1,019 matches
-
pentru ca să bată și el cele trei mătănii pe care le cerea citirea rugăciunii: — Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Se auziră foșnind satenurile din căptușelile caftanelor boierești și răsuflările grele ale celor care, învingându-și vârsta, băteau cu gesturi mari prima metanie. Pe vodă îl ajutară să se ridice cei doi feciori, Constantin și Ștefan. — Iar duhul curăției, al gândului smerit, al
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
astăzi; calde, curate, pline de iubire și sfințenie, pătrunzătoare ca vinul pe care Îl simt deja că se scurge pâna la ultimul deget de la picioare. Mă iei În brațe și urci scările până la etaj, În dormitor. Așternuturile albe, din mătase foșnesc sub trupurile noastre. Sete de dragoste. O jumătate de zi nu am ieșit din dormitor. După amiază ne-am avântat pe pantele din apropiere, cu skiurile. După două ore, eram ca nou născuți. Nu se cunoștea oboseala. Îmbujorați la față
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
la soare. Nu se vedea țipenie, dar din curțile interioare urcau, o dată cu aburul aromat al boabelor de'cafea puse la prăjit, voci vesele sau tropăieli nedeslușite. Ceva mai încolo, pădurea de palmieri, împărțită, prin ziduri de argilă, în pătrate inegale, foșnea în bătaia unui vânt care nu mai ajungea până la ea. Și mai departe încă, până la marginea zării, începea, galbenă și cenușie, împărăția pietrei, în care totul părea mort. Numai la oarecare depărtare de oază, lângă uedul care, la apus, curgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Manole lipsea, și sora, acum Vera parcă dormita, întinsă pe spate, cu brațele și picioarele desfăcute... — Chiar nu intri deloc în apă ? — Nu. Femeie de interior. Prea aproape și prea atentă. Răspunsese imediat, parcă ar fi prevăzut întrebarea. Pânza cadrilată foșni : Lucian se întorsese, se afla din nou alături, mut, închis, încruntat, aplecat asupra revistelor. — Dacă știam, rămâneam și eu acasă, continua să glumească blondul A.P. — Acasă nu-ți vindecai astenia. Marea îți priește, nimfele destind nervii... — Nepericuloase ! Tot al tău
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
meciuri și rația lunară de benzină, divorțuri și denunțuri. Așadar : ziua îl recuperează din fundul pâclos, să-și regăsească liniștea astmatică, gâfâitoare, maniile, disperarea îmblânzită. Nu pierduse toate punțile, încă în stare a se suporta între ei ? Schițele pe calc foșnesc între degetele sale afumate. Se întinde deasupra hârtiei de ozalid, ascute creioanele. Încercuiește, subliniază, verifică. Cândva, apare Manole. Își trage un scaun, zâmbește. Așază pe masă o foaie de hârtie plină de nume și semnături. După lucru, urmează o scurtă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
apartamentului acontat acum trei ani, diabetul îl mai uită pe Grefu, Luminița crede divorțul posibil, Tomski va avea televizorul la timp, la fel și Lupu, poate și Stoian nimerește, în sfârșit, la loto și- atunci apare mașina. Planșele, diagramele, schițele foșnesc pe toate birourile, cancanurile sporesc, scâncetele scad, sângele e iute, iute. Prinsese bine știrea adusă de Stork, când abia ai venit de la mare, odihnită, întinerită, disponibilă, cu-atât mai mult când ești singură și familia e plecată. Vera deveni mai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
rău le-am trecut. Vede-se-va mâne ce-ar mai fi de făcut. Deci iute, în luna bălae, În vechiul crevat și în paie. Și cum el de voie-i așa ațipia Sub pat se mișca ceva pare. Guzanul foșnească orcît și va vre... De-ar ave v-o fărmioară, cum n-are! Dar iute! -un pitic se arată deodat. C-a lampei lumină el e spițelat. Cu mutra lui gravă de-orator încercat La picioarele contelui vine, Ce nu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
căruța aurită în fine Mireasa cu oaspeții vine. Ș-aleargă cu toții acuma-n galop Să-și aleagă în sală locșorul. La-nvărtit și la valț și la veselul hop Își alege oricare odorul. Ș-acum țiue, scripcăe, sun-zurăind, Se rotesc și foșnesc, șusăesc șfîrîind, Țistăesc, poșpăesc, șopotesc, svîrîind. {EminescuOpIV 493} Conțișorul privește și sigur El crede că zace în friguri. Ș-cum clappai și dappai și rappai, așe De laiți, scaune, mese. La masa cea mare oricare ar vre Să stea lângă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu două doamne care veneau din direcție opusă, pe același îngust trotuar de lemn. Abia atunci mi-am dat seama că aveam în fața ochilor, în carne și oase, persoane care trăiseră la începutul secolului. Purtau fuste lungi până în pământ, care foșneau la fiecare pas. Era o zi caldă, dar se vede treaba că, mai devreme, plouase. Se zăreau urme de noroi pe tivul fustelor. Cea mai în vârstă dintre doamne m-a privit și a zis: - Ia te uită! Joseph Maynard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
