1,450 matches
-
și rînduindu-și cărțile, Sau cufundat în somn dormea cum spirite nemuritoare dorm, trudit în tînguioasa-i Stare-ntunecată vrednica de plîns; apoi se înalță, privea și medita asupra Groaznicei călătorii, cu ochii cercetînd sfera următoare, desi îndepărtată foarte; Apoi țîșnea în Hăul nopții și ale sale îndrăznețe mădulare 185 Prin fulgere, tunete, cutremure și izbituri, focuri, puhoaie, Căderea-n jos i-o stăvileau, trudea-mpotriva viitorului, Creînd Vîrtejuri multe, fixînd multe Științe în adînc 169, Si de acolo cutezătoare mădularele și le-
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
se-ntinse cumplită, vibrînd în nori, Si revărsînd astfel de chinuri, explozii și bubuituri. Pleoapele care se întindeau că dimineață și-Urechile 250 Că un urcuș de aur ce șerpuiește-n jur spre ale cerurilor ceruri Năuntrul groazelor întunecate ale Hăurilor, leu ori tigru, sau scorpion; Căci fiecare se deschidea năuntru în Vecie după voința, Dar refuzat-au, căci chipurile lor de-afară erau în Hau; Și cortul Universului 176 aidoma unei arípi, încîntător, cuprinzînd totul 177, 255 Tras fie-n
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
în jos lăsat după voința omului nemuritor, Vibră-ntr-așa o suferință, încît se-nfiorară pleoapele, Slăbite și Mai Slăbite sferele lor ce se-ntindeau acuma începură să se strîngă; Năprasnice dureri din creier izbucniră și un universal țipat Prin Hăuri răzbătu sfîșiind pînză, chin peste chin. 260 Astfel Urizen trist rătăcea prin multe-ngrozitoare căi Ducînd război cu iezme-ale adîncurilor în groaznica-i peregrinare, Pînă cînd, luminosu-i par acum fiind în neaua răsfirat, pielea i se usca sfrijita, Și Patru
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Și-atunci știut-au că el era Mîntuitorul, Însuși Iisus, și îl slăviră. Uimită, mîngîiata, cu-Încîntare, în sonuri de Extaz Fermecător 45 Toată Beula stat-a în uimire privind în jos spre Moartea cea de Veci. Văzură pe Mîntuitor dincolo de Hăul morții și-al pierzării; Căci, de priveau în sus, vedeau Divină Viziune, Ori de priveau în jos, tot Viziunea cea Divină o vedeau De toate părțile înconjurîndu-le dincolo de păcat și moarte și infern. 50 Enitharmon teșea scăldată-n lacrimi, cîntînd
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
slabă o străpung! și ce omeți lăsîndu-se în jurul 145 Gíngașelor mele mădulare sortita-mi grea restriște o-nfășoară! Eu singură mă-ncumet gîrbáciul să-l îndur să șed sub vijelie Neatinsă, si sa sfidez ne-ndurătoarea frunte-a Regelui Luminii; Din hăurile-ntunecoase ale timpurilor de demult sortit să fie-Acela Care-ntrista-va Veșnicia; cu dragoste, înlăcrimata și supusă, Ochii 150 Mi-i nalt către Pavilioanele-ți; ascultă-mi ruga de dragul lui Luváh. Îl văd pe ucigașul lui Luvah al meu, în
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Stana fără Simțuri rămas-a spăimîntat pe stîncă, Îngrozitor ochilor de muritori ce-i explorează cărțile. Înțelepciunea să totuși rămase, si toată-a să memorie cu groază fost-a strînsă în cămări. Si totusi chipul sau de stana ramase-n Hăul cel nemărginit, La fel cum față palida rămîne în cearșaful sau de plumb care nu poate s-o urmeze mai departe 430 Neîncetat aspru dispreț îi roade chipul cel solzos năuntru, Căindu-se adînc fiindcă pierduse chipu' acela minunat de
