1,538 matches
-
după obiceiul său Pascalopol, cu mâinile împreunate la piept, și era gata sa-i scoată un morman de volume. Însă Otilia îl opri, răzgîndindu-se deocamdată și oferindu-se să vină în altă zi. Pe un raft, Felix zări și un flaut, desfăcut în două fragmente. - Cântați din flaut? întrebă el. - Câteodată, în ceasurile mele bune. Sunt și eu un felde boem. Pascalopol îi rugă să se așeze puțin, până la pregătirea ceaiului, și începu să dea, mai mult pentru Felix, câteva informații
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
la piept, și era gata sa-i scoată un morman de volume. Însă Otilia îl opri, răzgîndindu-se deocamdată și oferindu-se să vină în altă zi. Pe un raft, Felix zări și un flaut, desfăcut în două fragmente. - Cântați din flaut? întrebă el. - Câteodată, în ceasurile mele bune. Sunt și eu un felde boem. Pascalopol îi rugă să se așeze puțin, până la pregătirea ceaiului, și începu să dea, mai mult pentru Felix, câteva informații autobiografice, văzîndu-l cam surprins. Moștenise de la părinți
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pătrunzător de lintiță umplea aerul. Dinspre sălcii, câteva bivolițe și vaci înaintau până la pântece în apă, supravegheate de un copil gol, cu abdomenul prea umflat. Un muget răsună prelung din depărtare, și din băltoacă îi răspunse, cu tonuri scurte de flaut, broaștele. Era o apă mocnită, smârcoasă, cum apare uneori în visele grele în care adormitul se cufundă mereu în nămoluri universale și nu scapă de ele decât zburând pe deasupra. Un om venea de undeva, de-a lungul bălții, cu o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Otilia făcu un astfel de gest, că Felix se sperie că avea de gând să se dezbrace spre a se scălda. Era însă prea târziu, se întunecase de-a binelea și trebuiră să se-ntoarcă, lăsând în urma lor corul de flaute acvatice. Masa de seară decurse într-o atmosferă apăsată, fiindcă luau parte la ea trei indivizi necunoscuți, cu care moșierul avea treburi în vederea asigurării de incendiu și inundații a unor magazii cu cereale, deși dorința lui vădită era de a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
spune niște lucruri, care, nu se îndoia, "erau de cel mai mare interes pentru ei amândoi și pentru o persoană la amândoi egal de scumpă". Deci, Felix se duse. Așteptând în birou pe Pascalopol, auzi sunetele dulci, melancolice ale unui flaut. Își aduse aminte că i se spusese că moșierul cânta la flaut. Auzi o melodie de tip clasic, cu măsuri de menuet, cu totul abstractă, dar tocmai prin aceea mai plină de caracter. Părea să fie de Mozart sau de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
interes pentru ei amândoi și pentru o persoană la amândoi egal de scumpă". Deci, Felix se duse. Așteptând în birou pe Pascalopol, auzi sunetele dulci, melancolice ale unui flaut. Își aduse aminte că i se spusese că moșierul cânta la flaut. Auzi o melodie de tip clasic, cu măsuri de menuet, cu totul abstractă, dar tocmai prin aceea mai plină de caracter. Părea să fie de Mozart sau de un contemporan al acestuia, o bucată de acelea din caiete pentru amatori
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un contemporan al acestuia, o bucată de acelea din caiete pentru amatori. Cântecul avea oboseli și stingeri grațioase, opriri și reluări de fraze. Cântecul muri într-o notă, semn că se vestise prezența lui Felix. Pascalopol apăru, în mână cu flautul ca un sceptru de abanos și îmbrăcat într-un greu chimono de mătase albastră, brodată cu balauri. Era impresionant. Moșierul vorbi de una, de alta și se vedea că voia să ajungă undeva fără să se bage de seamă, fără
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Paris, cu un om străin, să nu-i aducă iarăși acele neplăceri din partea cui nu cunoștea lucrurile. Așa vorbi Pascalopol, risipit, în frânturi, cu aerul de a nu da nici o importanță la ceea ce spune, privind cu un ochi prin găurile flautului, și suflând în chip de control câte o notă. Apoi, deodată, întorcîndu-se spre Felix, cu o față părintească și hotărâtă, îl luă de mâini și-l ținu strâns cât dură acest mic discurs: - Domnule Felix, Otilia nu m-a autorizat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să ia un vermut. Orice încercare a lui Felix de a mai aduce vorba asupra problemei Otiliei fu infructuoasă. Plecă învăluit de gesturile afectuoase ale moșierului, însă tulburat. Din stradă, pe fereastra deschisă de la etaj, auzi limpede sunetele dulci ale flautului, reluând aria de menuet. Calea Victoriei pe porțiunea aceasta era destul de liniștită, și notele se auzeau uneori clare ca-ntr-o poiană. Felix admiră pe Pascalopol și gândi că era un om superior, vrednic de imitat. Se cădea ca și el
