4,121 matches
-
puțin înduioșătoare. Nu puteam stabili precis dacă dorește întoarcerea soțului pentru că-l iubește sau pentru că se temea de limbile ascuțite ale bârfitorilor. Și eram tulburat de suspiciunea că acest chin al dragostei călcate în picioare era împletit în inima ei frântă cu junghiurile vanității rănite care, minții mele tinere, i se părea sordidă. Încă nu învățasem cât de contradictorie este firea omului. Nu știam cât de multă poză există în sinceritate, cât de multă josnicie în noblețe și câtă bunătate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
că nici după vreo vorbă, nici după vreun gest măcar schițat nu-și trădase în nici un fel simțămintele. Cu siguranță că el știa mai bine decât mine cât de tare era ea în stare să se stăpânească. Începu să-și frângă mâinile pradă unei emoții puternice: — Ah, sunt atât de speriat! Știu că o să se întâmple ceva. Un lucru îngrozitor, și nu pot face nimic să-l previn. Ce fel de lucru? — Ah, nu știu! gemu el, și-și cuprinse capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe spate și nu scoate un cuvânt. Uneori nu se mișcă ceasuri întregi, dar plânge neîncetat. Are perna complet udă. E prea slăbită ca să folosească batista și lacrimile îi curg pur și simplu șiroaie pe obraz. Parcă mi s-a frânt inima. În clipa aceea aș fi fost în stare să-l ucid pe Strickland și știam că îmi tremura glasul când mi-am luat rămas-bun de la infirmieră. L-am găsit pe Dirk așteptându-mă pe scară. Nu părea să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-vă inimile, spadele și averile pentru această faptă! Alergați sub steagurile lui Cristos! Înainte să fie prea târziu și sufletele voastre să se prăvălească În iad, drept pedeapsă pentru nepăsarea voastră! mai strigă relicva, cu un glas care acum se frângea din pricina angoasei acelei premoniții. Dante Își Învinse primul impuls de a Îngenunchea și se ridică la loc În picioare. I se părea că ceva se schimbase În diafana consistență de ceară a bustului vorbitor, ca și când obrajii, din pricina efortului de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fiecare chilie goală, apoi se aventură În ultima, cu daga În mână. Chilia nu era pustie. În picioare, rezemată de peretele din fund, femeia pe care o Întrezărise În biserică Îl fixa nemișcată, cu o scânteiere de frică În ochi, frângându-și mâinile. Respira greu, ca și când i-ar fi lipsit aerul. Dante se opri În pragul ușii, trăgându-și și el sufletul după luptă. Coborî arma, nedumerit de ființa peste care dăduse. Era la fel de Înaltă ca el, de o paloare intensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Ascuns printre... clerici? o zori Dante. Femeia mai Întâi scutură din cap, iar mai apoi, ca și când s-ar fi răzgândit brusc, se apucă să Încuviințeze cu putere. - Și ce s-a ales de micuț? Întrebă Dante. Amara părea rătăcită. Își frângea mâinile pradă mâniei de a nu izbuti să exprime ceea ce ar fi vrut. Ochii săi căzură peste micuța coroană pe care el Încă o mai ținea, iar privirea i se lumină. I-o smulse din mână și o așeză pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ne arăta ce avem de făcut mai departe. Hanul Îngerului era locul Întâlnirii. Numai Brandan știa cine este. Poate că legătura s-a făcut, dar, odată cu moartea călugărului, firul s-a rupt. Și acum ce-i de făcut? conchise el, frângându-și mâinile. - Rămâneți pe loc și ascundeți-vă, deocamdată. Moartea lui Brandan ar putea fi și un accident, dacă el o fi subestimat impeterozitatea Arnului. Dacă ar fi pierit de mâna lui Bonifaciu, ghearele acestuia ar fi ajuns deja aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
geniului anticilor s-au pierdut dintr-un gest nechibzuit. - Nu se va Întâmpla nimic din ce nu trebuie. Nu se va Întâmpla nimic care să nu fi fost scris Încă din prima zi În cartea destinului, stărui Marcello, cu glasul frânt de o sufocare bruscă. Își Întinse mâinile pentru a-și lua caietul Înapoi. Dante, după ce rearanjase În mare paginile, Încercă să surprindă câte ceva din cele scrise, Însă celălalt i le smulse din mână, ca și când s-ar fi temut să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Un imperiu cu adevărat universal. Certitudinile poetului Începeau să se clatine. Poate că Templul și Republica Venețiană, care apărea Îndărătul urzelii, aveau cu adevărat un plan mai vast decât acela de a jefui orașul sfânt. - Acest