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Din coadă să plesnește prin aprigul adînc; pleoapele-i, ca Soarele Care răsare în mîndria-i, toate adîncurile Groaznice le luminează, Solzii săi străvezii răspîndesc lumină precum ferestre ale dimineții, Gîtul sau flăcări scoate cu mînie și cu măreție, el biciuiește Hăul, Lovind pustiele și stîncile; pustiele puterea să o simt, 440 Se scútură din somnuri, fac semn cu groază Chemînd Leul, Tigrul, calul și cerbul cel sălbatic, Elefantul, lupul, Ursul, Lamia 294, Satirul 295. Lumină dau în jur Pleoapele sale; încolăcita
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
o simt, 440 Se scútură din somnuri, fac semn cu groază Chemînd Leul, Tigrul, calul și cerbul cel sălbatic, Elefantul, lupul, Ursul, Lamia 294, Satirul 295. Lumină dau în jur Pleoapele sale; încolăcita-i coadă-aspiră Printre stele; Pămîntul și cu Hăurile toate furia să o simt 445 Cînd, așa cum neaua munții îi acoperă, adesea împietrire Acoperă adîncurile, la vasta-i furie mișcîndu-se în stîncă să, Leul și Ursul împietresc; în muntele cel tare tremurînd Ei văd lumină și minunea; răcnind în
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Vast. Tharmas că o coloană de nisip rostogolitu-s-a în jur pe lîngă-nvolburata vijelie, 465 Coloană-nsuflețită rostogolindu-se mereu în jur cu ne-ncetată furie. Și Los simți torpoarea împietrita, si capu-i se rostogoli jos dedesubt În ale sînului sau Hăuri; vasele sîngelui sau Țîșnesc nainte prin canale peste vînt, și-n Hau se zvîrcolesc; Și Enitharmon, palida și rece, în seve că de lapte curse 470 În chip al Vegetației, trăind, avînd o voce, Mișcîndu-se în296 fibre ca niște rădăcini
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
crearea spațiilor necesare căderii, ieșirea din ceea ce mitologia germanica a numit ginnunga gap. Iată ce spune Jakob Grimm despre această concepție: "Înainte de crearea cerului și pămîntului există o uriașă prăpastie, gap (hiat, căscare), numită cu emfaza gap ginnunga (hau al hăurilor) similar "haosului" grecesc. căci după cum caos desemnează în același timp genune și întuneric, la fel ginnungagap se pare ca desemnează lumea de ceață din pîntecele căreia s-au înălțat toate lucrurile". ["Vor erschaffung des himmels und der erde war eine
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Și gol; o nepătrunsă-ntunecime/ Acoperea abisul însă peste/ Oglindă apelor nemișcătoare/ Fecundele-i arípi le-ntinse Duhul/ Lui Dumnezeu, în masă cea fluida/ Vărsînd vîrtuți vitale și căldura/ Dar zgură neagră, rece, infernala,/ Tartareeană și opusă vieții-n/ Străfundul hăurilor azvîrlind-o;/ Apoi topi și strînse laolaltă/ Noian de asemănătoare lucruri,/ În multe părți tot restul împărțind,/ Iar între lucruri aeru-l întinse;/ Apoi Pămîntul, cumpănit prin sine,/ Îl așeza pe osia-i." Se poate astfel lesne observa că Blake s-a
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
spre afară, duce la pierzanie: "[sîntem] afară-nchiși/ Din existența să fim un semn și-o groază tuturor celor ce privesc" (Vala, VII, 428-29). Atotprezența Fiului în Spirit este admirabil arătată de Blake: Iisus este văzut coborînd în Golgonooza, "dincolo de Hăul morții și-al pierzării;/ Căci, de priveau în sus, vedeau Divină Viziune,/ Ori de priveau în jos, tot Viziunea cea Divină o vedeau/ De toate părțile înconjurîndu-le dincolo de păcat și moarte și infern" (Vala, VIII, 46-50). Mîntuirea este astfel trezirea
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
