1,082 matches
-
hărți. Ocolind cu iscusință acest tir de erudiție ce risca să îl atingă, Milou lătra, pe jumătate bucuros, pe jumătate melancolic. Cu paharul de whisky în mână, Haddock urmărea fascinat această suită de acrobații ale lui Tintin. Și doar câteva exclamații modeste, în care se mai puteau ghici urmele ectoplasmelor atât de dragi căpitanului, trădau uimirea care îl copleșea. De sus, de pe scară, ca un matelot ce a descoperit pământul după ani de căutare, Tintin striga fericit, având în mâini o
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
zveltă, cunoscută, se ivi în prag și zise: - Oh, Dumnezeule, tu ești?! Erau exact aceleași cuvinte pe care le-ar fi rostit probabil Gosseyn, în aceeași situație. Dar tonul lui ar fi fost de ușurare. Pentru că individul care scoase acea exclamație fusese identificat de memoria Gosseyn ca fiind proprietarul cabanei: Dan Lyttle, în persoană. Paznicul care intrase în camera de hotel a lui Gosseyn Doi - și-i salvase viața. Fața o avea la fel de slabă ca atunci. Dar părea mai matur decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
vorbă? întrebă el, sau - către Gosseyn - ai nevoie de ajutorul meu? Gosseyn zâmbi. - Încă nu, Enin. Dac-o să am, o să-ți spun. Dar acum, dacă vrei, poți să te-ntorci la jocul tău. - Bine. Puțin mai târziu, se auziră iarăși exclamațiile sale de încântare. Și Gosseyn spuse: - Domnule Lyttle, ce ți-ar fi plăcut să se întâmple pe Pământ? Răspunsul veni imediat. - Sper ca tu să rămâi și să ajuți ca Semantica Generală să devină iarăși o condiție preliminară pentru Venus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
patru semnale, care se succedară rapid, pentru super-creierul său. Apoi se lăsă pe spate, relaxat, fixându-și privirea în tavan. La stânga sa se auzi un sunet puternic. Era vocea unui bărbat care scosese un Uuhhh! prelungit. Și apoi: "Hei!" Ultima exclamație venise dinspre purtătorul de cuvânt al celor șase indivizi care, în tot acest timp. stătuse mai la o parte. Gosseyn putu să-l identifice pentru că întorsese iarăși capul într-o parte. Ceea ce văzu erau cei doi bărbați în haine civile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
fi numit astfel, era o combinație de h-uri și n-uri, și o vocală, sau două, trei... Și se auzi cam așa: - Huhnnuhhn? Tonul părea interogativ. Gosseyn nu încercă să facă o traducere exactă. În momentele care urmară după exclamație, el făcu mai întâi o fotografiere" a unei porțiuni din podea la câțiva metri depărtare de el: și simultan, evocă "fotografia" mentală a lui Gorrold. Se auzi imediat un "ah". Venea de la omul de afaceri pe care-l văzuse atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
obicei, am intrat în baie să fac duș, dar mam oprit în fața oglinzii și nu-mi venea să cred ce vedeam: radiam, aveam o aură în jurul capului, nu mai aveam cearcăne, întinerisem. Când, în sfârșit, am ieșit din baie, prima exclamație de uimire a venit de la colega de cameră care-mi spunea uimită ce bine arăt. știam și era o bucurie și o bună dispoziție în mine cum de mult nu mai simțisem și care a durat mult timp. Asta se
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
mă mint niciodată. Țipătul dizgrațios și disperat, aproape animalic, al acelei femei sfâșiase brutal tot ce țesusem eu cu grijă ani de zile. Fericire? Lumină? Frumusețe? Gogoși! Cacialma, domnilor. Nu există decât țipătul și tăcerea. Gemetele de animal înjunghiat și exclamația: "Am mai văzut noi de-astea". Atunci am priceput prima oară că trăisem într-o minciună aurită. Omul? Nu există "omul" decât în tratatele de filosofie care se mulțumesc cu abstracțiuni. În realitate există mai multe feluri de oameni. Există
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Iar băiatul Hungry Hop se foia și se zbătea în tăcere, purtat fiind către Pinky, în ciuda ezitărilor sale. — Uite-i, Sampath, strigă domnul Chawla când îi zări. Sampath! Au ajuns! Dintr-odată, cu o panică explozivă, asemeni unui semn de exclamație fiziologic, maimuțele săriră din copacul lui Sampath, groaza și confuzia citindu-li-se pe fețe. — Respectați planul, spuse brigadierul. Pe locuri... Fiți gata... Dați-i drumul! Clar, primatele erau treze de-a binelea și era posibil să scape în orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Numele este scris pe ușa apartamentului. Ajunse acolo fără să se întâmple nici un obstacol. Fața care-i deschise, drăguță, părea inteligentă. Surprinsă, îl lăsă în picioare la ușă. O auzi strigând în interiorul apartamentului: - Nirena, a venit. Apoi se auzi o exclamație confuză și Nirena apăru la intrare. - Ei, ce faci, zise ea direct, intri sau stai proțăpit acolo? Gosseyn rămase mut. O urmă în livingul mobilat cu gust și se așeză pe scaunul care i se oferi. Cealaltă femeie dispăruse. Constată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