mare proiect s-a frânt, reluă Monerre. Sfărâmat ca și vâna familiei imperiale. Dar acum e cu putință să fie reluat și dus la bun sfârșit, iar pe tronul Romei să se Întoarcă Împăratul roman legitim, moștenitorul lui Frederic. Vino cu noi, adăugă pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se ghemuiau printre țipete de groază și vaiete. Totul era pierdut, pentru Cecco și pentru confrații lui. Cum ar mai fi putut opri masacrul care se anunța? Însăși autoritatea sa avea să se sfârșească peste câteva ore. Începu să Își frângă mâinile, pe sub mânecile hainei, simțind În inimă toată durerea neputinței. Dar nu trebuie să cedez În fața disperării, hotărî el. O porni Înainte cu grijă, repezindu-se la adăpostul unei mici coloane. În jurul lui, pardoseala era plină de cadavre sfâșiate. Câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
înalte și, dincolo de această incintă, un parc, un parc adevărat, cu pomi adevărați și, în spatele acestor pomi care își încrucișează crengile goale, silueta unei clădiri înalte, o casă boierească, un mare și complicat edificiu. Brăchut este cel care îi răspunde, frângându-și mâinile de frig: — Păi, este parcul Castelului... — Un castel..., reluă judecătorul ca și când puțin i-ar fi păsat de el. — Păi da, castelul procurorului. — Ca să vezi, deci aici este..., adăugă judecătorul, mai mult pentru el însuși decât pentru noi ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și ajuns procuror. Nu mai era tânărul ageamiu care aruncase trei trandafiri pe sicriul mamei sale cu o strâmbătură de suficiență înainte de a o șterge la fel de nepăsător de teamă că nu va prinde trenul. Ai fi spus că ceva îl frânsese pe dinăuntru. Dar nu s-a știut niciodată ce. Mai târziu, văduvia îl zdrobi de tot. Și îl îndepărtă. De lume. De noi, ceilalți. De el însuși, fără îndoială. Cred că o iubea cu adevărat pe tânăra lui floare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care-l cântă Ioan Bocșa, melodia e sfâșietoare, tristețea unui bărbat împărțit între nevastă și iubită, fredonează și regizorul, Ană, mândra mea frumoasă, prietenul lui cântă atât de frumos, că Laszlo ar vrea să plângă, amintiri vechi, tristeți de tinerețe, frânt între nevastă și Căpșuna. Se văd tristețile astea pe fața lui, și Maestrul, care știe bine toată viața prietenului său, înțelege greutatea privirilor, melancolia s-a născut dintr-un cântec, el știe, ca și Laszlo, cum e viața. Schimbă repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
în brațe, nu vrea să-l piardă, el e siguranța ei în lumea asta teribilă a teatrului, nu mi-ai mai cântat de la Paști romanța mea: De-aș fi vântul cu miresme parfumate... Nu pot acuma, iubito, sunt obosit, sunt frânt după atâta condus, altădată, îți promit eu că-ți cânt. Și ea urcă scara spre dormitorul de sus, este prea obosită de drum, de zilele de plajă și de apa mării, de Căpșuna, care cu greu poate fi suportată mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
sau al micuței Barbara... Aceste mici pelerinaje domestice se desfășurau, invariabil, În stil mare: două subrete, automobilul particular - sau Însuși domnul Blaine când era disponibil - și deseori un medic. Când Amory s-a Îmbolnăvit de tuse măgărească, patru specialiști dezgustați, frânți din șale deasupra patului, au schimbat Între ei priviri nimicitoare; când a făcut scarlatină, numărul Îngrijitorilor, inclusiv doctorii și infirmierele, a ajuns la paisprezece. În ciuda acestui lucru, sângele fiind mai gros decât supa de pui, Amory s-a Însănătoșit. Familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
un motan uriaș, Înnebunit, vopsit ca un tigru. O jumătate bună din lumea de la gară căsca gura la ei, oscilând Între compasiune Îngrozită și veselie gălăgioasă, iar la apropierea lui Phyllis, căreia-i cam căzuse falca delicată, cei doi se frânseră din șale și emiseră uralele colegiului cu voci puternice, răzbătătoare, adăugând la sfârșit numele lui Phyllis. A fost deci ovaționată zgomotos și escortată cu entuziasm În campus, cu o suită formată din vreo cincizeci de flăcăi rurali, În râsetele Înăbușite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Pe stradă trebuie să adopt o mutră dură ca oțelul, ca să-i Împiedic pe bărbați să-mi arunce ochiade. Dacă râd prea tare În fotoliul de orchestră de la teatru, actorul joacă tot restul serii numai pentru mine. Dacă mi se frânge vocea, Îmi plec ochii sau Îmi las batistuța să cadă, cavalerul meu mă va suna la telefon zilnic, timp de o săptămână. CECELIA: Cred că-i foarte stresant. ROSALIND: Partea proastă e că singurii bărbați care mă interesează sunt cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