vieții mele, la fel de important ca și concepția, ca și nașterea mea. Eram adâncit în "Căderea" lui Camus. Percepeam foarte vag schimbarea luminii în jur: se însera. Hârtia proastă, galbenă, a cărții devenise ușor portocalie. Plopii din curtea paraginită a grajdurilor foșneau. Și, subit, mi-am dat seama, pentru prima dată în viața mea, că existam. Mi-am ridicat ochii din carte: iată, existam! Se afla pe lume, din clipa aceea și nu mai de demult, 11 cineva numit Mircea Cărtărescu, cineva
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și mâna lui se lovi de ceva rece, sticlos. Ochii străini ajunseseră în clipa aceea lângă ochii lui. Atunci Auta leșină din nou. CAPITOLUL XVI Când deschise ochii, soarele era sus. Întâi, îi mângâie fața boarea dimineții. Spicele de grâu foșneau ușor. Auta privi cerul albastru. Treceau păsări. Era liniște și seninătate. Se simțea odihnit. Dormise în grâu și se căznea acum să realcătuiască visele sau vedeniile care l-au chinuit peste noapte. Era viu. Nimeni nu-i făcuse nimic. Își
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai în față la garderobă sau pentru a intra în sală. Odată intrați în sală ne vom așeza pe locul indicat pe bilet. Dacă nu reușim să-l găsim cerem ajutor plasatorilor. În timpul spectacolului Este complet nepoliticos să mâncăm, să foșnim pungi, hârtii. Nu batem din picior, nu fluierăm. Nu vorbim cu vecinii. Nu comentăm spectacolul. Nu ne ridicăm de pe scaune înainte de pauză sau de încheierea spectacolului. Dacă ne-a plăcut spectacolul aplaudăm fără zgârcenie. Dacă nu ne-a plăcut, aplaudăm
Ghid metodic pentru activitățile de terapii în educația specială a copiilor cu cerințe educaționale speciale(CES) by Mihai Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/1189_a_2270]
-
norii, vântul și focul par înzestrate cu un fel de conștiință și de pătimire, pentru că sunt expresia Forței care 69 trăiește în ele și se desăvârșește, prin ele, în una dintre formele ei. Câmpia cu asfodeli, întinderea vagă pe care foșnesc, în trista penumbră, florile acelea liliachii și umbrele deșarte ale morților sunt Nimicul vieții. E grăitor faptul că, pentru a le da umbrelor o clipă de consistență, de conștiință și de memorie, Odiseu le dă să bea din sângele unor
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
și norii, vântul și focul par înzestrate cu un fel de conștiință și de pătimire, pentru că sunt expresia Forței care trăiește în ele și se desăvârșește, prin ele, în una dintre formele ei. Câmpia cu asfodeli, întinderea vagă pe care foșnesc, în trista penumbră, florile acelea liliachii și umbrele deșarte ale morților sunt Nimicul vieții. E grăitor faptul că, pentru a le da umbrelor o clipă de consistență, de conștiință și de memorie, Odiseu le dă să bea din sângele unor
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
Parcă o forță vitală intra în tine care-ți dădea energie și putere, veselie și liniște, încât nu mai oboseai repede, dormeai foarte bine și făceai poftă de mâncare. În special copii care aveau probleme cu mâncarea. Prin copaci frunzele foșneau, realizând un fond sonor, ca o melodie de bază pe care apărea ciripitul și trilurile diferitelor soiuri de păsărele, mai ales dimineața. Vara era atât de plăcut și reconfortant pentru că nu simțeai arșița soarelui dogoritor și zăpușeala de la oraș în
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
neant... Dacă nu-i nimeni în jur, să i-l arate pe lup.... vorbește singur... „El e... Suru, îl vezi...!“ Apoi, tresare trăgând cu urechea către pădure, ca jivinele la pândă... „Ia, ascultă! murmura el abia șoptit, îi auzi cum foșnesc?... Anuuca... Anuuca...!, îi auzi cum o cheamă?! șoptește el, eu ochiul cenușiu, lărgit mult,.. ca să prindă foșnetul frunzei, apoi continuă... „Fagii la cea mai mică adiere, povestesc povestea ei și a lui Tudor, îi auzi și începe să murmure cu
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Un șir de copaci înalți și rămuroși, străjuiesc de jur împrejur ograda. În spatele dâmbului și dilavale de gard, de jur împrejur, începe pădurea, adâncă, fară sfârșit, în mare parte necălcată de picior omenesc. De-a lungul gardului , bătrânii copaci își foșnesc frunzele ca un cântec de șoapte, neauzit. Un gorun rămuros, în partea stângă a casei, adăpostește o fântână cu ciutură... ... În ceardac, lângă dereg, bătrânul Toma, bolnav, tăcea, fuma și se gândea... se tot gândea la nora lui, la fata
