5,886 matches
-
asta nu-i un reporter de provincie cu cas la gură, Șam. N-o să țină. — Mda, s-ar putea să ai dreptate, recunoscu Șam cu părere de rău. Se încrunta și făcu o grimasa, cufundându-se în gânduri, după care exclama: — Stai puțin! Se însenina. — Stai puțin! Ce-ar fi să-i dai un interviu pe bune, dar să te folosești de prilejul asta ca să-i faci tu ei un portret caricatural pentru un alt ziar? — Ce face? îngaimă Adrian. — Ții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
un alibi perfect: i-ai pomenit într-o doară de invitația ei și el te-a convins s-o accepți. — Ei bine, Geoffrey chiar s-ar bucura să-mi vadă din nou numele în ziare, dar... — Na, poftim de vezi! exclama entuziasmat Șam. Ai putea scrie un text minunat, Adrian! Strecoară în el toate poantele alea despre cultura colportării de zvonuri. O să-ți facă plăcere. — Există un singur dezavantaj în tot planul tău. — Care? întreba Șam. — După toată afacerea asta m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
ar fi... începu Șam. Dar de ce? întreba Eleanor, continuând să-l fixeze atentă cu privirea pe Adrian. — Nu știu. Probabil că nu voia decât să se dea bine pe lângă mine. — Vezi tu, ideea este să... — Ideea lui Șam este să... exclama Adrian. — Ideea este, relua Șam, ca Adrian să accepte să i se ia un interviu, ca apoi sa poata scrie el un portret satiric al lui Fanny Tarrant - bineînțeles, fără știrea ei. Eleanor se holba în continuare la Adrian, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
figură în ele, nu le-ai citi pur și simplu. În dimineața asta nu-mi pare o perspectivă formidabilă, riposta Eleanor. — Aha. Mda, mormăi Șam. Touché. Acum, că i se adusese aminte de Fanny Tarrant, se posomori din nou. — Nenorocita! exclama el. Apoi, după o pauză, întreba: De ce s-a lăsat Adrian de scris? — S-a lăsat doar de scris române. S-a retras - într-un fel - din lumea românului. — Scriitorii nu se retrag niciodată. Nimeni nu renunță de bună voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
încerc să-ți explic. Am luat hotărârea asta în timp ce eram la WC. Mă prind. Eleanor, care aducea pe o tavă suc de portocale și pahare, auzi aceste cuvinte în timp ce intră pe ușă de la bucătărie și rămase stana de piatră. — Ah! exclama Șam, prins pe picior greșit de anunțul lui Adrian. Păi, e grozav! adaugă el, aruncând o privire neliniștita către Eleanor, care-l privea lung pe Adrian. — La ce te prinzi? îl întreba ea. Adrian schița un zâmbet vag, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
relatez faptele. — Spuneți-mi, vorbi Adrian pe tonul cuiva care dorește sincer să fie lămurit, când ați terminat de scris unul din articolele dumneavoastră cu adevarat urâte, ca acela despre Șam... A, pot să scriu și mai urât de-atâta! exclama Fanny. — Nu mă-ndoiesc de astă, zâmbi Adrian. Dar când ați terminat un asemenea articol și el vede lumină tiparului, vă imaginați victima citindu-l? Vreau să spun, vi-l imaginați pe bietul Șam, să zicem, dându-se jos din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
mâncați, dați-i drumul. Nu, nu-i nici o problemă, zise Adrian. De fapt și eu sar prânzul de multe ori. Țin regim. De când m-am lăsat de scris române, mă preocupă ceva mai mult sănătatea mea. Iată un lucru interesant, exclama Fanny. Ce credeti, de unde vi se trage treaba asta? Presupun că pe vremea când luptăm pentru nemurirea literară, nu-mi stătea capul prea mult la ideea morții, spuse Adrian. Când eram romancier, țineam o pipa în colțul gurii cât era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
că ai greșit adresa. Cea mai mare parte a timpului am fost amândoi îndrăgostiți de Ellie. — Ellie? Soția mea, spuse Adrian scurt și păru să regrete pe loc faptul că i-a pomenit numele. — Aha, înțeleg! Ah, chiar că-nțeleg! exclama Fanny. Vasăzică soția dumneavoastră-i față din Primăvară vieții... cum o chema, Fiona? — Nu, nu, Eleanor e o cu totul altă persoană, riposta Adrian. — Dar, în raport cu dumneavoastră și cu Șam, a ocupat aceeași poziție pe care o ocupă Fiona în raport cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
fost Eleanor. — Va întrerup cumva din ceva? îi întreba ea din ușă care dădea spre bucătărie. Adrian se întoarse brusc pe călcâie sări trase cât colo de lângă șezlong. Fanny își acoperi umărul cu halatul de baie și se scula. — Ellie! exclama surprins Adrian. Te-ai întors devreme! N-am auzit mașină. — Nu, pentru că a rămas în până chiar la marginea satului. Am luat-o pe jos, pește miriște. — Ți-o prezint pe Fanny Tarrant. — Mi-am închipuit, zise Eleanor. — Va salut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
