187,018 matches
-
revenirea în funcție: "a fost bine? A fost rău?" Probabil că suișul pe scara socială ar fi fost în direct raport cu gradul de compromitere politică/morală. Neîndepărtat "aș fi fost poate silit să scriu mai multe lucruri conformiste (ne găseam în anii '50) decât am făcut-o și pe care azi n-aș mai vrea să le mai știu ale mele". Avea scuze? "Firește, eram foarte tânăr și compromisul, pe care atunci nu ni-l reprezentam la dimensiuinile lui reale
Act de confesiune by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14064_a_15389]
-
din conul de umbră în care au stat citind și scriind cu mult folos, să ni-i arate din nou săvârșind același joc împreună, prăpădindu-se de râsul în dublu dedicat păcălelii... Și fraza noastră riscă, iată, să nu-și găsească sfârșitul nicăieri. Rezumând totul în prețul simbolic a doi, (cum altfel?), trandafiri lăsați la redacție împreună cu câteva poeme dintre cele scrise în răstimp, prietenii și le dedică unul altuia, Bogdan lui Cosmin, concentrat la culme, poemul Ra, și Cosmin lui
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14075_a_15400]
-
nu s-ar mai fi putut alcătui nici măcar o ceșcuță din care să-ți bei cafeaua. Nenorocirea însă nu avusese loc fiindcă existase o icoană a Sfintei Fecioare și o zi a solstițiului de iarnă 1989 cînd toți cei care găsiseră încă un drum împotriva răului veniseră la întîlnirea cu norul de lumină ce trecea pe atunci deasupra capetelor lor după ce, înaintea nașterii fiecăruia din cei prezenți acolo, străbătuse pentru o fracțiune pîntecele matern" (p. 216). Ideile expuse de Dan Stanca
Călare pe două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14083_a_15408]
-
o carte, alăturându-le adjectivele, adverbele, prepozițiile, parantezele și mai stiu eu ce... Eram o carte ambulantă, vorbitoare, un compendium enciclopedic care se tot umfla, ca o tumoră malignă." Tocmai pentru că sunt atâtea de spus, personajul Henry Miller ezită. Nu găsește cuvântul potrivit, nu găsește subiectul cel mai interesant, când, de fapt, cuvântul potrivit este verbul cu care își farmecă insoliții prieteni, iar subiectul cel mai interesant e el însuși, o operă necenzurată, neterminată, în derivă. De la jumătatea anilor '30 încoace
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
adjectivele, adverbele, prepozițiile, parantezele și mai stiu eu ce... Eram o carte ambulantă, vorbitoare, un compendium enciclopedic care se tot umfla, ca o tumoră malignă." Tocmai pentru că sunt atâtea de spus, personajul Henry Miller ezită. Nu găsește cuvântul potrivit, nu găsește subiectul cel mai interesant, când, de fapt, cuvântul potrivit este verbul cu care își farmecă insoliții prieteni, iar subiectul cel mai interesant e el însuși, o operă necenzurată, neterminată, în derivă. De la jumătatea anilor '30 încoace, adică de la prima apariție
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
instrument care consemnează ceva deja existent, ceva care aparține lumii întregi, spune Miller în Sexus. Aceeași obsesie răzbate din al doilea volum al trilogiei. Miller nu scrie pentru că are ceva anume de spus, dimpotrivă, mărturisește el, îi e greu să găsească subiecte. Nu scrie pentru că are un mesaj; el scrie pentru că e scriitor - încă dinainte de a pune mâna pe condei. El trebuie să scrie, trebuie să comunice despre orice, pentru că totul e fascinant. Buddha, Dumnezeu, arta, prietenii lui (fiecare cu povestea
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
înrobită naturii. Aceste două lumi care se confruntă în cartea Christei Wolf ascund fiecare la temelie o crimă. În ambele cazuri sînt sacrificați copii: în Colhida, urmașul la tron, Alsyrtos, în Corint, urmașa la tron, Iphinoe. Și aici am putea găsi similitudini, dacă vrem să citim cartea cu cheie. Oare nazismul și comunismul nu și-au pus amprenta sîngeroasă pe istorie prin crimă? De altfel, motivul străinului, al celuilalt, neasemănătorului, se distinge cu preponderență pe parcursul lecturii, aducînd în prim plan urzelile
Cine e această Medee? by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14074_a_15399]
-
pe toată suprafața corpului, îl chinuie cumplit. În afara orașului, se afla un loc în care se depozitau gunoaie. Din cînd în cînd, li se dădea foc. Textul ebraic îl așază aici pe Iov, "în mijlocul cenușii" sau "printre cenuși". Aici îl găsim și noi. O imagine majoră, care mi-a fixat spectacolul în memorie, este spațiul în sine, spațiu în care toată povestea spusă sau nespusă a lui Iov cel dușmănit și persecutat își găsește coordonatele vizuale și emoționale într-o manieră
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