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ș‟acu ...ca și goana nebună, a cailor, cu ochii aprinși, cu urechile ciulite și coama zburlită. Pădurarul povestea... povestea, întâmplări înfricoșătoare. Acuma se înțelegea de ce a evitat atâta vreme să le povestească... În tăcerea nopții, se auzea doar pădurea foșnindu-și frunzele și câte un strigăt de fiară, sinistru, care înfiora. De sub tufa de liliac, țârâitul rar al greierului se împreună cu altul... Anton își mai răsuci o țigară, o aprinse și trase două fumuri adânci... Apoi, continuă să povestească încet
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
că-i pentru pământul strămoșesc, răzășesc... de la Tăcuta, Șuletea, Fălciu șî altele... Și, Anton tăcu... coborî din ceardac și se topi în întuneric... Sufletul îi atinsese prea-plinul... CAPITOLUL VI Anuca Trecuse demult de miezul zilei... Soarele scăpătase spre chindie... Vântul foșnea blând printre crengile copacilor... de undeva de sus, cobora cântecul gingaș al unei privighetori... Pe cer, sus de tot, pluteau norii ca niște grămezi de puf alb. Anuca stătea culcată în iarbă; îi plăcea să privească cerul, nourii și se
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
îi frânse gândurile, ieșind dintr-un ogor, rămase o clipă pe mijlocul drumeagului, și dispăru într-un hățiș, de unde mai dădu glas: „pitpalac... pitpalac“ Din nou liniște... doar tropot de copite, rar, cadențat... Sub apăsarea grea a tăcerii, doar frunzele foșnesc. Prin minte, iar îi trecură imagini de la horă... După o cotitură, un iepure roșcat, dintr-un salt trecu drumeagul și se afundă într-un desiș de cătină. Se însera... La intrarea în pădure, ca să scurteze drumul spre casă, lăsă drumeagul
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
sub care curge năvalnic ultimul fluviu al lumii în timp ce iubita îți mușcă lobul urechii și aduce un alt univers mai aproape de tine prin cuvinte 12 mai 2011 Liniștea de la capătul veșniciei... alunecau fâșii de cer pe umerii calzi părul tău foșnea ca o pădure provocator enigmatic insinuant îmi treceam degetele prin el haiducind tăcut fără să fluier a libertate în spate meu se prăbușea veșnicia lamă de jungher ascuțită mă rodeau cariile timpului fiecare an însemna un geamăt duceam pe trup
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
și se afunda, întortocheată, în valea pârâuașului, care răcorea setea oilor, păscute de ciobanii locului. Băieții, călări, se întreceau și cântau din frunză, pentru a le mai trece pustiul de urât. Păsările susurau zgobii în întinderea neclintită a văzduhului, iarba foșnea alene, printre copitele cailor, iar pădurea chema viețuitoarele să-și primească tainul zilnic. Dintre râpele Podului de Lut, o închipuire de suflet omenesc se apropia de cei doi băieți: Ce arătare o fi și asta? întrebă Vasilică, care era cel
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
caii, care se odihniseră, păscând troscotul de la fântâna mănăstirii, mulțumiră călugărului Pahomie, care le dădu un măgar și o traistă cu merinde călugărești și porniră spre întinderea verde a pădurii. Pădurea se arătă în toată splendoarea mantiei de toamnă. Frunzele foșneau printre picioarele animalelor, păsările își chemau puii la masa de amiază, o căprioară se vesti, deodată, călătorilor, apoi, ca o nălucă, zvâcni spre poala pădurii. Susurul pârâului urmărea calea drumeților. Merseră ei cât merseră și spre seară poposiră într-o
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
e destul să vezi, câteva zile la rând, cactuși pe o câmpie uscată. "Cactuși-candelabru" sau cactuși obișnuiți. Plantă a răbdării, așteptând ca, după zile și săptămâni de arșiță, să vină în sfârșit ploaia. Plantă care nu cunoaște luxul pădurilor ce foșnesc, suspină, cântă, freamătă, vuiesc; ea nu poate face nimic din toate astea; țepii ei sunt muți; tulpinile se leagănă fără sunet; cel mult al aerului zgâriat de acest arici vegetal. Plantă a dezolării. Plantă a câmpurilor golite de vegetație. Plantă
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
profilul ascuțit al unui adolescent cu ochii întunecați și cu o umbră de mustață peste buzele senzual-ascetice. Ieșeam din clădire și mă regăseam în vântul cald al nopții. "De ce un înger? Noaptea a venit" - recitam în șoaptă. "în noapte frunzele foșneau/Prin somn apostolii gemeau... / De ce un înger? Noaptea a venit/ Și n-avea noaptea-aceea nimic deosebit." Umblam câteva ore delirând, până când oboseala mă-ntorcea spre patul meu din dormitorul pustiu. îmi trăgeam cearșaful peste cap și, astfel înfășurat 74 , cum
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]