965 matches
-
un soldat care voia să-l străpungă pe Valerius cu lancea. În jurul lor, bătălia continua, printre strigăte de durere și de război. Ca să scape de loviturile săbiilor și pumnalelor, soldații vitellieni alergau spre apa care simboliza râul Oglio. Împinși de gladiatori, unii căzură în capcane. Ceilalți intrau în apă, dar nu puteau să se miște din cauza armurilor grele. Cu apa ajungându-le la piept, Valerius și Marcus îi atacau, și curând apa deveni roșie. Se întoarseră teferi, alunecând pe iarba murdară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înainte de a deveni mirmilon. Atenție la frânghii! Trebuie să țintești mai jos, altfel riscăm să-i lovim pe ai noștri! Mulțimea urla, încurajându-i la întâmplare pe luptători, fără să înțeleagă cine învingea și cine pierdea. Oamenii nu recunoșteau chipurile gladiatorilor, ascunse de coifuri, și mulți dintre ei nu-și mai aminteau că cei îmbrăcați în negru erau dușmanii othonieni, iar cei îmbrăcați în culori vii erau soldații împăratului. Continuau să strige: „Ucide! Ucide!“, în timp ce Flamma, care ajunsese aproape de vârful colinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a fost învinsă primăvara trecută aici, la Bedriacum, de Caecina și de Valens? Uiți că, în timp ce soldații noștri îl ridicau, cremonezii aruncau în ei cu verdețuri putrezite, îi insultau și îi umileau? Uiți că aici a organizat Caecina luptele de gladiatori în cinstea lui Vitellius și că Valerius a trebuit să lupte? Soldații noștri au intrat în Cremona orbiți de ură și au vrut să se răzbune. Caecina a ales de două ori orașul ăsta ca bază de operațiuni, și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
simțul dreptății, repetă Antonius oftând. Nu iau apărarea nimănui. Soldații noștri s-au dovedit curajoși și teribili în luptă... dar sunt lipsiți de milă când comit tâlhării. Am văzut scene care m-au îngrozit, și nu uita că am fost gladiator. Arrius Varus, Errius Sartorius și alți ofițeri au încercat să-i domolească pe soldați, dar nimeni nu i-a ascultat. Soldații nu te ascultă decât pe tine. Numai tu ai fi reușit să-i oprești, dar n-ai fost acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mă lăsa să mă întorc la Roma. Dă dovadă de milă... — Îți amintești ziua aceea, în pulvinar? răspunse repede Antonius. Eram la Augusta Rauricorum... Îți aduci aminte cum soldații tăi îl băteau pe fratele meu Valerius, care apoi a ajuns gladiator din porunca lui Vitellius? Atunci tu nu ai dat dovadă de milă. Vinicius Crulpus suspină. — Atunci pune pe cineva să mă ucidă. — Să pun pe cineva să te ucidă? izbucni Antonius furios. Eu nu uit că ai venit aici ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Allius Cerpicus se îndepărtă câțiva pași. Nu uita de profeție, Antonius. Orpheus va muri... Tu nu poți decât să pierzi. Antonius își mușcă buzele, străduindu-se să se înfrâneze și să nu-l ia la pumni pe Cerpicus. — Moartea unui gladiator nu-i de-ajuns ca să facă din mine un învins, exclamă. Alături de mine sunt zeul și armata mea. Allius Cerpicus zâmbi. Când Skorpius îl va învinge pe Orpheus, când sângele lui Orpheus va curge în arenă, Marte va trece de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
conducea destinul, dar știa cu siguranță că nu trebuia să-și ucidă adversarul, fiindcă așa îi poruncea glasul acela. „Nu-l ucide...“ Auzea cuvintele acelea în somn și la sfârșitul fiecărei lupte, când ridica pumnalul, avându-l la picioare pe gladiatorul învins. — Nu ucid. Atunci te va ucide el pe tine! replică Marcus furios. Va trebui să te aperi cu toate puterile... Va fi o luptă cumplită, Valerius. Skorpius e foarte puternic, foarte crud. — Nu ucid. Marcus arătă cu degetul spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
groaznice... Evită-le, pe cât poți. — L-a ucis pe Salix, zise Valerius. Amintirea trupului lui Salix prins în cârlige și târât spre porta libitinaria îl umplu de mânie. Înjură, nerăbdător să înceapă înfruntarea. Venise clipa. Cortegiul ce anunța luptele de gladiatori intrase în arenă. Cortegiul defilă prin fața pulvinar-ului unde Vitellius stătea la o masă încărcată, înconjurat de curtea sa. Cei dintâi veneau cântăreții, îmbrăcați în veșminte colorate, care își duceau anciile, flautele, sisterele și cimbalele. Veneau apoi patru fercula. Sprijinit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
patru fercula. Sprijinit de canatul ușii, Valerius îl recunoscu imediat pe Vitellius în bustul de marmură de pe primul ferculum. Se mișca în sus și în jos, odată cu lectica purtată pe umeri de patru sclavi blonzi, toți la fel de înalți. Urmau armele gladiatorilor și un grup statuar de marmură reprezentând doi preoți ce băteau cu ciocanul pe nicovala zeului Vulcanus. Pe ultimul ferculum se afla un soi de cartuș din metal, pe care Valerius citi cuvântul „Perseverați“. Zâmbi ironic, gândindu-se că poporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
