1,633 matches
-
deschizându-și drumul cu securile, în mijlocul acelui desiș de sulițe, reușiră să deschidă breșe periculoase în rândurile bagauzilor. Cei mai inimoși dintre aceștia veniră în față să-i înfrunte, rotindu-și securile și săbiile. Sângele sărea din rănile înfiorătoare, iar gemetele celor căzuți erau acoperite de strigătele de furie ale combatanților, printre care, când și când, se auzea vocea, acum răgușită, a lui Divicone, care, deși îmbrâncit din toate părțile, ținea sus, ca să se vadă bine, crucea, deasupra acelei maree mișcătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
evităm prundul drumului, ne înde-părtam adesea unul de altul. Atunci ea mă chema lângă dânsa făcîndu-mi loc pe îngusta fâșie fără pietriș. Nu se auzea nimic în toată imensitatea decât nota misterioasă, naiv frântă, a bu-hailor-de-baltă de prin șanțurile drumului, geamăt al nopții și al pământului. Fusta de mătase suna aspru sub rochia groasă și strânsă pe picioare a femeii de lângă mine. Dar când am ieșit în câmp... o, luna avea altceva de făcut decât să ne urmărească pe noi. Ea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
negru, fără șapcă. A străbătut agale și nonșalant, ca să nu spun insolent, cei câțiva pași până la intersecția în care dirija atotputernicul polițist. Cei doi au rămas la taclale un timp infinit. (Am auzit-o pe doamna de onoare scoțând un geamăt în spatele meu.) Apoi, pe neașteptate, cei doi participanți la convorbire au izbucnit în hohote de râs homerice, de parcă până atunci nu discutaseră de-adevăratelea, ci își povestiseră unul altuia glume porcoase. Pe urmă, șoferul nostru, continuând să râdă, dar nemolipsitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
câte o stație, paznici amețiți de băutură trec pe lângă șine, inspectează vagoanele, controlează osiile, discută Între ei, aruncând unii altora fel de fel de porcării, bătându-și astfel joc de prizonierii aflați pe culmea disperării, prefăcându-se că nu aud gemetele și strigătele de agonie ale „mărfii“ pe care o transportă și pe care o denumesc „scrumbie“. După ce locomotiva Își umple rezervoarele de apă și cărbuni, trenul se pune În mișcare. Și aceasta se repetă mereu la fiecare oprire. Retrași În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
a căzut un strop de ploaie. Ziua era arșiță cumplită, iar noaptea se mai răcorea un pic - și spre dimineață pica rouă. Ostaticii Își scoteau limbile Înnegrite printre crăpături și-și mai alinau amarul. În primele trei zile, strigătele și gemetele prizonierilor se auzeau ca un vuiet continuu, a patra zi vaietele au Început să se mai stingă. După o săptămână, gemetele nu s-au mai auzit defel și trenul Înainta prin stepa nesfârșită lăsând În urmă duhoare de cadavre În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
rouă. Ostaticii Își scoteau limbile Înnegrite printre crăpături și-și mai alinau amarul. În primele trei zile, strigătele și gemetele prizonierilor se auzeau ca un vuiet continuu, a patra zi vaietele au Început să se mai stingă. După o săptămână, gemetele nu s-au mai auzit defel și trenul Înainta prin stepa nesfârșită lăsând În urmă duhoare de cadavre În putrefacție, amestecată cu miros de cărbune ars, acompaniat de zgomotele vesele ce răzbăteau din vagonul rezervat soldaților. Era un miros Îngrozitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ci să-l și pipăie cu degetele sale grăsulii, să-l simtă cum palpită și cum se Înfige apoi cu o durere Înspăimântător de dulce Între coapsele sale Întredeschise, nechezând ca un armăsar nărăvaș; durere ce-o făcea să scoată gemete teribile care puteau scula până și morții din mormânt. Atunci când simțurile se Încălzeau, pudoarea Mașei devenea vulnerabilă. Atunci, În nebunia Îmbrățișării, nici un gest nu i se părea a fi nelalocul lui. De la decență la indecență și de la răceală la furie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