CECELIA: Cum așa? Eu credeam că tocmai asta dorești. ALEC: Am dorit, dar după ce le-am văzut pe fetele astea, nu mai știu. M-am atașat foarte mult de Amory. E un tip sensibil și nu vreau să i se frângă inima din pricina unei ființe căreia nu-i pasă de el. CECELIA: E foarte chipeș. ALEC (tot gânditor): Nu s-ar mărita cu el, dar o fată nu trebuie să se mărite cu un bărbat ca să-i frângă inima. CECELIA: Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
să i se frângă inima din pricina unei ființe căreia nu-i pasă de el. CECELIA: E foarte chipeș. ALEC (tot gânditor): Nu s-ar mărita cu el, dar o fată nu trebuie să se mărite cu un bărbat ca să-i frângă inima. CECELIA: Cum se frânge o inimă? Ce n-aș da să cunosc secretul! ALEC: Pisicuță crudă ce ești! Au noroc unii că ți-a dat Domnul un nas cârn. (Intră DOAMNA CONNAGE.) DOAMNA CONNAGE: Dumnezeu, unde e Rosalind? ALEC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
din pricina unei ființe căreia nu-i pasă de el. CECELIA: E foarte chipeș. ALEC (tot gânditor): Nu s-ar mărita cu el, dar o fată nu trebuie să se mărite cu un bărbat ca să-i frângă inima. CECELIA: Cum se frânge o inimă? Ce n-aș da să cunosc secretul! ALEC: Pisicuță crudă ce ești! Au noroc unii că ți-a dat Domnul un nas cârn. (Intră DOAMNA CONNAGE.) DOAMNA CONNAGE: Dumnezeu, unde e Rosalind? ALEC (strălucitor de spiritual): Bineînțeles, vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
una dintre tragediile alea interminabile de birou, care ciupesc strunele semnificației fumului de locomotivă... - Și ale mâhnirii, a completat Tom. Ăsta-i alt subiect predilect, deși recunosc că rușii dețin monopolul. Specialitatea lor sunt istorioarele despre fetițe drăguțe care-și frâng coloana vertebrală și sunt adoptate de bătrâni ursuzi fiindcă zâmbesc Întruna. Ai crede că suntem o rasă de ologi veseli și că majoritatea țăranilor ruși sfârșesc sinucigându-se... - Ora șase, a anunțat Amory, privindu-și ceasul de mână. Ești invitatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pizdă, dar merge așa de greu când nu‑i întărit ca lumea, ce chin! Deja curg apele pe el și fiindcă nu iese cum și‑ar dori, devine brutal, nu, firește că nu cu el însuși, ci cu Anna. Îi frânge mijlocul, o strivește (sub greutatea lui), îi împinge gâtul mult pe spate, de‑i trosnesc oasele, au, mă doare, da, da, te doare ce‑ți fac, fiindcă sunt foarte puternic și nici nu‑mi dau seama când produc cuiva o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
vârful piciorului. Apoi spune, hai să mergem, mai am și alte planuri pe ziua de azi. În sfârșit, ești rațională și‑ți dai seama de motivele mele, Sophie, trăncănește Rainer; a știut el dinainte că ea va ceda, fiindcă el frânge inimile și nimeni nu‑i rezistă. E minunat cu tine, e minunat din motivul cutare și cutare, dar și pentru că ești la început așa de îndărătnică, iar apoi rezistența ta cedează dulce în mâinile mele. Ca un animal micuț pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Așa de mândru era. Va să zică legătura sufletească dintre el și Sophie s‑a stabilit deja, urmează cea fizică. În momentul acesta tocmai o convinge pe Sophie că omul fără iubire e un grăunte de praf nesimțitor. Înăuntrul lui Rainer se frânge ceva, pentru că o parte a unui om (de cele mai multe ori inima) se frânge întotdeauna când persoana iubită devine infidelă. Însă teama de a fi suspectat în realitate, poate chiar fără să fie vinovat, inhibă multe hotărâri privitoare la Sophie. Anna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
stabilit deja, urmează cea fizică. În momentul acesta tocmai o convinge pe Sophie că omul fără iubire e un grăunte de praf nesimțitor. Înăuntrul lui Rainer se frânge ceva, pentru că o parte a unui om (de cele mai multe ori inima) se frânge întotdeauna când persoana iubită devine infidelă. Însă teama de a fi suspectat în realitate, poate chiar fără să fie vinovat, inhibă multe hotărâri privitoare la Sophie. Anna nu simte absolut nimic după acest șoc, doar Hans, cu iubirea lui, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]