porțile orașului. Își dădu seama că chipurile arbitrilor, inspectorilor și medicilor care mergeau în fața purtătorilor frunzelor de palmier erau neliniștite, înspăimântate chiar; expresiile lor sumbre contrastau cu atmosfera de sărbătoare. La fel de încruntați erau atleții care practicau pugilatul sau pankration și gladiatorii ce veneau în urma lor cu capul descoperit; coifurile lor aurii sau argintii, împodobite cu pene colorate, erau duse de tineri care mergeau alături de ei. Gladiatorii își țineau capetele ridicate, pentru ca publicul să le vadă chipurile. Cortegiul era încheiat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
contrastau cu atmosfera de sărbătoare. La fel de încruntați erau atleții care practicau pugilatul sau pankration și gladiatorii ce veneau în urma lor cu capul descoperit; coifurile lor aurii sau argintii, împodobite cu pene colorate, erau duse de tineri care mergeau alături de ei. Gladiatorii își țineau capetele ridicate, pentru ca publicul să le vadă chipurile. Cortegiul era încheiat de un drapel de soldați din milițiile urbane. Valerius oftă, privind spre cerul pe care păreau să plutească fantomele acelui an de război civil, în care mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe care oficiantul urma să le arunce în foc într-o anumită ordine, potrivit tradiției. Altul îi întinse o cupă cu vin, pe care sacerdotul îl vărsă deasupra substanțelor parfumate, încheind ceremonia. Trâmbițele anunțară prezentarea programului luptelor. Se auziră numele gladiatorilor care aveau să se înfrunte. Când auzi strigătul: „Rețiarul Skorpius împotriva secutor-ului Orpheus“, Valerius se ridică și îi aruncă lui Marcus o privire indescifrabilă. În arenă intrară gimnaștii. După luctatio veniră luptele de pugilat, apoi cele de pankration, în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în delir. În scurta pauză ce urmă masacrului, câțiva îngrijitori curățară arena de bucățile de carne împrăștiate pe nisip și luară cadavrele. Alții aduseră nisip proaspăt. Își făcură apariția paegnares, care, dând dovadă uneori de mai multă abilitate chiar decât gladiatorii, parodiau cele mai faimoase lupte ce avuseseră loc în ultima vreme, stârnind hohotele de râs ale publicului. Un rețiar aruncă plasa spre un secutor cu un coif uriaș, care-i făcea capul să pară mult mai mare decât trupul. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pentru a-i da lovitura finală, îl izbea în față pe arbitru, în râsetele publicului. Când incitatores văzură că publicul intrase în atmosfera jocurilor, bătând continuu din palme și din picioare, trâmbițele anunțară începului luptelor. Respectând consecutio a luptelor de gladiatori, începură înfruntările dintre equites. Valerius se așeză, sprijinindu-și spatele de canatul ușii, și închise ochii, ascultând zgomotul copitelor. Potrivit unui vechi ritual, pe care spectatorii îl uitaseră de-acum, zgomotul copitelor invoca zeii infernali de sub pământ. Își dori ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nenumărate ori. „Trebuie să-l înving“, se gândi furios. Privi în sus, spre Marcus. — Când termină? — Acum intră lusiarii, cetățenii care aruncă sulița, trag cu arcul... Valerius se uită exasperat spre arenă. — Ticăloșii ăia vor să ne imite pe noi, gladiatorii? Atunci de ce nu luptă ca noi, aproape goi? — Sunt cetățeni romani. Cetățenilor nu le este îngăduit să apară în arenă cu pieptul descoperit. Goliciunea noastră îngăduie să fim răniți cu mai multă ușurință, iar sângele îl preface pe gladiator într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
noi, gladiatorii? Atunci de ce nu luptă ca noi, aproape goi? — Sunt cetățeni romani. Cetățenilor nu le este îngăduit să apară în arenă cu pieptul descoperit. Goliciunea noastră îngăduie să fim răniți cu mai multă ușurință, iar sângele îl preface pe gladiator într-un animal divin... Se auzi sunetul ascuțit al trâmbițelor. Urmau să intre morituri. Skorpius se ivi în mijlocul arenei, întâmpinat de ovații interminabile. Își ținea brațele întinse, gata parcă să-și ia zborul. Era aproape gol; doar în jurul coapselor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Hercules îl îmblânzise și-l pusese în lanțuri. Se îndreptă hotărât spre centrul arenei, primit cu strigăte entuziaste. Îl văzu pe Listarius lângă Vitellius; de data asta, împăratul nu mai era aplecat deasupra farfuriei, ci