3,598 matches
-
o femeie ca tine!“ Anna a Încremenit. Foarte preocupat, tînărul a scos din buzunar o cutie de chibrituri și a Început să aprindă băț după băț. În timp ce chibriturile se ardeau, rîdea din ce În ce mai tare, din ce În ce mai nerușinat, Încît nu mai distingeai dacă hohotele acelea erau de rîs sau de plîns. Anna a luat-o la fugă și nu s-a mai oprit decît În fața pavilionului 5 Psihiatrie. Pe băncile de la intrare ședeau niște pacienți În pijamale vărgate, unii erau În halatele șifonate ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
obosită care capitulează În fața barbariei. Cuvintele se ghemuiesc cuminți În somnul gîtului și-și continuă existența larvară mimînd ceea ce se Întîmplă dincolo de ușa Închisă; mici scenete aidoma celor de la cinematografele de cartier la care se rîde sau se plînge În hohote. Acceleratul de București-Constanța, fețe buhăite, guri căscate ca niște geamuri sparte cu pietre, palme mari asudate pe ușile compartimentelor, picioare lacome Înghițind Între ele patru, cinci geamantane deodată, culoarul umplut ca un maț de porc cu toate măruntaiele orașelor, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
adăugat apoi Fincham, pe un ton prietenesc. Cazul este închis, domnișoară Jones. Dar dacă aveți vreo informație pe care vreți să mi-o furnizați, încă puteți să o faceți. Voi fi bucuros să vă ascult. îmi venea să râd în hohote. De unde ar fi trebuit să încep cu povestitul? —Mulțumesc pentru ofertă, dar nu se acceptă. Nu m-a forțat. * * * După ce am închis mi-am dat seama că mai am câteva ore bune. Aveam două variante, să ciugulesc rămășițele de pește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
uscat ca o stafie. Era un om singur care-și ținea tovărășie. O companie degradantă pentru un evreu care își iubea semenii (sau numai își închipuia asta) mai mult decât pe sine însuși. - ÎNTR-ADEVĂR? Întrebarea fusese urmată de un hohot de râs plin de dispreț. Acum era clar pentru Feifel: avea mai mult de doi demoni în corpul său impunător. Încercă să-și învingă „dușmanii“ prin indiferență, în loc să se pună la masa de scris să scrie un articol. Se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
încerca să mai scrie un timp cu stiloul, dar nu mergea deloc. - La dracu cu creația, a strigat el, aruncând stiloul în perete. Pete negre apărură pe tapetul alb ca în gravurile lui Miro. - HA, HA, HA! Feifel a auzit hohotul de râs clar tăcând. Toate aceste ha-ha-uri erau o batjocură, sunete pline de sarcasm. A capitulat imediat și s-a retras în pat, căutând adăpost sub aripile calde ale somnului. Feifel a dormit aproape o oră. Soarele asfințise. Aerul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
despre Aldrovandi, despre plonjarea în apele oceanului ca un exercițiu de stil. Cuvinte goale, pe care el le luase în serios. Benedetto abandonase visele lor pentru două picioare lungi de fată. Beppo începuse să râdă isteric, un râs învecinat cu hohotul de plâns. În tipografie totul era bine ordonat de mâna lui Benedetto. Numai hainele tinerilor dispăruți atârnau ca niște drapele de doliu bătute de vânt. Lui Beppo i se năzări că totul se întâmplase din cauză că nu făcuse nimic pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cine e fericitul tată? întrebase un răutăcios. - Tatăl ar putea să fie oricine, răspunsese Nina calm. - Nu mai spune, exclamase barmanul. Când spui „oricine“ îl pui în cuvânt și pe Dudu? Dudu se înroșise până la marginea capișonului. Bărbații râdeau în hohote. - E nostim barmanul! Se spunea că piticii aparțineau unei rase străvechi care nu se înmulțea, născându-se din corpuri de femei normale. - Da, sigur, se auzise glasul bâlbâit al lui Dudu, confirmând faptul că acel copil al Ninei putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
două coarne pe fruntea ta mare! - Ar putea să-ți fie strănepoată, aruncase râzând un bărbat știrb. - Vă înșelați, ca de obicei! Trebuie să știți că sunt încă un cocoș care nu și-a pierdut toate penele! Se râdea în hohote. Rudi era chel. Uneori purta două calote, cu toate că era numai un Sabat pe săptămână. Dar înțelegea invidia omenească și știa că trebuia să se apere cu argumente biblice. - Când străbunul nostru, regele poet David a simțit că sfârșitul îi e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
