1,215 matches
-
grupe: • cu sufixul -se-, în structura temei de perfect: verbele din tipul V de flexiune: prinse(tema perfectului) - prinsei, prinseși etc. (perfectul simplu); rupse - rupsei, rupseșietc.; frânse - frânsei, frânseși etc.; • cu sufixul -u-: verbele din tipurile III și IV de flexiune: păru(tema perfectului) - părui, păruși etc. (perfectul simplu); • cu un sufix omonim sufixului de infinitiv și sufixului de prezent plural: -a-, pentru verbele din tipul I de flexiune: cântai, cântași etc.; • cu sufixul -i-, pentru verbele din tipul II1 de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
frânseși etc.; • cu sufixul -u-: verbele din tipurile III și IV de flexiune: păru(tema perfectului) - părui, păruși etc. (perfectul simplu); • cu un sufix omonim sufixului de infinitiv și sufixului de prezent plural: -a-, pentru verbele din tipul I de flexiune: cântai, cântași etc.; • cu sufixul -i-, pentru verbele din tipul II1 de flexiune: dormii, dormiși etc.; • cu sufixul -î-, pentru verbele din tipul II2 de flexiune: coborâi, coborâși etc. Dezinențele, aceleași pentru toate verbele, sunt unele specifice, altele comune cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
păru(tema perfectului) - părui, păruși etc. (perfectul simplu); • cu un sufix omonim sufixului de infinitiv și sufixului de prezent plural: -a-, pentru verbele din tipul I de flexiune: cântai, cântași etc.; • cu sufixul -i-, pentru verbele din tipul II1 de flexiune: dormii, dormiși etc.; • cu sufixul -î-, pentru verbele din tipul II2 de flexiune: coborâi, coborâși etc. Dezinențele, aceleași pentru toate verbele, sunt unele specifice, altele comune cu ale altor timpuri verbale. O singură dezinență este în mod absolut specifică perfectului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de infinitiv și sufixului de prezent plural: -a-, pentru verbele din tipul I de flexiune: cântai, cântași etc.; • cu sufixul -i-, pentru verbele din tipul II1 de flexiune: dormii, dormiși etc.; • cu sufixul -î-, pentru verbele din tipul II2 de flexiune: coborâi, coborâși etc. Dezinențele, aceleași pentru toate verbele, sunt unele specifice, altele comune cu ale altor timpuri verbale. O singură dezinență este în mod absolut specifică perfectului simplu, dezinența pentru persoana I singular -i: cânta-i, lucra-i, coborâ-i etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și un morfem specific: -ră-: Eu cântai, lucrai, dormii, coborâi, vândui, prinsei etc. Tu cântași, lucrași etc. El, ea cântă, lucră etc. Noi cântarăm, lucrarăm etc. Voi cântarăți etc. Ei, ele cântară etc. Accentul: La verbele din tipul V de flexiune, accentul rămâne pe rădăcina verbului: mèrse, plânse, scrìse etc., mèrserăm, scrìserăm etc. prìnserăți etc. La celelalte verbe, accentul cade pe sufixul temei perfectului: cântài, lucrài, dormìi, sosìi, făcùi etc., cântàrăm, cântàrăți etc., venìrăm etc. Mai mult ca perfectul Este un
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în comun, cu perfectul simplu, tema de perfect. Se opune perfectului simplu, prin sufixul tematic -sefață de -Ø, specific acestui timp: cânta-se-ră-m (m.m.c.p.)/cânta-Ø -ră-m (perfectul simplu). Sufixul tematic -seeste același pentru toate verbele, indiferent de tipul de flexiune. Diferențele din structura temei se datorează exclusiv temei primare a perfectului și sunt aceleași ca în cazul perfectului simplu. Nu diferențiază verbele limbii române nici dezinențele de persoană și număr de la mai mult ca perfect. În afara persoanei I singular, unde
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Creangă) „... Ar fi trebuit să înceapă a mi se pune soarele drept inimă, după cum se zice, căci era trecut de amiază.” (I. Creangă) Forma a doua de mai mult ca perfect analitic caracterizează numai verbele intranzitive. Auxiliarul nu diferă în flexiune de verbul liber. Participiul este variabil în funcție de genul și numărul subiectului. „El era deja plecat.” / „Ea era deja plecată.” „Ei erau deja plecați.” / Ele erau deja plecate.” Viitorultc "Viitorul" Situează acțiunea verbală într-un moment posterior momentului desfășurării procesului de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a vrea) în sintagmă, cealaltă cu auxiliarul a avea, una cu verbul sub forma temei de infinitiv, cealaltă cu verbul la conjunctiv: 1. a voi (vrea) + tema infinitivului: voi cânta, coborî, vinde etc. Tema infinitivului rămâne invariabilă. Verbul auxiliar - cu flexiune de auxiliar - își modifică forma în funcție de număr și persoană: Eu voi cânta, lucra, dormi, coborî, părea, vinde, prinde etc. Tu vei cânta, lucra etc. El, ea va cânta etc. Noi vom cânta etc. Voi veți cânta etc. Ei, ele vor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai poate fi dislocată de adverbe; este dislocabilă, în schimb, prin forme neaccentuate ale pronumelor personale: „- Doamne, prinde-l-voi strigoiul cela odată la oala cu smântână -...” (I. Creangă) Accentul: Auxiliarul este monosilabic; tema infinitivului primește accentul în funcție de tipul de flexiune al verbului: verbele din tipurile IV și V de flexiune păstrează accentul pe rădăcină: fàce, mèrge; celelalte verbe au accentul pe sufixul tematic: cântà, lucrà, dormì, sosì, cobor, ur, părèa. 