1,134 matches
-
un limbaj Îngrijit, pretențios și oarecum ceremonios cerut de evoluția noastră pe scena socio-profesională. Problema care se pune În legătură cu limbajul evocator este aceea a sensibilizării cititorului la un limbaj mai puțin ortodox pe care, chiar dacă unerori Îl folosește cu tot firescul, nu l-a cultivat niciodată pentru că n-a avut nicio considereție pentru el. Este de fapt una din uneltele cu care nu s-a Împrietenit și căreia nu-i cunoaște pe deplin nici funcționalitatea, nici bucuria exercițiului versat. Același lucru
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
frunze, și alura de driadă (nimfă a pădurii) erau mai naturale. Mai autentice. Covorul roșu și În cadru sînt două sintagme suficiente pentru a sugera aluziile la toată scenografia fotografierii. Focalizează pe două detalii semnificative din care iradiază cu tot firescul scena. Comprimînd aluziv ce era de spus pentru a simți scena, am redus totul la cinci substantive, trei prepoziții și un adjectiv (care este și el absorbit În substantivul cu care face un nume compus) - covorul roșu. covorul roșu - În
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
liliac... Dar un cîrtitor de meserie ar spune sigur că flori și liliac e pleonasm sezonal. Și asta cu miopia celui ce refuză să vadă că În sintagma flori de liliac cuvîntul flori nu mai are nicio independență. Simplitatea formulării, firescul rostirii, diferența dintre cele două imagini și felul armonios În care rămîn totuși Într-o legătură intimă n ar mai Însemna nimic. ȚÎnțarul văzut prin lupa hermeneutică s-ar face ditamai armăsarul. Cele trei cuvinte geamul cât palma -, care evocă
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
reale cade, din principiu, în afara oricărui interes pentru poezie. Este cu desăvârșire lipsit de însemnătate dacă este vorba de Corcyra, de Malta ori de Lampedusa sau de oricare insulă din Mediterana sau din vreun ocean. Insula lui Prospero sau, după firescul ei stăpân, 157 a lui Caliban, nu se află nicăieri în lumea aievea, ci doar undeva pe întinderea mării, într-o altă sferă de realitate. Nu este prea mare, poate fi ocolită în puține ceasuri. Dar are o topografie destul de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
reale cade, din principiu, în afara oricărui interes pentru poezie. Este cu desăvârșire lipsit de însemnătate dacă este vorba de Corcyra, de Malta ori de Lampedusa sau de oricare insulă din Mediterana sau din vreun ocean. Insula lui Prospero sau, după firescul ei stăpân, a lui Caliban, nu se află nicăieri în lumea aievea, ci doar undeva pe întinderea mării, într-o altă sferă de realitate. Nu este prea mare, poate fi ocolită în puține ceasuri. Dar are o topografie destul de variată
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
să ni le imaginăm: dar să-i lăsăm să demonstreze ce-o să le placă; noi să ne îndreptăm către scopul nostru și să profităm de prejudecățile publicului pentru propria-i plăcere. Ceea ce crede el ca firesc are asupra lui drepturile firescului și va face aceleași impresii... Majoritatea pieselor noastre nu sunt decât dialoguri și povestiri și ceea ce este surprinzător, însăși acțiunea care l-a frapat pe autor și l-a determinat să-și aleagă subiectul se petrece aproape totdeauna în spatele scenei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în teatru limbajul poporului, dar exclude posibilitatea de a-l retranscrie în stare brută, fără să i se facă nicio operație de transmutare. "Poetul care scrie cum se vorbește scrie prost. Vorba lui trebuie să fie naturală, dar de acest firesc pe care gustul îl rectifică, în care să nu lase nimic indiferent, neglijent, difuz, plat, insipid. Chiar și limbajul poporului își are grația și eleganța lui, după cum își are și caracterul inferior și grosolan: își are formele ingenioase și vii
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ce reprezintă un simbol al ei. De aceea Goldoni intitulează ultima piesă pe care o scrie, în 1761, ca rămas bun adresat Veneției, înainte de plecarea la Paris, Una din Ultimele Seri de carnaval. 4.3. Scopul reformei Goldoni vizează recrearea firescului pe scenă. "...mi-am dat seama mai mult decât de orice, scrie el în Memoriile sale, că, mai mult decât de miraculos 62, sufletul omului este sedus de ceea ce este simplu și firesc." Acordând personajelor sale un comportament familiar, punând
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