lumină, Îl face să primească razele ei, Îi trezește dorința să meargă pe calea luminoasă. Prin și În lumina divină, omul este pe cale devenirii! Iluminarea nu este un fapt pasiv. Lumina nu are sens de una singură, ființând Într-un hău indeterminat și nepopulat. Ea primește semnificație atunci când Întâlnește ceva. Iar acest ceva este „sensibil” la lumină. „Cuvântul lui Dumnezeu”, spune Sf. Chiril al Alexandriei ( În Comentariu la Evanghelia Sf. Ioan), „Îi luminează pe toți cei capabili să primească lumina sau
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
de iubire este prezentă dorința, aspirația, ceva care caută Împlinire, desăvârșire. Ea nu este parțială, ci globală. Nu poți iubi un pic, ci... total! În jurul iubirii se țes speranțele, așteptările, tăcerile și suspendările. Acolo unde apare iubirea se deschide un hău, un gol ce caută să fie umplut. Frumusețea aproapelui nu este a lui, ci mai degrabă o epifanie a unei frumuseți de alt ordin (să zicem, divină) prin care ne raportăm la el. Trebuie să faci abstracție de multe fapte
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
elibera, iar forța lui preschimbată În bine te va face să te despovărezi, să „crești”. Și Încă ceva: trebuie să păstrezi permanent o anumită altitudine valorică. Dacă reacționezi cu rău față de rău, tot În rău rămâi. Privind cu ură spre hău, acesta pătrunde În tine. E nevoie de un dram de iubire atunci când Întâlnești sau de lupți cu răul. Abia cu acest moment al Înțelegerii poți să treci și să clădești valoarea. Aceasta este o chestiune de bună poziționare față de bine
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
pe dinafară”, limitându-se la constrângerile date. Este o condiție pe care singur ți-o câștigi zi de zi și nu o capeți gratis, fără efort. Este o relație „rezolvată”, ce are În vedere raportul dintre infinit și finit, dintre hăul dorințelor și putința realizărilor, dintre ceea ce dorești și ceea ce Împlinești, dintre aspirația fără margini și ceea ce obții sau ai cu adevărat. Este un fel de așezare realistă În lumea și timpul pe care le trăiești, pe care, până la urmă, le
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
În jurul ei, ci de Înfruptarea cuminte și curată din „miezul” său. Interesați numai de partea exterioară, sărbătoarea ne poate aduce doar insatisfacții, transformându-se Într-un prilej de Îndurerare. Cu cât așteptările față de această latură sunt mai mari, cu atât hăul și destructurările individuale vin peste noi. Așadar să fim atenți ce sărbătorim și la care aspect trebuie să ne raportăm pentru a avea cu adevărat sărbători fericite! 8.10. Și Dumnezeu „sărbătorește” cu noi! Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului „Împământenește” Într-un
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
fața plină de șiroaie, mulțumit că i-a ieșit o partitură, dar și puțin crispat că unele lucruri nu s-au Împlinit, generos când era vorba despre laude, dar și tăcut când ceva nu Îi era pe plac. Iar din hăul timpului adie și În prezent frânturi de felul „eroi au fost, eroi sunt Încă”, „mama-i dusă-n sat cu doru’”, „cucu tot cânta”, „toamna la Osoi”. De la acest dascăl aș fi putut Învăța mai multe: o fervoare aparte a
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
la populațiile Asiei Centrale și Septentrionale este un mit aproape universal răspândit, deși În forme destul de diferite. ș...ț Peisajul său este Întotdeauna același: Marile Ape de dinaintea Creației. Scenariul prezintă variante: 1. Dumnezeu, sub formă de animal, se scufundă În hăul apelor, ca să aducă puțin pământ din care să facă lumea; 2. sau trimite pentru aceasta un animal amfibie; 3. sau face să se scufunde o ființă (adesea ornitomorfă) despre care nu știa până atunci că există și care se arată
