1,539 matches
-
poetice sunt acele cuvinte care pot reproduce "acea imagine materială" din care s-au născut. Titu Maiorescu a identificat patru mijloace prin care poetul reușește să sensibilizeze: 1. alegerea cuvântului celui mai puțin abstract; 2. utilizarea adjectivelor, a adverbelor, a "epitetelor ornante" (care determină cuvântul, îi limitează gradul de abstracțiune); 3. personificarea "obiectelor nemișcătoare sau prea abstracte" și a calităților și acțiunilor; 4. să se folosească, în special: "comparațiunea, metafora, tropul în genere". b. Condiția ideală a poeziei vizează ideile care
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
despre formele vieții contemporane; despre cărți reprezentative în istorie; despre literaturile romanice etc. Când ucigașii săi l-au smuls de la masa de lucru, N. Iorga tocmai scria Istoriologie umană, din care nu apucase a pune pe hârtie decât puține capitole. Epitetul umană din sinteza proiectată se cuvine reținut, în ciuda caracterului său oarecum pleonastic, deoarece e semnificativ pentru concepția marelui istoric despre aventura cronotopică a omenirii. Istoria îi apărea ca o tragedie, în care scenele descriu "evenimente" și confruntă personaje, iar actele
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
pe cel dintâi melancolic în personajul Belerofon spune Pascal Quignard: "Urât de zei, întotdeauna singur, el rătăcea prin șesul Aleison, cu inima distrusă de tristețe, ferindu-se din calea oamenilor (Iliada, VI, 200). Thymon katedon mâncându-i inima, zice Homer. Epitetul homeric descrie magnific melancolia: autofagia corpului cu ajutorul sufletului. Nefericitul este un Narcis devorat de propria imagine"1. Faptul că exist eu dovedește că lumea nu are nici un sens, scrie Cioran în Pe culmile disperării. El nu poate găsi nici o rațiune
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
le încredința, a medita la acestea și a le transmite altora. Astfel, forma însăși a vorbirii Sfântului Ioan Hrisostom a putut ajunge până la noi și putem oarecum să regăsim căldura acestui cuvânt care curgea ca un râu ce împletea cuvintele, epitetele, comparațiile, un val de gânduri bogate și emoții<footnote Bruno H. Vandenberghe, op. cit., pp. 15, 63. footnote>. Toate aceste discursuri sunt scrise într un limbaj dulce și armonios, abundând de metafore, uneori cam lungi, cu multe divagații, dar întotdeauna fiind
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
exponent. „Incepând de la Maiorescu - constata Mircea Scarlat - privirea lui Creangă ca exponent s-a impus ca un loc comun, reluat de toți exegeții ulteriori. Pare paradoxal, dar criticul care nu i-a dedicat humuleșteanului nici un studiu special, ci doar unele epitete și citări elogioase, a impus clișeul cel mai viabil în exegeza lui Creangă―. Intr-adevăr, argumentează eseistul, Maiorescu care îl citează pe creatorul nemuritoarelor povești de unsprezece ori, dar niciodată nu-l comentează. Ceea ce șefului Junimii i-a fost suficient
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
le încredința, a medita la acestea și a le transmite altora. Astfel, forma însăși a vorbirii Sfântului Ioan Hrisostom a putut ajunge până la noi și putem oarecum să regăsim căldura acestui cuvânt care curgea ca un râu ce împletea cuvintele, epitetele, comparațiile, un val de gânduri bogate și emoții<footnote Bruno H. Vandenberghe, op. cit., pp. 15, 63. footnote>. Toate aceste discursuri sunt scrise într un limbaj dulce și armonios, abundând de metafore, uneori cam lungi, cu multe divagații, dar întotdeauna fiind
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
și care nu este în nici o altă parte mai bine definită decît o face simbolul "încarnării" din Noul Testament. După depășirea acestei faze, următoarea este desăvîrșirea traducerii formei celei mai evoluate a simbolului divinității și analiza detaliată a simbolului "Dumnezeului unic". Epitetul "unic" nu este înțeles într-o măsură suficient de mare, dacă nu vedem în el decît un mijloc destinat exprimării opoziției față de divinitățile multiple. Sintagma "unic" are două semnificații. Una dintre ele este "Unul", din care derivă orice multiplicitate aparentă
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
recordul de distanță, în zbor. Inconștientul creator al autorului lucrează după o logică specifică, aerul și dorința de a zbura fiind voluptăți ale libertății și, în subsidiar, ale mișcării și sexualității: "Trebuie oare să subliniem faptul că în imperiul imaginației epitetul cel mai apropiat de substantivul aer este epitetul liber? Aerul natural este aerul liber. Va trebui deci să fim de două ori mai prudenți în fața unei eliberări rău trăite, în fața unei adeziuni prea prompte la lecțiile aerului liber, ale mișcării
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
autorului lucrează după o logică specifică, aerul și dorința de a zbura fiind voluptăți ale libertății și, în subsidiar, ale mișcării și sexualității: "Trebuie oare să subliniem faptul că în imperiul imaginației epitetul cel mai apropiat de substantivul aer este epitetul liber? Aerul natural este aerul liber. Va trebui deci să fim de două ori mai prudenți în fața unei eliberări rău trăite, în fața unei adeziuni prea prompte la lecțiile aerului liber, ale mișcării aeriene eliberatoare."35 (s. a.) Sexualitatea (care include și
