1,124 matches
-
și i-a arătat figura aceasta apocaliptică, extrasă parcă din Hieronymus Bosch: "Ea este Teona pe care o cauți! Ascultă-i vocea cavernoasă și infioară-te la atingerea mîinilor ei de măcelar. Așa a știut să lucreze timpul, atît ți-e hărăzit de soartă..." Doamne! se cutremură Mihai, dar imediat ce o vede pe Violeta că face un pas spre el și-i zîmbește, întreabă: Pentru ce mă măsurați? În nici un caz pentru coșciug! îi rîde femeia încet, profitînd de absența meseriașei, ieșită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
sau dragostea pentru tine. De altfel, nici tu n-ai rămas indiferent, că, în ultima carte, personajul feminin are ceva din... Eah! pare el că se îneacă și fața i se face pămîntie. Scuip pe soarta ce ni s-a hărăzit! Unii am pierdut fericirea, alții ne-am pierdut sănătatea, cei mai mulți pe amîndouă... Iartă-mă că te rog să pleci, dar simt că-mi vine să vărs din nou... Cheamă asistenta... Sînt aici, apare imediat femeia în alb. Dom' doctor vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Împăratul Alexie, departe de a se mâhni tocmai mult pentru neizbutirea campaniei, arăta din contra prin faptele sale că el privea prinsoarea protostratorului său, Manoil Kamytzes, ca un caz de noroc pentru dânsul și ca o răsplătire ce i-o hărăzise soarta. El puse mîna-ndată pe averea foarte mare, aproape regală, a acestui demnitar, nu lăsă nimic din ea neștiricit și nepipăit și-n fine condamnă pe soția și pe fiul nefericitului prizonier la închisoare, fără chiar de-a motiva în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Acesta își puse cu succes în cumpănă toată retorica și iscusința pentru a dispune populația în favoarea împăratului. "Am răbdat multe - zicea el - sub domnia băiatului Calliman și ne-am mângâiat numai cu nădejdea că, ajungând la vrâstă bărbătească, ne va hărăzi c-o socotință mai matură răsplata ce ni se cuvine pentru nevoile ce le-am suferit. Dar soarta rea ne-a tăiat nădejdea din rădăcină, căci acuma iar se va pune în scaun un copilaș, încît am fi nebunii nebunilor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
apărării țării în afară în contra tătarilor și bulgarilor năvălitori, precum și pentru a răspândi mai si mai repede puterea tare regească până la marginile țării, Bela IV primi la anul 1247 pe cavalerii ordinului ioanit în Ardeal (Fratres hospitalis Ierosolymitani) și le hărăzi prin o bulă de aur, confirmată de Innocențiu al IV-lea, ținutul Severinului, chinezatele (feudele districtuale) până la Olt și Cumania, afară de Valachia, dîndu-le acestea toate ca ei să se așeze acolo, să aibă uzufructul și să le stăpânească douăzeci și cinci de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Severinului primi în frunte-i bani ungurești (adecă comandanți de granițe) și fu prefăcut în banat (ținutul unei comande de granițe) dovedește că ei au uzat puțin timp de drepturile lor. Cumania proprie, adecă Moldova și Valachia, cu toate că li se hărăzise, pare a nu fi fost în posesiunea și uzufructul lor decât prea puțin sau deloc. Puținele trupe auxiliare adunate prin stăruințele papei de pe la potentații străini nu putură prezerva Regatul maghiar de puternicele talazuri furtunoase ale năvălirii mongolilor și a fost
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
la margine, îngenunchie înainte-i, îi jurui credință neclintită și ascultare nestrămutată ca unui suveran al său și se îndatori a plăti tribut pe fiecare an. Spre închinare solemnă aduse daruri splendide, prezenturi strălucite și pietre scumpe, pe care le hărăzi cu îmbelșugare regelui și coroanei Sf. Ștefan spre semn de supunere. Raportul reciproc deveni atât de prietenesc încît {EminescuOpXIV 162} Vodă se întoarse vesel și plin de încredere și nu mai comise nici o infidelitate față cu domnu-său. Merit esențial întru
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
propunem țeluri preexistă naturii noastre individuale, constituind-o din afara ei. În realitate sîntem, ca inși și ca specie umană, pătimitorii propriei noastre libertăți, eroii - victimele sau răsfățații - unui elan care ne-a alcătuit și care, trecând prin noi, ne depășește hărăzindu-ne acestei libertăți. În loc să opunem naturii libertatea, e poate mai potrivit să spunem că, în cazul omului, libertatea a devenit natura sa. Libertatea e legea naturii în om, e felul nostru natural de a fi. Omul e locul de întîlnire
