1,924 matches
-
singur focar reminiscența conștiinței în genere kantiene și, totodată, monumentul, calea de acces către ele fiind conștiința individuală, lucru de neconceput în sistemul de referință kantian" (p. 24). Archaeus-ul eminescian umple golul "diferenței ontologice" întrezărit de Heidegger între ființă și ființare, între conștiința în genere și conștiința individuală, aceasta din urmă încapsulând și zbaterile vulcanice ale inimii. "Physis este arché", va spune Heidegger, dar Eminescu avusese preempțiunea acestei înțelegeri înaintea gânditorului german căci "gândea ființa ca și cum ar fi fost în preajma lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
convingem printr-o consultare rapidă a lui Heidegger, care ne spune că depășirea este un lucru esențial pentru ființă denumită Dasein și că acest Dasein trebuie să depășească un hotar, o prăpastie și să se raporteze la întreaga totalitate a ființării (care trebuie depășită). Hyperion este simbolul acestei depășiri prin călătoria pe care o face de la Totul ființial la sinele său. Eminescu nu călătorește oricum, ca să revenim la argumentele lui Theodor Codreanu, ci urmând "curba în infinit a Universului"; " Iar dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ale căror idei se va confrunta, în mod programatic. Avându-l ca reper pe Eminescu, confruntările se vor manifesta majoritar la nivelul unei urbanități fără fisuri. Atunci când ele există, se datorează unor atacuri incalificabile asupra lui Eminescu; altfel spus, asupra ființării noastre în ipostaza genialității. Autorul se află într-o stare de inconfort lăuntric aproape totdeauna când raportează complexitatea cosmosului eminescian atât la contemporanii poetului, cât și în postumitate. Provoacă amărăciune receptarea limitată sau intenționat obstrucționistă, din cauze subiective și obiective
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să citească scenariul bacovian al dezorganizării până la neantizare a lirismului, a poeziei, a textului, a versului, a cuvintelor, dincolo de care se întinde domnia neantului. Contemporan cu Martin Heidegger, George Bacovia este terorizat de aceeași tragică întrebare: "De ce este de fapt ființare și nu, mai curând, nimic?" (Introducere în metafizică, 1935) A căutat răspunsul în fiecare text, iar în cele din urmă a mâzgălit ceva în finalul ultimei poezii din ultimul volum: "Nu-i mâini./ Nici azi./ Nici ieri,/ Timpul". Bacovia, și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
eliminarea identicului (Dumnezeu)" (op. cit., p. 62). Declarând un adevărat război avangardei moderniste, fundată pe tradiție și renovatoare a tradiției (vezi, de pildă relația dintre tradiție și modernitate la Picasso, Joyce, Ezra Pound sau Brâncuși), postmodernismul a proclamat ca logică a ființării lepădarea de Dumnezeu și de orice tradiție, adică demitizarea totală, lichidarea cultului strămoșilor, distrugerea identicului și a etnicului, a spațiilor culturale și morale, clădite de veacuri și milenii, a filozofiei ca înțelepciune a ființării, a schimbării radicale a procesului de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
postmodernismul a proclamat ca logică a ființării lepădarea de Dumnezeu și de orice tradiție, adică demitizarea totală, lichidarea cultului strămoșilor, distrugerea identicului și a etnicului, a spațiilor culturale și morale, clădite de veacuri și milenii, a filozofiei ca înțelepciune a ființării, a schimbării radicale a procesului de învățământ prin anihilarea oricărei educații, dar și a gândirii politice bazate pe morală, credință și tradiție; el a promovat dezmățul mediatic și iresponsabilitatea pentru diversiunea mediatică, intoxicarea minții copiilor cu sintagmele deziluziei, a lipsei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
legăturii dintre lumină și lume (vezi etimologia lumen-lume, cercetată și de Dumitru Stăniloae, proprie doar limbii române), a unei noi, ortodoxe, abordări a relației dintre Timp și Spațiu, dar și recunoașterea prezenței apofatice a transcendenței în devenirea ființei, a rostului ființării ca prezență necontenită în câmpul manifestărilor energetice ale lui Dumnezeu, ca "încercare a ființei prin timp și spațiu" (D. Stăniloae, M. Eminescu), Theodor Codreanu propune transmodernismul (transcendență/modernitate) ca soluție pentru ieșirea din anarhia postmodernistă. Legiferarea (prin Constituție, ca în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
transcendență/modernitate) ca soluție pentru ieșirea din anarhia postmodernistă. Legiferarea (prin Constituție, ca în SUA) valorilor creștine și a celor naționale, interculturalismul și toleranța ecumenică, debarasarea de consumism și comunism, dar și de dreapta tropăitoare, născută din același comunism, orientarea ființării ființei în câmpul valorilor europene și naționale, renașterea "mândriei de a fi român", francez, german, italian, englez, spaniol, rus etc., dar, mai ales, repunerea ființei în lumina și rostul Creației lui Dumnezeu, iată șansa pe care Theodor Codreanu o vede