privea fix spre cei doi gladiatori. „Se teme“, își spuse Valerius. Se opri la vreo trei pași de Skorpius și îi întâlni privirea. În sfârșit! rânji rețiarul. Inspiră adânc, fără să-și ia privirea de la Valerius. În sfârșit! - gura i se lăți într-un zâmbet plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ucis pe Salix. Continuau să se uite unul la altul cu ură. Mulțimea își ținea suflarea. Deodată, Skorpius ridică mâna și-i arătă lui Valerius brățările care-i acopereau brațul stâng de la încheietură până la cot și care îi reprezentau pe gladiatorii uciși de el. — Le vezi? rânji. Astăzi îmi voi mai pune una, pe care o s-o fac din pielea ta. — Roagă-te zeului tău, Skorpius. Marcus îl văzu pe Valerius respingându-i pe îngrijitori. Își puse singur coiful, în timp ce Skorpius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Se ridicară și se prăbușiră din nou. Se ridicară iar în nisipul îmbibat de sânge. Deodată, mulțimea îl văzu pe Vitellius ivindu-se furios din pulvinar. Le strigă ceva gărzilor, care intrară imediat în arenă, se îndreptară spre cei doi gladiatori și îi despărțiră. Lui Valerius îi luară scutul și îi lăsară doar pumnalul. Lui Skorpius îi luară plasa, lăsându-i tridentul și pumnalul. Din public se ridicară strigăte indignate, ce părură să zguduie cerul. — Ce se întâmplă? îl întrebă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
avea deja pregătit cârligul cu care urma să târască leșul învinsului. Ce se întâmplă? — Vitellius aplică o regulă veche. Înainte vreme, dacă luptătorii erau la egalitate, li se lua echipamentul de apărare. Dar regula asta se aplica numai când ambii gladiatori erau înarmați cu scuturi. — Iar Skorpius nu are scut... — Așa e. Vitellius acționează împotriva tuturor regulilor gladiaturii. E limpede că vrea să-i ofere un avantaj lui Skorpius. În clipa aceea, văzu că Skorpius se îndrepta șchiopătând spre pulvinar, plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Roma fără vărsare de sânge, dar mă văd nevoit să lupt. Vom porni în zori, și în câteva ore vom fi la porțile orașului. — Te avertizez că vitellienii sunt mulți și că toată plebea și toți sclavii din Roma, inclusiv gladiatorii, li se vor alătura soldaților și vor învinge armata ta. — Gladiatorii? întrebă Antonius batjocoritor. Din câte știu, Orpheus nu a fost ucis de Skorpius, ci, dimpotrivă, l-a învins. Nu așteptați oare ca el să moară, pentru ca voi să fiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vom porni în zori, și în câteva ore vom fi la porțile orașului. — Te avertizez că vitellienii sunt mulți și că toată plebea și toți sclavii din Roma, inclusiv gladiatorii, li se vor alătura soldaților și vor învinge armata ta. — Gladiatorii? întrebă Antonius batjocoritor. Din câte știu, Orpheus nu a fost ucis de Skorpius, ci, dimpotrivă, l-a învins. Nu așteptați oare ca el să moară, pentru ca voi să fiți invincibili? Și apoi, nu-mi vorbi mie de gladiatori! Se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
armata ta. — Gladiatorii? întrebă Antonius batjocoritor. Din câte știu, Orpheus nu a fost ucis de Skorpius, ci, dimpotrivă, l-a învins. Nu așteptați oare ca el să moară, pentru ca voi să fiți invincibili? Și apoi, nu-mi vorbi mie de gladiatori! Se întoarse spre Errius Sartorius. — Luați-l din fața ochilor mei. Să se întoarcă la Roma și să-i dea raportul infamului pe care îl numește împăratul său. Antonius intră repede în cort. Acolo îl așteptau două persoane. Calvia Crispinilla, înfășurată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Ausper! — Ești speriat, împăratule, zise Listarius cu milă, apropiindu-se de Vitellius. Ți-e frig. Cu un gest hotărât, îi puse pe umeri lui Vitellius o mantie neagră. În clipa aceea, la Ludus cineva deschise ușile celulelor, una după alta. Gladiatorii năvăliră pe coridoare, doborându-i rapid pe puținii paznici care încercau să-i oprească. Dădură buzna în magaziile unde se păstrau armele și luară săbii, pumnale, tridente și scuturi. Ieșiră în fugă pe porțile de la Ludus, cu armele în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
palid și strângea în mână sabia scurtă. În urma lui veneau Marcus și Errius Sartorius, plini de sânge, cu armele în mâini. Se lăsase o liniște adâncă. Lumea părea o arenă imensă, în centrul căreia se întâlneau, în sfârșit, Orpheus, marele gladiator, și Vitellius, marele tiran. Marcus se apropie încet de Vitellius, se opri în spatele lui și îi strânse părul într-o coadă, cirrus, așa cum obișnuiau să facă gladiatorii care înfruntau Moartea. — E al tău, zise Marcus grav, și se îndepărtă. — Orpheus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]