1,047 matches
-
strică atmosfera întregului: una de patimă înfierbîntată, imposibil de dominat, ajunsă la limita iraționalului. Caz rar, aci, „satanic” nu inspiră aversiune ori teamă. Dimpotrivă, e foarte bine găsit pentru a vorbi despre lucruri naturale fără să roșești, ori a le exalta prefăcîndu-te că le condamni. „Transformism” într-una din „Bucățile de noapte”, Bacovia scrie: „Depărtările profilau o civilizație ca o siluetă dărîmată, pămîntul aștepta un nou transformism, și eram [naratorul și o femeie - n. m.] ultimii oameni peste aceste valuri...” 1
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
clienți. Bacovia folosește despre Eminescu vorbe măritoare. Recurge (fapt ce, cînd admirăm ceva sau pe cineva, ni se întîmplă tuturor), la formule de împrumut: „Ecce homo”, prin care îi evocă suferința și „Era odată un prinț vestit...”, prin care îi exaltă frumusețea. Astfel, îi vine mai ușor să marcheze asemănarea sa (psihică) și diferența (fizică) de cel situat deja în legendă. Pentru că în epocă exista titlul de „prințul poeților”, putem, desigur, să ne întrebăm dacă autorul Plumbului s-a gîndit la
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
din contra: dacă ei erau gravi, noi înclinăm spre amuzament. Larii și penații lor nu sînt decît rareori larii și penații noștri. Se întîmplă și să ne întoarcem la ceea ce ei au admirat, dar și atunci o facem diferit, fie exaltînd, fie denigrînd. Contemporan cu Petică și Șt. O. Iosif, Bacovia îi anticipează pe Emil Cioran și Eugen Ionescu. Ca și aceștia, nu reușea să se prindă de „ceva stabil”. Ca și aceștia, nu putea să se uite pe sine. Dacă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
poetice, Detectivul Arthur și Julien Ospitalierul, deveniți actanți de prim-plan în Detectivul Arthur (Editura Cartea Românească, București, 1970) și Julien Ospitalierul (Editura Cartea Românească, București, 1974), deși vor apărea și în alte cărți ale lui Emil Brumaru. Detectivul Arthur exaltă miracolele adăpostite în ființele inocente, obiectele aparent insignifiante și în microcosmosul din imediata apropiere a spațiului domestic în care își duce veacul, afișând o superbă, suverană ignoranță față de prezentul agrest. Regimul lui firesc este fantazarea estetă sau anamneza rafinată, pe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sau alte elemente peritextuale (precum motto-ul din Marguerite Yourcenar care deschide volumul Plimbarea prin flăcări: "Acest om beat de refuz/ s-a aruncat în flăcări/ ca un amant în mijlocul patului"). Dar mai ales textele poetice propriu-zise, în care se exaltă adesea respingerea, atitudinea anti, în răspăr, în pofida ordinii prestabilite a lucrurilor de tot felul, inclusiv poetice. Sigur, această atitudine se revendică de la generația "Albatros", înainte de a putea părea apanajul uneia dintre direcțiile optzeciste, la care poetul se afiliază, la drept
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cele mai contradictorii. Din nou legenda napoleoniană este referința cea mai semnificativă 22. In funcție de timp și de spațiu, Napoleon Bonaparte a încarnat în același timp ordinea și aventura, mesianismul revoluționar în desfășurare și principiul autorității restaurate. El a fost exaltat de unii ca simbol al epopeii războinice și salutat de alții ca garant al asigurării unui viitor pașnic. Nietzsche 1-a admirat ca pe un erou tragic; Béranger a cîntat stăpînul apropiat, prieten al celor umili și nevoiași, bărbat între
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
sub cele mai diferite forme, tema esențială rămîne aceeași: istoria omului înțeleasă ca un proces de irevocabilă decadență. "Totul degenerează în mîinile omului". Printr-un același demers, omul se degradează, se pierde și se erijează în ființă istorică. Ceea ce atîția exaltă prin termenul de progres nu poate fi înțeles decît ca o dovadă în plus a corupției. "Fierul și grîul, scrie Rousseau, au civilizat omul și au pierdut speța umană". Îndepărtîndu-se din ce în ce mai mult de starea de natură, omul nu numai că
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
acele virtuți ale curajului și fidelității, ale goliciunii, ale loialității și pietății, inspirate de modelul antic și predicate de o etică iacobină, să fie aceleași pe care, după cîțiva ani, dar într-un alt context ideologic și afectiv, le vor exalta și susținătorii unei vechi Frânte regale, patriarhale și creștine 50. Elementele de decor oferite de istorie sînt, în mod evident, sensibil modificate. Togilor drapate, ordinii stricte a templelor, coloanelor și peristilurilor le-au succedat grația decupată din miraculosul medieval, dantela
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
decisivă de a fi în totală contradicție cu ceea ce se consideră că este ideologia ce domină indiscutabil acea epocă. Nu putem insista asupra acestui hiatus. Chiar în momentul în care un puternic curent de opinie enciclopediștii, economiștii, însăși administrația regală exaltă dezvoltarea forțelor de producție, făcînd eforturi să încurajeze capacitățile novatoare ale muncii, înmulțirea manufacturilor, progresul "artelor mecanice" chiar în acest moment este refuzată orice formă de economie modernă. Anatema este aruncată asupra activităților comerciale, asupra "cîștigurilor murdare" ale negoțului, peste