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Transmodernismului este că acesta (conceptul) presupune elementul național, întrucât renunțarea la identitate, înțeleasă ca o eternă reîntoarcere la origini, ar avea consecințe catastrofice. Multiculturalitatea, susținută trufaș de postmoderniști, este înlocuită de interculturalitate, o dată ce transmodernismul privește "întreaga sferă a ființei și ființării", nici spirit, nici materie, cu depășirea ambelor forme. Pe de altă parte, noua mișcare spirituală, aflată ne încredințează autorul în plină ascensiune, respinge atât naționalismul îngust/șovin, cât și internaționalismul agresiv ce amenință identitățile naționale și individuale cu pericolul imediat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Tereza de mama sa, care nu putea trece de goliciunea mată și pustie a corpului său; în schimb, fiica sa va descoperi transparența trupului, prin care își "zărește sufletul ascuns", ceea ce în limbajul paradigmei transmoderne "implică un alt univers de ființare umană". Ea înțelege și trăiește dragostea în dimensiunea sacrului și nu acceptă un alt fel de a exista. Iubirea divină, ni se spune, este "izvorul unei vieți noi, al cărei act creator se numește comuniune". Întorși la natură și la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
DIVERSE VENITURI 717.900.000 717.900.000 30 Încasări din alte surse 717.900.000 717.900.000 4206 ÎNCASĂRI DIN RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR ACORDATE 60.000.000 60.000.000 06 Încasări din rambursarea împrumuturi- lor acordate pentru în- ființarea și dezvoltarea de întreprin- deri mici și mijlocii 60.000.000 60.000.000 CHELTUIELI-TOTAL 5.016.747.477 160.395.840 5.177.143.317 01 CHELTUIELI CURENTE 4.897.018.977 115.592.640 5.012.611.617
LEGE nr. 110 din 3 iunie 1998 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 1998. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/120877_a_122206]
-
cultura română prin lucrările lui Nicolae Densusianu. Primul pas în această direcție a fost făcut chiar în interiorul paradigmei latiniste, prin valorizarea bravurii militare a dacilor, și în special prin admirarea spiritului de neatârnare manifestat de către aceștia pe întreaga durată a ființării lor istorice. Odată cu mutarea accentului de pe principiul descendenței romane pe autohtonismul teritorial (i.e., pământul dacic), caracteristicile vechilor locuitori devin din ce în ce mai importante, ele fiind luate ca trădând un spirit al locului. Militarismul, spiritul sacrificial și mai ales lupta pentru neatârnare, manifestate
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și la Bărnuțiu și Melidon. Această pedagogie sacrificială secretă cu forță un naționalism thanatic, un patriotism funebru. Eros și Thanatos se întâlnesc pentru a da naștere unui naționalism pătimaș, a cărui expresie sublimă este tocmai jerfirea propriei existențe individuale întru ființarea națiunii. Țăranii români, naționalizați ideologic și înregimentați militar în Marele Război, aveau să întărească cu propriile oase pământul strămoșesc. Tranșeele în care s-a purtat Primul Război Mondial, marea inovație în materie de tehnică militară, le-au servit ca tombe
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
celor ce nu sunt coapte pentru viață socială", este în fapt echivalentă cu umanizarea organismului biologic prin socializare morală (pp. 39, 41). Doar prin plămădirea acestei ființe sociale, prin care educația creează o nouă dimensiune existențială de ordin socio-moral în ființarea antropologică, omul poate fi modelat "să se supună unei autorități politice, să respecte o disciplină morală, să se devoteze și să se sacrifice" (p. 39). Avem deja, la Durkheim, germenii încolțiți ai scopului de antropomorfoză politică atribuit educației, acela de
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
durata întregului secol scurs de la evenimentele pașoptiste, este substituită cu tema "independenței economice" față de imperialismul occidental. În al doilea rând, când se discută totuși despre independența politică națională a românilor, aceasta este total corelată "ajutorului rusesc" căruia românii îi datorează ființarea lor politică autonomă. Unitatea. Cadrul naționalist în interiorul căruia s-a articulat memoria românească s-a răsfrânt cel mai pregnant asupra ideii de unitate spirituală și politică a neamului românesc. Reorientarea antinaționalistă antrenată de comunismul incipient a lovit serios în ideea
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
et al., 1999, p. 30), este postulată identitatea dintre românism și creștinism: "a spune român înseamnă a spune creștin" (Ochescu și Oane, 1998, p. 17). Sunt reperabile reflexii ale doctrinei interbelice a identității ontologice dintre românism și ortodoxism, potrivit căreia ființarea românească nu poate avea loc decât ca ființare ortodoxă, iar a fi român însemna a fi ortodox. Biserica Ortodoxă Română este reinvestită, după mai bine de cincizeci de ani, cu rolul de depozitară a tradiției și spiritualității românești: "Înrădăcinată în
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dintre românism și creștinism: "a spune român înseamnă a spune creștin" (Ochescu și Oane, 1998, p. 17). Sunt reperabile reflexii ale doctrinei interbelice a identității ontologice dintre românism și ortodoxism, potrivit căreia ființarea românească nu poate avea loc decât ca ființare ortodoxă, iar a fi român însemna a fi ortodox. Biserica Ortodoxă Română este reinvestită, după mai bine de cincizeci de ani, cu rolul de depozitară a tradiției și spiritualității românești: "Înrădăcinată în ființa poporului pe care l-a slujit, Biserica