în mijlocul cenușii" sau "printre cenuși". Aici îl găsim și noi. O imagine majoră, care mi-a fixat spectacolul în memorie, este spațiul în sine, spațiu în care toată povestea spusă sau nespusă a lui Iov cel dușmănit și persecutat își găsește coordonatele vizuale și emoționale într-o manieră impresionantă, marcantă pentru ideea lui Măniuțiu. Spectatorii sînt invitați pe scenă " ca de multe ori la montările regizorului din ultimul timp. Doar cincizeci și șase au acces la o singură reprezentație. Cincizeci și
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
al intervalului istovitor care i-a fost hărăzit să-l străbată. Fiecare privitor vede această poveste din alt unghi, din altă perspectivă, percepțiile sînt diferite, deși pot părea aproximativ la fel. Cred că la sfîrșitul celor optzeci de minute se găsesc cincizeci și șase de spectacole. Percepția fragmentată, precum și izolarea într-un fel a spectatorilor unul de celălalt, amplifică enorm tensiunea și emoția care se nasc dincolo de zid, în lumea lui Iov celui de dinafara lumii. "Și deasupra capetelor lor au
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
vine în minte pentru că, la mijlocul anilor șaptezeci, în armată fiind, am rămas șocat să văd că rafturile bibliotecii "de incintă" gemeau de opera acestui autor rudimentar, perfect ilustrator al tendințelor tot mai accentuat șovine și xenofobe din ideologia lui Ceaușescu. Găseai acolo totul, de la trilogia propagandistică a Cordovanilor la volumele de povestiri realist-socialiste, ca să știe soldatul român pe ce valori trebuie să mizeze. La începutul lui 1990, am avut prilejul să văd lista scriitorilor milionari, adică a clubului select ce primea
Dușmanii luminii vin de la Răsărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14078_a_15403]
-
tineri n-are rost să vorbesc, pentru că n-au absolut nici o șansă de recunoaștere oficială. Să sperăm că vor prinde vremuri mai bune, după ce-și vor fi lăsat sufletul pe scenă sau pe foaia de hârtie.) Soluția problemei trebuie găsită la nivelul administrării țării. Iar dacă o țară nu poate fi administrată, ce rost mai are ea?! Îmi aduc aminte de o întâlnire la Timișoara, la începutul anilor nouăzeci, a regretaului Iosif Sava cu foste vedete ale scenei lirice bănățene
Dușmanii luminii vin de la Răsărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14078_a_15403]
-
native, mai ales de la o anumită vîrstă, se schimbă anevoie sau aproape deloc". Indiscutabil. Dar despre ce fel de adaptare e vorba? Care sînt termenii ei de-o parte și de alta? Nu o dată, americanii habar n-au unde se găsește România, din pricina a ceea ce autorul numește "ignoranța lor proverbială". Reprezentînd o națiune cu o orientare pragmatică, aproape integral absorbită de prezentul lucrativ, ei își clădesc psihologia pe "a avea" și nu pe "a fi" încă de acum mai bine de
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
față de cei care i-au ales. De fapt, nu sînt sigur că această reacție e una de dispreț sau de pură iresponsabilitate. La primul semnal de primejdie mai acătării funcționarii și aleșii locali de la Brașov s-au grăbit să-și găsească un loc de scăpare, ignorînd că dacă dispar alegătorii, nici ei, aleșii, nu mai au pe unde scoate cămașa veniturilor și privilegiilor. Avem de-a face, de fapt, aici, cu lipsa totală a sentimentului de onoare al onorabililor județeni. Și
Caleidoscop cu Saddam Hussein by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14098_a_15423]
-
în care operele celor o sută de genii sunt derivate în mod necesar din aparatul teoretic cabalist propus. Pe scurt, mi se pare că schema teosofică cabalistă în care Bloom a ales să-și plaseze "spiritele exemplare" și să le găsească un sens rămâne un element artificial al cărții lui, un artificiu oarecum retoric și fără consecințe, angajat pur și simplu pentru a conferi cărții o tușă de exotism și ciudățenie. Intuiția lui Bloom cum că orice operă de geniu are
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
eretic gnostic" modern poate întemeia o teorie literară pe teozofia cabalistă altfel decât ironic - foarte, foarte ironic. Faptul că Bloom are atitudini extrem de ambigue față de chestiunile religioase este ilustrat abundent în cartea lui. De exemplu, el mărturisește că "mi-am găsit Biblia în poeți și Talmudul în criticii literari." În cartea de față, Sf. Pavel și Mahomed sunt considerați pur și simplu drept "genii ale limbii", drept autori de cărți. Într-un fel, nici Iisus Christos însuși n-a scăpat de
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
pământești sau cerești: "Ar trebui să observ, cu difidență, că Dumnezeu și zeii sunt în mod necesar personaje literare. Acel Iisus din Noul Testament este un personaj literar întocmai cum sunt Iahve din Biblia iudaică și Alah din Coran." Ce am găsit însă deosebit de supărător la Bloom este felul în care el refuză complet, pe tot parcursul cărții, să-și stăpânească numeroasele idiosincrazii, antipatii și resentimente personale. Cred că așa ceva depășește binișor limitele unui discurs ironic, și tinde uneori să devină pur