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
poate refugia: domeniul esteticului. Iată, în acest sens, un fapt care spune mult: în timp ce bisericile refuză cu încăpățînare să piardă ceea ce este miraculos, ceea ce ține de o străveche realitate legendară, ilustrațiile publicitare mobilizează tensiunile din visele unei întregi societăți, îi exaltă fantasmele, îi oferă forme, semne și simboluri noi. E adevărat totuși că, desprinsă din acel plan ascuns al adevăratei transcendențe, lipsindu-i dimensiunea sacrului, puterea socială are tendința de a se defini de-acum înainte numai pe baza criteriilor eficienței
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
și civismul altora. Rareori se întâmplă ca ambele motivații să se suprapună în angajamentul social. Timpul, I, 23 (16-22 ianuarie 1990), p. 1, 7 A PATRA PUTERE Produs al lumii moderne, presa joacă azi un rol pe care politologii îl exaltă pe drept cuvânt. O anume dinamică a puterilor, menită să asigure echilibrul social, reclamă prezența acestui factor. Ideea de bază pe care se sprijină societatea modernă e desigur aceea care, stipulând separația puterilor în stat, previne posibilitatea de a se
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
evocă apoi Continuitatea spiritului românesc în Basarabia, salutând în expresie memorabilă hotărârea Sfatului Țării de la 27 martie 1918. Pe linia recuperărilor întâmplate atunci se ocupa și de Învierea lui Ștefan cel Mare (1920). Asemenea lui Eminescu, marele istoric înțelegea să exalte amintitul simbol al unității românești, în care se vedea nu numai problema de graniță. Timp de alte două decenii, cât a mai trăit Iorga, asistăm la numeroase inițiative ce fac din el un campion redutabil al luptei naționale. Nu le
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
fost omis, acel rezumat al lecției inaugurale din 1933, tipărit la vremea respectivă sub titlul: Ce istorie contemporană se face. I s-a părut editoarei excesiv de polemic? În adevăr, N. Iorga punea în cauză, acolo, istoria de tip reducționist care exaltă fenomenul revoluționar, uitând că adevărata dezvoltare a omenirii e mult mai complexă și că limitând istoria la o serie de revoluții se înlocuiește de fapt "eroul de cugetare și muncă prin eroul de agitație și revoltă". Ideologi găunoși, agitatori interesați
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
iată ce vedea istoricul nostru în revoluția de la 1789. Filosofia acesteia îi părea suspectă, "contractul social" o aberație. Nimeni n-a vestejit cu mai multă forță voluntarismul politic "stearpa ciocnire a silogismelor și urletul prelung al invidiei populare", pentru a exalta numai ceea ce este "creațiunea umană" ca atare. Istoria nu e reductibilă la document și spectacol, căci ea trebuie să formeze mereu pe om, să pună în valoare umanitatea din noi. La un pas de bicentenarul Revoluției franceze și în timp ce Europa de est
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
e privită cu un respect superstițios. Utopia comunistă nu cutează, aici, a-și nega deschis fondatorii. Cartea lui Eidelman începe, în consecință, cu un citat în care Lenin glorifică isprava revoluționarilor de la 1789 și cu încă unul în care Herzen exaltă "sfânta nerăbdare" produsă atunci. Cum a primit Rusia mesajul Revoluției? Ca să ne lămurească, autorul evocă impresiile consemnate de tânărul N. Karamazin, la Paris, în primăvara anului 1790. Nimic mai instructiv decât să privești un mare eveniment istoric cu ochii unui
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
declarat) Istoria... nu e străină de construcțiile lui G. Călinescu, în primul rând, ale lui N. Iorga, Ovid Densusianu, N. Cartojan, Șt. Ciobanu, D. Popovici, dar nici de un anume spirit al epocii în care a fost scrisă și care exalta, propagandistic, ideea națională, actualizând istoria nu o dată abuziv (de exemplu, capitolul Mihai Viteazul în cultura română). Fiind vorba mai ales de o istorie a ideologiei culturale și literare, decalajele cantitative dintre capitole devin explicabile. I. Budai-Deleanu, Costache Conachi, I. Heliade-Rădulescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287654_a_288983]
-
sunt cele pe care conducătorul le fixează prin propria-i autoritate, în virtutea a ceea ce crede el că este vocația sa; el își trage legitimitatea din propriul fond, independent de orice criteriu exterior [...]. Smulge oamenii din rutina și plictiseala vieții cotidiene exaltând aspectele iraționale ale vieții [...]. Noțiunea charismatică este, în fiecare clipă, propria-i "epifanie"". Julien Freund, Sociologie de Max Weber, PUF, Paris, 1983, pp. 203-205. • Banalizarea charismei Sociologia religioasă a lui Weber descrie trecerea de la charisma magicienilor și profeților la funcțiile
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