colivia lui, apoi am închis portița cu un sentiment de eliberare. În sinea mea mi-am spus că niciodată nu-l voi mai lăsa liber în sufragerie. Treptat, atmosfera din sufragerie s-a destins și oamenii au izbucnit într-un hohot de râs, începând să vorbească între ei - păreau amuzați de spaima trasă de mine și mai ales de sfârșitul fericit. De la această întâmplare s-a semănat în mine sămânța neliniștii - m-am hotărât să-l țin pe Sucki închis mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
șir, fără să o poată opri cineva, în vreme ce individul pipernicit și ofticos ce îmi reținuse atenția de la bun început privea asistența cu o trufie de neînchipuit, frecându-și mâinile. Cât despre mine și Maro, trebuie să spun că râdeam în hohote, ținându-ne cu mâinile de burți. - Exact, punctă Euripide, pleoscăind. Mă bucur nespus că l-ați recunoscut pe distinsul și inegalabilul Bobby Giordano... doar nici nu se putea altfel... faima sa a făcut înconjurul întregii lumi... acum v-aș ruga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
atunci când intrasem, moment în care întreaga sală izbucni în aplauze furtunoase. Singur, Euripide rămăsese cu capul întors spre locul pe unde ieșise Bobby, fără a se mai puta mișca, în vreme ce Maro și cu mine ne prăbușiserăm pe podea, într-un hohot de râs cutremurător, cum mie cel puțin nu cred că-mi mai fusese dat să trăiesc vreodată. Râdeam atât de tare și de mult, încât am simțit destul de clar, avertizat de conștiința-mi veșnic aflată la pândă, faptul că voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
vesel, că e o guvernantă bătrână, săracă, trimisă la mine cu niște recomandări scrise, și că, dacă vor, le pot face cunoștință cu ea: pot să o curteze cu folos. Spunând asta, am simțit, nu după vorbele proprii, ci după hohotul de râs pe care l-am stârnit, că am depășit măsura și că nu se cuvenea să vorbesc așa. Când, după ce a plătit, mama a ieșit fără să privească pe nimeni și a pornit-o pe aleea de asfalt spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
așeza în bancă la fel de zgomotos precum se ridicase și, fără să privească în jur, se punea pe scris sau scotocea în pupitru până ce atenția clasei trecea asupra următorului chemat la lecție. Când, în timpul pauzei, se povestea ceva nostim, dacă momentul hohotului de râs general îl prindea pe Stein în bancă, acesta își lăsa capul pe spate, se încrunta și închidea ochii cu o expresie plină de suferință. Între timp, însă, bătea mărunt, mărunt cu pumnul în bancă de parcă ar fi dorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
dându-și apoi capul pe spate pentru a privi în extaz icoana atârnată pe peretele clasei. S-au auzit imediat niște chicote, căci toți bănuiau că Egorov glumește. Bănuiala a devenit certitudine când chicotele izolate s-au contropit într-un hohot de râs general. Iag și-a întrerupt rugăciunea și ne-a privit pe toți cu ochii lui mirați de pasăre. Supraveghetorul clasei și-a ieșit din fire și a început să urle la noi și la Iag, avertizându-ne că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
e posibil să coincidă tocmai virgulele incorect puse. Primind de la profesor caietul lui Eisenberg pentru comparație, el îl răsfoi mult timp cu o figură mirată. Într-un sfârșit, complet aiurit, își ridică ochii spre clasa care stătea să izbucnească în hohote, apoi, cât se poate de încet, își mută ochii holbați spre Semionov. - Aașșa o coincidență, șopti el tragic, ridicând din umeri și lăsându-și în jos colțul buzelor. Nota unu fusese deja pusă, prețul fusese plătit, dar Takadjiev care stăpânea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
clocotitor, bolborosind răgușit, văzând cum capetele roșcate ale mustăților lui se ridică de parcă le bate un vânt puternic și cum pe chelia lui purpurie se umflă o vână liliachie, groasă cam cât un creion, toată clasa a izbucnit într-un hohot sălbatic de râs. Până și Stein, cu capul lăsat pe spate și cu ochii strânși până la durere, bătu mărunt cu latul palmei sale albe în bancă și, ștergându-și ochii, încheie cu un „uff” după ce toată clasa se liniști. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fi fost un copil care asmute un câine, întinse degetul arătător și începu să-l poarte de sus în jos pe buzele mele care scoteau sunete atât de vesele și de sonore, încât nu mă putui abține și izbucnii în hohote de râs. - Uite, după semnul acesta, după râsul tău sau după supărarea cu care îmi vei da mâna la o parte, am să cunosc în viitor în ce stare te afli, spuse Sonia. Acum, adăugă ea, după o scurtă tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