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cuceririle stăpânului său. Leporello, de fapt, le explică. Exact asta este un jurnal: un mod de a explica, de a desfășura în cuvinte sulul înfășurat al vieții noastre. Cei mai mulți oameni mor pliați, împăturiți, așezați pe raftul ce le-a fost hărăzit de către natură și societate. De fapt, cu toții vrem "să ne explicăm", să ne depliem, să spunem de ce am făcut sau de ce ți-am făcut cutare lucru, ce ne propunem să facem, ce am fi făcut dacă... Dar până la urmă sfârșitul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
al treilea a răspuns prompt, amplasându-le în toate punctele cardinale, semn al întinderii Imperiului Otoman. Selim a răspuns pe măsura vicleniei și perfidiei sale: „Moartea primilor doi viziri a salvat viața celui de-al treilea, iar mie mi-a hărăzit soarta unui vizir bun”. Datorita cruzimii sale, sultanul Selim a generat multe răscoale în provinciile subordonate. Prima dintre răscoale a avut loc la 24 aprilie 1518, în Liban, înăbușită cu multă cruzime. În timp ce reprima răscoala de la Beirut, alta începea în
Mari sultani, mari viziri şi generali otomani by Nicolae MAVRODIN () [Corola-publishinghouse/Administrative/1639_a_2952]
-
de naștere a Anfisei Alexeevna și se pregăteau două baluri. Pe atunci era la mare modă și începuse să facă furori în lumea bună splendidul roman al lui Dumas-fils La dame aux camélias*, un poem care, după părerea mea, e hărăzit să nu moară și să nu îmbătrânească niciodată. În provincie, toate doamnele, măcar cele care îl citiseră, erau încântate și entuziasmate. Farmecul narațiunii, originalitatea tratării personajului principal, această lume seducătoare, analizată cu atâta finețe și, în sfârșit, toate amănuntele fascinante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe lacheu cu o scrisoare, rugându-l să poftească neîntârziat. Kolea nu se fandosise și venise de îndată. Cine știe de ce, numai Aglaia nu era binevoitoare cu el și îl privea tot timpul de sus. Tocmai pe ea îi era hărăzit lui Kolea s-o uimească întrucâtva. Odată, era în săptămâna Paștelui, prinzând un moment când erau singuri, Kolea îi întinse Aglaiei o scrisoare, spunându-i doar că i s-a indicat să i-o înmâneze personal. Aglaia îl privi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ia smerenia drept o forță. Religia! Admit ideea vieții eterne și, poate, am admis-o întotdeauna. Chiar dacă-mi este aprinsă conștiința de către voința supremă, chiar dacă a privit conștiința spre lume și a zis: «Exist!», chiar dacă deodată această forță supremă a hărăzit-o să fie distrusă pentru că, nu se știe de ce, așa trebuie - și chiar fără să i se explice de ce, fie, admit toate astea, dar iarăși se ridică eterna întrebare: de ce a mai fost nevoie de smerenia mea? Oare chiar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lumea cealaltă. Înjosim prea mult providența, atribuindu-i concepțiile noastre, de ciudă că nu o putem înțelege. Dar, iarăși, dacă ne e imposibil s-o înțelegem, atunci, repet, e dificil și să dai socoteală pentru ceea ce omului nu-i e hărăzit să înțeleagă. Și, dacă-i așa, cine o să mă judece că n-am putut înțelege adevărata voință și legile providenței? Nu, mai bine să lăsăm religia deoparte. De fapt, ajunge. Când vei ajunge la aceste rânduri, cu siguranță soarele va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
platitudinii celei mai impertinente, mai încântate de sine, mai bădărane și mai dezgustătoare! Ești platitudinea cu ifose, platitudinea care nu se îndoiește de sine, platitudinea de o seninătate olimpiană; ești rutina rutinei! Nici minții, nici inimii dumitale nu le e hărăzit să dea vreodată naștere celei mai mici idei proprii. Dar ești nemărginit de invidios; ai convingerea fermă că ești un mare geniu, însă îndoiala te cercetează câteodată în clipele negre, așa că te înfurii și devii invidios. O, mai ai nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
loc nu are în societate; cui să i-l arăți, unde să-l împingi? E nepermis de democrat, n-are nici un rang cât de mic și... și.. ce-o să spună Belokonskaia? Pe urmă, un asemenea soț își imaginaseră și îi hărăziseră ei Aglaiei?