KorAP: Find »[drukola/base=goni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...105 >

2,610 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627

umbră de spaimă, nici un tremur de nesiguranță nu mișcase vreo trăsătură de pe chipul străinului. Care, iată, se Îndepărta fără o vorbă. - Străinule... Domnule străin! strigă, bâlbâindu-se, Erina. Vreau să... Nu apucă să-i mulțumească. Ciudatul salvator Încălecase deja și gonea spre Cetatea de Scaun. - Mojicul... murmură, Îmbufnată, Erina. Apoi se gândi mai bine, și un zâmbet Îi lumină fața. Dar ce mojic... 14 septembrie 1458, Cetatea de Scaun a Sucevei Dangătul clopotelor bisericii domnești mai dăinui deasupra zidurilor cetății, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
viețile lor, În depărtările senine ale unui mâine lipsit de amenințări. 4. Zăpeziletc "4. Zăpezile" 15 februarie 1459, Munții Caucaz V alea pe care urcaseră Înghețase cu totul. Asta se Întâmplase Însă demult. Aproape că uitaseră de când. Era Încă toamnă, goneau de săptămâni prin câmpiile Hanatului de Astrahan, unde nu aveau prieteni, nici dușmani, dar era oricând posibil ca una dintre patrulele trimise de Hadji Ghirai să-i ajungă, și nimeni nu i-ar fi ajutat cu nimic. Erau trei străini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
drumul luminos și singuratic al rătăcitorilor. 30 martie 1459, Cetatea de Scaun După doar trei zile, răspunsul lui Angelo sosi. Folosise sistemul rapid de informații al Apărătorilor: săgeți cu mesaj Înfipte În locurile stabilite din păduri și zone muntoase, curieri gonind pe cai rapizi În zonele de câmpie. În felul acesta, vestea plecată dimineață din Suceava ajungea cel târziu a doua zi dimineață În munții Alpi, mai sus de Udine, unde se afla una dintre taberele Apărătorilor. Deci, se gândi căpitanul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
un sol de taină, sosit, după două zile și două nopți de galop, de la malul Mării Negre. Solul ajunsese din Persia În Trebizond, pe țărmul sudic al mării, și de acolo, cu o corabie cu două pânze, pe țărmul dobrogean. Apoi gonise fără oprire, cu doi cai de schimb, până ajunsese În preajma Măriei Sale. Spre norocul lui, Măria Sa se afla la o zi călare mai jos de Suceava, ceea ce scurtase drumul solului. Uzun Hassan Îi transmitea voievodului Ștefan că acceptase Întâlnirea de dincolo de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
al Kievului. Dar, tot atunci, se auzi semnalul dat de Apărătorii din jurul lui Ștefan. Oană tresări. Da, În toiul luptei, Îi scăpase ultima manevră a călăreților tătari. Aripa lor dreaptă, de peste două mii de oameni, nu se angajase În bătălie, ci gonise pe urmele voievodului. În fruntea lor călărea un tătar cu pelerină roșie și calpac albastru, iar lângă el se afla purtătorul de tuiuri cu nouă cozi de cal. Noyonul Ogodai. Oană ordonă galop cu sabia la firul ierbii, fără angajare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
arcași, cinci lansări de săgeți la țintă fixă! Călăreții reveniră În vârful dealului, cu caii obosiți, fornăind. Pe sub platoșe erau asudați. Se lăsase Întunericul. Zăpada era Încă moale, afânată. Dealul și pădurile din jur erau răscolite de copitele cailor. Apărătorii goneau pe pământ moale, amestecat cu omăt. Odată cu lăsarea serii, se făcea tot mai frig. - Suntem obosiți, căpitane... spuse căpitanul Gâlcă, apropiindu-se de Oană. A trecut o noapte, o zi, și acum Începe a doua noapte... oamenii dorm În șei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
În marea sală Îmbrăcată În lemn incrustat cu basoreliefuri și Înconjurată de tablouri de mari dimensiuni intră un oștean scund, cu trăsături obositeși cu haine a căror culoare nu se mai vedea de sub stratul gros de praf. Se vedea că gonise fără oprire zi și noapte. Salută cu o Înclinare adunarea și așteptă să fie Întrebat. - Te ascultăm! spuse dogele. - Sultanul Mahomed al II-lea a renunțat să se mai Îmbarce pe galera imperială, care trebuia să pornească ieri spre Marea Egee

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
fuseseră Împunși cu sulițele, iar călăreții căsăpiți cu iataganele. Străinul avea dreptate. Turcii vor veni tot mai mulți. Haiducii vor rămâne din ce În ce mai puțini. Sârbul Întoarse calul și dădu semnalul de retragere, scoțând un fluierat puternic, ca acela cu care se gonește o herghelie de cai. Haiducii se regrupară repede și dispărură În Întunericul pădurii. Până la revărsatul zorilor, Întoarcerea ienicerilor spre sat se dovedi a fi imposibilă. Atacurile de hărțuială ale haiducilor lui Mihajlo și blocarea drumului de către arcașii conduși de Jovanka