dezmembreze. Clefăiturile și pocnetele pe care le scoteau pistoanele Îți puneau timpanele la grea Încercare. Mașa Își astupă urechile cu degetele și-nchise pleoapele. Nu voia să audă și să vadă nimic din cele ce se petreceau În jurul ei. Deodată, gemetele și vaietele ce se auzeau din pâlnie se transformară În sunete armonioase. Trepidațiile Încetară, iar dinăuntrul Evlampiei răzbătu un vals. Cele patru cizme de cauciuc Începură să se legene Într-un ritm destul de alert, dansând În jurul celor doi stâlpi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Nu cumva tot ce se petrecea În jur era rodul unui vis urât? Mașa se ciupi, ca să se convingă că nu visează. Nu visa. Între timp, pistoanele Își Încetiniră și ritmul, iar pâlnia se opri din Învârtit, scoțând un ultim geamăt, după care dinăuntrul ei se revărsa o spumă albicioasă, ușoară ca un fum, ce acoperi podeaua. Imaginea entității cu trei țevi de plumb orientate spre pubisul ei de culoare aurie Îi reveni În memorie; țevile se lăsau mai jos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pe care strălucea fardul de un deget. Oare trăia Într-adevăr un vis urât? Un strat gros de ruj Îi acoperea gura, scurgându-se pe la colțuri. Pleoapele boite i se lăsau pe ochii strălucind de pofte. Din gâtlej Îi izvorau gemete și șoapte neobrăzate, În timp ce părul despletit Îi mătura podeaua... „Ne-am Împerecheat În interiorul acestui animal, repetă Extraterestrul. Tu Însuți, În dublă ipostază, ai fost martoră la acest proces.“ „Și acum ce se va Întâmpla cu mine?“, Întrebă femeia. „Nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ramurile tale, Arbore înalt și sumbru, Înaintea dumitale Mă înclin și umblu. Pleacă-ți ramurile tale, Poate-aș vrea să spânzur Tot trecutul și o parte Din trecute gânduri. Poate-acoperi o pereche Ce iubesc în noapte, Arborele stă de veghe, Gemete și șoapte. Uneori pământul nu ne-ncape. Un sunet temător Un sunet temător și surd, Cad fructele din Pomul Vieții, Doar Cântecul, prin el mai curg Ambițiile întâietății. Lupii se-ascund, noi nu-i vedem, Tristețea nu are căutare, Cu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
fructelor încep să-i cadă frunzele scrise de rugina amintirilor îl caut și-l găsesc atârnat de crengile curiozității în care am crescut deasupra genunii... Tablou de foc... Stau cu ochii cât roțile Carului Mare în liniștea surdă scrijelită de geamătul căldurii prinsă între cărămizile înroșite mintea-mi zdrobită de lanțurile durerii aleargă prin vreme în trecut în prezent despletind amintiri rătăcește prin dansul limbilor ce-mi pictează tavanul pe fond negru adorm și trag cortina peste încă o zi din
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
fulgere globulare sfârâie prin iarbă înaltă maimuța cheetah a murit visându-l pe johnny weissmuller asta nu are nicio legătura cu iubirea lombrosiană de la bamboo orașul este un vasilisc te face să te simți atât de viu în prezența morții! gemete spârcâieli horcăitul orgasmic întind o plasă de parcă toată fericirea din lume ar fi dispărut povestașul are nevoie uneori să asculte să strângă semințe orice detaliu va crește într-o zi ca o liană va străpunge pixelii retinei ip-urile minții nostalgie
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
drum... genune abandonată a unui timp nedefinit... Am rămas nemișcat exact În locul unde EL se făcuse nevăzut. VÎntul Își croia drum printre clădiri. Rafalele reci ce se izbeau de colțurile clădirilor Îți răsunau ca o voce de bas În urechi. Gemetele acestei orgi uriașe m-au făcut să mă cutremur pînă În străfunduri. Mi se făcuse, fără să vreau, piele de găină, sîngele Îmi Îngheță parcă În vene, inima-mi deveni o pungă de gheață roșie păstrînd doar forma de inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
meu nu ducea o viață dublă. Și totuși el a fost cel care a Întins-o. — Da, și de aceea mi se și pare atît de Îngrozitor. I se citea iar spaima În ochi, o spaimă adevărată ce răsuna ca gemetele sîrmelor de telegraf Încărcate cu chiciură În bătaia vîntului. — Îți este teamă pentru că te gîndești că soțul nu ți-e aici. Imaginează-ți că este pe undeva. S-ar putea să suferi, dar, cel puțin, n-o să ți mai fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
lui, sfârâie ca o arătare. Dar ciomegele l-au ajuns; l-au îngrămădit subt un gard. Izbit, sfâșiat, zdrobit, începe iar a urla cu sălbăticie, cu ochii căscați de spaimă ațintiți asupra lumii care-l împresoară și care-l ucide. Gemetele slăbesc înăbușite; sângele năvălește pe gură, iese ca niște flori pe blana albă, printre coaste - și ochii se rostogolesc ca niște globuri crunte, apoi rămân neclintiți, plini de lacrimi și sânge, și parcă întreabă ceva cu groază și cu durere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pat, alăturea. —Hm. Ți-i drag poate cineva... Fata lui Sanis simți două priviri, care dintrodată aveau o lucire aprigă, și se înroși. Nu răspunse. Tudorița se sculă încet. Apoi se așeză într-un colț, pe un scaun, cu un geamăt ușor. Era galbenă