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
în calitate de imagine interioară, deosebită de realitatea senzorială. De regulă, îi lipsește orice proiecție în spațiu, cu toate că în cazuri excepționale poate să apară cumva din afară."41 Imaginea interioară ar traduce tocmai acei "...ochi halucinați și mistuiți lăuntric", din poezia Ideea, epitetul "halucinați"" neavând nimic în comun cu o metarealitate, ci cu rezultanta cunoașterii în absolut ("căci am văzut idei"). Inadecvarea imaginarului la un spațiu bine definit se poate demonstra în următoarea secvență: "Altădată mă adânceam în cercetarea motivelor, cum ai căuta
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
fie protejată și înfrumusețată de un văl fermecat, probabil ( și ) rezultatul unei amintiri a amnioticului securizant. Opera, pentru a fi mai conciși, se cuvine protejată și înfrumusețată prin ceva exterior, adică tocmai prin natură. Fiindcă natura, în literatură, înseamnă descriere, epitet, metaforă, comparație, așadar acele elemente de înfrumusețare prin care scriitorul exprimă o stare de beatitudine și recunoștință tardivă față de Mamă. În contextul literaturii române, exemplul cel mai elocvent și de necontestat este M. Sadoveanu. Mai mult decât iubire, a avut
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
finețea malițioasa și arta replicii. Paul de Kock da o definiție concisa și comuna a Parizienei din perioada cercetată: "une femme réellement belle, riche, élégante et spirituelle est Parisienne" [p.IX]. Fiind de acord, în principiu, cu fiecare dintre aceste epitete, vom observa, la o analiză mai atentă a componentelor acestei formule, relativitatea lor, în pofida adverbului cu semnificație categorica réellement. În ciuda atașamentului realiștilor și naturaliștilor, portretul Parizienelor în românul secolului al XIX-lea nu insistă asupra prozopografiei; el este, de regulă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
a crea alăturări surprinzătoare de termeni, transferuri neașteptate de sens, de a utiliza expresii îndrăznețe, de a fauri acele structuri asemănătoare cu cele numite de Giacomo Leopardi, cu mai bine de un secol înainte, "ardiri". Spre deosebire de alte figuri de stil, epitete, propoziții, metafore acestea, precizează Leopardi, nu sunt adesea decât o bună utilizare a elementului vag (...). Că în pasajul în care Horațiu numește necesitatea mâna de bronz, exprimând în mod vag, mobil, fermecător o idee clară, găsind acest epitet că printr-
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de stil, epitete, propoziții, metafore acestea, precizează Leopardi, nu sunt adesea decât o bună utilizare a elementului vag (...). Că în pasajul în care Horațiu numește necesitatea mâna de bronz, exprimând în mod vag, mobil, fermecător o idee clară, găsind acest epitet că printr-o întâmplare.269 O expresie poetica așadar poate fi vagă / frumoasă prin naturalețea, spontaneitatea și noutatea apropierii dintre constituenți. Multe imagini, precizează același poet (Zibaldone, 2055), pot fi cuprinse într-o unică, scurtă expresie sau într-un cuvânt
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
priceperea creatorului de a fauri asemănări: Capacitatea și inspirația de a crea asemănări sunt atribute ale adevăratului poet. Abilitatea remarcabilă de a întrezări similitudini și relații între lucruri fundamental opuse se concretizează în imagini noi și puternice bazate pe comparații, epitete și metafore originale. Cuvintele funcționează grație capacității lor de disociere și asociere. Una din figurile sintactice care mizează concomitent pe distanță și pe apropierea dintre cuvinte este, fără doar și poate, ingambamentul, recurent atât în Canturile lui Leopardi, cât și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poate, ingambamentul, recurent atât în Canturile lui Leopardi, cât și în volumele lui Quasimodo. Analiza din rândurile următoare îi este dedicată și este urmată de o privire mai atentă asupra alăturărilor îndrăznețe, frapante, indiferent dacă acestea iau formă metaforei, a epitetului sau a oximoronului. Quasimodo separă cuvintele de contextul lor prin veritabile pauze ritmice: o oboseală se cuibărește / în mine (În străvechea lumină a mareelor); Ceasul bătea pe cel din urmă / liman al Europei, insistent (Într-un oraș îndepărtat); Sunetul n-
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Întreruperea acestuia este strâns legată de tonul nemângâiat din versurile finale. Coordonatele geometrice trasate de poet transmit stabilitate și ciclicitate: mișcarea ascendentă dată de verbul inițial mă ridic, interpretabila că avânt al vieții și inspirației, este întreruptă și inversata de epitetul (țării) îngropate, viziune tranșantă ce retează curgerea vieții printr-o nouă linie verticală, de data aceasta descendentă. Schematismul și concentrarea austera a ideilor anunță parcă intensitatea versurilor din Și pe data e seară.289 Nașterea într-o realitate a durerii