“. Ultimul argument era, firește, cel mai important. Inima ei de mamă tremura la acest gând, o năpădeau sângele și lacrimile, deși în același timp ceva se zvârcolea înlăuntrul acestei inimi, ceva care îi spunea pe neașteptate: „De ce, adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-i scutură amândouă mâinile și-i declară că, desigur, la început, de îndată ce a auzit, a fost împotrivă, lucru pe care l-a și spus în gura mare la masa de biliard, și nu din alt motiv decât acela că-i hărăzise și se aștepta în fiecare zi, cu nerăbdare prietenească, să-l vadă însurat măcar cu prințesa de Rohan; dar acum vede și el că prințul gândește de cel puțin douăsprezece ori mai cumsecade decât ei toți „la un loc“! Căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fiecăruia de a fi sănătos, în curiozitatea de a cunoaște ce-ți re zervă viitorul. Surâde cu tristețe. Ca și cum, chiar și când ești avertizat, poți să te ferești de prostie, dacă n-ai minte în cap sau dacă așa a hărăzit destinul. Într-un fel, chiar teama de magie îi împinge pe cei mai mulți să creadă în puterile ei. Iar reglementarea ori interzicerea unei practici sau a alteia nu face de multe ori decât să le contureze și mai clar în conștiința
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
spătar, dar nu se cuvine să deranjeze lectura începută. Vor aștepta până se termină. Se uită prin sală să vadă cine a venit. Agită ușor mâna către Aemilius Lepidus. Strănepotul lui Augustus, feciorul Marcellei. Om norocos. Soarta nu i-a hărăzit să cunoască pericolele legate de căsătoria cu o prințesă. Fratele mai mare a fost însă ghinionist. S-a însurat cu Iulia Minor și ispășesc acum amândoi nu se știe ce păcate în exil. Se aștepta să-l aibă oaspete și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Nu voia, chipurile, să fie obligat la manifestări de slugărnicie față de Pompeius Macer, însărcinat de principe cu admi nistrarea tuturor bibliotecilor din imperiu. Nu i-a putut spune în față că face o greșeală colosală, deoarece Macer are puterea să hărăzească orice operă suspectă sau considerată periculoasă, ori pur și simplu al cărei autor îi displace, unei dispariții lente, dar certe. E de ajuns să ceară ca lucrarea să fie închisă într-un dulap și nimeni să nu-și mai amintească
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
e decât un copil crescut în puf, obosit de prea mult belșug. Oftează din greu. Deh! Feciorul lui taică-său. Dă din cap încruntat. N-are de ce să-și piardă timpul cu țâncul ăsta. Rolul pe care i l-a hărăzit soarta e altul. Menirea lui e să stârpească inovațiile nefaste introduse de Octavianus și să redea Senatului și poporului roman splendoarea lor de odinioară. Dacă Drusus o vrea să-l urmeze, bine. De nu, va pieri în vâl toarea evenimentelor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
va înceta niciodată să-i apar țină. Pieptul i se umflă, respirația redevine precipitată. Știe bine că are spiritul și talentul să reușească. Își lasă brațul drept inert în jos, să se bălăbănească în voie. Dacă nu i-a fost hărăzit să și trăiască viața în desfătare, alături de femeia pe care nu va înceta niciodată să o dorească, atunci - cel puțin - să se ridice prin strădanie în propriii săi ochi la prețuirea pe care i-o vor da și ceilalți, dacă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în sus. Livilla chiuie de bucurie. Nu s-a născut încă bărbatul care să merite o asemenea comoară, îi trece tatălui prin minte în timp ce coboară scările cu ea în brațe. Se rușinează imediat. Ce gând prostesc! Doar n-o s-o hărăzească Vestei. Îi dă drumul ușurel și spune cu convingere: — Cei ce uită de credință se scufundă cu iuțeală în mocirla păcatelor și greșelilor. Pomponia întărește: — De aceea, pe lângă zeii poporului nostru, trebuie să-i ado răm în fiecare zi pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vă aduc prinos. Sclava de lângă ea îi înmânează o lumânare aprinsă. — Tu, Candelifera, veghează asupra copilașului din trupul meu. Îngenunchează: — Iar voi, cele două Carmentes, aveți grijă ca pruncul meu să se nască cu capul, nu cu picioarele, înainte. Prorsa, hărăzește-mi o naștere ușoară, și tu, Postverta, întoarce-te cu spatele, ca să nu am parte de una grea și primejdioasă. Libația s-a încheiat. Iulius Herodes simte cum îl smucește cineva de togă. Întoarce capul, intrigat. Antonia îl prinde afectuos
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lui tânărul roman. Auzi colo! Ce-or fi statornicit tocmai ziua asta, când zeul la care se închină ei e plăsmuit numai cu mintea? Nu cifrele i-au călăuzit, ci, puturoși fiind, le place să nu facă nimic, așa că au hărăzit trândăviei a șaptea zi și anul al șaptelea. Pe nesimțite, înverșunarea din el devine tristețe. Și Mariamne respecta sabatul, de parcă ar fi fost cine știe ce aniversare divină, și se lăsa cuprinsă de o nepăsare prostească. Degeaba îi scutura mâna moartă, îi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]