ca ceara, și-i ardeau ochii. — Ce este? ce ai? întrebă Haia, țintind-o. —N-am nimic, dragă; mi-i rău... Mi-a venit așa, o amețeală... Fata lui Sanis tăcu iar și rămase privind cu luare-aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am spus că-mi ești drag, lasă-mă! Vin să ne întâlnim mâni; acuma lasă-mă! Vin aici mâne-sară, merg unde vrei, acuma lasă-mă!... Apoi deodată tăcu. Simți aproape lucirea ochilor lui, aproape de ochii ei. Și parcă avu un geamăt de durere când o arse o săgeată fierbinte pe buzele întredeschise. Brațele și picioarele i se destinseră din încordare și începu a merge repede, dusă fără voință. Șoptea încet din când în când: — Unde mă duci?... unde mă duci?... Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sufletul dus, îi venise un drum de mângâiere pentru răni. La icoane, aici, se simțise ușurată, cu sufletul hotărât să meargă înainte. I se aprinsese deodată ceva în minte, veniseră amintirile totdeauna dragi din trecut, și într-o sară de gemete, de amar și de disperare, amintirile acestea căzuseră cu mângâieri line peste inima chinuită. Se ruga multă vreme; din sufletul ei izvora tălmăcirea tuturor năcazurilor și a râvnilor ei; buzele murmurau încet, și ochii priveau neclintiți, mari, înecați într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rumeneala de vis și de zori a icoanei; apoi adormea. Iar pe la începutul lui octombrie, într-o sară, Reiza de peste drum auzi țipete sfâșietoare. Cu papucii clămpănind dădu năvală, lungă și osoasă, și deschise ușa. Acuma țipetele se schimbaseră în gemete lungi, dureroase. Ovreica închise ușa în urma ei, se apropie de pat, unde Tudorița, ghemuită, zvârlită ca de un vânt de spaimă, tremura. Ce este? ce ai? întrebă Reiza, apucând mâna rece a fetei. Tudorița începu să plângă încet, cu jale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nejumulită lângă coșteiele de pene, și veni repede cu colțurile șalului târându-se pe lângă papuci. —Moașă! moașă! hai degrabă!... strigă Reiza bălăbănindu-și brațele în toate felurile. Și pe când capete curioase se grămădeau pe la ferestre, moașa deschise ușa dând drumul gemetelor, și intră înlăuntru. Îndată făcu lampa mare; căută în dulap cafeaua și zahărul, și împinse în focul ațâțat ibricul cu apă; își pregăti într-o ceșcuță undelemnul; grămădi pe bolnavă într-un colț, răscoli patul; trânti în curmeziș o pernă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în fire și caută-ți de treabă... Mâni-poimâni trebuie să te logodim c-un băiet cinstit din legea ta... Are să te-apuce tatu-tău de cozi și are să te târâie prin casă... Și Haia, ducând mânile la tâmple, își creștea gemetele: —Of! lasă-mă! lasă-mă! lasă-mă! Nu vreau să știu nimic!... Nu l-am văzut de două zile! Și poate nici în astă-sară n-am să-l văd... Puteți să mă bateți, puteți să mă omorâți, nu mă tem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spune: Intră pe ușa asta... dar încet... Dar în urma mea așteptau și alții... Pe mine m-a chemat întăi... Când intru, văd cărți, în toate părțile numai cărți... Moașa întinsese de la locul ei o mână spre gura Haiei. O clipă gemetele se stânseră. Și fata auzind glasul domol al tatălui său se încordă, și parcă avu un răstimp de alinare. Ascultă și ea, cu ochii închiși, din care se prelingeau pe tâmple lacrimi. —...Și văd pe rabin... grăi încet Sanis. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
străpungător. Se abătu repede din drum și strigă cu glasu-i răgușit: — Măi Lepădatu, măi! unde ești? ce este? Descălecă și se năpusti prin viscol. Pipăi cu mânile și cu picioarele - căci vârtejurile de omăt îl orbeau. Apoi se opri: auzise geamătul adânc al celui căzut. Întăi stătu în cumpănă; voia să alerge la bordeie, să dea de veste. Apoi se hotărî. Și prin întuneric începu să scurme și să zvârle la dreapta și la stânga trestiile și paiele săivanului risipit. Se oprea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de veste. Apoi se hotărî. Și prin întuneric începu să scurme și să zvârle la dreapta și la stânga trestiile și paiele săivanului risipit. Se oprea din când în când și asculta. Apoi strigă: —Măi Niță, măi, eu-s, măi băiete...! Gemetele lui Lepădatu urmau înainte, dar păreau mai deslușite. Faliboga începu să urle prin noapte răgușit: — Măi oameni buni, măi! n-auziți, măi! Îi veni un gând apoi; își smunci pușca din spate și slobozi de două ori. Detunăturile se amestecară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]