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
uneori să devină pur și simplu o listă de injurii ieftine și calomnii de duzină. De exemplu, lui Bloom îi vine foarte ușor să vorbească despre "deranjatul (mintal) Jung, un Gnostic de doi bani" , după cum mărturisește: "Céline, pe care-l găsesc de necitit, este găleata mea de gunoi (my garbage bin)." Bloom, de exemplu, se plânge într-un mod atât de agresiv de "boala intelectuală franțuzească de care încă suferim" și de influența foarte proastă pe care unii autori francezi (în
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
vorbitorul obișnuit. Subiectul rândurilor de față mi-a fost oferit de două asemenea greșeli "intelectuale", întâlnite din întâmplare într-unul din numerele "României literare", prestigios săptămânal de cultură bucureștean. Mi s-a părut nimerit să scriu despre ele, fiindcă le găsesc cu atât mai pilduitoare, cu cât apariția unor greșeli de acest fel este surprinzătoare în coloanele unei publicații ce cultivă, de obicei, o limbă română curată și îngrijită. Întâia greșeală privește scrierea unui cuvânt destul de rar folosit astăzi și aproape
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
să scrie totuși laude, pentru a nu lăsa să se creadă că forma cu -ae ar fi cea corectă. Din păcate, se vede că nu toți cititorii revistei, intelectuali ori ba, au băgat de seamă schimbarea, de vreme ce, iată, se mai găsesc unii care să își închipuie că un stil împănat cu formule latinești citate și scrise după ureche poate face pe cineva să pară (mai) intelectual. Atât în privința lui rit(u)os, cât și a sintagmei magna cum laud(a)e
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
formei lor corecte, lesne de dobândit cu ajutorul oricărui dicționar mai răsărit. Cristian Gașpar, București Secretul lui Polichinelle 1. Călcâiul lui Ahile Definiția lichelei din "Ușa interzisă" a d-lui Gabriel Liiceanu este prea politicoasă. Rafinamentul acestui creator îl determină să găsească eufemisme care nu meritau asociate acestor ticăloși. Într-adevăr, "lichea" se referă la oameni și noțiunea este destul de profundă; totuși, mai potrivită ar fi fost noțiunea de "jigodie", întrucât acest termen nu se referă la ființe umane; la ele, primând
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
lupta lor, chiar și pentru o glorie antumă, se va încheia într-o pubelă nevinovată. Căcărăzile lor ademenitoare, cosmetizate, oferite gratuit vulgului nedevenit încă cetățean, vor fi înghițite instinctual, fără grimase. Dintotdeauna mârâiala patriotardă, apelul la urletul folcloristo-mârlănesc își va găsi adepți, iar jogodiile se vor prinde de aceste proteze emoționale descărnându-le până la os și servindu-le "publicului" cu satisfacția împlinită. Vulgul își va cumpăra o jigodie docilă, nu va avea nevoie de câini de rasă. Tribunul, Trubadurul și haita
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
tid / Vremea uitării. Abordând teme de actualitate, de cele mai multe ori prezentate în culori sumbre, acest ciclu de șapte romane constituie o panoramă a vieții sociale, culturale și politice a Suediei zilelor noastre. Prin amploarea sa, încercarea lui Espmark nu își găsește un echivalent în epocă. Pentru poezia sa Kjell Espmark a fost răsplătit, printre altele, cu premiile Gerard Bonnier și Bellman. Pentru critica literară a primit Premiul Schück, iar pentru întreaga operă a primit Premiul Kellgren al Academiei Suedeze și Marele
Kjell Espmark by Dan Shafran () [Corola-journal/Journalistic/14094_a_15419]
-
după ce îl înzestrase, "călugărește", și cu un nume potrivit. Anxios și pătruns de preceptele unui tată opac la creație, care erau, în mare măsură, și ale vremii, "se temea - după spusele nașului său literar - ca nu cumva Casația să-l găsească mai repede în Urmuz decît în propriul lui nume, despicat din Dumitru." Suprarealist avant la lettre (André Breton își publică celebrele Manifeste abia în 1924), Urmuz apare în situația absolut insolită a autorului lipsit de "filiații". Cele nouă scrieri, opt
MARTIE by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/14116_a_15441]
-
vestitor al postmodernilor? Dacă Eminescu nu e nici neptunic, nici plutonic, ci și una și alta, și încă altele pe deasupra, fără ca o anume particularitate să precumpănească obnubilîndu-le pe celelalte? Este evident că, dacă predilecția criticii moderne pentru etichete (n-o găsim la precursori!) ține oarecum de înțelegerea stilului unui autor ca fiind pe deplin original și unic, greutatea de a menține o singură etichetă de-a lungul timpului ține, la rîndul ei, chiar de schimbarea perspectivei stilistice. Povestirea lui Borges despre
Conul și piramida by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14129_a_15454]