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
poate extinde solidaritatea socială (R. Emerson citat de Geertz, 1994, p. 29). Către sfârșitul secolului al XIX-lea, într-un context marcat de o acerbă competiție interstatală, pedagogii națiunii au denunțat în termeni apodictici ethosul umanitarianist ca un atentat la adresa ființării statului- națiune românesc. Chiar și pedagogia comunistă, în pofida retoricii "internaționalismului proletar" și a solidarității transnaționale a oamenilor muncii, dădea glas unui limbaj dublu orwellian, întrucât a continuat să mențină și chiar să întărească granițele naționale. Doar odată cu intrarea în noul
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
lor în judecată, în judicativ și în orizontul logos-ului (formal) / 293 4.5. Timporizarea verbului și timpului, în scopul consolidării sensului de transcendent introdus de aspectul alethic al judecății / 301 4.6. Punerea în discuție a tezei privind preeminența ființării umane / 311 4.7. Ființa din perspectiva reflexivității temporale a ființării conștiente; ființarea conștientă ca ființare reflexivă temporal și deschisă către Celălalt; "semen" și "celălalt" / 317 4.8. Fenomenul reformalizării logos-ului; redistribuirea sensurilor predicative în "formele" logicii simbolice / 322
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
293 4.5. Timporizarea verbului și timpului, în scopul consolidării sensului de transcendent introdus de aspectul alethic al judecății / 301 4.6. Punerea în discuție a tezei privind preeminența ființării umane / 311 4.7. Ființa din perspectiva reflexivității temporale a ființării conștiente; ființarea conștientă ca ființare reflexivă temporal și deschisă către Celălalt; "semen" și "celălalt" / 317 4.8. Fenomenul reformalizării logos-ului; redistribuirea sensurilor predicative în "formele" logicii simbolice / 322 4.9. Fenomenul în-ființării / 333 4.10. Cercul reducției judicative / 346
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
5. Timporizarea verbului și timpului, în scopul consolidării sensului de transcendent introdus de aspectul alethic al judecății / 301 4.6. Punerea în discuție a tezei privind preeminența ființării umane / 311 4.7. Ființa din perspectiva reflexivității temporale a ființării conștiente; ființarea conștientă ca ființare reflexivă temporal și deschisă către Celălalt; "semen" și "celălalt" / 317 4.8. Fenomenul reformalizării logos-ului; redistribuirea sensurilor predicative în "formele" logicii simbolice / 322 4.9. Fenomenul în-ființării / 333 4.10. Cercul reducției judicative / 346 4.11
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și timpului, în scopul consolidării sensului de transcendent introdus de aspectul alethic al judecății / 301 4.6. Punerea în discuție a tezei privind preeminența ființării umane / 311 4.7. Ființa din perspectiva reflexivității temporale a ființării conștiente; ființarea conștientă ca ființare reflexivă temporal și deschisă către Celălalt; "semen" și "celălalt" / 317 4.8. Fenomenul reformalizării logos-ului; redistribuirea sensurilor predicative în "formele" logicii simbolice / 322 4.9. Fenomenul în-ființării / 333 4.10. Cercul reducției judicative / 346 4.11. Re-condiționarea temporală a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pentru actele omenești; și, firesc, alături de ele pot fi socotite altele, la fel de nobile: adevărul, dreptatea, corectitudinea, justiția etc., reprezentând același lucru: scop al diverselor acte umane. Ipostaze ale scopului actelor umane fiind, ele se sprijină, toate, pe același "susținător" ("subiect"): ființarea umană, și tind către același sens: desăvârșirea (finalitatea) activităților omului. Pentru discursul ce se anunță aici, identitatea (parțială) dintre bine și frumos, virtute și adevăr etc., ori dintre acestea și alte ipostaze ale scopului actelor umane socotite astfel în fel
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în sens "intențional") este o practică (sau o făptuire). Originar-istoric, omul se definește prin practici (făptuiri). Acestea formează unități de viață, dacă li se asociază anumite determinări (reguli, motivații, mijloace, rezultate etc.) care sunt, de fapt, tot componente ale constituției ființării omenești, asemenea practicilor, formând împreună cu acestea "lumea vieții umane". Socotite din perspectiva unităților de viață umană din care fac parte, practicile devin obiect de evaluare: de justificare, reglare, "raționalizare". Unele elemente ale actelor de evaluare cum sunt regulile, luate în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de evaluare: de justificare, reglare, "raționalizare". Unele elemente ale actelor de evaluare cum sunt regulile, luate în elementaritatea lor însoțesc practicile de la bun început; altele, cum sunt criteriile actelor de evaluare, se adaugă potrivit mișcării unităților de viață care capătă ființare în orizont uman. Pentru o cercetare "istorică", "naturală", în scopul cunoașterii unităților de viață în "obiectivitatea" lor, regulile elementare care însoțesc practicile (făptuirile) trebuie interpretate ca veritabile elemente a priori, adică anterioare și constitutive pentru toate celelalte elemente ale unităților
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]