orice, scrie el în Memoriile sale, că, mai mult decât de miraculos 62, sufletul omului este sedus de ceea ce este simplu și firesc." Acordând personajelor sale un comportament familiar, punând în gura lor cuvinte luate din viu grai, Goldoni proslăvește firescul, atât în scriitură, cât și în joc. "Stilul, l-am dorit așa cum i se potrivește Comediei, scrie el în prima parte a Memoriilor, adică simplu și firesc, nu academic sau elevat. Marea Artă a Poetului Comic este să se atașeze
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nefirești"63. Gustul acesta pentru firesc explică fascinația sa pentru teatrul francez și pentru jocul unor actori ca Domnișoara Clairon și Lekain care, abandonând declamația emfatică, gesturile grandilocvente și costumele artificiale, au transformat jocul în mod radical." Pentru a exprima firescul, Goldoni, căruia prea puțin îi pasă de regulile clasice a căror rigiditate o critică, revendică libertatea artei. Unitatea de loc în special i se pare incompatibilă cu "comedia de intrigă" în care se întâmplă, ca în viață, numeroase peripeții -, pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
special i se pare incompatibilă cu "comedia de intrigă" în care se întâmplă, ca în viață, numeroase peripeții -, pe care o opune "comediei simple" a Anticilor. Respectul față de o asemenea regulă riscă să provoace numeroase aspecte neverosimile și să strâmbe firescul. El îl pune pe Orazio să spună, jucând rolul autorului dramatic din Teatrul comic: "Comedia simplă se poate face într-un același decor. Însă comedia de intrigă nu o poate face fără constrângere. Anticii nu au cunoscut posibilitățile pe care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de răzvrătire adolescentină împotriva conformismului, a șabloanelor convenționale de comportament, a ipocriziei și a rutinei care macină trăirea autentică. Așadar, recurgând la un comportament zgomotos, la prima vedere jucăuș și iresponsabil, ofensiva lor se îndreaptă de fapt, împotriva logicii, a firescului, a convențiilor și a stereotipiilor de ordin moral, politic și social, toate denudate în absurditatea lor dezumanizatoare. Prototipului caragialian de fanfaron inofensiv, logoreic și spiritual i se conferă astfel noblețe și nebănuită adâncime. În sens opus reabilitării tipului Mitică procedează
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
înspre drama lui Caragiale, răbdarea Ancăi nu mai surprinde ca neverosimilă, coincidența apariției nebunului în momentul cheie al nevoii de răzbunare poate fi văzută ca procedeu teatral "îngroșat", iar simetria izbitoare între "faptă și răsplată" pune în evidență nu raționalul, firescul, justiția inexorabilă, ci absurdul: săvârșirea unui act de dreptate printr-o nedreptate, înșelarea sistemului prin manevra Ancăi de deturnare a adevărului, ca singură soluție posibilă de remediere a erorii justiției printr-o altă eroare deliberată. Departe de a produce satisfacție
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Ne tolăneam între flori, în aerul verde, și continuam discuția, care devenea tot mai dezlânată. Până la urmă fascinația acelui loc de o frumusețe ireală ne paraliza și rămî-neam multă vreme tăcuți, lungiți unul lângă altul. Trăiam o tulburare liniștită, acceptam firescul unui erotism inocent, ca și cum ființele ar fi fost de trei sexe și nu de două, dar sexele lor ar fi încă înmugurite, încă în stare embrionară. In acea vale gândirea trecea în eros și erosul în gândire... Către prânz ne
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
conține pe toți și pe toate, dar care nu ne privește pe toți la fel. Căci cum altfel să explici neliniștea femeii-scriitoare, care se simte mai mereu vinovată, scindată între propriile dorințe și ceea ce i s-a prescris ca fiind firescul pentru ea ? Situațiile povestite în acest volum sunt personale, formatoare, radicale. Aș spune că, de fapt, în adâncul lor, sunt povești de iubire, afirmație făcută, de altfel, de câteva dintre autoare. Dar sunt și povești despre lupte și despre credințe
A scrie. A naste. Tudor. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Svetlana Cârstean () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1767]
-
ceilalți călugări, dar înainte de toate stabilesc cu acest copil cuminte ca un om mare niște reguli, îmi va spune pe nume în primul rând și-n al doilea rând îl iau ca ucenic al meu, ajutor, copilul spune da și firescul răspunsului lui îmi place încât îmi vine să-l strâng în brațe, dar îmi opresc la timp efuziunile sentimentale la vederea chipului său asprit de viața austeră de la mănăstire, îmi ajunge Daniel aproape până la umeri și eu știu numai privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Deloc impresionată de împușcături și de ploaia de sticlă, vorbi plină de savoir fraire: — Pentru mine ea a fost singurul lucru real și trebuia să le povestesc oamenilor despre ea. Mă simțeam atât de falsă pe lângă ea. Ea avea un firesc al ei, pe când eu eram doar o impostoare. Și a fost a noastră, iubitule! Tu mi-ai adus-o înapoi. Ea a fost liantul care ne-a unit. Era a noastră. I-am răvășit coafura aia à la Dalia, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