se situează publicitatea oblică a paradoxului, jocului, imaginației, acuzată de intelectualism (cf. Ph. Michel pentru care meseria de publicitar înseamnă "fabricarea diferenței într-o societate monotonă în sensul literal al cuvîntului" apud J.M. Floch, 1995: 197). Hedonismul și narcisismul postmodern exaltă într-o formă perenă publicitatea mitică resursele marilor simboluri universale (Cleopatra, Far Westul, Leonardo da Vinci). Așa cum în literatură există structuri narative preprogramate de tipuri caracteriale (tiranul, arivistul, tînărul prinț), dar și texte care construiesc progresiv inferențial eroii (eroii lui
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
Introducțiune“ - Dacia lite rară, 1840) pledează pentru crearea unei literaturi cu specific național, inspirată din istoria na țională, folclorul românesc, frumusețea naturii Țărilor Române. Etapele roman tismului românesc sunt: - Romantismul pașoptist (1830-1866) este „vizionar și apocaliptic cu Heliade, mesianic și exaltat cu literatura de exil a pașoptismului, epic și solar cu Alecsandri, declamator și gotic cu Bolintineanu, dezamăgit și fantastic cu pașoptiștii, titanic și sar castic cu Hasdeu“ (Paul Cornea). Această primă etapă, care are ca element de specifi citate și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
departe de a poseda o valoare personală și absolută. relevă din contra teorii care le depășesc și în funcție de care trebuie să le regîndim și să le reformulăm. Pe scurt, a face din psihologie o știință naturală nu înseamnă să o exaltăm, ci să-i depreciem autoritatea... Ignorăm pînă și termenii între care legile fundamentale pe care nu le avem ar trebui să stabilească relații. Este oare vorba despre o știință? Nu ne rămîne decît speranța într-un răspuns afirmativ. Nu posedăm
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
SUBCONȘTIENTUL este o funcție imaginativă și simbolică. Raporturile sale cu supraconștientul și el o funcție simbolizantă impun o evoluție detaliată în scopul ajungerii la înțelegerea naturii funcționării supraconștientului. Funcționarea subconștientului exprimă dorințele contrarii realității (dat fiind faptul că sînt imaginativ exaltate), care, din această cauză, nu pot fi satisfăcute prin intermediul replicii organice automate a inconștientului și cărora, în plus, conștientul refuză să le împrumute capacitatea lui de realizare logică. Fiind imaginativ exaltate, aceste dorințe materiale sau sexuale nu mai pot fi
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
nu este însă decît un mijloc de localizare a intențiilor motivante, în măsura în care acestea evită controlul conștient: fantasmele rătăcirii, iluziile pseudo-consolatoare, care, refulate datorită faptului că sînt supraîncărcate cu culpabilitate, reclamă obsesiv satisfacerea lor ireală, căutată în jocurile vane ale imaginației exaltate patologic. Este oare simbolul lui "Dumnezeu", așa cum pretinde Freud, un produs al refulării, al unei imaginații patologice, o iluzie pesudo-consolatoare? Luarea unei poziții față de concepțiile freudiene asupra funcționării intime a psihicului și chiar menționarea criticii sale la adresa imaginii lui, "Dumnezeu
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
a trecutului spre viitor, imaginativ încărcat de o așteptare plină de neliniște. (Referindu-ne la aspectul mitic: temporalul, principiu al neliniștii). Datorită faptului că trecutul și viitorul nu există inițial decît în re-reprezentarea imaginativă, neliniștea așteptării este pasibilă să se exalte imaginativ și să se agraveze, devenind angoasă și spaimă, adesea exaltate din punct de vedere psihologic în meditații supraexcitante. Acestui aspect dăunător al exaltării îi corespunde totuși un remediu imanent. Sub forma ei firească și nu exaltată patologic, imaginația poate
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
neliniște. (Referindu-ne la aspectul mitic: temporalul, principiu al neliniștii). Datorită faptului că trecutul și viitorul nu există inițial decît în re-reprezentarea imaginativă, neliniștea așteptării este pasibilă să se exalte imaginativ și să se agraveze, devenind angoasă și spaimă, adesea exaltate din punct de vedere psihologic în meditații supraexcitante. Acestui aspect dăunător al exaltării îi corespunde totuși un remediu imanent. Sub forma ei firească și nu exaltată patologic, imaginația poate chiar trage din trecut învățăminte proiectate în viitor sub formă de
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
pasibilă să se exalte imaginativ și să se agraveze, devenind angoasă și spaimă, adesea exaltate din punct de vedere psihologic în meditații supraexcitante. Acestui aspect dăunător al exaltării îi corespunde totuși un remediu imanent. Sub forma ei firească și nu exaltată patologic, imaginația poate chiar trage din trecut învățăminte proiectate în viitor sub formă de planuri raționale, utilizînd prezentul ca să ajungă pe baza cauzelor trecute la efecte viitoare previzibile și controlabile, în loc să se exalte, imaginația se transformă în inteligență prevăzătoare în măsura în care
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]