația de reprezentare și de semnificare a limbajului cu lucrurile a fost readusă în atenție de către literatura secolului al XIX-lea180, mutație epistemică ce a făcut posibilă întemeierea semioticii de către Saussure. Ar fi bine să înțelegem reprezentarea nu ca pe un produs original picat din Ceruri, ci ca pe o serie de condiții (epistemice, sociale, politice, istorice, personale) în care "autorul" este prins

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
readusă în atenție de către literatura secolului al XIX-lea180, mutație epistemică ce a făcut posibilă întemeierea semioticii de către Saussure. Ar fi bine să înțelegem reprezentarea nu ca pe un produs original picat din Ceruri, ci ca pe o serie de condiții (epistemice, sociale, politice, istorice, personale) în care "autorul" este prins între ele. Toată această "prindere între condiții", deopotrivă personale și social-politice, creează reprezentarea ca originalitate și ca posibilitate multiplă de a spune/ arăta. Reprezentările și orice posibile reprezentări se află în

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
1971), unde încearcă o răsturnare a ceea ce s-a înțeles până atunci prin genealogie și istorie. Foucault a văzut în genealogie o opoziție față de origine; opoziție în raport cu desfășurarea metaistorică "a unor semnificații ideale și a teleologiilor nesfârșite"197. Din perspectivă epistemică, istoria pentru Foucault este un dincolo de Weltanschaaung-ul german, dincolo de Curte și de elogiul adus mai marilor zilei, dincolo de cultul sacrosant și intolerant al puterii politice, dincolo de predispoziția istoricilor Analelor de a respinge evenimentul 198. Războiul lui Foucault se îndreaptă spre

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
Istorie devenită "știința remediilor și a diagnosticelor"; istorie ce așează fiecare lucru și acțiune umană într-o ordine impersonală și implacabilă. Este o istorie bazată pe perspectivă; trăiește în prezent, dar privește spre viitor. Istoria efectivă presupune o triplă întemeiere epistemică: 1) istorie-reminiscență; 2) istorie-continuitate (aici Foucault a rupt-o cu o întreagă percepție a mediei, care vedea în el un istoric al discontinuului); 3) istorie-cunoaștere. O istorie îndreptată împotriva concepției tradiționale despre memorie; o istorie ce pune în practică "o

Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]