tale, ai preferat să-mi simți absența, pentru ar fi fost poate greu să mă ai. Deseori, când ieșeam dimineața, aveam senzația că voi două împreună, energia voastră era cea care mă împingea spre ușă pentru că vă deranjam. Îmi place firescul legăturii voastre, o privesc zâmbind, voi, într-o oarecare măsură, m-ați apărat de mine însumi. Eu nu m-am simțit niciodată „natural“, m-am străduit să fiu, încercări stridente, pentru că a te strădui să fi natural înseamnă deja o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
iubire simt înghețuri descompuseă În unda unui vis pășeam spre lumini arzătoare în acest oraș ce nu și-a găsit vecernicia medievală a dragosteiă Copacii turnului de fildeș își astupaseră trupul și foamea regăsiriloră Albul satanic dezmoștenea tristețea coruptibilă a firescului, când genele iubirii își înseraseră peste vederea simțită de atâta apropiereă Și-n cele din urmă simt putrezirea visului înainte de a gusta din carapacea timpului ce-mi domină în umbra senzorială a necuvintelor Descompusă-n nefirescul nopților, m-adun în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
setea de ani în care poate am fi trecut unul pe lângă celălalt, fără a înțelege că VIAȚA E O LUPTĂ a căutărilor și n oboseala calmă a visului nu ne rămâne decât să avem curajul de-a evada din muțenia firescului pentru a contempla noaptea ce s-a însingurat în noi. Și pentru toate neșansele vieții o ușoară ordine a înghețului frustrat și el de lumi invizibile ne va conduce harul spre un UNIVERS înjumătățit de întrebări. Cine să fie pe
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ce-ți sărută tălpile suspinând după setea de viață. Numai lacrimile, îmi scaldă-n zile trecerea unei neliniști ce-mi sună-n fiece secundă Ca un van descompus de iluzii... Prin trupul înghețat de trecerea în neființa luminată de patima firescului, țărâna cu moliciunea întunecată apasă ca un răcnet agățat în clopotele destinului. UN VISĂTOR MURIBUND DE IUBIRE d-lui actor Ovidiu Cuncea Ne sfâșia pe amândoi tăcerea în aerul descompus al distanței. Dintr-o dată cutremurul sufletului se prefăcuse în dorinința
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
bărbat așa de tânăr, care exercita un efect așa de intens asupra femeilor? Nu putea să se transforme decât într-un ticălos. Care se așteaptă ca femeile să plângă, să leșine, să urle și să se îndrăgostească de el cu firescul cu care respiră. Era mult prea frumos chiar și pentru binele lui. O desfigurare-două nu i-ar fi prins rău. La cum arată, cocoloșești bărbatul până ajunge o bestie. —Bună, Anna, i-a răspuns Adam zâmbindu-i. Mă bucur să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
nu făceau altceva toată ziua decît să se roage, era ușor să-l uite, astfel Încît copilul găsește normal ca În asemenea condiții de părăsire lui Iisus să-i fie foame Întinde o bucată de pîine statuii, și atunci, cu firescul cel mai desăvîrșit al minunilor adevărate, mîna de lemn coboară de pe cruce și ia pîinea (Marcellino, pîine și vin). Cam Îți vine să plîngi, dacă vezi filmul de două ori sau te-a abandonat inspirația de-a trăi. Aici mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
delirant, cu Michel undeva mai În spate, ascultînd apusul și saxofonul, urmate de o suită de imagini cu Michel discutînd prin studiouri de Înregistrare, bătut pe spate de ingineri de sunet, rîzÎnd Împreună cu mari muzicieni, apoi așezîndu-se la pian cu firescul unei respirații și devenind muzică, jucîndu-se pe clape senin și canicular, purtînd după cîteva secvențe un basc roșu imens, făcînd pe mortul pe plajă, cîntînd pe acoperișul unui zgîrie-nori din New York, filmat din elicopter, o pală de vînt smulgîndu-i pălăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ecourile lumii de afară, până și-a amintit că aceleași sunte le mai auzise și acasă și, prin urmare, răsunau în mintea lui și nici măcar nu erau adevărate, ci înaintarea înceată și sigură a liniștii cu care trebuia să suporte firescul. Probabil era trist, dar nu disperat. Probabil se simțea singur, dar îi rămăsese credința. A rămas cu mâna lipită de buzunarul hainei, privind-o, până a început să se strângă lumea. Atunci s-a retras într-o parte. Oameni știuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]