cutiei"', Gosesyn sesiză schimbarea. Se simțea din nou în noul corp, scăpat de Ashargin. După trezirea rapidă, se ridică brusc. Căzu gemând, fiindcă fiecare mușchi din corpul său amorțit protesta energic împotriva mișcării bruște. O femeie, lângă pat, scăpă o exclamație. Leej apăru în câmpul său vizual, în fața ochilor lui dureroși. - Te-ai trezit... zise, cu glas aproape murmurat. Mă gândeam eu că se va întâmpla ceva, dar nu eram sigură. Avea lacrimi în ochi. - Trebuie să-ți spun. Suntem pierduți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
tentativă de spionaj științific cu scopul de a descoperi cum reușiserăm așa ceva, dar, având În vedere problemele care s-au abătut peste noi de atunci Încoace, credem că sentimentul majorității populației din aceste țări s-ar putea traduce prin această exclamație, De ce am scăpat noi. Biserica, cum nu se putea altfel, intră pe câmpul dezbaterii călare pe calul de luptă obișnuit, adică, planurile lui dumnezeu sunt cum au fost Întotdeauna, de nepătruns, ceea ce, În termeni curenți și puțin pătați de impietate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
de nervozitate, mută și el. Pafnutie se așază lângă Sisoe, cam împingându-l spre margine. Sisoe se trage ferit, se ridică și se îndreaptă spre cei trei rămași nemișcați la locul lor. Habacuc și Pafnutie joacă foarte concentrați, cu scurte exclamații. Sisoe trece la ucenici, le potrivește cămeșoaiele la gât, îi netezește pe cap, scoate din buzunar o batistă uriașă ți-i șterge pe rând la nas.) PAFNUTIE (fără să ridice capul): Ia seama, Sisoe, ia seama, nu le mai pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
care, vorbind despre ele, se dovedesc a fi interesante pentru amândoi, iar înainte de a ne lua rămas-bun ne spunem că trebuie neapărat să ne revedem cât mai curând. Apoi lunile trec, până când ne întâlnim din nou pe stradă, din întâmplare; exclamații vesele, râsete, promisiuni să ne revedem, dar nici eu, nici ea nu facem niciodată nimic ca să provocăm o întâlnire; poate pentru că știm că nu ar fi același lucru. Într-o lume simplificată și redusă însă, unde terenul a fost curățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
și gata să petreacă o seară de pomină în oraș. Când Adriana a oprit mașina lângă valetul de la restaurantul Koi, acesta a întâmpinat-o ca pe o vedetă rock, apoi a fost sărutată pe ambii obraji — cu venerație și cu exclamația „dată naibii de frumoasă, Adriana!” — de maître d’, un tip altfel destul de antipatic. Au fost imediat conduse prin furnicarul de doritori de sushi și băutori de sake și așezate la una dintre cele mai bune mese din restaurant, o superlocație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
îi spuse Emmy Adrianei clătinând din cap. Nu că m-ar surprinde, dar, totuși... Adriana surâse dezvelind dantura ei perfectă și își dădu părul pe spate într-o mișcare sexy la care Leigh putea să jure că s-au auzit exclamații de admirație de la mesele învecinate. — Querida, te rog, mă faci să roșesc! Da, bine, spuse Emmy. Floricica noastră sfioasă și delicată care abia așteaptă să-nflorească. — Bine, fie, nu chiar așa de sfioasă, recunoscu Adriana. Cât despre planul nostru, ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
de spate, pe la vreo 35 de ani, Își cere scuze pentru că a deranjat onorata asistență, apoi se retrage la masa pe care o ocupă de vreo douăzeci de minute. Și când ne-o fi mai rău așa să ne fie! Exclamația lui Gicu descrețește și mai mult frunțile, iar patronul bodegii, aflat la bar, le oferă o dedicație muzicală consumatorilor. Aplauzele concretizează starea de bine a mesenilor, Sandu Își mai toarnă un pahar și murmură aproape neauzit: Suprema fericire poate fi
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