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
lui Vlaicu. Pârcălabul Își Întoarse oștenii, lăsând spațiu liber arcașilor. Cei ce rămăseseră În viață din primul corp de atac al hoardei căzură sub săgețile moldovenilor. Grosul oastei tătare se organizase și desfășura un atac Învăluit asupra lui Ștefan. Mamak gonea pe flancul stâng, cu iataganul scos, urmat de purtătorul tuiului negru care indica prezența unei mari căpetenii. Centrul, sub comanda lui Eminek, pornise și el În aceași direcție. Iar În dreapta, Oană desluși un luptător pe care Îl mai văzuse undeva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
iscă panica. Ienicerii Își căutau ieșirea din noroaie. Dar nu mai exista nici o ieșire. Ienicerii fugari fură Întâmpinați de săbiile răzeșilor și spintecați. În spatele fugarilor, artileria continua să mențină grosul armatei otomane sub asediu. În zona centrală, garda lui Ștefan gonea la galop mare spre garda lui Soliman. Diferența de luptători Începea să nu mai conteze. Din nebunia galopului, Oană surprinse fragmente din mișcările de oști din jur. Peste jumătate din oastea turcă se afundase În mlaștini și era ținută acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
E bazarul cel mai liniștit de pe Întregul Drum al Mătăsii. Dar nu cred că te Înșeli, spuse călugărul, arătând o trâmbă de zăpadă ridicată de copitele câtorva cai biciuiți ca să alerge mai repede. Deși nimeni nu remarcase Încă, trei călăreți goneau din răsputeri, parcă alungați de o catastrofă care Îi urmărise până acolo. Ei ajunseră la bazar, strigând niște cuvinte de neînțeles pentru Ștefănel. Călugărul, Însă, asculta cu atenție. - Ai avut dreptate, spuse, după câteva momente. Dinspre munți sosesc bandiții lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
tobelor Însoțeau o melodie neclară, dar plină de forță. Știa că În tobele din Turnul Celor Cinci Pagode erau o expresie a Ritmului vieții. Iar Ritmul noii lui existențe Îi cerea galop. Singur pe drumurile pustii ale munților Shaoshi, Ștefănel gonea repede. Tot mai repede. Tobele se auzeau tot mai clar, erau inima lui, sau erau doar pulsul lumii care Îl aștepta. Trebuia să se grăbească. Cei doi cai trecură de la trap la galop scurt și de la galop scurt la galop