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și-i găsește banii? Ce om, ce om, Costache ăsta!" Pascalopol se duse de-a dreptul acasă, își puse halatul chinezesc, ceru o sticlă de Vichy, pe care-l îndulci cu puțin sirop, se plimbă prin casă, cântă puțin din flaut, cu întreruperi, menuetul din D dur-Divertimento de Mozart, apoi trecu la registrele lui, le consultă bine, iar se plimbă, cu mâinile la spate, lovind palmele una într-alta, în prada celor mai adânci preocupări, umplu din nou un pahar de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
care însă îi aparțin de drept. Cu deosebită stimă, Leonida Pascalopol" Pascalopol făcu alt plic, sună feciorul, îi dădu întîia scrisoare s-o ducă la bancă și-i ordonă să cheme pentru a doua zi pe avocat. Apoi își luă flautul, se așeză turcește pe sofa, sub candelă, și cântă cu mai multă râvnă Menuetul lui Mozart. G. Călinescu O zi, două după aceasta, moșierul trecea din nou pe la bătrân și-l ruga s-o lase pe Otilia să se plimbe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
omul, nici unul? Nu fiindcă acesta din urmă, fiind un golan între pământ și cer, riscă și suferă mai mult decât Cel așezat în confortul Absolutului? Ce să mai cauți printre muritori, când tu cânți din orgă și ei din fluier? Flautul îmi poartă părerile de rău spre toate femeile pe care le-am născocit în bănuiala nostalgică a altor lumi. Și tot el îmi descoperă o existență ce se sfarmă de toate clipele... Are cineva dreptul să-și asculte până la capăt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
moarte? Cât prestigiu nu aruncă iminența neființei peste peisajul șters și searbăd al ființei? Dorința de a te îneca, de a te înălța la ceruri prin spânzurătoare sau de a-ți curma viforos zilele pleacă dintr-un sublim al plictiselii - flaut în fund de iad. A stoarce din clipe un cântec de pieire, a născoci veninuri transcendente în urâtul vremii, a-ți spulbera dracii în sânge și în devenire... Rostul metafizic al timpului e să ne descarce de povara individuației. A
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
neînțăles, dulce e beția mistică a amorului nostru... aud tremurând la urechea mea glasul celui întîi amor... O, Eva... Eva tu ești, tu-mi dai mărul din pomul cunoștiinței... și nu vorbești, murmurezi... cum de s-a rătăcit * pîn-în * stele flautul zefirului. Ardem, sărmană copilă, ardem cum arde-ncet universu-ntreg... O jertfă infinită marelui spirit! {EminescuOpVII 275} Și ardeau în albastrul infinit al templului candelele de aur a stelelor... Sus un cer înstelat și jos un cer înstelat... Lui i se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sunînd ca lingurițe de-argint, În cămara cu-arome de suvenir, de gutuie, Surîs ca o mănușă, uitat În pian, În fluier, Din ringlodă spre-albastru mai profund suind, PÎnă-n monedele dansului, pînă-n hohotul pîinii PÎnă-n părul conducînd În mansarda din flaut, PÎnă-n omida odihnită pe crepusculul mîinii, PÎnă-n versul acesta În care te cînt și te laud. Nici un vers nu este Însă un punct terminus al itinerariului imnic: poezia rămîne deschisă. Un asemenea discurs „infinit” ce-și caută pretextele pretutindeni, pînă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
nor cu ugerul plin tropăia În curte”, „anotimpurile (sînt) amestecate ca niște polenuri / În gurile noastre devenite corole”, „Un geniu al apelor preschimba miresmele În luntri subțiri”, „Turme de curcubeie fumurii treceau prin zarea halucinată”, „Undițele au devenit harpe. Flintele flaute” etc. Într-un peisaj de empireu, amintind de viziunile extatice ale misticilor, mișcarea cuplului e pură levitație, „răpire” În zonele Înalte ale spiritului: „Simți - Îmi spuneai - prezența altor călători În jurul nostru. Invizibili”. Nori suflați cu aur ca niște calești Merg
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
pe vremuri la locul lor de astăzi al rădăcinilor lor. Iată, din armele și osemintele strămoșilor crește cîteodată tulpina subțire a flăcării de sulf. Pe șesurile străvechi au trecut poate hoarde muzicale, purtînd pe umerii lor, În loc de buzdugane și suliți, flaute, viori și piculine, violoncele, cornuri și trîmbițe, și de atunci, din viorile prefăcute În rădăcini, au crescut paltini Înfiorați, din flaute au crescut fagii, din piculine mesteacănii, din violoncele și contrabasuri stejarii și jugaștrii gravi, din cornuri și trîmbițe sonorii
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