fost definitiv sedus de caracterul comercial al orașului a cărui înfățișare, animale și chiar plăceri păreau controlate de necesitățile negoțului. Această singularitate (este cuvântul folosit în carnete) primea aprobarea lui Tarrou, și una din remarcile lui elogioase sfârșea chiar cu exclamația: "în sfârșit!" Sunt singurele locuri în care notele călătorului, la această dată, par să ia un caracter personal. Numai că nu e ușor să le apreciezi pur și simplu înțelesul și seriozitatea. Astfel, după ce povestise că găsirea unui șobolan mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cartierul putea să depună mărturie pentru el. Chiar și în afara cartierului nu-i lipseau relațiile. ― Îl cunoașteți pe domnul Rigaud, arhitectul ? Este unul dintre prietenii mei. În odaie întunericul devenea tot mai gros. Strada de cartier se anima și o exclamație înăbușită de ușurare salută, afară, clipa în care lămpile se aprinseră. Rieux s-a îndreptat spre balcon și Cottard l-a urmat. De prin cartierele învecinate, ca în toate serile în orașul nostru, o briză ușoară aducea șoapte și mirosuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cameră mortuară după o vizită, femeile strângându-și rochiile și ieșind cu capul plecat, bărbații conducându-le și ținându-le de cot, ferindu-le să se lovească de strapontine. Dar, încetul cu încetul, mișcarea s-a precipitat, șoaptele au devenit exclamații și mulțimea a început să curgă spre ieșiri și s-a îngrămădit în fața lor ca să sfârșească prin a se înghionti între uși țipând. Cottard și Tarrou, care doar se ridicaseră, stăteau singuri în fața uneia dintre imaginile a ceea ce era viata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
REVENIT CU PRIVIREA ASUPRA COPILULUI. În sală lumina creștea. În celelalte cinci paturi, forme de corpuri se mișcau și gemeau, dar cu o discreție care părea convenită. Singurul care striga, la celălalt capăt al sălii, scotea la intervale regulate mici exclamații care păreau să exprime mai degrabă uimire decât durere. Se părea că, nici pentru bolnavi, nu mai era spaima de la început. Era, acum, un soi de consimțire în felul lor de a suporta boala. Singur copilul se zbătea din toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
au găsit firesc să-l audă zicând cu o voce puțin înăbușită, dar distinctă, în mijlocul plânsetului fără nume care nu contenea: "Doamne, scapă acest copil". Dar copilul continua să strige și, jur împrejurul lui, bolnavii se agitau. Cel ale cărui exclamații nu încetaseră, de la celălalt capăt al încăperii, și-a întețit ritmul vaietului până ce a scos și el un țipăt asemănător, în timp ce ceilalți gemeau din ce în ce mai tare. Un val de hohote de plâns s-a revărsat în sală, acoperind ruga lui Paneloux
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Bine, asta mă liniștește. Vrei ca ora asta să fie ora prieteniei ? Drept orice răspuns, Rieux i-a zâmbit. \ Ei bine, iată... La câteva străzi mai încolo, o mașină luneca prelung pe pavajul ud. S-a îndepărtat și, în urma ei, exclamații confuze, venind de departe, au rupt din nou tăcerea. Apoi, aceeași tăcere s-a lăsat asupra celor doi bărbați, cu toată greutatea ei de cer și de stele. Tarrou se ridicase ca să se așeze pe parapetul terasei cu fața spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
După o tăcere, doctorul s-a ridicat puțin și l-a întrebat pe Tarrou dacă are o idee despre drumul pe care trebuie să apuci ca să ajungi la acea liniște. \ Da, simpatia. Două clopotele de ambulanță au răsunat în depărtare. Exclamațiile, confuze adineauri, s-au concentrat la marginea orașului, aproape de colina pietroasă. S-a auzit în același timp ceva care semăna cu o detunătură. Apoi tăcerea s-a așternut iar Rieux a numărat două clipiri de far. Briza părea sa capete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
avut timpul să-l audă pe însoțitorul său întrebându-se ce puteau să vrea tipii ăia. Tipii, care aveau înfățișarea unor funcționari dichisiți, îl întrebau într-adevăr pe Cottard dacă se numea chiar Cottard și acesta, scoțând un soi de exclamație înăbușită, s-a răsucit pe călcâie și s-a înfundat în noapte fără ca, nici ceilalți, nici Tarrou, să fi avut timpul să schițeze vreun gest. După ce trecuse surpriza, Tarrou i-a întrebat pe cei doi oameni ce voiau. Ei și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
În noaptea acum liberă, dorința nu mai întâmpina piedici și chiar vuietul ei era acela care ajungea până la Rieux. Dinspre portul întunecat, urcau spre el primele focuri de artificii ale serbărilor oficiale. Orașul le saluta printr-o lungă și înăbușită exclamație. Cottard, Tarrou și toți cei pe care Rieux îi iubise și îi pierduse, soția lui în primul rând, morți sau vinovați, erau uitați. Bătrânul avea dreptate, oamenii erau tot aceiași. Dar asta era puterea și nevinovăția lor și tocmai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]