zice că de fapt e cumva o admiratoare... — Ah, ce drăguț! Nu ți-a adus și-o carte, să-i dai un autograf? — Întâmplător chiar mi-a adus, zise Adrian. — Doamne Dumnezeule! Nu ești cu nimic mai bun decât Șam! exclama Eleanor. Cand va lingușește o femeie, amândoi muscați momeală de parca ați fi niște prunci de tată! Va dati ochii peste cap și sugeți, sugeți, sugeți până nu mai puteți! Adrian tăcu mâlc în tot timpul acestui perdaf. Ce i-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
să lipsească de acasa în ziua aceea. — Numai că s-a-ntâmplat să mă întorc acasă mai devreme decât trebuia, spuse ea și făcu o pauză, retrăind clipă de atunci. — Să nu-mi spui că i-ai surprins în pat! exclama Șam. N-am avut parte chiar de clișeul asta, îl liniști Eleanor. Dar tocmai făcuseră o saună-n doi. — Sauna? Vrei să zici în pielea goală? — Întocmai. — Futu-i mama mă-sii! îi scăpa lui Șam, cu un amestec de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
un zâmbet. — Îți mulțumesc, Șam, dar nu pot. — De ce nu? — Dacă aș pleca acum, nu m-aș mai întoarce niciodată. Ar fi sfârșitul. Ei bine, poate ai ajuns la sfârșitul acestei casnicii, spuse Șam. — Vai, Șam, divorțul îmi mai lipsea! exclama Eleanor. Toate cunoștințele mele au trecut printr-un divorț. Am văzut cu ochii mei cum îi afectează pe oameni. Tu, unul, știi cum e. Nu vreau să trec prin toate mizeriile pământului. Nu la această vârstă. Ar fi trebuit s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
mă transform într-o mașină de scris scenarii. Adrian păru oarecum surprins de metaforă această. — Vrei să spui că, producând scenarii pe bandă rulantă, nu-ți acorzi suficient timp ca să și controlezi și calitatea produsului? — Îhî, exact. — Mai să fie! exclama Adrian, părând în sfârșit impresionat. Și ce-ai de gand să faci? — O să-mi iau o vacanță de un an, doi, răspunse Șam. O sa refuz toate ofertele noi de scenarii. O să citesc chestii serioase și-o să meditez. Poate o să scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
mine. Nu-mi pot învinge slăbiciunea și mi-e rușine, dar măcar am păstrat secretul asta îngropat timp de douăzeci de ani. Eleanor veni din bucătărie cu o tavă încărcată și o puse pe masă. Ah, cafea și pâine prăjită! exclama Adrian pe un ton de nerecunoscut. Presupun că tu, Șam, ai luat deja un mic dejun cu șampanie undeva deasupra Mării Irlandei, dar poate o să te alături și modestului nostru festin. Să ne-așezăm la masă, Ellie? — Adrian, dacă o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
apasă pe butonul care deschidea radioul pe postul BBC Radio 4. Un redactor de la emisiunea de știri vorbea la telefon cu altcineva despre un accident de mașină. Abia peste un minut, două auziră cuvintele „Paris“, „paparazzi“ și „prințesa Diana“. — Diana? exclama Fanny. Dumnezeule, ce-a mai făcut de data asta? Redactorul încheie convorbirea telefonică și anunță: „Dacă ascultați postul nostru, avem confirmarea oficială a faptului că prințesa de Wales a încetat din viață la un spital din Paris azi-dimineață, la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
Moartea cuiva contează. Chiar și moartea unei persoane pe care n-ai cunoscut-o dacă e destul de... — Poetica? îi sugera Șam. Chiar așa, de fapt, zise Adrian. „Care stârnește milă și frica, plus curățirea acestor pătimi.“ — Vechiul nostru prieten Aristotel! exclama Șam. Ce ne-am face fără el? — Ne este milă de victimă și ne temem pentru noi. Poate avea un efect serios, spuse Adrian. — Taceți odată, pentru Dumnezeu! zise Eleanor, care ședea între ei. N-aud o vorbă. Reprezentantul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
pornit în trecut. Grijulie, am luat cu mine cartea ,,Amintiri din copilărie”, să-mi țină de urât. În câteva secunde am ajuns. Dar totul în fața mea se prezenta foarte nou, neașteptat. Deodată, Ideea se pocni cu palma peste frunte și exclamă cu glas jalnic: Am uitat! Vai de mine, ce uitucă sunt! Am plecat fără să iau instalația de care vom avea atâta nevoie! Și ideea, umilită de această întâmplare, dispăru. Am rămas singură. Ce să fac până se întoarce? În