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
singur om. Nici un Cuceritor n-a rămas În viață. Bărbatul a fost văzut depășind În galop câteva caravane. Într-una din ele se afla iscoada Oilor Albe. Călătorul e tânăr, În jur de douăzeci de ani, și are ochi albaștri. Gonește ca un nebun spre Apus. Uzun va trimite un grup de luptători ca să afle cine e. Dacă e cine credem noi, va avea protecție până la granița cu Imperiul Otoman. Mesaj sosit de la rețeaua din Istanbul. O sută de războinici din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
goana calului, doborând spahii care se pregăteau să-l ucidă pe Simion. - Căpitanul? strigă Lacrămă, evitând o lovitură de sabie și tăind pieziș, de-a lungul pieptului, unul din spahii. - Ucis! spuse Simion, sărind În șa. Cei treizeci de Apărători goniră spre conac, dar spahii se grupară atât În fața cât și În spatele lor. Departe, pe drumul Galaților, o altă săgeată roșie se ridică spre cer. Mesajul de moarte Își Începuse drumul spre Cetatea Albă. La două sute de pași de poarta Brăneștilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
de mult n-am ajuns aici, unde totul Îmi amintește de copilărie... E atât de bine și atât de liniște... Îmi era dor de Murgești. Și de cai. Și mai ales de tine... Alte tropote se apropiară dinspre câmpia Galaților, gonind În galop nebun spre miazănoapte. Mai sus de conacul Murgeștilor, călăreții o luară spre Apus, pe drumul ce ducea la Cetatea Neamțului. - Alți curieri... murmură Erina, Încercând să vadă ceva pe fereastră. E deja Întuneric... S-a Întâmplat ceva dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Lumea lui era risipită În clipe fără legătură Între ele. Nu știa decât că Începerea interogatoriului fusese amânată din motive necunoscute și că reluaseră drumul prin munți. De câteva ori reușise să privească În jurul lui și văzuse grupuri de spahii gonind spre nord. Dacă Înțelesese bine semnele pădurii, ei mergeau spre sud. Războinicii se Îndreptau deci spre nord. Trecuseră și prin apropierea unor sate, dar locuitorii nu păreau a participa la vreo mobilizare, privind cu indiferență atât goana lor, cât și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
mică ariergardă. Era tot ce putu să vadă Erina. Apoi pătrunse și mai adânc În codru. - Hajdemo, spuse Jovanka, alăturându-i-se. Ai avut dreptate. L-ai găsit. Acum să-l ținem În viață. Repede, spre sat. Cele două femei goniră printre crengile reci ale brazilor, coborâră pe o vale Înghețată și ajunseră Într-un sat pierdut În munți. Jovanka bătu la ușa primei case din care se vedea ieșind fum și vorbi ceva cu bărbatul care deschisese. Apoi Îi făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
clește. Joncțiunea trupelor putea avea loc În cel puțin două zile. Veștile din Răsărit nu erau nici ele mai liniștitoare. Cei cinci sute de Cuceritori conduși de Amir Baian nu făceau nici o oprire. Schimbau caii din patru În patru ore, gonind zi și noapte spre Balcani. Chiar dacă forța lor nu era copleșitoare, misiunea lor misterioasă Îl punea pe gînduri pe Angelo. O asemenea goană nu putea fi justificată decât de ordine mai mult decât urgente. Iar acele ordine i se păreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
observatorul și văzu steagurile roșii indicând direcția est și coborând pe verticală. - Cuceritorii... atât de repede... mult prea repede... Semnalele deveniră și ele mai rapide, căci se Întâmplau deja extrem de multe lucruri Într-un timp foarte scurt. - Au iscoade care gonesc În mare viteză... cinci călăreți... l-au reperat! Dio! Omul nostru e În raza săgeților mongole! Să coboare imediat! Giuliano transmise semnalul de anulare a misiunii. Privi reacția observatorului și nu-i veni să creadă. - Commandante... stegarul Girolamo refuză executarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Întâlnirii. - Ma che diavolo se passa qui? Întrebă Angelo, privind În jur. Bine, semnalizează primirea mesagerului. Cel puțin vom afla ce vor. În mai puțin de un minut, un călăreț mongol purtând steagul alb al păcii traversă defileul dinspre Răsărit, gonind aproape culcat pe coama calului. Călărețul urcă la galop dealul pe care se aflau Apărătorii și se opri În fața lui Angelo. Era un tătar scund, purtând pe cap un calpac din blană de vulpe. Privi luptătorii din jurul lui, descălecă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
greu al armelor italiene. Lăncierii scoaseră spadele și continuară atacul În două șarje simultane. În urma lor se auzi, deodată, un nou val de călăreți Înarmați cu arbalete. „Cascada” creștea fără contenire. Călăreții se apropiară, ridicând trâmbe de zăpadă În urma lor, goniră până ajunseră la o sută de pași, distanță de la care săgețile puteau traversa orice obstacol, fie el scut sau armură, și lansară trei serii succesive de săgeți. Imediat după a treia serie puseră arbaletele la spate și scoaseră spadele, sprijinind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
pregăti cea de-a treia săgeată. Erina strânse mâna lui Oană. Apoi simți că rănitul vrea să spună ceva și se aplecă spre buzele lui. - Am câștigat... șopti căpitanul, zâmbind. Erina ridică din nou privirile spre cei doi luptători care goneau Într-un galop nebun. Și, brusc, se Întâmplă ceva ce nu putea fi văzut cu ochiul liber. Ceva ce nu puteau Înțelege decât Oană și Angelo. Cu o străfulgerare de clipă Înainte ca Ogodai să dea drumul celei de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
totul logic, ci sărea uneori de la o amintire la alta, ca și cum undeva totul ar fi avut o explicație. Alexandru află, incredul, că fratele său fusese prins de pirații japonezi, că se eliberase singur și că furase un cal cu care gonise spre munți. Asta o știa Amir de la Anda, dar ceea ce urmase era mai degrabă o legendă decât o posibilitate reală. Anume că, odată ajuns În munți, Ștefănel fusese salvat de un bătrân care ridicase un zid invizibil Între copil și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
tătarii auziră semnalul de retragere era deja mult prea târziu. Câmpul de luptă de la Ștefănești devenise deja un loc al victoriei Moldovei. Dar războiul era departe de a se fi Încheiat. Păstrând ca vârf de atac grupul Apărătorilor, călărimile domnești goneau În urmărirea lui Eminek, care avea, Încă, o oaste superioară numeric. Pentru Oană, această retragere era, În mare măsură, inexplicabilă. Tătarii Crimeii se puteau apăra foarte bine pe un alt aliniament, fără să aibă nevoie de această goană nebună spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Hoarda de pe Volga a ucis Întreaga ariergardă a lui Eminek și se Îndreaptă fără nici o oprire spre Nistru. La ora la care acest mesaj ajunge la tine s-ar putea ca avangarda salvatorilor voștri să fi trecut deja vadul Nistrului, gonind spre Prut. Avangarda e cu mult Înaintea grosului hoardei și avansează cu o repeziciune la care nimeni nu se aștepta. Ea este condusă de faimosul luptător mongol Amir Baian și mătură totul În cale. Iar pe Amir Îl cunoști. Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]