2. a avea + conjunctivul: am să cânt, ai să cânți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin forme neaccentuate ale pronumelor personale: „- Doamne, prinde-l-voi strigoiul cela odată la oala cu smântână -...” (I. Creangă) Accentul: Auxiliarul este monosilabic; tema infinitivului primește accentul în funcție de tipul de flexiune al verbului: verbele din tipurile IV și V de flexiune păstrează accentul pe rădăcină: fàce, mèrge; celelalte verbe au accentul pe sufixul tematic: cântà, lucrà, dormì, sosì, cobor, ur, părèa. 2. a avea + conjunctivul: am să cânt, ai să cânți etc. Auxiliarul a avea are, în limba literară, aceeași flexiune
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
flexiune păstrează accentul pe rădăcină: fàce, mèrge; celelalte verbe au accentul pe sufixul tematic: cântà, lucrà, dormì, sosì, cobor, ur, părèa. 2. a avea + conjunctivul: am să cânt, ai să cânți etc. Auxiliarul a avea are, în limba literară, aceeași flexiune cu a verbului liber a avea, prezentând forme diferite în funcție de număr și persoană; conjunctivul este, de asemenea, variabil, exprimând la rândul său, prin dezinențe, persoana și numărul: Eu am să cânt, lucrez, dorm, cobor, par, vând, prind etc. Tu ai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
regula accentuării verbelor la prezent) și altul pe conjunctiv (urmând, de asemenea, regula accentuării verbelor la prezent): àre să lucrèze, avèm să lucr°m, avèți să lucràți etc. Structura viitorului I este aceeași pentru toate verbele. Diferențe - în funcție de tipul de flexiune al verbului - apar doar la nivelul temei de infinitiv sau la nivelul conjunctivului (la acesta din urmă, atât din punctul de vedere al temelor prezentului, cât și din cel al dezinențelor personale). Observații: În limba vorbită, cele două forme de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
amândouă punctele de joncțiune, de adverbul mai și, respectiv, de adverbul și: „Mi-era teamă să nu aflu că o va mai fi și bătut.” Structura sintagmei viitorului anterior este aceeași pentru toate verbele limbii române, indiferent de tipul de flexiune. Rămân doar deosebirile din structura temei de participiu. Observații: În limba vorbită au circulație variante fonetice ale auxiliarului a voi pentru viitorul I al verbului auxiliar a fi; de aici, din limba vorbită, au trecut în limbajul literaturii culte: „Când
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care la persoana a III-a poate lipsi: „Și-acela între oameni devină cel întâi Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.” (M. Eminescu) Structura temei fiind aceeași ca la prezentul indicativului, diferențele în funcție de tipul de flexiune rămân aceleași: Eu să cânt, lucrez, cobor, dorm, par, prind Tu să cânți etc. El, ea să cânte etc. Noi să cântăm etc. Voi să cântați etc. Ei, ele să cânte etc. La persoana a III-a, ca și la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cânți etc. El, ea să cânte etc. Noi să cântăm etc. Voi să cântați etc. Ei, ele să cânte etc. La persoana a III-a, ca și la indicativ, verbele prezintă două dezinențe, aceleași, dar altfel selectate, în funcție de tipul de flexiune al verbului, mai precis, selectate în sens contrar indicativului: • dezinența -e: la verbele din tipul I de flexiune și din tipul II2.1 : să cânte, să lucreze, să coboare; • dezinența -ă: la celelalte verbe: să doarmă, să sosească, să pară
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cânte etc. La persoana a III-a, ca și la indicativ, verbele prezintă două dezinențe, aceleași, dar altfel selectate, în funcție de tipul de flexiune al verbului, mai precis, selectate în sens contrar indicativului: • dezinența -e: la verbele din tipul I de flexiune și din tipul II2.1 : să cânte, să lucreze, să coboare; • dezinența -ă: la celelalte verbe: să doarmă, să sosească, să pară, să vândă, să prindă Sintagma conjunctivului prezent este disociabilă prin adverbe modale-regim (mai, tot, și etc.): „Să mai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi cântat etc. El, ea să fi cântat etc. Noi să fi cântat etc. Voi să fi cântat etc. Ei, ele să fi cântat etc. Structura perfectului conjunctiv nu determină în sine deosebiri și nu este diferită în funcție de tipul de flexiune al verbelor; deosebirile se manifestă doar în realizarea concretă a temei de participiu. Sintagma este disociabilă, în general, între morfemul modal și cel temporal, de adverbe-regim: „Aș fi vrut să mai fi cântat o dată...”, de adverbul de negație nu: „Să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