flăcării de sulf. Pe șesurile străvechi au trecut poate hoarde muzicale, purtînd pe umerii lor, În loc de buzdugane și suliți, flaute, viori și piculine, violoncele, cornuri și trîmbițe, și de atunci, din viorile prefăcute În rădăcini, au crescut paltini Înfiorați, din flaute au crescut fagii, din piculine mesteacănii, din violoncele și contrabasuri stejarii și jugaștrii gravi, din cornuri și trîmbițe sonorii cedri, din harpe teii melancolici, din țitere subțiraticii plopi. Prin coroanele lor bogate vei deosebi Încă fiorul de alămuri și de
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
și nevăzutul Și Întreabă-te: unde e spada care să răscolească măruntaiele Înțelesului Care e rostul tău În temnița infinitului cetitorule, [...] Unde sunt clapele din care pipăitul să deștepte răspunsul RĂSPUNSUL ca o melodie Încuiată În lemnul de abanos al flautului. Aceleiași scheme dinamice i se subordonează nenumărate alte secvențe ale operei, argumentînd astfel În favoarea unei „figuri” de relativă stabilitate a imaginarului lui Voronca. „Privirea e un arcuș, deșteaptă viorile depărtărilor”, „Se dilată ca o pupilă rîsul izbește În cremene zorile
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
le spală / Lumini, atîtea, În mărgean se strîng"), În "unanima apă" din alt sonet (Fuga poetului), ori, din nou, un vag ecou, mai curînd sintactic, dar și imprimat "geometric" În două din versurile sonetului Mai nevăzut obrazul: "Umăr Întors În flaut, arc suplu În picior / Păunii cînd sub gene cu ploile perindă"... Și, tot aici, Întorsătura de frază lirică eliptică: "Din lut Întors, cenușă, profilu-acestei strîngeri"... Ori, În al treisprezecilea sonet, - Temniță e, sau cântecul de fum - Încă o dată, ținuta sobru-concentrată
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
-nceput, a cîta oară? Pasăre, sîngele, mai jos coboară Și intră sub pămînt ca-ntr-un hățiș... (Scoica de pămînt). "Străinul" pare a se resemna În starea de așteptare nelămurită, deschis oricăror posibilități: Oprit aici sub foșnitoarea barcă: Stejar sau flaut. Curcubeu sau rană Nu intru În cetate. Vară, iarnă. Trecură. Stau. Cetatea crește parcă. Un an. Alți ani. Afară sub coroana De frunze-aștept. Nu știu ce-aștept. Minune În burg? Un sînge nou va umple cana... Un soi de stoicism
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
apropie de pămînt" (Odăi visate). În ultimă instanță imaginea despre sine și despre lume converg, Împărțite Între reprezentări contrastante - "Cu lebede pe-o apă, și mărăcini cu ciori", "Te depărtezi pe-o spumă cu bucurii sau plîngeri", "Pasăre ești. Sau flaut. Sau havuz", "Orașul te respinge sau te cheamă" - calificativul ultim fiind acela de "nehotărît", urmat de metafore sugerînd același regim alternativ și oscilant al atitudinilor: Ce stele deci, ce plante să se cearnă / Prin ochi? Orașul Îl refuzi, Îl ceri
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
dreptul sclipitor, cu o figură oriental-aristocratică, de o lene flajeolată care m-a făcut să mă gândesc la Pound: în ea era «amurgul amurgului educației». Și tot peretele acela din spate, încărcat de viori acaju de diferite mărimi, cutii de flaut căptușite cu catifea roșie, mandoline și balalaice și tuburi complicat împletite de tromboane și tube...”. În secvența a treia - care face, în mod vădit, pereche cu prima - revin ecourile parodice, amintind de astă dată de cântecul de lume, de lamentațiile
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
subțire, chiar și înveșmântată în haina de blană, iar botinele cu tocuri lungi făceau să țâșnească din fiece pas o grație care-ți tăia răsuflarea. Orbul îi simți cel dintâi parfumul care se prefira înaintea ei ca un sunet de flaut. Ologu se trase un pas - singurul pe care îl avea - înapoi, cât pe ce să se încurce în cârje și să cadă. Ea se opri în fața flăcăului. — Fiecare dintre noi are publicul lui, explicase Fane Chioru, de cum se întâlniseră. Unora
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
perfide sunt nemuritoare, există și atunci când socotim că au dispărut. Sensul real pe care l-ai realizat și sensul renumelui pe care-l acreditează zvonul par asemănătoare, dar trebuie să luăm seama și să nu le confundăm. Zvonul este un flaut în care suflă bă-nuielile, invidiile, conjuncturile. Este un instrument atât de simplu, încât monstrul întărâtat cu nenumărate capete, discordanța și nehotărâta gloată pot să-l mânuiască cu ușurință (Henric al IVlea). Bârfa nu este departe de zvon. Ea asigură o
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]