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de trezire la realitatea durerii: Necunoscut mă trezești / la viață pământeasca. Adjectivul ignoto, pus în valoare prin plasarea în poziție inițială de vers, marchează, în aceast fragment concluziv, interiorizarea stării nocturne. El amintește de modalitatea în care Leopardi folosea același epitet pentru a descrie, în tonuri mai puțin reflexive, începutul unui arc temporal, anume viața omului pe pamant: necunoscută / Pace domnea (Imn Patriarhilor, vv. 31-32). În înșiruirea endecasilabilor albi preferați de romantic pentru cantul mai sus menționat, ce are cadențe de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
vocea antică aparține părinților spirituali ai patriei 319, chipuri ideale ale glorioaselor vremuri apuse, a căror tăcere din prezent este relevanță pentru starea de decădere. Pentru a descrie inerția, plictisul și degradarea generalizată a valorilor din lumea contemporană Leopardi folosește epitetul brutto silenzio tăcerea urâtă. La polul opus, trecutul stă sub semnul energiei, al inteligenței și activității umane fecunde: În arenă / s-a coborât el singur, căci să zacă / atâta tot știu ceilalți și să tacă (Către Angelo Mai, vv. 163-165
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
substantivelor affetto, errore, mare, luce și via.340 Învăluit în tonul declamativ al versurilor cu tentă patriotică, regăsim termenul amintit în La monumentul lui Dante, unde autorul alege formă de plural: venti. Pluralul, folosit de Leopardi și în alte poezii (epitetele interminati spazi și sovrumani silenzi din Infinitul) este un procedeu al poeticii cuvântului vag, formulate în Zibaldone și aplicate în versuri. Venti prin impresia nedefinita și vastă pe care o trezește în cititor se numără printre cuvintele vagi destinate să
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
viziuni impregnate de tristețe, în care apare formă de plural că într-un ecou al poeticii leopardiene a cuvântului vag. În alte versuri vântul și coardele de chitare adâncesc starea de depresie amplificata și de peisajele autumnale întunecate dominate de epitetul grigio. Aceste motive caracteristice pentru sicilian fac parte dintr-un univers foarte personal, făurit exclusiv în propriul laborator de creație fără contribuția lui Leopardi. La polul opus se află imaginile ce amintesc de versurile din Canturi, detaliate în rândurile următoare
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
lumii, deopotrivă interioare și exterioare: O, milostiva moarte, / n-atinge ceasul ce bate pe peretele bucătăriei, / copilăria-mi toată a curs pe-al / cadranului smalt, pe-acele flori pictate: / n-atinge mâinile, nici inima bătrânilor (Scrisoare mamei, trad. MB) unde epitetul artificial gentile-milostivă contrastează cu forța distrugătoare a trecerii timpului.377 Mai pregnanta în poeziile scrise de laureatul Nobel înainte de anul 1945 este prezentă morții, nu ca punct final, ci, prin fragmentarea conceptului, ca moment de-a lungul curgerii clipelor. Inclusă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
torre antică) din care se auzea sunetul ce alină singurătatea tânărului Giacomo sunt spații ale fericirii și iluziilor apuse. La Quasimodo trecutul personal se contopește cu miturile Siciliei: suflet străvechi, scoici antice, grote antice, antică mare, străvechi locuitor al insulei, epitet ce se referă la Polifem, alter-ego al poetului.512 Același adjectiv contribuie la conturarea insulei mitice, unde fiecare apariție capătă o aură de sacralitate și unde omul poate trăi împăcat. Quasimodo încearcă să regăsească dimensiunea fericirii proiectând în mit geografia
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
34-35).516 Strigatul anticilor, manifestare a a durerii sau a preaplinului de energie îi amintește lui Quasimodo de violență instinctelor primare, de naturalețea, simplitatea și spontaneitatea celor din vechime. Trecutul este readus în prezent și prin imaginea auditiva: vocea antică. Epitetele în oglindă: antică voce (Quasimodo) voce antică (Leopardi) constituie o dovadă suplimentară și o confirmare a ascendentei leopardiene a acestei sintagme utilizate de autorul sicilian. Versurile E mut străvechiul glas / ecouri efemere aud (Insula lui Ulise, trad. MB) transmit întreruperea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
veacuri în șir? (Către Angelo Mai, vv. 5-8) se află la polul opus, indicând cu claritate revigorarea mesajului anticilor prin descoperirea manuscriselor Republicii de Cicero de către filologul Angelo Mai. Privite cu atenție, versurile quasimodiene citate dezvăluie și faptul că, alături de epitetul amintit, forma verbală odo amintește, de asemenea, de Canturi: aud sunet de arme, aud foșetul, aud din strada cantul singuratic, spre glasul tău îmi aținteam auzul, fiind un indiciual sensibilității ambilor pentru imaginile auditive.517 Analiza semnificației și aparițiilor adjectivului
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]