valoare de viitor: „Tiu! Ța-ța! Pftiu! Ucigă-te toaca, duce-te-ai pe pustii!” (I.L. Caragiale) Structura morfologică Este un timp compus, construit analitic, din tema de infinitiv a verbului de conjugat și verbul auxiliar a vrea la imperfect (cu flexiune de auxiliar). În limba literară, auxiliarul precede tema infinitivului: „N-ar fi mai scumpă vremea sleindu-se-n tăcere Decât bătută-n clopot de glas fără durere?” (T. Arghezi) În limbajul poetic și în limba vorbită, auxiliarul poate sta deopotrivă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și persoană: Eu aș cânta, lucra, coborî, dormi, păru, vându Tu ai cânta etc. El, ea ar cânta etc. Noi am cânta etc. Voi ați cânta etc. Ei, ele ar cânta etc. Structura potențial-optativului prezent nu diferă în funcție de tipul de flexiune al verbului și nici nu introduce diferențieri. Acestea există doar la nivelul temei de infinitiv, care prezintă diferite sufixe, corespunzător tipului de flexiune verbală. Sintagma potențial-optativului prezent este disociabilă, prin adverbe regim: cam, mai, prea, tot, și: „Astfel de cărți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Voi ați cânta etc. Ei, ele ar cânta etc. Structura potențial-optativului prezent nu diferă în funcție de tipul de flexiune al verbului și nici nu introduce diferențieri. Acestea există doar la nivelul temei de infinitiv, care prezintă diferite sufixe, corespunzător tipului de flexiune verbală. Sintagma potențial-optativului prezent este disociabilă, prin adverbe regim: cam, mai, prea, tot, și: „Astfel de cărți aș tot cumpăra...” Când auxiliarul urmează temei de infinitiv a verbului, sintagma este dislocabilă prin pronume, personale sau reflexive: „Duce-m-aș și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vândut Tu ai fi cântat etc. El, ea ar fi cântat etc. Noi am fi cântat etc. Voi ați fi cântat etc. Ei, ele ar fi cântat etc. Structura perfectului potențial-optativ este aceeași pentru toate verbele, indiferent de tipul de flexiune din care fac parte. Se manifestă doar deosebiri interne, care aparțin, nu perfectului ca timp al potențial-optativului, ci temei de participiu a verbelor. Sintagma perfectului este dislocabilă, între auxiliarul de timp și cel de mod, de către adverbe regim (cam, prea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să plece. Structura morfologică Este un timp compus, construit analitic, pe baza temei de gerunziu. Tema este precedată de auxiliarul a fi, conjugat la una din cele trei forme: viitor indicativ: voi fi, vei fi cântând etc., conjunctiv prezent (cu flexiune de auxiliar): să fi cântând etc., potențial prezent: aș, ai, ar fi cântând etc. Tema de gerunziu rămâne invariabilă. În structura primelor două forme, auxiliarul de mod își modifică forma, în funcție de persoană și număr, prin primul component: voi, vei etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ai fi cântând etc. El, ea ar fi cântând etc. Noi am fi cântând etc. Voi ați fi cântând etc. Ei, ele ar fi cântând etc. Structura prezumtivului prezent este aceeași pentru toate verbele; diferențele care apar, în legătură cu tipul de flexiune al verbului, se limitează la nivelul temei de gerunziu. Observații: În limba vorbită și în limbajul literaturii artistice, adesea, tema de gerunziu lipsește din sintagma de prezumtiv a verbului a fi: „Ascultă-mă, kir Ianulea; ce sunt dușmanii dumitale?... N-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi cântat etc., conjunctiv prezent: să fi cântat etc., potențial-optativ prezent: aș fi cântat etc. Auxiliarul prezentând aceleași forme ca în sintagmele de prezent ale prezumtivului, opoziția dintre prezent și perfect se realizează la nivelul temelor verbale, situație unică în flexiunea verbului românesc: voi fi cântat/voi fi cântând; să fi cântat/să fi cântând; aș fi cântat/aș fi cântând. Tema de participiu este invariabilă. Auxiliarul de mod variază în funcție de număr și persoană ca și în structura formelor de prezent
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu cea de indicativ (prezentă, de altfel, la toate modurile și timpurile verbale, variabile în funcție de număr și persoană): -ți; omonimia formelor este înlăturată de intonația deosebită a imperativului: cântați!, lucrați!, coborâți!, faceți!, mergeți! etc. Structura imperativului diferă în funcție de tipul de flexiune al verbelor la nivelul temei de prezent și la nivelul dezinențelor. La nivelul temei de prezent, diferențele sunt aceleași ca în cazul tuturor formelor temporale construite în baza temei de prezent: indicativul și conjunctivul. Din perspectiva temei II a prezentului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]