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Agricultură aveți? Nu. Și atunci cu ce vă hrăniți? Cu higrocoți, mai bine-zis cu niște microorganisme pe care le preparăm special. Și le întinse imediat o farfurie pe care se aflau un fel de chifteluțe incolore. Serviră amândoi și ziaristul exclamă: Dar sunt delicioase! Mă bucur că v-au plăcut! Da de băut, ce beți? Fluidul, obținut prin distilarea hidrocoților. Interesant, foarte interesant! Și ce-ați dori să faceți pentru viitor? Noi, marțienii, avem planuri mari. Vrem mai întâi să facem
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
care nu putea domni decât hazardul sau o logică obscură. Cifrele de la bază le Însumau pe cele de sus și erau scrise mai apăsat cu o cerneală roșie care le oferea un impunător aer concluziv. Ce de aritmetică, domnu' Precup! exclamă Gheretă În timp ce restituia carnețelul cu un nedisimulat respect. Dionisie Precup zâmbi Îngăduitor. Se aștepta la o asemenea confuzie. Aritmetică, Sebastiane? (Își permise să-l tutuiască acum când superioritatea sa nu mai era doar una a vârstei.) Viață, Sebastiane, viață! Viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de alții, la fel de curajoși, dar mai circumspecți din fire. Chiar șeful trenului venise să se Încălzească cu micul lui alai de conductori pe urme. Apariția lor Înteți focul ca o pală neașteptată de vânt. Uite cum se manifestă geniul poporului, exclamă Înduioșat domnul În vârstă. Își exprimă dorința de a coborî, socotind că e de datoria sa să participe la discuțiile ce se purtau În jurul focului. Era În joc, fără umbră de Îndoială, soarta lor și nu se cădea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
era Într-adevăr Încuiată. Mai Încercă o dată să o deschidă. Același rezultat. Furios, Începu să o zgâlțâie. Soția dirigintelui se ridică În picioare indignată. Cele de la telefoane abia mai respirau. Bătrânul Începu să strige: Sabina, sunt eu, tata! E nebun, exclamă oficianta. Chipul i se destinse, brusc eliberată de spaime și presimțiri negre. La o adică știa ce are de făcut. Sabina, mă auzi? Ușa tremura În mâinile neașteptat de puternice ale bătrânului. Domnule profesor, șopti Șușu, ce bine că sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
trebuia să ne străduim mai tare să ne enervăm. O vreme, am hoinărit spre cort în tăcere. — Știi ce cred? Că nu ne-am îmbătat îndeajuns? — Mmm, am mormăit. Întotdeauna știi ce vreau să spun? — Da. — Întotdeauna? — Mda. — Oau, am exclamat. Ghici la ce mă gândesc acum. — Depravatule. — Oau, am exclamat din nou. Mă uluiești. Mă strânse de mână, apoi îi dădu drumul, cuprinzându-mi mijlocul cu brațul și vrându-și degetele în buzunarul din spate al pantalonilor mei scurți. Înclină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
vreme, am hoinărit spre cort în tăcere. — Știi ce cred? Că nu ne-am îmbătat îndeajuns? — Mmm, am mormăit. Întotdeauna știi ce vreau să spun? — Da. — Întotdeauna? — Mda. — Oau, am exclamat. Ghici la ce mă gândesc acum. — Depravatule. — Oau, am exclamat din nou. Mă uluiești. Mă strânse de mână, apoi îi dădu drumul, cuprinzându-mi mijlocul cu brațul și vrându-și degetele în buzunarul din spate al pantalonilor mei scurți. Înclină capul spre mine. Fermoarul de la intrarea în cortul nostru era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
replicilor mele forte? Râse. — Știu ce vrei să spui, și îți mulțumesc. Vorbesc serios. Îți mulțumesc. — Îmi place să te știu lângă mine, am spus, scormonind și eu focul. — Mda, spuse ea, scormonind de partea ei. Și mie. Aha, am exclamat după câteva secunde interminabile. Scout chicoti. — Aha. Am scormonit amândoi jăraticul. Trecu un timp. — Deci. De când te ascunzi aici, jos? — De ani de zile. — Dumnezeule, asta-i mult. Nțț! Nu când te gândești la cât voi mai sta aici. Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
proastă proză a literaturii, să-i spunem ca Nicolae Manolescu, postsocialiste? O prozuță cu un necrofil italian. Pătrunde prin efracție în morgă și face descoperirea: mișcă. Și-a ales ca iubită un cadavru și cadavrul mișcă. E pur si muove exclamă halalpersonajul, avîndu-și în spate halalautorul. Mă întreb dacă e narațiune à clef. Am bănuiala că da, e cu cheie. Numiți faptul literar cel mai reprobabil după '89. Vînzarea "Minervei". O editură cu tradiție în editarea clasicilor, specializată în ediții de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]