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
D'ANTIN VAN ROOTEN, Luis, Mots D'Heures: Gousses, Rames. The d'Antin Manuscript, Penguin Books UȘA, 1993. BRĂILOIU, Constantin, Sur une ballade roumaine (La Mioritza), Kundig, Genève, 1946. GLIKSOHN, Jean-Michel, L'expressionnisme littéraire, PUF, Paris, 1990. HOCQUARD, Emmanuel, Mă haie, P.O.L. Paris, 2001. IONESCO, Eugène, Exercices de conversation et de diction française pour leș étudiants américains, Gallimard, Théâtre V, Paris, 1963. DE MAUPASSANT, Guy, " La farce normande ", în Leș contes de la bécasse, Flammarion, Paris. MONTESQUIEU, Leș lettres persanes
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
Lexique des figures de style, 2e édition, Armând Colin, Paris, 2010, p. 86. 1615 Henri Suhamy, Leș figures de style, op. cît., p. 77. 1616 L'excès de " mots poétiques " est pourtant un signe de préciosité. V. Emmanuel Hocquard, Mă haie, P.O.L. Paris, 2001, p. 440 : " Pour échapper à la morosité ambiante, on va puiser, dans le vocabulaire, des mots-refuge pour donner la pilule. À ce compte-là, pourquoi ne pas dire onde pour eau, vaisseau pour băteau, courroux pour
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
umed, rău. Cupa-n spume mă-nsenină Cum revarsă luna plină Mândră mare de lumină Peste lume, peste șoapte, Peste stânci pierdute-n noapte. Astfel cupa ce-arde-n spume Mi-nsenină trista lume Ce domnește-n sânul meu Ca o mare într-un hău Cu de gânduri unde reci {EminescuOpVIII 185} D-ale grijei stînce seci. Închinați, boieri, cu bine, Să-mi scald gîndurile-n bine, Închinați, boieri, mereu, Să-nsenin sufletul meu. Boieri mari, boieri de rând, Împleți cupele cântând Și priviți pin vinu-n spume
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
această înfruntare dintre zeul demiurg (Fărtatul) și balaurul acvatic primordial : „Cum șarpele iscodea și urzea mereu împotriva Fărtatului, atunci Fărtatul l-a prins de coadă, l-a învârtit de două ori cum învârți un bici și l-a zvârlit în hău. Și a zis : - Să te încolăcești în jurul pământului de nouă ori și să-l aperi de prăpădul apelor” (85, p. 246). Rolul hidrometeorologic îi revine șarpelui (balaurului) primordial, dar în urma și datorită gestului și ordinului cosmogonic al Demiurgului. Ordinul și
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
în apa cea mare. Și ce să vezi, din băltag crescu un arbore mare, iar sub arbore ședea Dracul” (13, p. 90). Într-o altă legendă cosmogonică, cu un fond mai arhaic, cel care a ieșit, „la începutul începutului, din hău[l] ăla de ape” este chiar șarpele-balaur, care „a ieșit odată cu copaciu ăla mare din ape, încleștat în rădăcinile lui” (85, p. 245). Gestul lovirii apei, ca substitut al gestului lovirii „duhului” ei, se întâlnește și în unele colinde românești
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
și esențial în mitologia iudeo-creștină) este urmată de alungarea din rai și pedepsirea primilor oameni și a urmașilor lor. Cam același scenariu apare într-o legendă cosmogonică transil- văneană, culeasă la sfârșitul secolului al XIX-lea. Se spune că „de când hăul [= haosul], când lumea nu era plăsmuită”, Dumnezeu și Dracul trăiau împreună în cer. În timpul celor șapte zile în care Dumnezeu a făcut Lumea, Dracul a încălcat interdicția și a intrat în „chilia oprită”. În „odaia a douăsprezecea din fundul cerului
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]