dădură din cap aprobator. Hai, că asta-i prea de tot! izbucni Toma în râs. Eu credeam că purtăm o discuție serioasă. Auzi, asasinul este o vâlvă. Frumoasă explicație și foarte convenabilă pe deasupra. Ce să mai spun? continuă el printre hohote. Cazul este rezolvat. Pentru câteva clipe chiar crezuse că va primi o informație importantă. Se și supărase aflând că Ileana cunoștea numele crimi nalului. Ținea neapărat ca cei doi să-i împărtășească și lui secretul. Desigur că nu intenționa să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe umeri, după care plescăi din buze mulțumit. Începi să semeni cu un paznic adevărat! declară el zâmbind. Dacă lași să-ți crească barba și mustățile, cine nu te cunoaște ar putea să jure că ești feciorul meu, izbucni în hohote de râs Calistrat. 19 Soarele prinsese a scăpăta spre asfințit și umbrele începeau să se lungească. Lăsaseră în urmă drumul forestier și urcau acum pe un versant acoperit de molizi bătrâni. La plecarea din poiană, Cristian Toma voise să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să ajungă. Icni puternic și își strivi între dinți o înjurătură. Îl durea pieptul acolo unde se lovise și se întoarse furios spre moșneag pe care îl auzea râzând copios jos, în spatele lui. Nu așa, dragul meu, rosti bătrânul printre hohote, mai încet! Trebuie să vezi cu ochii minții drumul pe care vrei să-l parcurgi și mai ales, cât de repede vrei să ajungi acolo. Nu-i nimic de râs, spuse Cristian coborând lângă cei doi. No, hai! Mai încearcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Da, văd“, zise primarul. „Dar, scuzați-mă, nu prea vă Înțeleg. “ Atunci copilul se Întoarse spre el cu o privire pe care domnul Benedek nu i-o mai văzuse. „Toți sînt morți“, zise fetița. După care Începu iar să plîngă-n hohote. Trupu-i era cutremurat de spasme. Domnul Benedek se uită Întrebător la mama copilului. „Zice că i-a văzut În oglinjoară. Toți - zise ea - au fost uciși. Vedeți și singur În ce stare este.“ „În oglinjoară?“ Întrebă domnul primar. Urmară tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de regrete, se așeza lîngă ea, Îi lua mîna În palmele sale, și În locul discursului pregătit, Își lăsa capul În poalele soției sale legitime. „Dumnezeu mi-a dat pe lîngă talent acest copil, ca să nu mă copleșească trufia“, Îngîna printre hohote de plîns. Înfrînt, se refugia În literatură. Pămîntul făgăduinței. (Și cînd Îmi amintesc că din pricina poeziilor sale a fost atît de dușmănit și atît de hulit!) La un moment dat am luat hotărîrea de a ne despărți. Și, precum un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care nu dă prea multă importanță, că, dacă pofteau, puteam să trec a doua zi pe la ei pe acasă ca să citesc cu voce tare cîteva capitole din Umbra vîntului pentru Clara. Barceló mă privi cu coada ochiului și slobozi un hohot de rîs sec pe socoteala mea. — Băiete, nu te ambala, Îngăimă el, deși tonul Îi trăda Încîntarea. — Bine, dacă nu doriți, poate În altă zi sau... — Clara hotărăște, zise librarul. În apartament avem deja șapte pisici și doi papagali. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
că această frază e potrivită, De ce, Pentru că scoicile mi se par extrem de mulțumite când se scurge apa în jos pe lângă ele, Nu știu, nu le-am auzit niciodată pe scoici râzând, Păi, nu numai că râd, dar chiar râd în hohote, zgomotul valurilor, însă, nu le acoperă, trebuie să-ți apropii bine urechea de ele, Nimic din toate astea nu e adevărat, vă distrați pe seama agentului clasa a doua, E un mod inofensiv de a trece timpul, nu te supăra, Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
fi, alb ai avut, negru vei vedea, cu acest țep te înțep, prin față și prin spate. Agitat, scăldat în sudoare, simțind că inima îi bătea să-i sară din piept, comisarul se deșteptă de țipetele soției medicului și de hohotele ministrului, Ce vis înspăimântător, bolborosi el în timp ce aprindea lumina, ce monstruozități e în stare să genereze creierul. Ceasul arăta șapte și jumătate. Socoti timpul de care avea nevoie ca să ajungă la postul militar șase-nord și aproape că-i veni să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]